Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APA
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 1033 pentru APA.
Dimitrie Anghel - Nemulțumitul
Dimitrie Anghel - Nemulţumitul Nemulțumitul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 2 martie 1908 Venea-nflorit de alge, de foi, și scoici barbare, Vuind urca pe dune enormul ocean; Venea ca un logodnic zvîrlind mărgăritare Și ramuri rupte-n treacăt din codrii de mărgean. Cu pletele zburlite sălta pe estacade, Își anina în pripă splendidele-i dantele, Și iar le lua ca-n urmă mai albe, în cascade, Să le resfire-n soare supt geamurile mele. Pierea apoi prin peșteri, și-acolo, ca avarii, Ce-și vîntură într-una grămezile de aur, Rostogolea pietrișul adus de milenarii, Făcîndu-și socoteala imensului tezaur. Se înălța pe urmă și iar venea aproape Să-mi plîngă subt fereastră – o, jalnic Ocean ! Ce-ți mai lipsește oare cînd ai atîtea ape, Și-n ele-atîtea perle și aur și
... ar fi vrut să-și piardă trupul și să devie imaterial, scîrbit de închisoarea de humă în care fusese condamnat. O licoare opalină, ca o apă lunară, se strevedea în paharul pus dinaintea lui, și el sorbea necurmat dintr-un pai otrava care poate îl făcea să uite cine era. Pleoapele ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse Puteri ascunse de Dimitrie Anghel Publicată în Românul , [Arad], I, 1, [14] ian. 1911, p. 1—2. Ce lucru fragil e o femeie ! Cea mai mică oboseală îi înclină fruntea, cel mai ascuns fior îi zugrăvește cearcăne viorii sub ochi, o veste bună sau rea e de ajuns ca să-i ofilească rozele din obraji și să-i facă mînele palide. Și totuși, ce putere de rezistență au ele, cînd viața lor urmează o stea ce le arată calea. De cîte nebunii nu sînt în stare cînd iubesc, ce jertfe n-ar face pentru o ființă scumpă. Legănări de valuri au în mersul lor și mlădieri de creangă înflorită. Dar aceste nu-s decît o părere, o cochetărie poale, căci cînd bate furtuna, asemenea valului, ele undoiază ca să se ridice, deopotrivă ramului se înmlădiază ca să nu se frîngă. Liniștitul val ce cîntă cît e cerul senin talaz se preface în mînie, și vai de cel ce se joacă cu astfel de talazuri ; înflorita creangă ce presară flori cînd o mîngîie zefirul arc se poate preface sub încordarea durerii. Un singur cuvînt o rănește și o face potrivnică, o lacrimă numai și e de ...
Dimitrie Anghel - Scrisoare (Anghel)
Dimitrie Anghel - Scrisoare (Anghel) Scrisoare de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 18 feb. 1907 (semnată Ion Fulga) Îți scriu, să știi că toate-s așa ca la plecare, Că n-an clintit un lucru de două săptămîni, — Pe masă o mănușă, zvîrlită la-ntîmplare, Păstrează încă forma frumoasei tale mîni. Și iată evantaiul și mica ta oglindă, — Oglinda, cea mai bună prieten-a femeiei, Ea cere poate-atîtea secrete să surprindă Cînd ușile-s supt paza neîndurat-a cheiei. — Și-afară de aceste, e-un miros blînd de floare Ce rătăcește, încă... sunt cei doi trandafiri, Care-au murit pe-ncetul în apa din pahare, Mărindu-mi întristarea cu două amintiri. Așa e-n casa noastră, iar cel ce ți-le scrie E-așa hursuz și jalnic, încît mă-ntreb de-s eu, Sau am murit ș-acuma trăiesc iar, cine știe, Și nu-s decît un paznic bătrîn într-un
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
... un cuvînt greu ca o piatră ca să-l arunc în grădinile vecinilor, misterios ca un zoolog ce trezește o amibă cu un strop de apă, voi picura calda lacrimă pe o amintire ca s-o fac să renască, și astfel voi mulțămi puterii ocrotitoare ce m-a lăsat ...
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare Zi de sărbătoare de Dimitrie Anghel Publicată în România ilustrată , IX, 3—4 dec. 1912 — ian. 1913. Apărută și în Minerva , IV, 1225, 16 mai 1912, p. 2. sub titlul "Kermessa". Eu credeam că numai pe mine mă întristează nourii și că numai eu sunt trist cînd nu se arată soarele, și nu bănuiam că cele ce mă încunjurau, lucruri ori dihănii, sunt aplecate șl ele spre un pesimism ciudat, cînd cerul se întunecă și e vreme de ploaie. Găini și rațe, îngîmfați cocoși și claponi cu arcuite pene, pestrițe picherițe, precum și emfatici și irascibili curcani trăiau într-o deplină frăție în curtea mea, în afară de puținii imaculați porci și alte multe lighioane. Pe streșeni, lumea celor mai sus cu o treaptă, porumbeii de-a pururi amorezați și în neastîmpăr, schimbînd după plac orizontul cu o bătaie de aripă, nu m-au făcut să cred niciodată că au melancoliile lor, și singurul, poate, care-mi da de bănuit în această republică, al cărei președinte eram de drept, era numai păunul văduv, care, neavînd cui să-și arate strălucirile și podoabele, tînjea și protesta în graiul lui strident de cîte ...
Dimitrie Bolintineanu - Bârlad
... îl urmăresc, Ca pulberea în vânturi toți se risipesc. Ștefan îi preurmă, fuga lor nu-i scapă. Mulți, cuprinși de spaimă, sar și pier în apă. Alții, între dânșii singuri se ucig, Alții-n spada noastră, năvălind, să-nfig. Astfel multe paseri, prin furtuni turbate, Zboară risipite, par înspăimântate! Unele s ...
Dimitrie Bolintineanu - Două lupte
Dimitrie Bolintineanu - Două lupte Două lupte de Dimitrie Bolintineanu I Luna se înalță palidă și plină, Varsă peste taberi râuri de lumină. Somnul dulce plană pe combătători. Miriade păsări ciripesc prin flori. Apele le-ngână; caii-n nerăbdare Varsă-n sânul nopții lungă nechezare. Ionașcu singur e neliniștit. Ochii săi se-nturnă către răsărit, Apoi dă semnalul... Bravii săi s-adună... Pleacă să combată duși de blonda lună. Se duceau moldavii bărbătați de dor, Ca setoase păsări ce la râuri zbor. II Zorile se varsă. Pașa se trezește; Cheamă capii oștii și-astfel le vorbește — ,,Voi, credința noastră, voi, preanobili fii; Ieniceri de frunte, voi, siimeni, spahii! Vă puneți sub arme! Trâmbițele sune! Vulturii și corbii turme să s-adune! Soarele pălească pe umbrosul cer! Armia intre-n cărnuri până la mâner! Calul să turbeze în frâul ce-l strânge! Din dușmani să muște și să-noate-n sânge! Cum o vijelie risipește-un nor, Spulberați îndată rândurile lor! Sabia să cază peste ei c-urgie! Viața lor și-averea ale voastre fie!" Astfel zice pașa. Toți se pun la rând. Semiluna-n aer plană fluturând. Dar pe altă parte lonașcu vine, Pune spre bătaie cetele creștine. Intră ...
Dimitrie Bolintineanu - Dromichete
... Dimitrie Bolintineanu - Dromichete Dromichete de Dimitrie Bolintineanu Lisimac închină toată-oștirea sa Ce-n tărâmul dacic soarta delăsa. Și, bând apă, zice-necat de suspine — ,,Zei prea buni! Ce rele revărsați pe mine! Dintr-un mare rege pe pământul meu, În străine locuri astăzi rob ...
Dimitrie Bolintineanu - Grozea vornicul
Dimitrie Bolintineanu - Grozea vornicul Grozea vornicul de Dimitrie Bolintineanu Iar prin lungul apei, prin dumbrăvi, s-arată, Pasă, pe tăcute, o măreață-armată Armia lui Rareș, domnul lăudat. Luna p-a lor cale raze-a semănat. Ungurii cu spaimă somnul dulce lasă Și la datorie fiecare pasă... La lumina stelei, cei armați s-opresc... Din ambele taberi, bravii se privesc. Lupta-ncepe crudă: buciumele sună, Caii lor nechează, văile răsună. Zorile se scaldă p-azurul ceresc, Pe armele roșii de sânge-omenesc, Dar lumina spune cetelor maghiare Că numai prin fugă pot afla scăpare. Zapoliu aude cu plăcere vie... La moldavii noștri pasă-n bucurie. Cheamă căpitanul care-a comandat; Tinde mâna dreaptă și l-a sărutat. Apoi dă lui arme rari și prețioase, Aur îi oferă și săgeți frumoase. Grozea, căpitanul, armele-a primit — ,,Iau eu arcu-acela la luptași dorit, Dar auru-ți, doamne, nu mi se cuvine. Domnul Petru Rareș m-a trimis pe mine Să sfărâm vrăjmașii într-acest rezbel Numai pentru stima care-ți poarta