Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE TOT
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 1670 pentru DE TOT.
George Coșbuc - Blăstăm de mamă
... ei pe gând se luară, La nuntă nu te chemară! Eu ți-s frate mai cu dor, Și fiindcă eu mă-nsor, Am grăbit aici; de-i vre, Vino dar la nunta mea! Astfel zise Constantin Cu glasul de jale plin, Din ochi lacrimi îi cădea Și suspine-l năpădea; Dar Lenuța-l cunoștea Și de nou l-a întrebat: Spune-mi, frate,-adevărat De mă chemi la veselie, Să mă-mbraca bucurie, Să-mi pun struț roșu și dalb Și cai suri la hinteu alb; Dar de mă chemi la jelane, Eu să-mbrac de jale haine; Să iau cai și hinteu negru Să pornim, frate, pe-ntregu! Ba io-ți spun drept, soră, ție, Că te chem la veselie ... Și ea mândru s-a gătat, Haine albe și-a luat Și-apoi ambii au plecat Pe cărarea cea mai lată De voinici codreni călcată, Pe cărarea cunoscută De codreni voinici bătută. Iar pe cale cum mergeau Păsările-i urmăreau, Munții răi din grai grăiau: De când soarele e soare Și pe câmpuri floarea-i floare, Și de ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... ai Vrancei, dar, din contra, un păstor, Flăcăul Roman Frumosul, ce așa îl prenumise, Fiu șoltuzului cucernic și prea drept judecător, Au îndrăgit europeii și de tot s-au încântat De a lor lucruri și podoabe, de a lor spirit civilizat. El era frumos minune cu-al său strai simplu și curat, Cu al său păr ca de aur, în plete lungi rășchirat, Pe-a sa frumoasă față ca cu voal coperindu-l; Și făr’ să se încâlcească, tot în valuri se undea, Când zefirii ridicându-l și în verigi încrețindu-l Ca o cunună de aur pe a lui piept larg cădea. Iar în limpede izvoare uneori de se-ntâmpla Să-și vadă ochii albaștri, părea că se rușina. El avea mare plăcere ca artele să învețe, Căci nime din toți păstorii pe ... duce, pierd speranța vieții mele ce se stinge, Căci inima mea îmi spune că nu am să te mai văz. Așadar, să-ți fie milă de tatăl tău când îți plânge, Ca pân’ va închide ochii tot pe lângă el să șezi". Dar de
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... să am curajul unei sărutări. După cum se vede, pe atunci aveam gustul armoniei oricărui fapt. Preliminările amorului trebuiau să aibă o durată hotărâtă. Oricât de neașteptată ar fi fost o sărutare atunci, după un așa de puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot fardul, nu-i bănuiam experiențe sentimentale), cred că ar fi fost bine primită. O exclamare acolo, în noapte, în singurătatea noastră, departe de târg, ar fi fost ridicolă. Dar am preferat să ne întoarcem, nu prea târziu, ca să nu ne speriem complect vecinii, trecând pe lângă o ... prăvălie luminată, fără să am curajul să cumpăr ceva de mâncare, de frică să nu par greoi, tulburându-mă o foame teribilă, la care, cu tot amorul și poezia Argeșului, mă gândeam tot timpul, și astfel mi-o exageram. Pe drum, aducându-mi aminte de amenințarea camaradei, o învățai o minciună (ca și cum ar fi fost nevoie să ne scuzăm față de cineva!): “Mâine vei spune singură domnului S. de plimbarea noastră nocturnă. Astfel paralizezi orice aluzie răutăcioasă." În trenul care ne întorcea mai târziu acasă, amândoi, lângă fereastră, ne întreceam să prindem din fugă ... ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ies la iveală, tot mai sus, tot mai mari, case albe-nvălite cu olane roșii. Fumuri groase, negre clăbucesc din coșurile fabricilor. De departe s-aud bocănind în șantiere ciocanele de fier. Pe mal, la schelă, furnică mulțimea, ca la bâlci. E plin locul acesta de amintiri străvechi. Pe-aici au curs, acum optsprezece veacuri, legiunile romane, menite-a răsădi un popor nou în câmpiile pustiite ale Daciei. Aici ... zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de azi, pe urmele și din vlăstarele celei mai frumoase și mai înfloritoare provincii romane, de acum două mii de ani aproape! LA CALAFAT Din vale de Gruia, în dreptul satului Pristolu, o lamă sclipitoare de oțel se-mplântă-n malul drept. E râul Timocului. Serbia rămâne la apus. Dunărea de-aci încolo pune în fața României o nouă vecină — Bulgaria. Pe-o depărtare de patruzeci de ...
... să începem. (regizorul sună; apar artiștii; în mijlocul lor, Profesorul cu servieta la subțioară.) PROFESORUL Da, doamnelor și domnilor, precum am plăcerea să vă demonstrez de o oră și jumătate, știința frumosului este tot așa de exactă ca și matematica. Precum când zic două plus două egal patru și patru minus una egal trei, fac o afirmare care obligă pe orice ... dreptul, nu poți fi avocat, ori magistrat; nu știi medicina, nu o poți exercita; nu știi Estetica nu poți profesa o artă. Arta are nevoie de controlul, de solicitudinea, de protecția Statului... DIRECTORUL (reintră urmat de un frizer; arătând pe profesor) Uite d-le! uite cap! uite ce-mi trebuie... (Frizerul consideră și studiază de aproape capul Profesorului.) PROFESORUL (către frizer) Pardon... (către artiști.) Încă două cuvinte și termin. De aceea eu am fost totdeauna pentru monopolizarea artelor și mai ales a teatrului de către stat... și cum s-a schițat un proiect de lege... Dați-mi voie (scoate din buzunar note) să vă citesc articolele fundamentale. Art. întâi... (toți se uită la ceas.) DIRECTORUL (foarte plictisit) Domnule Profesor ...
George Crețeanu - Cântecul străinătății
... George Creţeanu - Cântecul străinătăţii Cântecul străinătății de George Crețeanu Informații despre această ediție Rătăcesc în căi străine, De căminu-mi depărtat; Petrec viața în suspine, Pâinea 'n lacrămi mi-am udat. Fie pâinea cât de rea, Tot mai bine în țara mea! Ah! în țara mea frumosă Am lăsat tată iubit, Am lăsat mamă duioasă, Ce de plânsuri a albit. Vezi o culme muntenească Ș'o căsuță de desubt? Este casa părintească, Unde laptele am supt. În dumbrava verde, deasă, O fecioară vezi trecând? Este-a inimei miresă, Ce mă chiamă ... Cine țara 'și iubeste, Nu dă lumea pentru ea; Oh! atunci inima-mi crește. Când gândesc a o vedea! Fericiți câți sînt aproape De căminul părintesc! D'oiu muri, voiu să mă'ngroape În pămîntul românesc. Fie piatra cât de grea, Tot
Alexandru Macedonski - Rondelul sfârșitului
... Alexandru Macedonski - Rondelul sfârşitului Rondelul sfârșitului de Alexandru Macedonski Omenirea e ca moartă. Vii sunt numai flori și plante. Ea-și deschise neagra poartă Ce clădită-a fost de Dante. Stema ei de diamante Nimicită-a fost de soartă. Omenirea e ca moartă. Vii sunt numai flori și plante. Spre-ale visului ghirlante Nici-o aripă n-o poartă; Obosit e chiar Atlante ...
Anton Pann - Ciobanul și magarul
... Anton Pann - Ciobanul şi magarul Ciobanul și magarul de Anton Pann Cum dormea un biet cioban L-a umbra unui tufan, Măgarul își pășuna Și de căpăstru-l ținea. Doi hoți vin cu vicleșug Și fac acest meșteșug : Unul zise : -Să iau eu Căpăstrul în capul meu, Precum și al său ... mei m-au iertat Și iar m-am schimbat în om. Cum pășteam supt acest pom. Omul zise: -Fătul meu! Dac-așa vru Dumnezeu, Și de mine slobod ești, Dar vezi să nu mai greșești. Deci ceva vreme trecînd, Ciobanul la bîlci mergînd, Și fiind cumpărător, Văzu măgaru-n obor, Îl ... De ai ajuns tot măgar! Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de
... Iacob Negruzzi - O dorinţă O dorință de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Pentru ce cu chinu-n mine Pe pământ mai rătăcesc, Ce dorință mă reține Chin, viață să sfârșesc? Cu ... a făcut să se-ngrozeascâ Al meu suflet simțitor. Atunci ochiu-mi să se-ncline Spre frumosu-i chip visând Și să cred c-atunci de mine Ea visează suspinând, Să mă perd într-o privire Lungă, lungă de amor, Să mă-mbăt de
Alexandru Vlahuță - Homo homini lupus
... Alexandru Vlahuţă - Homo homini lupus Homo homini lupus de Alexandru Vlahuță Revista nouă, an I, nr 3, 15 februarie 1888 Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul grosolan al forței Dreptatea celui slab se sfarmă. Durerile vin tot mai multe, Mai mari și mai adânc simțite. De unde sapi lumina, curge Iar întuneric ce te-nghite. Un pas, un gând, o scăpărare, Și îndoiala te-nfioară. Pe umeri tot mai slabi apasă Din ce în ce mai grea povară. Sub planul sfânt de înfrățire Sporește ura bestială: Tot omul e-un vrăjmaș la pândă, Toată cruzimea e o fală; S-azvârl-a patimilor valuri Din șubredele stăvilare, Și peste pulberea de ... sus ... scrâșnind se-ndeasă; Sub mulți prăpastia se cască. Nu tuturor li-i dat să zboare, Dar câți nu știu să se târască! Asupra omului de mâine S-apleacă palida știintă, Și-l vede mai nervos, mai sceptic, Mai înrăit de suferință... Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare
... Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare de Ion Heliade Rădulescu O dihanie de cioară, Ce-i dăduse naiba-n gând?! Să ia fulgi de alte păsări, Să iasă la zbor cântând. Iat-o împopoțonată Și mereu se gâtuiește, Ulubeasna-mpestrițată Rățoit bănănăiește. Ce nume să-și dea acuma? Că ... lucru-nsemnător! De la nume-atârnă toate Și trecut, și viitor. Dar cioara, de! e tot cioară, Și astfel se socotea: Nu-și mai vedea de loc ciocul Și trupul nu-și mai simțea. Se gândi cum s-o brodească Și să-și cate vrun nășic: Dar nașul i-o da ... să fie bine pace: Fără sfadă, fără price, Rămâne zis ce-și va zice. Se numi privighetoare , Păsăruică cântăreață, Unde cântă pe răcoare, Știi, colea, de dimineață. Și zbura de bucurie Biata cioară când gândea Că cioroii or s-o ție De poet și păsărea. Iese-acuma îngâmfată Și la lume se arată Și ne-ncepe a cânta. La-nceput coțofenează, Glasul și-l mai ... ...