Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ZI
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 1206 pentru DE ZI.
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion
... A! mi-ar trebui-nțeposul stylum al lui Juvenal, Nu penița mea cea boantă și condeiul meu banal, Sau măcar, dacă n-am stylum, de-aș fi-avut măcar noroc Să posed și eu ca Lica Brândușel ac de cojoc, Și să mursic și să ustur imortalele mumii, Ce cu schepsis și cu tropos papă sutele de mii, Pe când pentr-un biet teatru — ierte-l Domnul pe-Aristia Fondatorul! sau mai bine, nouă, ierte-ne prostia! — Pe când, zic ... patant! A! dar nu sunt prepuelnic, nici hapsan mațepestrițe! Hipersensibilitatea ramolitei jupânițe Ce se cheamă-Academia, n-ași voi s-o iritez Cercetez fără de-a crede și crez făr-să cercetez... Mai la urmă „frunzuliță lobodă...â€� ce-mi pasă mie De teatru-comedie, boscărie-academie? Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii? un gag. ca Galilei, Să caz jertfă la prigoană ad majorem gloriam Dei Ca ... for life, amicul meu! Numărul stultorum nu voi să-l mai augmentez și eu; Să pornesc campanii stranii cu armure rococo, Stranii pe cât de bizare — deci rămân tot statu-quo: Nu sunt eu nebun, în versuri lungi ...
... Vasile Alecsandri - Jianul N-ați auzit de-un Jian, De-un Jian, de un oltean, De un hoț de căpitan Care umblă prin păduri Cu doisprezece panduri, Cu ghiebe și cu poturi? El ia miei de la ciobani, Armăsari de la mocani, Fără plată, fără bani! Și pândește la strâmtori De despoaie negustori, Și tot prinde la boieri De-i curăță de averi! Toți de dânsul că fugeau, Toți de el se jeluiau La domnul, la Caragea. Domnul potiră-aduna, După hoț el o mâna. Iar Jianu-nțelegând Cele ce-i treceau prin gând Se ... Că la munte l-a plouat: ,,Măi române, măi podar, Trage podișca de car Să mă treci la cela mal Cu viteazul ist de cal. Trage podul mai de-a drept Pân' nu-ți pun un glonte-n piept, Nu-mi fii dușman și-mi fii frate De nu vrei un glonte-n spate." Dar podarul se gândea Și cu lene se-ntindea. Dacă vedea și vedea, Jian rostul nu-și pierdea. El ... De-au rămas făr' de noroc". Se vede că Jianul, ca și Bujor, avea mare prestigiu în ochii fetelor și că era nu numai fur de averi, dar și
... Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și ... decât lustrul exterior al unei culturi pe care nici n-o înțeleg, nici nu știu s-o reprezinte — toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de lipsiți de cunoștințe, încât i-ar fi fost lesne să-i rușineze prin întrebările sale, de natură mireană chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile de cunoștințe grămădite în capul ăsăuî se cristalizează împrejurul unui singur sâmbure, mai presus de orice îndoială: Biblia. El avea destule cunoștințe astronomice spre a ști că stelele nu sunt scântei semănate pe bolta cerului numai spre plăcerea
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
... muncă, muncă jidovească, se zvârlea omul și în dreapta și în stânga, noaptea o făcea zi, da și din mâini și din picioare, cum se zice, și folos nici cât negru subt unghie. Nevoile îl năpădea din toate părțile și el nu mai știa ce să facă. De câte ori intra în casă, de atâtea ori și sfrijita de Sărăcie îi rânjea în bătaie de joc. Într-una din zile, iată că și nevestei îi abătuse să facă și născu un dolofan de copil, sănătos și voinic ca tată-său. Acum ce să facă el? Parale n-avea, de moară nicicât să orbească un șoarece, ceva țoale, ori vrun dichis în casa lui, tufă! Nimic, dară nimic n-avea de ce prinde ochiul la el. Cum s-o scoață la căpătâi? Ar fi voit și el, de! să-și boteze copilul cu vrun naș mai de Doamne ajută, să facă și el o cumetrie. Dară cu ce? Sta bietul om cu mâinile încrucișate, se uita în cer și în pământ și ... să caște gura. Și de felul lui fiind om cinstit, nu voia să amăgească pe nimeni cu minciuna. El știa una și bună: când o
Alexandru Vlahuță - Vechilor ateneiști
... cari-ați pus întâia piatră Acestui strălucit palat, Puteți în adevăr fi mândri Și fericiți c-ați izbutit: A prins ființa visul nostru De-acuma drumul e croit!... Și ce răsplată glorioasă! În templul ridicat de voi Sărbătorim un sfert de secol Din lupta voastră de eroi! Desigur, a fost grea chemarea Și lungă cale-ați străbătut: Dar azi puteți întinde mâna Și zice: Iată ce-am făcut! Acestea-s luptele ce-aruncă Lumină-n calea tuturor, Și-acestea-s marile trofee Ce onorează pe-un popor. Aici de ... trivoga Deșteptătoarelor cuvinte; Și roiul generos de tineri, Această gloată de recruți, Ce umplu golurile triste Ale eroilor căzuți, Atâtea forțe risipite S-or încălzi de-același dor, Și-n larga tabăr-a vieței Își vor aduce jertfa lor, Vor pune pace și iubire În inimile cari gem Sub ... Vor șterge vrajba dintre oameni Ș-or face traiul mai senin: Aceasta-i nobila chemare A luptătorilor ce vin, Ostași cu fruntea luminată De raza unui ideal, Vibrând de marea suferință Și de ...
... eternelor suspine Să mă conduci, precum odinioară Virgiliu te-a călăuzit pe tine. El, mie: — Oare, crezi că tot ce zboară, Cum zice un adagiu, — se mănâncă? Fiindc-ai scris o cronică ușoară, Nici superficială, nici adâncă, Vrei să-ți servesc acum de cicerone?... — Nici tu, Maestre, nu scriseseși încă La început, decât vreo cinci Canzone, O carte plină de elucubrații Și câteva sonete monotone. Dar lui Virgiliu i-ai intrat în grații (Adăugai, văzându-l că rezistă), — El se purta mai bine cu ... credința de-altădată, — O-ntoarse el. Infernul nu există, Sau cel puțin eu unul niciodată Nu l-am văzut decât cu ochii minții, Orbit de-o superstiție uzată. Eu, lui: — Acestea-s roadele Științei! Concepția lui Strauss și-a lui Nietzsche, De care mi s-au strepezit toți dinții! Dar cel puțin te-ai întrebat ce-ar zice În clipa asta, dacă fără veste Te-ar auzi divina Beatrice? El mi-a răspuns placid: — Amorul este Un ce banal, prin ... o floare Sub ziduri de fățarnică Gomoră, O dulce-mpătimire arzătoare: În ceasuri caste, mângâieri ...
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... lor peste Dunăre armatelor noastre românești, nu puțin au datorit acel succes și binecuvântărilor sărăcimii și sărăciților din țară și din capitală. Averi întregi aproape de pieire au fost salvate; altele s-au făcut din nimic. Firește că așa trebuia să se-ntâmple. De unde lumea toată sta cu mâinile-n sân, deodată s-a pornit pe o activitate nebunească, imediat și enorm de scump plătită. Un litograf avea numai o biată presă, la care tipărea cărți de vizită, câteva sute pe săptămână, îndată și-a instalat cinci prese și s-a pus să tipărească etichete de băuturi de lux: Martell, trei stele, Champagne veuve Cliquot, Xeres șcl. șcl. Și așa toți litografii și tipografii. Pe când ei trăgeau etichetele, căruțașii cărau în goană ... ce a târguit. A băut un cognac și a gustat un sanwich cu icre. A dat o jumătate de ocă de rachiu la oamenii lui, câte o jimblă și o bucată de brânză de burduf, cam tot de ...
... l bată! În grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu? O fată - Inoată-n spice până-n brâu. „Să n-ai, Catrino, zi de rău!“ Ea tace. „Ei, iacă naiba de pârău, Mi-l puse focu-n drumul tău!“ Ea tace. Deloc o vorbă! Sa preface. Deloc, deloc, de ce deloc? Că-i place Și vrea de el să-și bată joc. „Ai, fă, copii acasă mulți? Ei, iaca! Nu vii, urâto, nu m-asculți? De dragul tău să mă desculți? Ei, iaca! Mai bine plec!“ Și dânsul pleacă. Dar ea? Dar ea? Ce-și zice ea? Să treacă! Să facă-n urmă cum o vrea! Văzându-l, însă, c-a plecat, Ea-și pune Deoparte snopul: -„M ... da, vecino! Nu vreai? Nu vreai? De ce nu vreai? Haid' vino! De-atunci și peste mări treceai.“ „Ei, iaca, viu! Dar de nu-mi spui Vro veste, Zi bună între noi de-azi nu-i!“ Știa doar fata felul lui! Vro veste,
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... că umblă cu gâtul cam strâmb și privește cu ochii jumătate închiși, clipindu-i cam prea des. Ce calomnii! Auziți cum cutează profanii să vorbească de autorul meu de predilecțiune?! Nu aibi teamă, favoritul meu autor, grație darului cu care te-a hărăzit sântul hram al bisericei Icoana, unde se zice că ai priimit botezul, tu te-ai rădicat mai presus de orice critică sau calomnie. Va veni, te asicur eu, timpul frumos când, pe cea mai mândră dintre piețele cetății noastre, se va rădica bustul tău ... și mai nemerit, și mă felicit că am conceput proiectul de mai sus; eram dator s-o fac, pentru că numai eu știu câte momente de fericire m-a făcut să gust autorul meu de predilecțiune când am cetit picantele lui nuvele și nuvelete... De ace[e]a am ținut să-i aduc sincera-mi omagine în aceste modeste rânduri de cronică literară, cărora grațioasa ospitalitate a „Ghimpelui" le permite a vă ocupa câteva momente. - Toate bune, veți zice; însă ai uitat să ne spui numele autorului d-tale ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... nu mai putea de picioare și de mijloc - se-nțelege de atâta alergătură și de-atâtea ridicături. Să fi ațipit d. Lefter ca vreun sfert de ceas și de odată, se scoală drept, cu fața luminată de raza adevărului... - Știu unde sunt! acuma știu!... uf!... le-am găsit. - Unde? - În jacheta mea a cenușie de vară... Cu ea eram la berărie când le-am cumpărat. Țiu minte bine, le-am pus în buzunarul de la piept, înăuntru... Acolo, sunt!... sigur!... Adu-mi jacheta! Pe cât își aducea mai limpede aminte domnul Lefter, pe atât madam Popescu se turbura, se ... Dumnezeu! să hie al dracului! - Mai bine, spune drept, zice d. Turtureanu. - Dacă spui ai bacșiș bun, adaogă d. căpitan Pandele. - Ce sa spuie boiarule! zice bătrâna apilpisită: ce să spuie? vai de păcatele noastre, dacă nu știe... auzi colo! ce sa spuie? - Taci tu! zbiară d. Turtureanu și-i dă brânci babei cât colo în săliță. Baba ... lat pe muche și altul pembe îngust pe buză, o jachetă cenușie? - Ba, mi-a dat. - Atunci, de ce minți? - Nu minte, boiarule! zice
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... văzut biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi... ai?... Și de ce?... Ce zici de biserica noastră?... Nu, mă rog, ce crezi d-ta, că n-o să-ți tăiem capul... De te împinge păcatul să spui ceva de sfinții uscați și drepți - unii cu sulițe, alții cu paloșe, unii călări, alții pe jos și cu mânele așa de încrucișate pe piept, că palmele le ies afară din trup - pe loc bătrânii își ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roșie și-ți suflă cuvântul din vârful limbii: - Ei, puișorule, mai sunt zugravi, grozavi de tot... Am văzut și noi... am prea văzut cum o dau în păgânește și-ți toarnă la sfinți cu ochi de om, cu mâni și picioare ca și ale noastre... Da' de, vezi d-ta, sfinții ăștia, așa cum i-am apucat noi, de când am deschis ochii, sunt adevărat sfinți. Voi, tinerii de astăzi, la legi umblați cu șoalda, la scris ...