Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MAI

 Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 3219 pentru MAI.

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire

... Trebile acolo-n iad nu merg c-aici pe pământ, Unde păgâni sau creștini cu toții la au loc sfânt, Unde vedem fericiți pe cei mai mari păcătoși, Și soarele luminând pe răi ca pe credincioși; Faptele-acolo ne pun la locul drept meritat. Dar spune-mi, te rog, Voltaire, tu ... avut, A zice că te-ai luptat abuzul să războiești; Nu, temelia-ai surpat în dogmele creștinești. A! dacă talentul tău, mai bine-ntrebuințat, Cu soarta-i a se lupta pe om l-ar fi înarmat! Dacă pe drepți întărind, pe răi ai fi îngrozit ... câmpii de ghimpi să le curățim. Aș vrea să poți să-nviezi, o zi numai să trăiești, Parnasul nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbești. Unul, iscoditor trist de termeni încornorați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți. Se plânge că nu-nțeleg acei care îl ascult, În ... Când s-a zidit acel turn, în vremile păgânești, N-a fost atât de pestriț, n-a putut fi mai ciudat Decât acel ce aici urmează neîncetat. Uniți am face ceva, am fi de vreun folos: Avem un dialect bun, ușor și mlădios; În el

 

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)

... Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult ... L-am văzut înșine agățându-se de pietre cu unghiile ca o pisică sălbatică, intrând în chilie și scoțând cenușă din vatra sfântului. Ceilalți călugări, mai înțelepți și mai puțin iubitori de gloria cerească, se mărginesc a cinsti pe sfântul în biserică, unde își are coșciugul; căci trupul s-a făcut ... oameni pot încăpea într-însul. Părinții de acolo ne spuseră că în susul acestei zidiri, la o depărtare ca de trei ore, pe creștetul cel mai înalt al muntelui, este o altă biserică făcută de același sfânt care slujea în aceeași zi la câteșitrele biserici; întreprindere cam anevoie, și pot zice ... un om care nu ar fi sfânt. Cu toată râvna ce aveam a nu trece nimic cu vederea, dar astă dată vremea sau mai bine curajul ne lipsi și ne întoarserăm iarăși la mănăstire, unde ne odihnirăm puțin în foișorul ce dă asupra prăpastiei în fața drumului. Seara începuse ...

 

Ion Creangă - Povestea unui om leneș

... A mânca la posmagi și-a trăi și el pe lângă casa mea, că doar știu că nu m-a mai perde Dumnezeu pentr-o bucățică de pâne. Dă, suntem datori a ne ajuta unii pe alții. — I-auzi, măi leneșule, ce spune ... aripa dumisale. Noi gândeam să-ți dăm sopon și frânghie. Iar cucoana, cu bunătatea dumisale, îți dă adăpost și posmagi; să tot trăiești, să nu mai mori! Să-și puie cineva obrazul pentru unul ca tine și să te hrănească ca pe un trântor, mare minune-i și asta. Dar tot ... Da' el nu poate să și-i moaie? — Auzi, măi leneșule: te prinzi să moi posmagii singur, ori ba? — Ba, răspunse leneșul. Trageți mai bine tot înainte! Ce mai atâta grijă pentru astă pustie de gură! Atunci unul dintre săteni zise cucoanei: — Bunătatea dumneavoastră, milostivă cucoană, dar degeaba mai voiți a strica orzul pe gâște. Vedeți bine că nu-l ducem noi la spânzurătoare numai așa, de flori de cuc, să-i ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Șah și mat!

... mici pontatori pe mâna unuia sau altuia, așa și la războaiele între două puteri gigantice, sunt mulți mititei pe de lături, cari, cu cât pontează mai mărunțel, cu atât privesc jocul cu mai multă bătaie de inimă. Pe Rin, între alte mize mărunte, era una, care pentru noi avea o importanță colosală, cum s-a dovedit ... Acuma era 1 și un sfert. Dejunează, trăgând mereu cu urechea daca nu vine cineva să-l cheme... Nimeni... A isprăvit; fără să mai ia cafea, se scoală să plece... Mai întreabă încă o dată pe chelner... Nimini... Atunci, ce se gândește? pentru că n-a venit încă să-l caute, n-are de ... de la Craiova. Dar între accentele amestecate ce trec prin ușa cu geamul spart, Petrache pare că aude un glas cunoscut!... Se ridică și ascultă mai bine... Da!... E o iluzie? un joc al închipuirii stăpânite de un gând stăruitor? Dar e cu putință să se-nșele astfel?... Dar e peste ... lovitura. — Coane Manolache!! vă caută toți în toate părțile! v-așteaptă toți la consiliu de la 10 azi-dimineață! — Iaca viu... Stai oleacă; ...

 

Ion Luca Caragiale - Concurs și premiuri academice

... Un spirit sucit, puțin în curent cu cele literare, a zis cu această ocazie: “Iar Paraziții? parcă era vorba să nu se mai premieze academicienii între dânșii!â€� Cu aceeași ocazie ne-a picat și nouă, celor de la Moftul român, dintr-o sorginte pur academică ... că cea dântâi idee ce ne-a venit a fost să împărțim frumușel această sumă între directorul și redactorul nostru— au mai făcut și alți moftangii români așa ceva, și nu s-a mai prăpădit lumea. Ne-am gândit însă că aceasta ar fi un abuz rușinos și ne-am întrebat: cum se pot întrebuința acești 250 lei mai ... răspundem cinstit și frumos la intenția generosului donator? Ne-am gândit, am cumpănit și am hotărât: Moftul român publică prin aceasta următorul concurs: Pentru cel mai bun elogiu adus Academiei Române — 120 lei. Pentru cea mai bună satiră în versuri contra Academiei Române - 100 lei. Pentru cel mai bun epigram [sic] în contra Academiei Române — 20 lei. Pentru cel mai bun cuatren simpatic adresat ilustrului corp — 10 lei. Plus pentru fiecare un abonament permanent la foaia noastră și titlul onorific de membru corespondent al ...

 

Ion Luca Caragiale - Corespondența sentimentală

... Ion Luca Caragiale - Corespondenţa sentimentală Corespondența sentimentală de Ion Luca Caragiale Întâmplarea, indiscreta întâmplare ne-a făcut să dăm peste scrisoarea de mai la vale, căreia e de prisos a-i mai face comentarie. Păstrăm cu cea mai mare scumpătate ortografia și punctuația originalului acestei scrisori. Autorul, care e Cunoscutul domnișoarei Mari, aflăm că este amploiat superior în biuroul despărțirii VI a ... cu ocasiunea pe cănd fratele sÄ•u domicilia in familie, insă nu e bine Mari! ca să blami uă ființă asemenată ție, și mai alesu că mai toate sunteți feble. Mari sum in nisce momente, așa de intunecoase, in cătu par-că sunt aruncat in abisu ... ai făcutu lectură Romantică, și ai avut destulă probă cum respingătorul cade, iubesce, și aceasta o face tărziu cănd primul respinsu e rece, nu se mai găndeste la trecutu. Acum ’ți spun nu făcea ca prin mine se faci subiectulu unei conjurațiuni contra mea.— Am greșitu ceva spunemu, ca ... opiniune dupe cum crezi. Așteptu și de astă dată unu respunsu, căci sum palidu, fără curagiu și chiar fără speranță de a te

 

Ion Luca Caragiale - Cronica sentimentală

... răchită. Beduinul suprem chiamă pe primul consiliar, îi spune ceva la urechiă, și apoi, cu un semn, congediează pe toți. Curtea se răsipește. Șeapte Beduini, mai marii celor mari, se răped pe cai, ia cuțitele 'n dinți, împumnă lancile și dau goană cailor prin cătun, sbierând ca niște posedați. Vai de ... ținut, și-l voiu pomeni și morților. Am admirat moravurile bizare ale acestor nefericiți. Am văzut de nenumărate ori repetându-se din ce în ce mai cu furoare, scena de mai sus. Aproape să mă tâmpesc și eu de prea multă admirațiune, am atras într'o zi la o parte pe câțiva Tâmpiți mai de căpetenie. - Bine, nefericiților, le ziseiu, cum nu vă vine odată ideea să vă sculați cu toții 'n o dimineață, să puneți mâna pe toți ... ori tâmpiți, zisei în mine, sunteți demni de admirat ! Mă 'ntorsesem de mult din călătoria ce făcusem la tribul Tâmpiților; vă jur însă că nu mai cugetam decât la dânșii. Îmi rămăsese adânc săpată în memoriă suvenirea nefericirei și mizeriei lor. Nu-i puteam uita. Mai zilele trecute, întâlnesc un amic care necontenit călătorește. Se 'ntorcea din Africa. Îl întreb cum a petrecut. - Am văzut minuni, îmi zise. Ai ...

 

Ion Luca Caragiale - Literatura și Politica

... e cea d-întâi la care iau parte: de douăzeci și cinci de ani, iubirea de artă m-a îndemnat să scap cât mai puține din cele ce s-au ținut la noi, - o adunare politică unde am auzit că se vorbește de altceva și mai ales că se gândește la altceva decât la treburi și izbânzi materiale. E drept că de vorbe mari - libertate, naționalitate, constituționalitate și celelalte - n-am ... o seminție primitivă, o seminție ce nuar putea avea vreodată o istorie, ci numai o istorie naturală. Un popor, ca să aibă o istorie, are mai întâi o poezie populară, apoi cronicari, pe urmă un Alecsandri, un Bălcescu, un Eminescu, trebue, și nu se poate altfel, alege... alege și pe un ... Vulcan, pe Mercur și pe Plutus, dar să-i avem ca zei slujitori; ei trebue să ne ajute ca noi să putem sluji cu cât mai multă dignitate pe Minerva și pe Apollo. Da, domnilor, așa e; gândirea - iată cea mai înaltă și cea mai nobilă energie a unei națiuni; și deaceea Literatura este, precum cu drept cuvânt s-a spus, sora ...

 

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)

... un instrument foarte vechi, de origină africană. Cuvintul harpă sau harfă vine de la harfonistă — artistă care cântă cu harfa. Harpa este instrumentul cel mai principal în orchestră. Afară de foarte rare excepții, în toate bucățile de deosebite genuri, mai ales în cele clasice, harpa nu are în tot timpul nici o pauză, absolut nici una: ea sună mereu, fără o clipă de întrerupere. E ... prin arpegie, cea d-a doua o întrece în tril: or, zicem tril, zicem arpegie, am zis totul, am zis: muzica. Autoritățile cele mai necontestate în materie, Ziehrer, Schrammel, Zeller, și emulii lor până la un punct oarecare, cum Gluck, Beethoven, Chopin, au înțeles rolul important al tobei mari ... răgușească, așa că trebuie ținut în vată și totdeauna la o temperatură egală și la aer uscat. Sunt instrumente de acestea cari costă sume fabuloase, mai ales cele fabricate de celebrul Stradivarius. Dintre acestea sunt numai patru exemplare astăzi în Europa... și unul încă este dubios. Primul îl are țarul Rusiei ... să-l auză ca să vază ce va să zică un tril eroic. Așadar, o clasă de toba mare ni se împune imediat, cu atât mai ...

 

Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată

... succes, amăgind astfel necontenit iluziile bietei noastre omeniri. Dar geniul cutezător al omului nu a desperat. Cu nestrămutată încredere într-un “viitor mai mare, mai bun, mai frumosâ€�, el a urmat fără preget să caute ce-i trebuia — pomada fermecată — și iată că, în fine, providența i-a ... Arhimede, făcând regulat băi reci, află legea greutății specifice; în evul mediu, alchimiștii, căutând piatra filozofală, descopăr chimia, fără de care n-am fi avut mai apoi chibriturile, hârtia de muște și Salvadenbul român; mai târziu, în secolul XV, genovezul Columb, căutând Indiile, dă peste America, fără de care n-am fi avut picioicile, Regia și pelagra; în fine, frizerii ... reci? Pentru Dumnezeu, încetează, rogu-te, cu vomitivul d-tale literar! — Așa? zic eu. Stăi, că am să-ți dau îndată un cordial, ori mai bine un constipant... Mi-am aplicat rețeta, și iată, urmez poezia: „Dar caldă-ți va fi raza când, sub a ei lumină ... că am ajuns talentat? și poate încet-încet, tot dând cu pomadă, s-ajung și genial. Nu-i decât idealul social în artă! Dar ceva ...

 

Ion Luca Caragiale - Situațiunea Europei

... a acestei foițe foarte hazlie. ...Aceasta numai și numai, pentrucă atât noi cât și guvernul spaniol, am avut lealitatea a ne pune mai presus de sistema nenorocită, urmată până acum în diplomația europeană. Ce ne-am zis noi ?... Nimic mai mult decât, că trebue să avem tăria a proclama sus și tare neutralitatea Spaniei. Ce a făcut guvernul dela Madrid ? Nimic ... bănuește că ar fi organul oficios al cartierului general rusesc. Întrucât ne privește, respingem cu indignare insinuările guvernului din Stambul. Am spus-o și o mai repețim: Claponul este un organ eminamente neutral ! Cel mult el poate fi gazeta oficioasă a stărostiei birjarilor muscali din București, însă niciodată al ... concurență; - țineam însă a nu răspunde decât fiind provocați d'a-dreptul. Acum că am limpezit o situație, care nu se mai putea prelungi, nu mai avem nimic de zis în această privință. Am uitat însă a spune, că mult regretatul Abdul-Kerim a fost înlocuit la ... i fie de bine, și la mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>