Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN LOCUL
Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 1058 pentru ÎN LOCUL.
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda ... N-am trebuință de tine ca să-mi învăț limba mea! Am alergat la biblioteca tatălui meu, care era într-o ladă mare, purure deschisă, în coridor. Ajutat de o slugă, i-am făcut inventariul, și pintre mulțimea calendarilor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit: TIPĂRITE: Viețile sfinților din toate lunile. Moartea lui Avel (poem de Gesner). Numa Pompilius (romanț de Florian). Patimile ... lor de la Moscva. Talmudul jidovesc. MANUSCRISE: Letopisețul lui Nicolai Costin. Cavalerii Lebedei (romanț de M-me Genlis). Încungiurarea cetății Roșela (romanț, idem). Lentor, tragedie în versuri. Sapor, idem. Matilda (romanț de M-me Cottin). Manon Lesco, romanț. Tarlo sau străinii
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)
... tata a ironizat-o, rugând-o să nu mai calce pe la secretariat. Când preparam examenul de clasa VII la Sf. Sava, locuiam în str. Teilor, într-o casă frumoasă pe care tata o construise cu toată priceperea și gustul lui cam aristocratic. În fundul curții era o grădină cu o boltă de viță. Acolo mă duceam să învăț. Mama, care avea ambiția ca băieții ei să iasă cei ... mare respect de lucrurile publicate. Unde e candoarea copilăriei mele de odinioară?! Și mi-a venit aproape să leșin de emoție când găsesc, în prima pagină, poema mea de la Sinaia: Odă pentru vila Antimescu. Ea ocupă toată pagina întâi a revistei și jumătate din pagina a ... a doua. Am cumpărat, bineînțeles, cele 5 numere găsite la tutungerie și am fugit spre casa unchiului meu din str. Armenească, unde se găseau în toate sărbătorile și părinții mei. Cel mai sceptic din toți indulgenții mei auditori din seara aceea festivă a fost viitorul savant N. Paulescu ... până la Focșani nu e decât un pas. Marele scriitor mi-a făcut cu prilejul prezentării volumului meu de versuri la premiile Academiei, ...
... o în lume, Am cătat-o pe dealuri, pe munți și pe câmpii; Am cătat-o-n deșertul eho al unui nume, Pe valurile mării, în titluri, bogății. Zadarnică silință! Fericirea s-ascunde; Fără folos pe urmă-i vedeam că ostenesc; O chemam cu-nfocare, dar nu vrea a-mi ... cerească, privirea ei Amor; A ei dulce suflare ăst aer bălsămește, Și grațiile-ntr-însa văd o tânără sor. Dacă ar fi pământul în vechea simplitate, Când cea dintâi femeie în rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: Negreșit că Eliza de sine încântată, Văzându-și în fântână atâtea frumuseți, Tovarășelor sale: ,,Veniți, le-ar zice-ndată, În crÄ›stalul acesta minune să vedeți. Voi sunteți prea plăcute, și dulcea-vă privire Inima mea o trage, mi-e drag să vă ascult; Dar ... care sunt sătul, Eho numai un sunet ce fără folos trece, Aurora o rază privită îndestul. Ziceam: O zi ca alta, și tot același soare! În lume vedeam chinuri, pe ceruri vedeam nori. Le privesc cu Luiza; totul schimbat îmi pare, Cerul este cu stele, câmpiile cu flori. Aurora, o nimfă ...
Titu Maiorescu - Câteva aforisme
... melodiilor? * Cu drept cuvânt s-a zis licență poetică, și nu licența poetului. Numai cea dintâi este iertată. * Cine are vocațiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine. * În fața unui abis te înfiorezi. Tot așa în clipa în care simți deosebirea adâncă ce te desparte de celălalt. * Mijlocul e superior scopului și-i reglează valoarea. Prin urmare, fraza iezuiților trebuie întoarsă: mijlocul justifică ... o formă statornică pe simțiri trecătoare. * Arta vieții? Rezervă, discrețiune, cumpătare, în genere negațiune și în rezumat abnegațiune. * Când curentul electric se repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot așa, în lumea inteligenței cuvântul pronunțat este numai un fragment al raportului dintre om și om; restul se stabilește pe tăcute. * Soarta nu vrea extreme. Din chiar ... de gheață izbește. * Toate hotărârile importante trebuie să le iai singur, din adâncul individualității tale, fără influența altora. * Nici o putere nu se poate suprima în natură; de aceea e așa de periculos a o comprima. * Imaginea nuielei împlântate în apă se frânge și se abate în
George Coșbuc - Ștefăniță-Vodă
... Coșbuc Cu grabnicele sărituri A sprintenei lăcuste Apare-un cal, la cotituri. Nechezul înspumatei guri Speria tăcerea din păduri Și pacea văii-nguste. În gura văii, lângă pod Boierii stau cu frică; Ei par o gloată de norod, Pe cai pitici și plini de glod În scări temutul voievod Cu hohot se ridică. Strângea de frâu și tremura: Iar calul, ud de cale, Pământu-n loc îl frământa Și spuma alb-o mărita Cu sânge roș ce picura Din strânsele zăbale. Când vrei să-i afli, nu-i aduni! Boieri, nu ... darul. Dar frâul nu! Mi l-am oprit Și vodă frâul l-a smuncit Și-apoi cu frâul a lovit Ponciș în ochi fugarul. Cu ochii-nchiși și fulgerat De spaima loviturii, Se nalță roibu-nviforat, S-azvârle-n lături și, turbat, Ia câmpu-n goană, îndreptat ...
... unde păsările-ntr-una Se-ntrec cu glas ciripitor? N-auzi cum frunzele-n poiană Șoptesc cu zgomotul de guri Ce se sărută, se hîrjoană În umbr-adîncă de păduri? În cea oglindă mișcătoare Vrei să privești un straniu joc, O apă vecinic călătoare Sub ochiul tău rămas pe loc? S-a desprimăvărat pădurea, E-o nouă viață-n orice zvon, Și numai tu gîndești aiurea, Ca tînărul Endymion. De ce dorești singurătate ...
Mihai Eminescu - S-a dus amorul
... mai vin, Și nici prin gând mi-or trece. Atâta murmur de izvor, Atât senin de stele, Și un atât de trist amor Am îngropat în ele! Din ce noian îndepărtat Au răsărit în mine! Cu câte lacrimi le-am udat, Iubito, pentru tine! Cum străbăteau atât de greu Din jalea mea adâncă, Și cât de mult îmi pare ... blândă față, Să faci din viața mea un vis, Din visul meu o viață. Să mi se pară cum că crești De cum răsare luna, În umbra dulcilor povești Din nopți o mie una. Era un vis misterios Și blând din cale-afară, Și prea era de tot frumos De-au ... un înger mi-ai părut Și prea puțin femeie, Ca fericirea ce-am avut Să fi putut să steie. Prea ne pierdusem tu și eu În al ei farmec poate, Prea am uitat pe Dumnezeu Precum uitarăm toate. Și poate că nici este loc
... Gheorghe Asachi - Minciunile Minciunile de Gheorghe Asachi Într-o sară foarte lină În primblare am ieșit, La Copou, lângă grădină, Să răsuflu-aer dorit. Când, văzut-am deodată La stat mare o figură, După modă îmbrăcată. Dar, precum ... însemnat Di-i femeie au bărbat! Mă mir d-acel venetic Și întreb atunci de nume. Stahia-mi răspunde: N lume Intrigă oameni-mi zic. În această țărnă bună Straturi samăn de minciună; De calumnie, de crezare, Grânul meu amestec are; Nâobosită-n lucru sânt, Dintr-un trec la alt pământ ... samănă-n țărână; Un grăunte nu se pierde, Iată tot ogoru-i verde. O minune! Ntr-un minut Ierburile au crescut; Înfloresc, ș-apoi pe loc Amu spicele se coc, Încât toat-acea câmpie Au produs minciuni o mie. Cele ce cu ochii văd, Pipăind abie le cred. D-oameni îns ... copii lăsa, La cules se îndesa. Mândru-i fiecare spic, Dar denuntru nu-i nemic. De-a gusta toți să îmbie; Altul pune în cutie Trufandale înfoiete, La ținuturi le trimete, Văd colo femei frumoase, Deși ceva minciunoase, A culege au mare dor Minciunele de amor. Îngiositul ... ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... să auză de la dascăl ceva, că el învăța mai din adânc decât dascălul. Și astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că știa carte până în glezne, alții zicea că până în genunchi, iară alții, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aș fi spus că știa carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat, iacă tac și eu din gură ca un pește, și nu mai zic nimănui nici ... se făcuse un cârlănaș zburdalnic de n-avea astâmpăr, o rupse d-a fuga cu băiat cu tot, și duși au fost până în ziua de astăzi. Când prinseră de veste părinții că băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, ași! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la niște drumeți că au ... luase la ochi, căci era spirt, știi, colea, cum trebuie omului, mână dreaptă, nu altceva. Totuși slugile din curtea împărătească îl numiră cheleș. Și, cheleș în sus, cheleș ...
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... faeton, O caretă cu livrele, nu costium de amazon, Casă comodă, nu-ngustă, cabinete și saloane, Șeminele, galerie, statuete și coloane; Pentru dâns-apartamentul chiar în față, luminos, Iar stăpânul casei aibe o camară cam în dos. Un punct încă prevăzut-au, nu de plac pentru un mire: Să-ntorn zestrea cu dobândă, la un caz de despărțire. Încât prin cea ... cutii doauă cu capele, Gaița, o stancă și un cântăreț canar, Un alb șoarec p-alisidă ș-un bucal plin de nectar. Voi să intru în caretă, dar tot locul este plin; Luăi cușca subsuoară și cățelu-l pun în sin. Am purces, dar a mea doamnă șede-n colț posomorâtă, Eu tac, numai gaița ține conversați-amorțită. Dar în urmă doamna-ntreabă: Oare avem bun bucatar? Am, drăguță! Ce drăguță? Să-mi dai titlu ordinar. Te rog să n-aud de-acuma niște-asemenea ... platan, să pot dulce eu visa. Iac-a doua zi începe cu reforma radicală, Trei stafete-n ziua ceea a trimis în capitală. Neputându-mă opune, de acasă am fugit, Iar cucoana se apucă de sfarmat și de zidit. Toate cele le răstoarnă, din loc ...
... că Radu Șerban I, moștenitorul tronului, și boierii țării au liberat-o cu dare de bani, crezând că este o dezonoare generală să se afle în mâinile tătarilor familia unui astfel de om. Cât pentru maica lui, Teodora, pe care în anul 1599, în timpul cutezătoarei expediții în Transilvania, o trimisese spre siguranță la Cozia, este de crezut că, amărâtă de moartea dureroasă și timpurie a fiului său, după care ea ... a se împreuna ca să oprească Oltul. La spatele terasei, pe culmea muntelui, se văd rămășițele unei zidiri ce se numește Turnul lui Traian, loc de observare demn de acei oameni în care toate erau mari, virtuți ca și crime. Ca să vorbim ceva cu călugărul ce ne însoțea, îl întrebarăm ce mână puternică a făcut ... mult de o oră până să ajungem la Ovedenia, mic schit locuit de vreo zece călugări și fondat de mitropolitul Varlaam, pe la anul 1675, în timpul domniei lui Duca-vodă. Părinții, în buna lor voință de a ne arăta tot ce au mai interesant, ne duseră la două chiliuți făcute în piatră, care ...