Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ALȚII

 Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 616 pentru ALȚII.

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

... vreun (periergos), adecă prepuitoriu să zică cum că acĂ©ste cuvinte, de nu cu acest mijloc, iar într-alt chip s-au zis și la alții, precum să vĂ©de în multe locuri ale sfintei Scripturi, că întâi la al patrulea cap al Facerii zice pentru Avel: Că căută Dumnezeu asupra ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21

... prin neștiință și făr de nici un vicleșug, ca niște oameni bogaț și de neam împărătesc ce era, au dus darurile lor mai nainte decât alții la besĂ©rică. Și, văzându-i preotul, atâta i-au înfruntat și i-au dojenit, cât i-au scos din besĂ©rică cu mare rușine ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză

... ne înaintea duhovnicilor noștri, cu frică și cu inimă înfrântă, ca înaintea lui Dumnezeu pârându-ne înșine pre noi, iar nu să dăm pricina la alții sau să zicem că de nevoe am făcut, sau prin neputință, că nu ne vom folosi nimic, precum nu s-au folosit nici Adam; că ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

... luxului; lupta și contrazicerile ideilor nu s-au sfârșit între filozofii antici precum și moderni. Unii sunt de opinia că luxul este podoaba națiunii și alții că el este pieirea ei. Răsfoind paginile istoriei, găsim că unde luxul se mărește, năravurile se desfrânează și națiunea slăbind cade și se stinge. La ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... rămâne în nedumerire, și mulți își amintesc maxima cosmopoliților: Ubi bene ibi patria 2. Deci să lăsăm pe unii înduplecați de MĂ©rimĂ©e, pe alții de Chiustin și să întoarcem privirea noastră la capitala împărăției Rusiei, la această frumoasă cochetă, care, cu bogățiile ei, ca o sirenă mitologică a ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau necon­tenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind ...

 

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... fi crăpat decât să o fi văzut; Nu zic că nu-i învățată. Isteață și delicată, Politicoasă. Holteiul Apoi ce vrei altă? Însuratul Îi pentru alții frumoasă... Iar eu plâng și zi și noapte a mea soartă ticăloasă, Îmi blastăm și norocirea, Mă jur și pe Dumnezeu, Că o ...

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

... i pe Dido, își înălțase vrăjmașă valurile și vroise să i-o fure.. Așa cînta acum, dar Hipparc revedea înfiorat amurgul tulbure cînd ca atîția alții, lăsînd în urmă țărmul înflorit al țării lui, încredințîndu-și valurilor nesigure zilele, plecase cu Didona să-și caute norocul aiurea. Cu inima strînsă, retrăia ...

 

Emil Gârleanu - Grușan

... în care ne întâlneam, în fiecare seară, ofițerii aflați în tabără. Veneam cu toții, și tineri și bătrâni, mulțumiți că puteam sta puțin, unii lângă alții, fără să fim strânși în chinga legilor militărești. Astă-seară se adunaseră mai mulți ca de obicei, căci veniseră și ofițerii regimentului de cavalerie ce ...

 

Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin

... precise și odioase). 12. Unele femei iubesc mai mult bărbatul ori amantul, altele mai mult copiii. Tot așa și scriitorii: unii mai mult operele scrise, alții mai mult opera plănuită. 13. Există imagine mai încântătoare undeva pe planetă, în sistemul solar, în univers, decât o femeie înaltă și zveltă, frumoasă și ...

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

George Coşbuc - Fata craiului din cetini Fata craiului din cetini de George Coșbuc Un colț întreg de lume s-a fost înspăimântat De spada și curajul lui Tabără-mpărat, Domn mare și puternic din țara cu nenorii. El trece-n șir de taberi cum trec secerătorii Prin holdele răscoapte; cu brațul său robust Deschide-o cale lată pe unde-i drum îngust Și zboară fortunatec prin rândurile dese Și-n veci cu biruință din grele taberi iese. Deci dusu-mi-s-a veste prin lume și prin țări Și s-a pierdut în umbră de-albastre-ndepărtări Că, de-ai cerca prin lume de-a lungul și de-a latul, Voinic nu poți să afli ca Tabără-mpăratul! Dar totodată veste și vorbă s-a pornit, Că Tabără-i om dosnic și-i trist necontenit Și cât e ziua dânsul cu nimeni nu vorbește, Cât parcă ceva-l doare și nu știu ce-i lipsește; Că-i tot mereu pe gânduri și-i vecinic supărat. Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele, Frumoși în zi de pace ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>