Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL MAI MIC

 Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 825 pentru CEL MAI MIC.

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu

... le toate cui vrea să te asculte? Negreșit îmi vei zice, țin minte ce îmi place, Dar cărțile cu mine e greu să se împace. Mai lesne pot a spune hoțiile urmate La zece tribunaluri sub nume de dreptate, Mai lesne pot să număr pe degetele mele Câți sfinți avem pe lună și câte versuri rele, Decât să bag de seamă ce carte nu e ... ncredințează. Lorneta atârnată Este și mai străină, de-o formă minunată; Vrea s-o cumpere prințul, dar ca un om cuminte Dumnealui o tocmise ceva mai înainte. Când le-a spus astea toate, o ia la ochi, privește Chiar pe dama aceea cu care-atunci vorbește; I-o dă ... la ureche, De celelalte patru contese ideale, Umflate de pretenții și vrednice de jale, Pe care dacă prințul le ia la bal de mână, Nu mai vorbesc cu nimeni câte o săptămână. Astăzi râzi de-o pedantă, mâine de-o prețioasă; Zici de una ajunsă în vârstă cuvioasă Că atestatul vremii ... și lauzi câteodată, Chiar lauda în gură-ți de satiră e luată. Așa, în loc să critici greșelile străine, În loc să râzi de alții, ...

 

Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi)

... nu piardă împreună cu averile și viața, soldatul auzind, și-au luat îndată femeia și-au aruncat-o în mare, zicând că n-are nimic mai greu și mai supărător decât pe femeia sa. Împăratul Conrad al III-lea, luând cetatea Weinbergului, au hotărât a tăia pe toți lăcuitorii ei, dând voie ... să iasă și să ducă cu dânsele ce aveau mai scump. Femeile îndată au luat în spate pe bărbații lor, zicând că n-aveau nimic mai scump decât bărbații. Un himist, care se lăuda că au aflat știința de-a face aur, cerea o răsplătire de la papa Leo ... El au răspuns: — D-ta îmi ceri un lucru foarte greu, iar de m-ai întreba câți înțelepți, ți-aș spune că-s mult mai puțini. Zenon, pentru ca să facă pe un tânăr guraliv să tacă, i-au zis: — Firea ne-au dat două urechi și o singură ... câștigau mincinoșii din spusul minciunilor. — Ca să nu-i creadă, au răspuns, nici când vor spune adevărul. Se mirau unii de duioșimea și duhul cel ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... că atunci masele populare se încaieră în războaie, fie că folosesc pașnic gândul născocitorilor, mimetismul și utilitarismul ancestral biciuit și de instinctul curiozității - care e mai vechi decât însuși omul - le împinge să aducă modificări, mai mult ori mai puțin adânci, sacrosanctelor lor tradiții. Puterea aceasta uriașă a creatorilor de gânduri noi a fost aproape în tot cursul istoriei omenești ... purtătorilor de ghiozdane de școală a găsit un anarhist al legilor actuale ale gândului, un neliniștit, un chinuit căutător de legi noi. Dimpotrivă, cel mai iubit, între puii de oameni care se ridică spre conștiință proprie, e cel mai docil dintre memorizatorii înțelepciunii consacrate. Noutatea spiritului are nevoie de libertate, de aer larg. Și libertatea nu poate înflori în turmă. Și nici nu trebuie ... popor încă în formare socială și națională, cum e al nostru, aceste întrebări sunt obligatorii sub sancțiunea absurdității noii instituții în mijlocul unor nevoi mult mai stringente, de ordin infinit mai adecvat primitivității vieții noastre publice. Căci dacă e ca noua Universitate să nu fie decât încă o uzină de superficialități și inutilități, de non-valori ... să vezi confirmarea înmiită a asprului adevăr: până și suferința imensă a marelui război, abia încheiat, este astăzi profanată de materialismul ...

 

Ion Luca Caragiale - Broaște... destule

... nuntă pentru a doua zi. Leonică se afla în dârdora căsătoriei. Era sâmbătă. A doua zi seara mă gătii cum putui mai bine, și la ceasurile nouă fără ceva mă aflam la Sărindar. În loc însă de a găsi la biserică masalale și trăsuri ca ... a ști ce să crez, când mă lovii piept în piept cu... Leonică în original. — Veniseși la nunta mea? — Firește. — Nu se mai face: am stricat. Nu mă vrea, pace bună! Lac să fie, că broaște... destule! Peste vreo două luni mă pomenesc cu un plic: era o ... n-am putut să-mi împlinesc datoria prietenească... — Despre ce? — N-am putut veni la cununia dumitale. Am fost la țară. Dar tot mai bine mai târziu decât niciodată: îți urez viață fericită și moștenitori câți dorești. — Ce cununie? ce viață? ce moștenitori? Gândești că m-am cununat? — Am ... vrea, pace bună! Lac să fie, că broaște... destule! Primisem al cincilea bilet de cununie din partea lui. Știam acuma bine că „broaște destule"! Mai au trecut apoi câteva luni, nu-l ...

 

Alexei Mateevici - Primejdia

... numai pe acolo fân și lemne, și n-avea cine și pentru ce să meargă călare, ba încă pe vremea lucrului. Pentru ceva bun nu mai mergea nimeni. — Parcă ne gonesc, îi zice tătuca Anicuței, că prea iute mai merg. La crâșmă trebuia să tac, să-mi fie limba legată. Of, fetițo, nu-mi spune inima de bine. Stătu el puțin la ... cazi la vederea cuiva, să fugi când prin pădure, când prin vâlcea, să nu te vadă nimeni. Să fugi și să-l chemi pe Dumnezeu cel milostiv. Hristos cu tine! Tătuca îi vârî în mână legătura cu bani, iar ea își găsi o tufă care era mai deasă și se ascunse. Nu trece mult și sar la tătuca trei călăreți; unul zdravăn, botos, cu cămașă de cit roș și cu ciubotele mari ... cumpănește. — Ce, ziceți, fraților, îmi pare că fetița trebuie înlăturată. Dac-om lăsa-o așa, apoi ea cea dintâi ne spune pe noi. Au mai vorbit, s-au mai sfătuit ș-au hotărât: să nu mai fie Anicuța vie, s-o taie. Se-nțelege, de ucis pe un copil nevinovat îi cu frică, de un asemenea lucru s-a apuca

 

Anton Cehov - Primejdia

... numai pe acolo fân și lemne, și n-avea cine și pentru ce să meargă călare, ba încă pe vremea lucrului. Pentru ceva bun nu mai mergea nimeni. — Parcă ne gonesc, îi zice tătuca Anicuței, că prea iute mai merg. La crâșmă trebuia să tac, să-mi fie limba legată. Of, fetițo, nu-mi spune inima de bine. Stătu el puțin la ... cazi la vederea cuiva, să fugi când prin pădure, când prin vâlcea, să nu te vadă nimeni. Să fugi și să-l chemi pe Dumnezeu cel milostiv. Hristos cu tine! Tătuca îi vârî în mână legătura cu bani, iar ea își găsi o tufă care era mai deasă și se ascunse. Nu trece mult și sar la tătuca trei călăreți; unul zdravăn, botos, cu cămașă de cit roș și cu ciubotele mari ... cumpănește. — Ce, ziceți, fraților, îmi pare că fetița trebuie înlăturată. Dac-om lăsa-o așa, apoi ea cea dintâi ne spune pe noi. Au mai vorbit, s-au mai sfătuit ș-au hotărât: să nu mai fie Anicuța vie, s-o taie. Se-nțelege, de ucis pe un copil nevinovat îi cu frică, de un asemenea lucru s-a apuca

 

George Coșbuc - Fresco-ritornele

... a dat s-aleg pe plac din sân o pară. Și m-am trezit că-mi dă deodată peste mână ! 3 Pe punte-am sărutat mai ieri o fată, Și-acum au dat sătenii jalbă la prefectul, Că fetele stau cârd pe punte ziua toată ! 4 Psaltirea popii o sărut, dar ... coasă, — Din ceartă m-am ales cu părul smuls și mâna ruptă, Da-ncalte a rămas că-a mea e mai frumoasă ! 7 Cu șorțu-n brâu, cu mâna-n șold, ea, cea șireată, Stă-n drum, anume ca s-o văd, să-mi facă-n ... necaz că uit prea iute — Azi, după ce m-a sărutat, mi-am dat de seamă Că ieri jurai să nu-l mai las să mă sărute ! 16 E galben soarele sub nor, și-i galben lanul Prin care treci tu, cea cu galbene cosițe — Știi tu ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog

... asupra franțozilor și supt Mantua căzui rob. De-acolo trimis fiind la GĂ llia, întru prinsoarea delungată, dobândii prilej a învăța carte și mai multe limbi, procopsindu-mă mai vârtos la învățătura oște-nească. În urmă primii slujbă la franțozi și purtându-mă bine, în scurtă vreme ajunsăi căpitan. În urmă, cu oaste care ... ca și pe la noi, adecă defăimați și de toți urgisiți, ce nu vor să păzească nice o rânduială sau să să îmbunătățeze cu năravuri mai polite sau să-și lumineze mintea cu învățături alese. Fiind eu în Eghipet mai la toate bătăliile de față, s-au întâmplat pe mine o nenorocire, că trecând un glonț de tun aproape, mi-au uscat un picior ș ... am născut, și mĂ car trăesc aici în prisos de toate, totuș', spre fericirea deplin patria-mi lipsește. Având aici vreme de ajuns, mă îndeletnicesc mai mult cu cetera și cu cântări. Am dat în cunoștință cu mulți de ai noștri, iar' mai vârtos cu Mârza. O, să-l cunoști ce ales om e acela, și doar' unul dintru toți, care are iubire de neam și râvnă călduroasă ... ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumn

... și blagosloveniia Domnului pre capetele lor. Drept acĂ©ia toț sfinții, fără de nici un prepus sunt drepț înaintea lui Dumnezeu și sunt blagosloviț. Iar mai dreaptă și mai blagoslovită în ceriu și pre pământ nu iaste alta decât Fecioara Maria, pentru căci s-au învrednicit de au născut, ca o sfântă ce iaste ... acesta. Că zice Ioann Damaschin: Ce iaste mai mare decât a să face Dumnezeu om, ziditoriul să se facă zidire, făcătoriul facere. Dumnezeul cel făr de materie să se facă om cu materie, cel nevăzut să se facă văzut, stăpânul să se facă rob și Dumnezeu cel înalt să se facă om smerit. Și, împreunând acĂ©ste doao împotriviri de margine, să păzească a fieștecăriia firea neschimbată, să rămâe cel ... dumnezeire și omenirea, omenire și nici firea dumnezeirii să se prefacă în firea omenirii, nici omenirea să se prefacă în firea dumnezeirii, care lucru iaste mai putĂ©rnic și mai minunat, să poată păzi fieștecare fire alsăurile ei cĂ©le firești și după împreunare. A patra, au arătat dreptatea. În ce chip? Pentru ... câtă vrĂ©me va păzi fecioriia și mumă nu poate să fie deaca iaste fecioară și o muiare carĂ© au născut prunc nu poate să ...

 

George Coșbuc - La oglindă

... n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul, Și-am închis ușa la tindă Cu zăvorul. Iată-mă! Tot eu cea veche! Ochii? hai, ce mai pereche! Și ce cap frumos răsare! Nu-i al meu? Al meu e oare? Dar al cui! Și la ureche Uite-o floare. Asta-s ... spun ei mie! Am și eu numai o fată, Și n-o dau să fie dată; Cui o dau voiesc să-mi fie Om odată. Mai știu eu! Și-așa se poate! Multe știu, dar nu știu toate. Mama-mi dă învățătură Cum se țese-o pânzătură, Nu cum stau cei ... drept dacă-l întinde Roată peste brâu te prinde Și te-ntreabă: Dragă, strângu-l? Și tu-l cerți, dar el, nătângul, Ca răspuns te mai cuprinde Și cu stângul. Iar de-ți cere și-o guriță Doamne! Cine-i la portiță? Om să fie? Nu e cine! Hai, e vântul ... Voi fi și nevast-odată: Las să văd cât e de bine Măritată. Că mi-a spus bunica mie Că nevasta una știe Mai mult decât fata, juna, Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna Și mă mir eu ce-o să fie Asta una! Brâu ...

 

Titu Maiorescu - Poeți și critici

... ultimului deceniu un aspect cu totul deosebit și îmbucurător. În proporția creșterii acestei mișcări, scade trebuința unei critice generale. Din momentul în care se face mai bine, acest fapt însuși este sprijinul cel mai puternic al direcției adevărate. Poeziile lui Eminescu, Pastelurile și Ostașii lui Alecsandri vor curăți de la sine atmosfera estetică vițiată de Macedonski, Aricescu, Aron Densușanu ... îngustă albia curentului celui nou; în dreapta și în stânga trebuiesc desfundate alte șiroaie, care să întărească mișcarea principală, mișcarea însăș trebuie să pătrundă mult mai afund. Fără îndoială, rectificările, mai ales în materie de știință, nu vor putea lipsi uneori din o aprețiare a operelor celor mai bune; fără îndoială, în mijlocul unei activități critice pentru răspândirea lucrărilor sănătoase se va simți pe ici, pe colea și necesitatea unei loviri directe în ... scriere. Și mai întâi trebuie să constatăm că, de regulă, poeții înșii sunt cei mai răi critici asupra poeziei altora, în genere artiștii înșii cei mai contestabili aprețiatori teoretici ai artei. Deși în feluritele combinări ale inteligențelor omenești s-a putut și se poate întâmpla ca un poet bun ... poeziei lirice, numai de exprimarea cea ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>