Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DAC��

 Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 1469 pentru DAC��.

Ion Luca Caragiale - Șah și mat!

Ion Luca Caragiale - Şah şi mat! Șah și mat! de Ion Luca Caragiale Începuse războiul franco-german. De la rezultatul acelei mărețe lupte atârna poate tot viitorul nostru politic. Pe Rin nu se juca numai două soarte. Ca la toate luptele jucătorilor mari, unde pe de lături palpită o mulțime de mici pontatori pe mâna unuia sau altuia, așa și la războaiele între două puteri gigantice, sunt mulți mititei pe de lături, cari, cu cât pontează mai mărunțel, cu atât privesc jocul cu mai multă bătaie de inimă. Pe Rin, între alte mize mărunte, era una, care pentru noi avea o importanță colosală, cum s-a dovedit ulterior — soarta hotărâtoare a dinastiei noastre. Mica republică de zece ore de la Ploești, care pontase și ea, putea avea urmări mult mai mari dacă în jocul de la Rin s-ar fi amestecat altfel cărțile. Așa, era în toată țara o agitație surdă, dar foarte adâncă, care în unele centre lua forme fățișe destul de amenințătoare pentru ordinea generală. Unul din aceste centre mai agitat era și Craiova, unde se afla prefect de județ răposatul Petrache Mănescu — un om original și amabil, credincios și devotat ...

 

Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul

Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul Camera din Stambul de Ion Luca Caragiale Ședința dela 24 Ibricgie 1294 Ședința se deschide cu formalitățile obijnuite la orele 7 1/2 turcești, sub președinția lui Haham-bașa, prezenți fiind 125 deputați. Sumarul ședinței precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nicio cerere de îndreptare, fiindcă toți deputații dorm. Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, și toți deputații se deșteaptă. La ordinea zilei, desvoltarea interpelării, anunțată de onor. deputat Zăuc-aga, asupra falsurilor și ingerințelor făcute de fostul mare vizir Midat-pașa în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată, că nefiind încă de față interpelatorul, trebue intervertită ordinea zilei. Propune dar, ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei harte a resbelului și a unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului major al bașabuzucilor dela Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul trebilor din afară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere d'întâi ale Claponului - aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei ...

 

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale CRITICA TEATRALĂ ȘI PRESA NOASTRĂ De zece ani și mai bine, presa românească se bucură de o libertate aproape, ca să nu zicem cu totul nemărginită — stare binecuvântată, ce poate încă n-o visează cel mai democrat dintre democrații Apusului. Nu aci este locul să judecăm daca aceasta spre folosul sau paguba publicului românesc a fost, ori să cercetăm daca presa românească, bucurându-se de o așa desăvârșită libertate, a binemeritat-o prin înțelegerea misiunii culturale ce are presa în societățile moderne. Negreșit că aceste întrebări sunt, din punctul lor de vedere general, de un interes politicesc prea înalt, așa că nu se poate trece repede și ca ușurătate asupră-le în o introducere la o cercetare critică asupra teatrului. Cu toate acestea, dintr-un punct de vedere parțial și de un interes destul de însemnat, obiectul acestei introduceri trebuie să fie o cercetare în treacăt asupra răspunderii ce are presa de la noi de starea actuală a teatrului românesc, ce, împotriva firii lucrului, mai-nainte de a-și atinge culmea — către ...

 

Ion Luca Caragiale - Crucea și semiluna

Ion Luca Caragiale - Crucea şi semiluna Crucea și semiluna de Ion Luca Caragiale Luna strălucește ca o lampă mare, Revărsând splendoarea-i până-n depărtare. La ospățul falnic, strânsă-i oaste multă; Toți vorbesc în parte, nimenea n-ascultă. Dar ca și stejarul mândru de la munte, Mircea-și netezește nobila sa frunte, Și ca și stejarul mândru când înfruntă Crunta vijelie, Mircea se încruntă. Și, apoi, se scoală deodată-n picioare Și cu glas puternic le strigă: „Tăcere! Ați uitat voi oare pe al vostru Domn, Ce-și visează țara chiar în al său somn? Cum acele vremuri sfinte le uitați, Când pe Mircea-Vodă voi îl respectați? Ce? sunt oare altul, sau voi sunteți alți? Sunt pitici acuma brazii cei înalți? S-a surpat Carpatul și, din rădăcină, Stânca se preface într-o moale tină? Nu mai curge Istrul în largul său pat, Și patriotismul vostru v-a secat? Mâine este lupta, lupta cea de moarte, De la care-atârn-a României soarte! Glorie sau moarte vom întâmpina; Însă jur pe ceruri nu vom dezarma! Căci ce este moartea dacă nu e viață? Dacă n-o privește un român în ...

 

Ion Luca Caragiale - Decadență

Ion Luca Caragiale - Decadenţă Decadență de Ion Luca Caragiale Puteți râde voi, tineri sceptici, cari ați aruncat sfintele credințe în schimbul științei profane. Eu sunt mâhnit de câte văz. Am fost la întrunirile opoziției în Craiova și în Iași, și mărturisesc drept că am ieșit adânc afectat de decadența moravurilor noastre politice. Asta e opoziția? Astea sunt întruniri de opoziție? Oratori cari vorbesc ca toți oamenii, liniștiți de parcă n'ar fi la guvern un partid adversar, desbătând cu sânge rece ca la Academie, ba încă permițându-și a face și glume și spirit. Auzi glume și spirit când ești în opoziție! Niciun orator nu se bate cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un suprem gest patriotic. Nimic din toate astea. Și ce e mai rău, e că școala asta decadentă prinde - poporul, publicul, are aerul că aprobă acest curent menit să ucidă cu desăvârșire avânturile mari, să stingă focul sacru al pasiunilor politice. Unde sunt vremurile clasice ale liberalismului român? Unde e sala Slătineanu? Sala Bossel? Circul dela Constantin-Vodă? S'au dus toate ...

 

Ion Luca Caragiale - Guvernul și modificarea art. 7

Ion Luca Caragiale - Guvernul şi modificarea art. 7 Guvernul și modificarea art. 7 de Ion Luca Caragiale În numărul său de ieri Românul cuprinde, în trei coloane foarte interesante, un fel de profesie de credință a partidului roșu, sau mai bine zis, o declarație amoroasă în toată regula adresată cu multă căldură sferelor înalte, ce au înscris și au făcut să se înscrie în tratatul dela Berlin art. 44. Cu o zi înainte, organul prezidentului Camerii arăta că guvernul roșu, nu dela majoritate ci dela minoritate va stărui să aibă o deslegare a cestiunii israelite; a doua zi însă schimbă foaia, și în dorința d'a nu se amăgi cumva autorii tratatului și inspiratorii art. 44 asupra vederilor partidului roșu, Românul așterne trei coloane de lămuriri în această privire. Lăsăm la o parte introducerea articolului, unde Românul se felicită că, grație guvernului roșu țara este acum sosită într'o stare politică, pe care nici cei mai geniali și mai îndrăzneți eroi ai trecutului n'ar fi cutezat s'o viseze; ceea ce este important să relevăm sunt părerile acelei foi în privința cestiunii art. 7 mai ales față cu partidul conservator. ...

 

Ion Luca Caragiale - Idila

... nnoit. — Fă Mărie, nu dai laba? — Nu ți-o dau, măcar să mori! — Fă, te rog! — Mă rogi degeaba... — Apoi dac-așa ți-e treaba, Te iau altfel, și... ori, ori. — Mă! se vede nu ți-e bine... Fii de treabă nu fii prost: Intri ...

 

Ion Luca Caragiale - Istoria se repetă

Ion Luca Caragiale - Istoria se repetă Istoria se repetă de Ion Luca Caragiale 1897 Alegerea parțială de la Ploești m-a reîntinerit. Între altele, mi-a făcut deosebită plăcere revederea vechiului meu prietin, totdeauna verde și vesel, Stan Popescu, bravul garibaldian, care odinioară a luptat atâta pentru libertatea Poloniei. Dar nu, nu-i adevărat! Stan Popescu n-a fost în viața lui amant al libertății! Dacă o clipă ar fi fost sincer liberal, astăzi ar avea, numai din chirii și acareturi, 24 de mii de lei venit pe an, în loc de 200 de lei pe lună din slujbă! și ce slujbă! El! luptătorul pasionat pentru libertate, să ajungă la bătrânețe subdirector a ce? a unui stabiliment oficial de robie - pușcăria locală! O tempora! o mores! Am deplâns împreună cu bravul meu amic amăgirea vieții lui întregi. Și cu toate astea a fost, îl știu bine, un fervent! Alaltăieri mi-a adus aminte unul dintre episoadele vieții lui politice, pe care-l uitasem, și pe care nu-l pot lăsa nepovestit. Era în 76. Guvernul conservator căzuse și guvernul liberal era chemat să ...

 

Ion Luca Caragiale - Justiția română. Secția corecțională

Ion Luca Caragiale - Justiţia română. Secţia corecţională Justiția română. Secția corecțională de Ion Luca Caragiale Prezidentul (către reclamantă): Spune-mi cum s-au petrecut lucrurile... Femeia Caliopa, republicană română : Eu, domnule prezident, vine dumnealui la mine, care venea întotdeauna seara ca amic, încă era și dumneaei care mi-este amică, și ați chemat-o dumneavoastră martoră că a fost acolo și poate să jure cum s-a-ntâmplat. Prezidentul: Las-o pe dumneaei; nu e aici; dumneaei o să răspunză când o vom chema. Acu spune d-ta. Reclamanta: Spui. A venit dumnealui. Inculpatul: Dumneata m-ai chemat: am biletul dumitale. Prezidentul: Tăcere. Reclamanta: Dacă știam ce ștofă ești, nu te mai chemam... A venit și zice să nu mai învârtim masa, care vorbeam cu soră-mea, care a murit, și ne spunea poezii de Iminescu și de Victor Cucu. (Ilaritate.) Prezidentul: Cu sora dumitale care a murit? Reclamanta : Da, la spital, de piept; ieșise din azil și-i plăcea poeziile... și eu o iubeam foarte mult, eu o băgasem în azil că aveam o protecție. (Plânge.) Și când vorbeam cu ea, apoi toată noaptea o visam. ...

 

Ion Luca Caragiale - Justiția română

Ion Luca Caragiale - Justiţia română Justiția română de Ion Luca Caragiale 1893 Prezidentul (către reclamantă): Spune-mi cum s-au petrecut lucrurile... Femeia Caliopa, republicană română: Eu, domnule prezident, vine dumnealui la mine, care venea întotdeauna seara ca amic, încă era și dumneaei care mi-este amică, și ați chemat-o dumneavoastră martoră că a fost acolo și poate să jure cum s-a-ntâmplat. Prezidentul: Las-o pe dumneaei; nu e aici; dumneaei o să răspunză când o vom chema. Acu spune d­ta. Reclamanta: Spui. A venit dumnealui. Inculpatul: Dumneata m-ai chemat: am biletul dumitale. Prezidentul: Tăcere. Reclamanta: Dacă știam ce stofă ești, nu te mai chemam... A venit și zice să nu mai învârtim masa, care vorbeam cu soră-mea, care a murit, și ne spunea poezii de Iminescu și de Victor Cucu. (Ilaritate.) Prezidentul: Cu sora dumitale care a murit? Reclamanta: Da, la spital, de piept; ieșise din azil și-i plăcea poeziile... și eu o iubeam foarte mult, eu o băgasem în azil că aveam o protecție. (Plânge.) Și când vorbeam cu ea, apoi toată noaptea o visam. Prezidentul: Cum vorbeai ...

 

Ion Luca Caragiale - La Peleș

Ion Luca Caragiale - La Peleş La Peleș de Ion Luca Caragiale — Doăsp'ce trecute, Măndico! ce naiba faci, soro? Așa strigă cocoana Lucsița, foarte nervoasă, intrând în odaia unde-și face toaleta madam Piscopesco. Iar madam Piscopesco, din fața oglinzii, răspunde și mai nervoasă: — Uf! lasă-mă dracului și dumneata, mamițo! nu vezi cum m-a pocit dobitoaca? fir-ar afurisită să fie! Dobitoaca este guvernantă la copii, și piaptană și pe madam Piscopesco; cocoana Lucsița este mama lui madam Piscopesco, iar madam Piscopesco este soția lui d. Piscopesco, proprietarul uneia dintre cele mai elegante și mai confortabile vile din Sinaia, vilă care poartă frumosul nume al fiicei cocoanei Lucsiții, vila „Esmeralda". De la șase ceasuri dimineața, pe când soarele nu s-a ridicat bine peste Piscul Cânelui, locuitorii vilei „Esmeralda" umblă de colo până colo, cuprinși toți ca de niște friguri. Ce este? ce s-a-ntâmplat în familia Piscopesco pentru ca toată lumea din vila „Esmeralda" să fie așa de emoționată și de nervoasă? O bucată de bristol, care strălucește dasupra vrafului cărților de vizită lăsate de amicii din lumea mare la vila „Esmeralda", ne ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>