Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SIMȚI
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 1005 pentru SIMȚI.
George Coșbuc - Dunărea și Oltul
George Coşbuc - Dunărea şi Oltul Dunărea și Oltul de George Coșbuc Dunărea vorbea cu Oltul: Tu, copile drag al meu, Zbuciumat tu vii la vale Tulbure mereu Plouă mult la voi la munte, Sate și câmpii de-neci, Ori ți-e firea ta de-a rupe Maluri pe-unde treci? Rup și maluri câteodată Și fac holdele de pier, Iar când plouă mult la munte Cap de om eu cer. Dar nu-i asta, maică sfântă, Nu de asta-s tulburat, Ci de câte văd mi-e milă, Maică, și-i păcat! Tu, pe unde-alergi prin lume, Vezi și țări și munți frumoși, Neamuri ce-și vorbesc ferice Graiul din strămoși. Toate laudă pe Domnul, Libere-a trăi cum vor, Vesele fiind de viața Și de soarta lor. Vezi și-aici poporul nostru Cel din veac adus pe-aici, Sprintene și mândre fete Și flăcăi voinici. Și ți-e dragă țara asta De români, căci te iubesc Dar tu nu cunoști de-a-ntregul Neamul românesc! Eu de unde vin, mâhnitul, Furios spre șes scobor, Căci de unde vin, e spaimă. Groază și fior. Tot români sunt și pe-acolo, Neam din ...
... șoimu-n zbor; Nu-i vei pofti: Drum bun! Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt Ardun al tău în alb vestmânt; Și ca să simți sosirea lui Mai mult de-acum tu n-o să pui Urechea la pământ! O, calul meu! Tu, fala mea, De-acum eu nu te ...
George Coşbuc - Lordul John Lordul John de George Coșbuc Se zvonise prin ziare Că-n Irlanda e-ntr-un sat Un bărbat grozav de tare. Lordul John, prinzând de veste Cine e și de-unde este, Pleacă-n grabă ca să vadă Dacă e adevărat. Ca mulți lorzi de viță veche Din întunecatul Nord, Lordul John e-ntr-o ureche: Fluieră pe drum și cântă Și e cel dintâi la trântă. Și-i voinic fără pereche Și e cel mai tare lord. A găsit în urmă satul; Pe țăran el l-a găsit Ocupat cu măturatul Curții. Și, ochindu-l bine, Lordul drept spre dânsul vine Și descalică degrabă Făr-a zice „bun sosit“. Ș-apoi gata de luptare! – „Tu ești Willy Spucker?“ – „Eu.“ – „Spun că ești grozav de tare De ți-a mers cuvânt prin lume, Eu din Londra vin anume, Să ne punem la-ncercare. Trântă deci cu tine vreau!“ Willy Spucker se crucește, Simte palmele că-i ard, Leneș târnul și-l proptește; Scuipă-n palme și se-ntinde Și pe lord de brâu ...
George Coşbuc - Mama (Coşbuc) Mama de George Coșbuc Publicată în Vatra , 1894, nr. 2 În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară Acolo, mamă, te zăresc Pe tine-ntr-o căscioară. Tu torci. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard. Iar flacăra lor geme: Clipește-abia din când în când Cu stingerea-n bătaie, Lumini cu umbre-amestecând Prin colțuri de odaie. Cu tine două fete stau Și torc în rând cu tine; Sunt încă mici și tată n-au Și George nu mai vine. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe-acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngândurată. Și firul tău se rupe des, Căci gânduri te frământă. Spui șoapte fără de-nțeles, Și ochii tăi stau țântă. Scapi fusul jos; nimic nu zici Când fusul se desfiră... Te uiți la el și nu-l ridici, Și fetele se miră. ...O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești! La geam tu sari deodată, Prin noapte-afară lung privești Ce vezi? întreab-o fată. Nimic... ...
George Coșbuc - Minciuna creștinilor
George Coşbuc - Minciuna creştinilor Minciuna creștinilor de George Coșbuc Proconsulul îi judeca În largul tribunal din piață . Avea doi popi creștini în față . Un scriitor din ceata sa S-a ridicat ca să citească Dovezi și vorbe ce s-au spus De cei ce cred într-un Isus Și despre legea creștinească . — „Ei sunt o seamă de iudei Răutăcioși din cale-afară . Cu ceialalți iudei din țară Se gâlcevesc ca de-obicei . Ei au un zeu, dar fară nume : Ei râd când noi jurăm pe zei : Iar a muri, așa zic ei, E cel mal mare bun din lume !" A râs proconsulul: — „De-l vor , Să fie-al lor de-acuma bunul ! Dar știu ca n-o să vrea nici unul Căci e minciună spusa lor : Hristos muri-n grozavă silă , Dar nu de bunăvoia lui : Ei de-ndărătnici spun ce nu-i Și de-ndărătnici nu mi-e milă !" Dar iată, până când în chin Se zvârcolesc cei doi pe roată , Alți doi se dezlipesc din gloată Și-n fața judecății vin . — „Omoară-ne !" — „Vă-nșeală gândul . Că mă siliți la crezământ ! Dar nu ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
George Coşbuc - Moartea lui Gelu Moartea lui Gelu de George Coșbuc Răzleț din oștirea bătută, Fugind pe câmpia tăcută, Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. Și piere. Din rană și-ar smulge săgeata Și n-are putere. Pierdut-a și oaste și țară. E noapte-n văzduhuri; și rară E zbaterea apei, când valul Atinge cu aripa-i malul Iar Gelu, prin noapte stând singur, Vorbește cu calul: Vai, murgule, jalea mă curmă! Mă lupt cu durerea din urmă, Căci ranele-mi sapă mormântul, Degeaba împrăștii tu vântul Din coamă, piciorul tău scurmă Degeaba pământul. Mă chemi prin nechezuri păgâne Și parcă zici: Vino, stăpâne! Vezi, picură ranele tale Și neguri se nalță din vale, E noapte, și ziua de mâine Ne-ajunge pe cale! Trei suliți făcutu-și-au strungă Prin mine! Mă zbucium pe-o dungă Și nu-mi mai simt brațul și brâul; Tu-ți rupi cu picioarele frâul Las, murgule, las să ne-ajungă Pe-aicea pustiul. De-acum tu... cât va cuprinde Mantaua, deasupra-mi o-ntinde Și-apoi cu picioarele-mi sapă Mormântul pe margini de apă. Și-n urmă cu dinții mă prinde Și-aruncă-mă-n ...
George Coșbuc - Nucul (Coșbuc)
George Coşbuc - Nucul (Coşbuc) Nucul de George Coșbuc Informații despre această ediție Tot mai ceri puțin-rămasei Inimi să mai simtă mult? Nucule din dosul casei, Tot al meu și-aici și-airea: Ziua-n vânt îți văd doinirea, Noaptea ți-o ascult. Umbra ta-nvălia rotundă Masa cea de nu-știu-când, Și-amândoi pe banca scundă, Eu robind suflarea-n gură, Și, eu acu-n cusătură, Mama-mea cântând. Jale tu, din legănată Doină, ce de-amar omori! Dar tu știi că niciodată Nu cântam, urmându-i cântul, Numai, nuce tu, și vântul O-nsoțiai aori. Și-urmărind fugara-mi minte, Mă-nvățai, prieten bun, Cum s-adun în gând cuvinte, Și-mi cântai spre-a-mi da cărare, Și vedeam că ies cîntare Vorbele ce-adun. Ca și-atunci, mai coase mama, Coase și suspină rar, Dar când da-ndărăt marama Desvălindu-și câmpul frunții, Părul ei e alb ca munții Ernii lui Ghenar. A murit pe luncă macul, A murit și-i mult de-atunci. Răsvrătit se miră acul Mâni trudite-acum că vede — El e tot copil, și crede Că-i tot vară-n lunci. Plânge-acum ...
George Coșbuc - O scrisoare de la Muselim-Selo
George Coşbuc - O scrisoare de la Muselim-Selo O scrisoare de la Muselim-Selo de George Coșbuc Publicată în Gazeta săteanului , R. Sărat - București, 1901, nr. 8 (20 mai) Măicuță dragă, cartea mea Găsească-mi-te-n pace! Pe-aici e vânt și vreme grea, Și-Anton al Anei zace De patru luni, și-i slab și tras, Să-l vezi, că-ți vine plânsul, Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. Apoi, să știi c-a fost război Și moarte-aici, nu șagă: Cădeau pe dealuri, dintre noi, Ca frunza, mamă dragă. Și-acolo-n deal, cum fulgera, Un plumb simții că vine Și n-avu loc, cât larg era, Decât în piept la mine. Mi-e bine-acum, și-așa socot Că nu va trece luna Și-oi fi scăpat de-aici detot. Dar vezi te rog de una: Să nu mai faci cum ai făcut S-aduni la tine satul, De veselă că ți-ai văzut Acasă iar băiatul! Să vezi pe-aici și ciungi și-ologi! Hristos să-i miluiască! Tu mergi la popa-n sat să-l rogi O slujbă să-mi citească. Puteri de nu vei fi având De ...
George Coșbuc - Pe drumul Plevnei
... sfânt. Și grăbiți se ridicară toți de jos, făcându-și cruce. Ea, cu ochii plini de plânset, privea gloata cum se duce, Și-un pustiu simți-mprejuru-i și-ntuneric pe pământ. Stete-așa, mereu privindu-i și deodată-n fuga mare Ea porni la deal, cu strigăt să s-oprească ...
George Coşbuc - Prin Mehadia Prin Mehadia de George Coșbuc Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi; Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi. Prin răcoarea mult-a nopții îmi vedeam suflarea gurii Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii Obosit și de mânie și de drum îndelungat. Uneori izbea copita calului descălecat Pietrele ,-ngrozind tăcerea câtă mă-nsoțea pe cale. Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale Vântul zbuciuma frunzișul și prin stânci la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. Și urcam, urcam poteca. Parcă m-aș fi dus spre moarte, Singur, închizându-mi ochii, ca-ntâmplarea să mă poarte, Unde-o vrea. Mânia-n suflet parcă-mi tot sporea pe drum Și trecea, trecea și noaptea, și era spre zori acum. Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieții! Când ieșii pe culmea goală în răcoarea dimineții, Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin: Încetase-acum și vântul, cerul scapără senin. Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna Sta pe piscul unui ...
... O săruți și-i pare bine. Ah, dar crede-mă pe mine Și nu-i crede Vorba ei! Ce folos ai tu c-o strângi? Simți tu că pe ea o doare? Vezi, nici eu n-o strâng, de frică: Ea-i atât de subțirică, Ca pe-o floare Poți s ...