Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DIN CLIPA IN CLIPA

 Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 541 pentru DIN CLIPA IN CLIPA.

Ioan Slavici - Pădureanca

... de frunte decât boier de rândâ€�. Însă Busuioc era om însurat, el unul și cu nevasta doi, iar nevasta lui îl avea frate pe popa din Socodor, o avea soră pe preuteasa din Otlaca, mai avea și veri, și verișoare, și e greu lucru să ai neamuri multe și să te temi de gura lor. „Busuioc nu ... de dânșii. Dar cu Simina n-ar fi voit Iorgovan să deie față; asta și-o pusese el de mult în gând. Prea își ieșise din fire pe atuncea; era bine că s-a dus. Nu-i vorba, de câte ori se gândea la dânsa, el își făcea mustrări ... oameni la casele lor. Drumul de țară de pe valea Crișului Alb, ajungând în apropierea șesului, la Maghierat, se despică-n doauă, și o parte din cete o ia prin Pâncota spre mijlocul șesului, iar alta apucă spre Șiria, ca să înainteze la Arad și să treacă Mureșul în Banat. Sosind ... de-a curmezișa prin sat și se opresc în bătătura de la marginea Câmpiei. Aici e începutul. Satul se-ntinde la poalele celui din urmă șir de dealuri. ...

 

Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp

... N-a putut să aibă nime, Și nespus și fără rost ­ Ș-atunci zâne din nălțime Vă sărut piciorul vost. Zise-atunci, din ele una: ­ De-a dorești cu dinadinsul, Fie-i dat cu totdeuna El să simt-adânc într-însul Dorul după ce-i ... acela-i mai frumos. Când cu degetul l-arată, Toți la el și-ndreaptă, ochii, Și mulți pinteni zurăiră Și foșniră multe rochii ­ Și din bolta de fereastră, În armura lui albastră, El apare lin din unghi Și la fata cea măiastră El își pleacă un genunchi. ­ Nici nu ai de ce să stărui, Zise ea cu ochi-n vis ... stric fărmăcăria. Fierul, aurul, tombacul, Ardă-l focul să mi-l ardă, L-a strâns tot și, știe dracul, A făcut din ele-o bardă; Iar din codri, huci, poiene Și din alte buruiene A făcut num-un copac. Cin se simte mai cu vene Să li vie-ăstor de hac? Și cu toți se ... valma, Văd, se miră, nici se-ncearcă, Dar Miron ia barda-n palmă Și copaciul mi-l încarcă, Pân- ce vede că se-nclină, Scârțâind din ...

 

Ion Luca Caragiale - La conac

... în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors ... vine; mergi pe dibuite la paturi; ascultă bine unde răsuflă, și trece-le cu basmaua asta pe la nas fiecăruia... Odată să tragă-n suflet din mirosul ăsta, și nu se mai deșteaptă până la ziuă, să-i tai cu ferestrăul. Și zicând acestea, îi dă basmaua-n mână și-l ... cruce. Atunci un hohot strașnic se aude... Flăcăul se-ntoarce-n loc. E beznă-mprejuru-i, și nicăieri ochiul luminos al tovaroșului. Tânărul se moleșește din toate-ncheieturile și se prăbușește pe prispă. ...Se face ziuă... - Scoală mă! aici ai adormit, procopsitule? zice un glas cunoscut. Flăcăul se trezește buimăcit. Unchiul ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției ... atârnate într-un ungher pe peretele unei taverne, înecate în fumul lulelelor proletare! Doi ochi pricepuți le-au redeșteptat la viață. Se scoate, se-nțelege, din discuție cazul de distrucție marerială completă. Cărțile unice din biblioteca Alexandriei, templul minunat de la Efes și altele s-au dus de-a binele fără putință de reîntoarcere, ca și boabele de ... lunii, ci acea cântare misterioasă interioară care l-a mulțumit atâta? Poate, cum am zice, să ne întoarcă în afară și nouă ceva din iritarea lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al naturii? Desigur că nu ... ocol, credem c-am ajuns aproape de dezlegarea primei întrebări. * După mișcarea gușatului nostru, după fiorul de caldă mulțumire care l-a trezit ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

... căutarea acestor cauze și în metodele greșite întrebuințate în general pentru lămurirea pesimismului. Așa, unii caută să se lămurească în privința sensului cuvântului pesimism , trag din el toate concluziunile logice, construiesc astfel un pesimism ori un pesimist ideal în capul lor, pe urmă cu abstracțiunile din capul lor ei caută să lămurească pesimismul din viața reală. Cu alte cuvinte, ei nu deduc sensul cuvântului din viața reală, din analiza vieții reale, ci sensul vieții reale îl deduc din sensul cuvântului, așa cum le pare lor acest sens. Dar fiindcă fiecare om poate întrucâtva să priceapă altmintrelea cuvântul pesimism, de aceea vor fi mai ... câți oameni sunt. Alții nu cad în această greșeală. Ei întrebuințează un metod științific întru atâta întru cât caută să se lămurească în privința pesimismului din viața reală, din istoria omenirii. Dar mulți dintre acești din urmă cad în altă greșeală. Ei studiază pesimismul în felurite epoci, caută ce are comun pesimismul tuturor epocilor, pe urmă, cu acest rest comun la ... Guyau, L'irreligion ... p.407). Pesimistul modern, prin această lipsă de voință și încă prin o relativă nesinceritate, se deosebește, de pildă, de pesimistul ascet din veacul de mijloc. Acesta ...

 

Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu

... a pierit înainte de vreme, nici n'a desarmat un singur moment: un revoluționar îndărătnic și cuminte, dibaciu și neînduplecat, fără măcar o clipă de descurajare sau îndoială. Acela e Lascar Catargiu. Sub înfățișarea aceea blajină, nimini, poate, nu știe câtă tenacitate și câtă energie stau ascunse; îndărătul acelor ... și a plecat fără să se pripească. Când cu scandalul dela 5 Aprilie, mulți tineri au plecat dela Cameră în trăsuri închise pe partea din dos a Mitropoliei. Lascar Catargiu, prim ministru, a ieșit pe jos, a coborât în fața teatrului rebeliunii și, trecând ... a stat țapăn pe loc; dar înapoi, nu s'a dat niciodată. Iată de unde a rezultat autoritatea și prestigiul din ce în ce crescânde ale acestei frumoase cariere, recompensată zilele acestea de un așa strălucit succes. Și iată iarăși de ce asupra acestui neânduplecat revoltat ... a avut un singur noroc - sănătatea. A trăit întreg pentru ca, după o luptă eroică atât de îndelungată, să fie, de afară din Parlament, chemat de Cameră și de țară să deslege una ...

 

Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea

... de treburile-mpărăției, pe el îl chema, să-i spuie lafuri și să-i facă giumbușuri. - Ascultă-mă, Aghiuță puiule... Dumneata numaidecât ai să iei din comoara-mpărătească suta de mii de galbeni aduși alaltăieri cu zgârcitul pe care-l îngropară cu talerul pârliții de mahalagii, că-ncepuse să le miroasă ... o tăia capul... înțelesu-m-ai, puiule? Ce să mai zică puiul? Nu mai încăpea câr-mâr; că Dardarot, cât îi vorbise, nu-l slăbise din gheară. - Înțeles, întunecimea-ta! - Apoi, dac-ai înțeles, puiule dragă, ce mai stai? - Dacă nu-mi dai drumul de ureche... Mare haz a făcut ... e loc de petrecere. Banul e scump; învârtit bine, aduce peste sută la sută; vorba veche: dacă ești sărac, du-te-ntr-o politie bogată... din ce scapă pântre degete altora, poți culege destul; dacă ești bogat, du-te-ntr-una săracă... din orice firimitură dă s-aducă un nevoiaș la gură, îi smulgi peste jumătate". Gândind astfel, cum a picat în București, a tras ... a-i povesti pă cum urmează. - Uite, dragă kera Marghioalo... Mie, cum ți-am mai spus, îmi zice kir Ianulea... Eu sunt de felul meu ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... VI I Era în Săptămâna Patimilor. Soarele apusese și umbrele nopții se întindeau asupra Iașului. Numai vârful Hlincei și al Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă raze murinde ale asfințitului. Clopotul din turnul Trei-Ierarhilor chema credincioșii la rugăciunea de noapte, umplând aerul cu vocea sa de aramă. Un mare zgomot de cai și arme se auzea ... mantaua sa cernită și o tăcere adâncă se făcu într-un întuneric și mai adânc. Nici o lumină, nici o șoaptă; numai scânteile ce ieșeau din copitele calului se vedeau din când în când, numai tropotul lui se auzea răsunând sec pe prundiș. Ceriul era acoperit; ici-colea câte o stea singuratecă se ivea la încheieturile ... vântul, încrucișând urletele, când deodată zări înaintea sa două lumini ațintite asupra lui ca ochii iadului și o duhoare ferbinte îi lovi obrazul. Calul sforăi din nări, dar nu dădu îndărăpt; călărețul scoase cu liniște un pistol de la brâu și detună între cei doi cărbuni aprinși. În geamăt înăbușit, o ... pe șesul căruia se întindea o mare tabără de oșteni. Abia trecuse printre cele dintâi corturi și vestea despre sosirea lui se răspândi pretutindene. Toți din ...

 

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

... scoală de la masă, se duce în cămara lui, ia pieile de bufniță și le aruncă în foc, apoi vine și se așează la masă din nou. O dată se făcu o tulburare între mese. Și iată de ce. Una din roabe strigă: - Stăpână, suntem în primejdie! Alta zise: - Stăpână, mie îmi miroase a pârlit! Este prăpădenie de noi. Iară ea răspunse: - Tacă-vă ... avem de moștenire, de la tata, o pereche de opinci, o căciulă și un bici, și nu ne învoim între noi, care ce să ia din ele. - Și la ce sunt bune bulendrele pe care vă sfădiți voi? - Când se încalță cineva cu opincile, trece marea ca pe uscat. Când pune ... drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. Abia mai făcu vro zece pași și văzu pe sus un stol de șapte porumbei. Îi urmări din ochi până ce îi văzu în ce parte de loc se lăsară. Într-acolo deci și dânsul își îndreptă cărările pentru care se ostenise atâta ... mare, mare, al cărui vârf da de nori. Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. Se puse a se urca pe dânsul, și, din văgăună în văgăună, ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... Parc-ar fi să-mi povestească Cum se dezmierdau, sărmanii, în salba sărbătorească, Pe-un grumaz de țărăncuță, grăsuliu și răsfățat, Pân'ce gheara ciocoimii din carne i-a înhățat!... De-ar avea banii o limbă, lucrurile ce ne-ar spune Pe mulți albi i-ar face negri, ca ... cu toți țiganii... TĂNASE Dar acești bani, măi băiete, vor fi un lucru... furat. RĂZVAN Așa-i! Tocmai! Ai dreptate! Ai vorbit adevărat! Toți banii din țara noastră poartă, moșule, pe sine Semnul furilor ce-i pradă, pintre lacrimi și suspine, De la noi, de la opincă, de la omul cel ... TĂNASE Bine, bine spui, băiete!... RĂZVAN Lucru furat! ai dreptate! Însă n-oi fi eu acela care va prăda pe-un frate! Mama, buna măiculiță, din mormânt ar tresări De-ar ști că-n pieptu-mi se mișcă păcatul de-a tâlhări!... Dar la naiba frunza verde! Ce să ... zbuciumă frații, simțind cuțitul la os! (scoțând punga) Na!... RĂZVAN Dar, moșule... TĂNASE Ascultă, nu mai face vorbă lungă! Mai împarte tu ș-altora pâine din această pungă. (Ia un galbăn și dă sacul lui Răzvan.) Fă pe gândul meu, căci altfel, zău, nu primesc nici un ban... Acuma mă duc ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)

... ca un copil; mândru, și se juca cu mine ca mâța cu șoricelul. Or nu se născuse deplin, or născut deplin, să-l fi luat din iele... Cine știe?... Mai rabdă, Mogârdici... Mai rabdă, și mie mi-e sete... Parcăl aud... Ș-a treia zi căzu capul lui Arbore ... lui Săcueanu, ș-al lui Condrea, ș-al lui Sima, ș-al lui Cărăbăț... Eram beat mort când începu urgia. Când trânti întâiul topor, sării din somn. Auzii glasul mulțimii care se ruga de domn. La al doilea, mă trezii d-a binele. Ieșii din gârlici, alergai și văzui!... (Ș-acoperă fața.) Oh! sunt clipe de la Dumnezeu când ai vrea mai bine să fii orb decât să vezi!... (Dă ... se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin s-aleagă... Vorbe... vorbe... Eu să strâng calul în scări, și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>