Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT
Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 1033 pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT.
... știți că aproape este sfârșitul, a zis Hristos. După aceea se trage cu despreț din fața episcopului și, ieșind din biserică, își caută de drum. Iară ceilalți popi, înlemniți cu mânile la piept, cât pe ce să cadă amețiți din picioare, de frică și de rușinea arhipăstorului. Nu târziu după aceasta, mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră, adică îi dă voie să poarte straie de mii de lei, fără să aibă cu ce să și le cumpere. Și părintele Isaia, în loc să umble morțiș, ca alți popi, după cerșitorit, luând și de pe viu și de pe mort, să aibă cu ce se împopoțona, el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere, și anume: "Decât să dai de pomană la calici sâmbătă, mai bine ceva de băut mahmurilor, marța..." Odată, chemând epitropul unei biserici mai sărăcuțe pe părintele Duhu să slujească de hram, sfinți-sa și-a atârnat la piept o cruce mare de lemn, legată cu sfoară groasă de cânepă, zicând: — Iartă-mă Doamne, că te-am spânzurat cu ață, neavând lanț de aur, nici de argint, cu care te spânzură mai-marii mei, arhiereii... La Mănăstirea Neamțului, stând adeseori de vorbă
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... și a lepădatului, după farmacopeea orientală; prezicând în cărți, în drojdii de cafea, în palmă, după uitătură, prezentul, viitorul și trecutul; făcând serviciul de mică corespondență intraurbană, scrisă sau orală — îi rămânea destul timp ca să nu neglijeze un moment măcar serviciul de reportaj; și să nu uit a spune că, deși primise o educațiune foarte-ngrijită, fiind de o politeță, de o discreție și de-o urbanitate exemplare, cocoana Luța nu știa nici să scrie, nici să citească, cu nici un fel de slovă. În schimb, însă, ce memorie! Dar să dăm, până una alta, o probă de reportajul ei... Câțiva ani înainte de unirea principatelor, s-a petrecut în Muntenia, un scandal senzzațional, cum se zice astăzi, menit să emoționeze îndeosebi pe creștinii pravoslavnici de „ambe sexe", cum se zicea pe-atunci. De la cine l-am aflat noi mahalagiii de la Sf. Voievozi din Ploești, atunci când nu se pomenea de gazete?... De la cine altul decât de la cocoana Luța, chemată de mult acuma, din principatul Valahiei, întru împărăția cerului. Și, fiindcă oricme poate-nțelege că mi-ar fi greu să reconstituiesc din memorie, după peste o
... fiecare cotun e locuit de un singur neam, și străinii nu sunt primiți în sânul lui. Pribeagul avea o fată, căreia bistrițenii îi daseră numele de Corbița, întru aducerea-aminte a dealului unde ea se născuse. ...Ce fată! ce bujor de copilă!... Cică era sprintenă ca o căprioară! cică gurița ei era un fagur de miere; cică ochii ei străluceau ca focurile, ce le aprind ciobanii noaptea în întunericul codrilor. Mulți flăcăi umblau să-i vâneze dragostea; mulți cântau doine în childa ei, dar din toți numai unul ... drag Corbiței. Părinții lor se primiră a se încuscri și îi logodiră după obicei. Pe atuncea, spun bătrânii că se făceau adese năvăliri de tătari în țară și că în urma lor rămânea numai cenușă și sânge. Păgânii dracului!... cică mâncau carne de cal și beau lapte de iapă. Într-o zi, o ceată de tătari, pătrunzând în munți, ajunseră până în valea Bicazului, prădând, arzând, ucigând tot ce era în calea lor. Tatăl Corbiței și logodnicul ei căzură morți lângă copila pe care ei voiau să o apere, căci tătarii auziseră de frumusețea ei și aveau de
Alexandru Vlahuță - Prima lecție
... Alexandru Vlahuţă - Prima lecţie Prima lecție de Alexandru Vlahuță Taci, că doarme păpușa! MIMI În colțișorul ei, stăpână Pe-un vraf de jucării stricate, Din cărți de joc, din hârtioare Ea-și face parcuri și palate; Vorbește, râde cu păpușa... Ce fericite-s amândouă Că s-a putut, din vechi nimicuri, Zidi o-mpărăție nouă! Păpușa n-are nas, e cheală, Ș-un braț ... Îi face loc ș-o cuibărește: Închide ochii și fă nani. Păpușii nu-i e somn... scâncește... E răsfățată, vrea să-i cânte, Și basme de-ale ei să-i spună... O, e un chin pân s-o adoarmă. Noroc că-i Mimi mamă bună! Să nu te-ncerci s-o ... Ori s-o săruți, că nu se lasă; Ce-i ea, copil? Nu-și vede capul De supărări, de griji, de casă... Mă umflă râsul... ce drăguță-i În demnitatea ei de mamă! Și cuget la o viclenie: Te fac eu să mă bagi în samă!... Pe-ascuns, din buzunarul hainei Mă fac că scot o păsărică ... și mică... Ce bine-mi pare că nu-i nime Să vadă ce ...
... — Nevoie, zice, creștinilor, să fii om bogat, negustor ori în felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține de buzunar ca să nu-i fure răii. Cu frică trăiește pe lume cel ce are mulți bani. Lumea cea beată, negreșit, asculta, socotea și lua în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum de fier și nu se vedea soarele de fel de fel de ticăloși, ca de lăcustă. Tătuca pe urmă își luase seama, dacă era de-acu târziu. Vorba nu-i vrabie, de va zbura, n-o prinzi. Merg ei, domnule, prin păduriță și numai ce aud că nu știu cine îi ajunge din urmă călare. Tătuca nu era de cei fricoși, asta nu pot s-o spun, însă stătu la cumpănă; pe acolo, prin păduriță, drumul nu era prea bătut și mers, cărau numai ... Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor. Da Anicuța nu era chiar din cele proaste. Măcar că n-avea minte, da răzgândise, mă rog, una de cele ce nu-i vin în cap unuia cu știință ...
... — Nevoie, zice, creștinilor, să fii om bogat, negustor ori în felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține de buzunar ca să nu-i fure răii. Cu frică trăiește pe lume cel ce are mulți bani. Lumea cea beată, negreșit, asculta, socotea și lua în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum de fier și nu se vedea soarele de fel de fel de ticăloși, ca de lăcustă. Tătuca pe urmă își luase seama, dacă era de-acu târziu. Vorba nu-i vrabie, de va zbura, n-o prinzi. Merg ei, domnule, prin păduriță și numai ce aud că nu știu cine îi ajunge din urmă călare. Tătuca nu era de cei fricoși, asta nu pot s-o spun, însă stătu la cumpănă; pe acolo, prin păduriță, drumul nu era prea bătut și mers, cărau numai ... Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor. Da Anicuța nu era chiar din cele proaste. Măcar că n-avea minte, da răzgândise, mă rog, una de cele ce nu-i vin în cap unuia cu știință ...
... nu se schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă. De mult a lumei vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte  Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu ... pentru cel flămând, Natura-i fericire și vecinic e în pace  Și leul și cu taurul demult stau să se-mpace  Iar omul, ce-i făptură aleasă, are-anume Un creier și un suflet  pentru dureri în lume; Ce simplă nepăsare, nevinovat-orbire, Concordie eternă, un rai de fericire  Dar nu  ce
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... cât și-a învățat arta; are să-ți spună: "Domnule, literatura nu se învață; talentul este suficient; am talent, prin urmare am tot ce-mi trebuie ca să fiu literat desăvârșit". Și astfel vedem că lumea părăsește artele ingrate, care reclamă atâta bătaie de cap până să le înveți, și că tinerimea dă năvală în ogorul literelor, pe atât de comod pe cât de nobil. Dar nu numai pe calea producerii literatura-i exigentă, ci și pe calea judecării producerilor. Un exemplu. Ca să judeci o operă de artă, un tablou, o statuie, o simfonie, mai știu cu ce, îți trebuie, pe lângă gustul înnăscut, și o deprindere îndelungată, o anume pregătire, care nu se pot căpăta decât cu vremea. Un muzicant bătrân, om ... a petrecut o viață cu cercetarea secretelor artei sale, nu îndrăznește a se pronunța așa dintr-o dată asupra valorii unei produceri de școală nouă. Un pictor, vechi meșter, nu poate judeca lucrarea altuia, trecând numai pe dinaintea ei, dintr-o singură aruncătură de ochi. Așa cu toate artele - afară de literatură. Și e de drept să fie așa; dacă, pentru ca să o faci cu succes, nu-ți trebuie altă pregătire decât scrisul,
Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul
... rărunchii. El, biet, nevinovat, pățea necazul după urma fetei împăratului, căci el nici nu-i bătuse capul, ba nici că visa că o să ia de nevastă pe fata împăratului. Văzând însă că cu bocela nu o scoate la nici un căpătâi, se rușină singur de sine, cum de să se arate el, cruce de voinic, așa puțin la inimă când se întâmplă de caz în nevoie, și începu a se gândi, ca ce ar face să scape de primejdie. Când, odată îi veni în gând ghigorțul. - I!... zise, ghigorțule drăguț, acum să te văd! Mi-ai dat dovezi de năzdrăvănia ta. Știu că poți multe. Scapă-mă de nevoia în care am căzut. Abia îi ieși din gură vorba cea din urmă, și, ce să vezi dumneata? dintr-o păcătoasă de butie, unde mi se făcu un palat, de nici împăratul, tatăl fetei, nu avea așa palat bogat și împodobit cu de toate frumusețile lumei. Atâta numai, că butia ajunsese la mare, și acest palat acolo se înființă. Mai gândi o dată băiatul cel bubos la ghigorț ... povestise nimic. El avea ...
... puternică, încât amândoi pentru un moment se opresc. Păzitorul, așteptând când va mai înceta vântul, răspunde: — Noi suntem trei aici: unul zace la pat de înferbințeală, da celălalt doarme. Stăm de pază pe rând. — Așa, așa, dragă, așa. Ce vânt, ce vânt! L-or fi auzind și răposații! Urlă ca o fiară cumplită... Of-of-of... — Da tu de unde ești? — De departe, dragă. Din Vologda-s eu, de departe. Umblu pe la sfintele locuri și mă rog pentru oamenii cei buni. Să-i mântuiască și să-i miluiască Domnul. Păzitorul se oprește pentru ... Cred că mult l-îi pomeni tu pe drumeț! — De ce să te pomenesc și pe tine? — Așa, că te-am înșelat bine... Ce crezi, că-s drumeț eu? Nu mai sunt eu drumeț. — Cine ești, dar, tu? — Îs un mort... Numai ce m-am sculat din sicriu... Îl ții minte pe lăcătușul Gubarev, care s-a spânzurat (în) săptămâna cea albă? Apoi ia, eu și ... acolo? Mântuiește și miluiește, Maica Domnului. Așa este!" Un moment păzitorul stă în fața ferestrei sfărâmate și cu groază se uită în altar... Lumânarea mică de
... puternică, încât amândoi pentru un moment se opresc. Păzitorul, așteptând când va mai înceta vântul, răspunde: — Noi suntem trei aici: unul zace la pat de înferbințeală, da celălalt doarme. Stăm de pază pe rând. — Așa, așa, dragă, așa. Ce vânt, ce vânt! L-or fi auzind și răposații! Urlă ca o fiară cumplită... Of-of-of... — Da tu de unde ești? — De departe, dragă. Din Vologda-s eu, de departe. Umblu pe la sfintele locuri și mă rog pentru oamenii cei buni. Să-i mântuiască și să-i miluiască Domnul. Păzitorul se oprește pentru ... Cred că mult l-îi pomeni tu pe drumeț! — De ce să te pomenesc și pe tine? — Așa, că te-am înșelat bine... Ce crezi, că-s drumeț eu? Nu mai sunt eu drumeț. — Cine ești, dar, tu? — Îs un mort... Numai ce m-am sculat din sicriu... Îl ții minte pe lăcătușul Gubarev, care s-a spânzurat (în) săptămâna cea albă? Apoi ia, eu și ... acolo? Mântuiește și miluiește, Maica Domnului. Așa este!" Un moment păzitorul stă în fața ferestrei sfărâmate și cu groază se uită în altar... Lumânarea mică de