Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE

 Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 2767 pentru DE.

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... prin cultivarea literelor, artelor frumoase și filozofiei — cu un cuvânt, tot ce constituie patrimoniul civilizației, ridicat la cea mai înaltă treaptă și ajutat totodată de o vitejie tot așa de clasică și de uimitoare ca și geniul ei, nu i-a fost de ajuns unei societăți, poate cea mai strălucită între toate, pentru a-și constitui, măcar în culmea înfloririi sale, un stat câtuși de puțin durabil, necum covârșitor. Și cât a fost de mare acea societate o vedem asta peste veacuri de la dispariția ei, și o vor vedea încă veacurile uimite și dominate de spiritul ei fără seamăn, de concepția ei magistrală, de operele ei cari-și bat joc cu mândră liniște de puterea lui Cronos. Se poate deci o societate măreață fără stat puternic; dar stat fară societate — mai greu. Într-o vreme, Alexandru Machedon, pornind ... și gândiri proprii? De ce, chiar din lumea de strânsură de așa diverse proveniențe, care mișună dasupra poporului, nu s-ar găsi arareori și individualități de o proveniență mai aleasă și mai nobilă, care să se însufle de la acele nevoi, simțiri și gândiri ale poporului, și, pătrunzându-se

 

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga

... a României în care s-a născut și în mijlocul căreia a trăit, din viața românilor transilvăneni în faza ei de astăzi, caracterizată prin lupta împotriva tendințelor de asuprire etnică predomnitoare în statul lor. Ce e drept, patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă, orcîte abateri s-au comis și se mai comit în contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută să-și acopere lipsa prin provocarea unor dispoziții sufletești foarte importante în alte priviri ... noastre. S-ar întuneca pămîntul C-ar veni, veni, țigane, Toate stelele s-asculte Glasul strunei nâzdrăvane. Blînd zîmbire-ar Milostivul, lar din geana lui de-argint Lacrămi-ar cădea-n adîncul Norilor de mărgârint. Ni s-ar stinge-atunci necazul Ce de mult ne petrecea : Între stelele de pazâ Am avea și noi o stea !" Cînd suntem mișcați de puterea unui limbagiu poetic care e în stare să dea cetățenia literarî și unor nume proprii așa de familiare; cînd mai cetim strofe ca acestea: „Domol purcede glas de ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... haritatea, angelica tărie Din care purced pacea, divinele virtuți; Pe muntele de aur, în stânci de adamante, Cu pulbere de stele, verzit de imortali, Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante Și unde se dezvoltă virtuțile florali; Acolo unde-adie zefirul de clemență Prin arborii științei ce Domnul! Domn! șoptesc În quietutea naltă d-amor, de inocență, La râuri de viață ce Domn ! iar murmuiesc; Pe culmea astui munte, sub tinda-omnipotenței, Înconjurat de angeli, puteri de serafimi, Acolo este tronul divinei providenței, Pe mii de miriade de repezi cherubimi. Cerească armonie organe mii răsună; Poeții-eternitătii, serafi întraripați, Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună, Răpiți în adorare, de Domnul însuflați. Ființe de simțire, cu totul de vedere, Contemplă în mirare p-eternul Iehova, În marele panhymniu, în sfânta preveghere Întreg nemărginitul răsună: Osana! P-același tron, d-a dreapta ... până peste polul și cel mai depărtat, De șapte ori atâta principiul fericirii A-mpins răul din ceruri damnării rezervat. Aci, stătuți demonii de lunga lor cădere, De trăsnetele juste pătrunși și sfâșiați, Încep să mișuiască în vasta încăpere, Într-un noroi de

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene

... a le găsi; când nu mai ești iubit, o țigare, două, trei, patru, și tortura amorului să schimbă în senin și liniște. După două zile de discursuri de felul acesta, ba și mai neghioabe, cel care nu fuma s-apucă de tutun, varsă de câteva ori și, în așteptarea bunelor cari țin de tutun, bietul băiat prinde patima fumatului contra căreia să luptă apoi o viață întreagă, fără a izbuti să se dăzbere de ea. Cei cari beau d-asemenea cad pe cei cari nu beau decât apă, și încep: dar ești ca un copil mic, ca o fată ... face mai viu, îți dă mai mult curaj d-a gândi, te face mai îndrăzneț, ți-aprinde închipuirea. Încearcă-te după câteva pahare de vin să scrii. Vei vedea câtă imaginație ai, și ce vie este, și ce puternică este, și cât de caprițioasă și de fermecătoare este. Ce fel de literatură faci și tu! Literatua modernă fără vin aste ca un zmeu fără vâjiâetoare. Și bietul băiat, după numeroase îndemnuri, cearcă un pahar de

 

Emil Gârleanu - Părtașul

... îndeplinise, pe când de santinelă la orzărie era Neculai Oană, recrut din anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, și pe care, de șase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce știa el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toți comandanții de companie, ca de foc, și-l lăsaseră la boi. În săptămâna Patimilor soldații fură învoiți pe acasă. De sărbători e greu să pui mâna pe un om mai acătării, rămân ciurucurile. S-a zbătut bietul aghiotant, în dreapta, în stânga, până ... să-i caut pe urmă prin meleaguri, că eu îs la boi, la amândouă părechile. Da o păreche acuma n-o mai am pe samă, de-o săptămână, că s-o dus cu A Ilincăi la cărat pietriș de la Ipate, de sub Dealul Râpoaiei. Eu îs din cealaltă parte, de la Argieni, din vale de... — Nu mai bâigui; spune ce-ai făcut când ai văzut boii! răcni colonelul. Oană iar răsuflă adânc: — S' trăiți! Eu am văzut boii ... sângele pe nas. — Vrasăzică, patru saci a furat? întrebă colonelul. — Patru; câte palme am mâncat, atâția saci o furat, s trăiți... ...

 

Ion Luca Caragiale - Dascăl prost

... — Măi! adaugă el... mai am doi ani până să ies la pensie... douăzeci o să mi se pară... Uf! să mă văz odată scăpat de canonul ăsta, care a ajuns de la o vreme nesuferit... Uite! până viu eu, citește! Și zicând acestea, scoate din buzunar un vraf de scrisori, mi le trântește dinainte pe masă și iese. Pricupescu este indiscret. De vreme ce mi-a dat voie, m-apuc să-i citesc scrisorile. „Iubite domnule Pricupescu, Știți că de când am fericirea a vă cunoaște, și e cam mult de atunci, nu v-am supărat cu vreo rugăciune de favoare, fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva în îndeplinirea datoriilor sale, mai ales când îl știu de o corectitudine exemplară ca dv. Crez că a venit momentul ca, mai ales în școală, de la care depinde viitorul națiunii noastre, noi românii să încetăm odată cu nenorocita sistemă a favoritismului, a îngăduielii, a hatârului ... mari, cari au atâta influență?... De ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe

... Un ungurean intră cu zgomot: - Câte parale icrele moi? Dar negustorul, strângându-și sprâncenile, ca și cum ar fi voit să facă o asociație forțată de idei depărtate, răspunde prin o altă întrebare: - Câte-ți trebuie, drăguță? - ...Vreo două-trei chile. - Așa?... Da de unde ești d-ta? - De unde sunt, de unde nu sunt, câte parale? - Daca nu spui de unde ești, nu-ți dau: icrele sunt arvonite de boieri. Ungureanul stă un moment la gânduri și pleacă. Peste vreun sfert de ceas, în timp ce icrele se vindeau pe capete, intră o jupâneasă, o băbuță bătrână, care, uitându-se în toate părțile, zice: - Sărut mâna, măiculiță ... marmură. Aci se oprește să dea un târcol cu ochii la marfă. În momentul acesta, negustorul scoate capacul de la putinica a doua de icre. - Ei, bravo! zice tânărul; ți-a venit icre proaspete?... Cum dai kilo? - Da de ce întrebi? - Vreau să cumpăr. Atunci băcanul, gustând cu vârful cuțitului o probă din putinică și măsurând cu ochii de sus până jos pe mușteriu: - Nu face pentru d-ta, zice... astea nu sunt de

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)

... a unui Sofocle, ori nu se poate mângâia de lipsa operelor lor pierdute ? Iar importanței operelor literare îi pot da sancțiune, nu scurta zi de astăzi, nu o serată cât de lungă de mâine, nici o și mai lungă ședință solemnă de poimâine a unei Academii, ci zilele nenumărate ale viitorului fără de margini socotite. De aceea, pe un literat, care are deplină conștiință de arta lui, un orcan de entusiasm al contemporanilor, recolta de flori a unei întregi primăveri, ramurile toate ale unei vaste păduri de stejari, nu-l pot mângâia de acea adâncă îndoială despre sine, care le lipsește numai celor lipsiți de adevărat dar. Și, astfel, naște întrebarea: de ce ar veni un scriitor, ca atare, în mijlocul dv. ?... Numai pentru a smulge în treacăt succese de stimă în produsele pur literare ? - Nu, desigur... Un scriitor străin poate fi îndemnat să vie la dv. și de alt imbold decât dorința unei deșarte satisfaceri a amorului propriu... Întru cât, ori-de-unde ar veni el, nu și-ar permite a înfrunta legile Statului dv., sau turbura ordinea politică, ori nesocoti buna-cuvință socială, de ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultima oră

... Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marți, sf. Maria, când e și hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea ... care e arestat la dv. la cazarmă în deal? - Un bulgar arestat la noi la cazarmă?... Poate de acum douăzeci de minute încoace... Acuma viu de acolo... - Nu, frate, arestat de aseară... S-a găsit la el două revolvere, două cuțite și mai multe scrisori de

 

Mihai Eminescu - Ec%C3%B2

... ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare;        Trec albe ca-n vânt        Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie        Aurie. Ca cerbul uimit ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare        Cu nara arzând        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ... și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună,        C-un salt a suit        Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă        Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de ...

 

Mihai Eminescu - Eco

... ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare;        Trec albe ca-n vânt        Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie        Aurie. Ca cerbul uimit ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare        Cu nara arzând        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ... și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună,        C-un salt a suit        Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă        Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>