Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU AM CE FACE

 Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 1682 pentru NU AM CE FACE.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... numĂ©ște sfântul Constandin mare împărat? Și zicem: pentru căci iaste de Dumnezeu încununat; urmează drept acĂ©ia, să fie și mare. Și cum să nu fie mare unul ca acela, pre carele Dumnezeu l-au încununat? Iar nu zic pentru aceasta că iaste mare, ci numai pre cum scrie Evsevie, că lumea l-au numit pre sfântul Constandin mare împărat, nu atâta pentru biruințele cĂ©le mari ce au făcut la războae, cât pentru marile faceri de bine ce au făcut suppușilor lui. Și încăș adaoge de zice cum că nici cu un mijloc nu să bucura, până când vedea pre vreunul trist înaintea lui. Hrana și îmbrăcămintele nu le avea săracii de la alții, fără numai de la el. Nenumăraț era mulțimea săracilor carii alerga la el să le ajute și nici unul nu să întorcea deșărt de dorita mângâiare. Iar nici pentru aceasta îi vom zice că iaste mare, că mă uit la prorociia ce zice David pentru Hristos la Psalm 70 zicând: Și să vor închina lui toț împărații pământului, toate limbile vor sluji lui. Și socotesc că această ... să prefacă și să întoarcă voința norodului, după cum vor vrea ei; și aceasta nu ...

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

... George Coşbuc - Un pipăruş modern Un pipăruș modern de George Coșbuc (Parodie) A fost ce-a fost. De n-ar fi fost, Achim ar fi șezut acasă; Dar după ce Savinca lasă Pe-Achim în ajunări și post, El, zău! nu face lucru prost, De-și cată draga-i jupâneasă. Dar vezi! Achim era-nsurat Cu fata lui Mihai Terinte: Femeie bună și cuminte, Cum alta nu ... stat Și rumenă, părea o fragă— Rar om, să n-o găsească dragă! Avea doi ochi de brebenei, Să mori cercând viață-n ei; Și-avea obraz rotund, molatec; Deci nu-i mirare, dragii mei, Savinca da din ochi scântei Și-Achim era tot-tot jeratec. Dar într-o zi—poznit itros!— Savincă-n sus ... i pe drum departe— E chiar la craiul Poloboc. Dar știi tu ce? Pleacă pe loc! Tot mergi spre răsărit de vară, Tot mergi, dar nu te mai opri, — Și când d-un deal te vei bufni, Oprește-te, căci ești în țară! Și-aici de nu vei isprăvi Nimic, ia un fuior, ață Și caut-un pom și—te acață!“ Achim pornește. Ars de foc Se duce, duce ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos 2

... Că ce taine nu să închiiae întru acest lucru preaslăvit, sau ce învățături sufletești și mântuitoare nu ne dă această înfrumusețare a mântuitoriului! Nu ajunge cunoștința omenească să le priceapă, nici minte îngerească să le cuprinză. Și pentru aceasta, cunoscându-mă și eu nevrĂ©dnic și departe de toată ... Avraam, când au mers să junghe pre fiiu-său pre Isaac, numĂ©ște jărtva acĂ©ia lucruri - Iacov o zice multe-; jărtva era una, iar nu multe. Deci și lucrul unul era, iar nu multe și să cuveniia să o zică cu număr de unul, iar nu cu număr de mulți. Taina iaste aceasta; lucrul acesta al jărtvei lui Avraam era lucrul ascultării și de vrĂ©me ce unde iaste ascultarea acolo sunt adunate toate bunătățile, acolo sunt toate lucrurile cĂ©le bune. Pentru acĂ©ia cu cale au zis Iacov cum că ... să se rușineze de mine? Nu iaste, până la unul-zice David la Psalm 3 toț s-au abătut împreună, netrĂ©bnici, s-au făcut; nu iaste cel ce face bunătate, nu iaste până la unul. Drept acĂ©ia nu

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă

... se într-un dâmb și se opri acolo. Apoi îi zise: - Stăpâne, descalecă, și cu frâul în mână, apleacă-te și ia de pe jos ce ți-o da de mână și umple-ți sânurile. - Așa orbește, ce naiba o să apuc? Mai bine ar fi să mă dezleg la ochi, răspunse băiatul. - Să nu faci una ca asta, vai de mine! că în clipa ce vei deschide ochii, cu moarte vei muri, îi zise calul. Băiatul ascultă. Descălecă, dară frâul din mână nu-l lăsă. Se plecă jos și cu cealaltă mână lua pe nepipăite tot ce putu apuca, își umplu sânurile, încălecă și porni înapoi. Acasă daca ajunse și se dezlegă la ochi, ce credeți că mi-ți văzu, boieri dumneavoastră? numai pietre nestemate, una mai frumoasă decât alta, una mai mare decât alta. El nu știa ce sunt alea, se juca cu dânsele ca copiii cu pietricelele. Calul însă îl învăță cefacă cu ele. Luă numai câteva și se duse pe la neguțători de le schimbă pe bani. Plăti la han, își cumpără cele ce ... mai cu d-amănuntul despre dânșii, apoi zise: - Mă voi duce să ți-i aduc eu, mărite împărate. - Fugi d-acolo, voinice, îi răspunse împăratul. ...

 

George Coșbuc - Pe lângă boi

... și m-am zbătut Să ies de la război. Și-atâta tort mi-am încâlcit Și-n graba mare-am spart un geam, Știu eu ce mi-a venit! Am cap, dar parcă nu-l mai am! Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam, Dar era-n zori, și eu voiam Să-ntreb cum a dormit. Și vezi așa-i ... drum. Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins Dar n-am făcut cu dinadins, Și rău ce-mi pare-acum! O, nu mi-e că mi-am sângerat La prag piciorul într-un cui, Dar mi-e că e păcat! Om bun ca dânsul nimeni nu-i, Și pentru-o vorbă rea ce

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... lămurire. O casă arde, eu sunt într-însa. În fața primejdiei simt o emoțiune care mă împinge să scap din foc. Această emoțiune și fapta ce urmează sunt egoiste. Alt exemplu. O casă arde, într-însa este vecinul meu. În fața primejdiei în care e el, voi avea o emoțiune și niște sentimente care mă vor face să mă arunc în foc, punându-mi în primejdie viața pentru a-l scăpa. Emoțiunea și fapta sunt altruiste. Dar este lucru vădit ... rădăcina oricărui rău, atunci rolul artei, care, după dl Maiorescu, e de a deștepta în privitori o stare sufletească în care egoismul să nu mai poată avea înrâurire, nu s-ar cuveni să fie numit întotdeauna moralizator. Iată întâia meteahnă în teoria dlui Maiorescu. Dar egoismul exagerat despre care pomenește d-sa într-un ... societate care a ajuns îngrozitoare pentru națiile învecinate. Să presupunem că în această societate un artist mare a făcut un tablou ce înfățișează o scenă militară, o revistă, și că tabloul este o capodoperă ca execuție, tehnică, grupare, lumină, colorit etc. Ce înrâurire va avea ...

 

Gheorghe Asachi - Sirena lacului

... de soție ; Dar credința a calcat. De soț ala ș-a luat. Fie deci el fericit C-o mai nobilă soție, Ce ambiți-a sortit, Dar la mine să nu vie, Să derîdă-acum și ea Plînsul și durerea mea ! Pentru-o fată ce-a perdut Fericirea-n astă lume, Nu am decît să mă mut În al apei voastre spume, Să m-ascund, însă, aleu, Ce-o să facă fiiul meu !â€� Cînd plîngînd aceste-a spus, Cu adîncă suspinare, Mîna preste ochi și-a pus. De ... va să fie ? Eh, Irino, dă-mi răspuns, Vino d-unde te-ai ascuns !â€� Că sub apă s-a mișcat, Pe încet, nu-ș' ce, se pare Apele s-a turburat ; Iată că acum răsare, Frumușel, din a lor sin Un pește de tot străin. Precum ... a mai trecut Păn-a vorbi a putut. „Irino, iar a strigat Dar ego răspunse : — Irino ! De ce lumea ai lăsat ? L-al tău fiu, o, mumă, vino ! Teme-te de Domnul-zeu,

 

Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune

... a trebuit să facă omul multă vreme o cură serioasă de rachiu de drojdii cu picături de pelin; azi așa, mâne așa, purdalnicele de friguri nu-l lăsau; a-ndoit, a-ntreit dozele... degeabal în sfârșit, odată, ce să te pomenești, a-nceput să aibă tremurături la mâni și așa, un fel de amețeli, și noaptea să viseze urât. Odată a ... cele din urmă să renunțe la arta lui, căci oriunde intra, i se întâmpla să-i vie amețeală pe mașină... Acuma, de vreo câțiva ani, cefacă?... Cere... Și nu-l slăbesc purdalnicele de friguri! D. Iancu își comandă doza de rachiu de drojdii cu picături de pelin, trece în odăița din dos și se ... dă câte un ban pe zi, dacă doi-trei s-or întâmpla să n-aibă alte mărunțele decât d-ăi de câte douăzeci, atunci asta face un condei de câțiva frăncuți pe lună... Ați înțeles?... N-apucă să răspunză camarazii dacă au înțeles sau nu teoria financiară a lui d. Tomița, și s-aude dincolo în cârciumă înjurând cineva, foarte supărat cine știe de ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de martie

... doică, dracu', Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi? Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi să nu mă nasc... Poate că trăisem încă într-această lume mare Ceface ca să sufăr, ca să râd sau ca să casc. Poate-mi aduceam aminte chiar de viețile-mi trecute, Care, bune ca și rele, nu ... și-o spun încet. Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină, Trăsnet care mistuiește, aer, apă, fum, scântei, Sau o floare ce pe țărmuri de pâraie se înclină Și dă vântului, ce-i este amorez, parfumul ei. Poate vream să fiu de toate sau nimica să fiu poate, Poate chiar că niciodată să fiu om nu m-am gândit, Să m-adun de pe tot locul, să fiu unul strâns din toate Și să-mi las nemărginirea ca să intru-n ... sunt să fiu iar visul, Și ce crude suferințe până ce să trec abisul Ce ...

 

George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc

... improvizații comice, un mare creator de veselie, care face pe toată lumea să râdă cu lacrimi. Du-te să-l vezi... Și dacă nici ăsta nu e în stare să te vindece, să te facă să râzi, eu unul nu mai am nici o putere, nu mai știu ce să-ți recomand — înseamnă că melancolia d-tale este incurabilă. — Și.. ăsta e ultimul d-tale cuvânt? întrebă pacientul. — Da. — Atunci ... s-a isprăvit cu mine. Trebuie să mă sinucid. — Pentru ce? — Pentru că omul la care mă trimiți, tipul fenomenal care face pe toată lumea să râdă... sunt tocmai eu, sunt chiar eu, domnule doctor! Această mică întâmplare, chiar dacă nu e adevărată, e cât se poate de verosimilă. Ea ilustrează și subliniază adevărul că un humorist nu e întotdeauna un om vesel prin natura lui, că humorul nu se poate confunda cu veselia. Pe de altă parte, un om poate foarte bine să fie vesel de la natură și, totuși, să nu aibă darul de a-i face ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța

... student jurist și coleg al meu, era un june bogat, scurt, gros, alb, năsos și cunoscut obștește în societatea universitară sub porecla de "Feldeș". Cine nu mai avea porecle! Pe mine, bunăoară, tovarășii mă numeau "Spițer", zău nu știu din care cauză: sau pentru că iubeam parfumurile și pomezile, sau pentru că aveam cam adesea nevoie de felurite doftorii, ca unul ce mă deosibeam din copilărie prin slăbiciunea constituțiunii; sau pentru că curtasem pe d-na Benedeck, frumoasă spițereasă văduvă, de la care mi-au rămas până ... a întors de la repetiție? - Da. - Vorbitu-s-a ceva despre mine? - Cucoana Ana a spus că i se pare că nu sunteți ... adecă... - În toate mințile? - Da. - Și ce a răspuns duduca? - Că aceasta nu se poate spune despre un poet. - Și ce a răspuns cucoana? - Că învățații sunt totdeauna nebuni. - Și ce a răspuns duduca? - A tăcut. - Și ce a răspuns cucoana? - A tăcut. La masă găsii pe cucoana Ana și pe duduca Micuța șezând cu șervetele pe genunchi. - Am ... ai fi având o natură foarte rece, începu duduca. - Natura mea

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>