Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PICIOR
Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 671 pentru DE PICIOR.
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un țărm, urcă pînă la el și îl face să-și plece urechea și să ... adînci și mînele lui, ce alergau acum pe clape, păreau că amenință însuși destinul și că luptă cu el căutînd să-l înfrîngă.. O undă de vînt ca trezită de energia lui, sau venită de cine știe unde, intră în casă mișcînd partiturile și amestecând clarul de lună. Înfiorată, revolta căzu și merse să ațipească din nou îndărătul coardelor. Slabe, fanfarele gloriei, ca venite
Mihai Eminescu - Mușat și ursitorile
... îi cei și știi tu cum e? Tot ce e om se naște și se-ngroapă, Fie-n colibă, fie-n vechi castele, Pe culmi de munte ori la mal de apă. Dar e-mpărat, dar cetitor de stele, Același vis îi sună în ureche, A lor vieți sunt pururi tot acele. Pe când sunt tineri se adun pereche, La joc ... viață și la danț s-adună, Bătrâni fiind vorbesc de vremea veche. Și lui ursit-am tot o viață bună Și măsurată pe un pic de vreme, Să aibă ziua soare, noaptea lună! Căci de ar fi încoronat de steme Sau pe pământul gol de și-ar așterne, Tot viață și tot moarte-o să se cheme. Tu chemi blestemul nenduratei ierne Pe capul lui cel tânăr, nențeleapto! Tu-i ... ta nebună. Și ziua neagră peste el așteapt-o. Căci i s-a dat să simtă-ntotdeuna Un dor adânc și îndărătnic foarte De-o frumusețe cum nu e nici una Și s-o ajungă chiar e dat de soarte, Căci tinereță neîmbătrânită Îi dăruim și viață făr- de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi
... ridică unele peste altele, pînă se perd în înălțimi fumurii și albastre. Aerul e limpede, tremurător și viu; roua se întinde, ca un rizil presărat de diamante, pe dasupra pajeștilor. Cicorile, ca niște ochi mari și albaștri, veghează în valurile de fîneață nemărginită. Oltul se înfurie izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns ... plecă ochii în jos și-și scutură mîinile. — Ce faci aici, surată? o întrebai eu, și mi se bătu inima. Genile i se lipiră de frunte. Ce ochi mari și albaștri, ca două flori de cicoare ! — Îngrijesc alde părinți... răspunse ea arătîndu-mi două cruci vechi de lemn. — Aci odihnesc? — Aci; și le-am pus la cap doi vișini, și amîndoi înfloresc, dar se scutură și roade nu fac. "Amîndoi ... plecai ca să nu turbur odihna morților și a unui suflet plin de restriște. A doua zi mă sculai și mai de dimineață. Pe același drum. Și iar auzii glasul, și mi se păru și mai trist... și se duse tremurînd și mai departe. Într-o clipă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... scălda, căci nu lăsa nici o altă mână s-o atingă, atât se rumenea fața și cutele apei, că împărăteasa nu-i mai zicea "ai de te scaldă", ci "ai de fă apa mărgean". Într-o zi, ce-i veni domniței, că se strecură de lângă mă-sa și se duse, pe un zăduf de foc, să bea, ea singură, apă de la puțul de piatră, din fundul curților împărătești. Acolo, o babă bătrână, uscată ca o scândură și ciuruită în obraji ca un burete, ridica de pe colacul de piatră un ulcior cu apă proaspătă și rece. — Bunico, zise domnița, să sorb și eu o gură de apă pe gurguiul ulciorului, că mult țâșnesc din el boabe ca de mărgăritar. — Ei, măria-ta, unul scoate și o mie beau! răspunse baba și se încruntă. Altul ară și altul cară; pe cine nu-l ... aur. Până să s-adune feciorii de împărat, trecu vreme la mijloc, că unii porneau din revărsatul zorilor, alții tocmai din scăldătoarea soarelui, și alții de unde noaptea se ridică ca un zăbranic negru, și alții chiar de pe unde pământul e drob și piftie. În ajun
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip ... sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... când te-au necinstit, fie cinstită fața sfinției tale... - Care istorie, bre? întrebă Dumnezeu încruntat, făcându-se că nu ține minte - ori, mai știu ce ... i plesnește prin cap lui Aghiuță? pune o roată la mașină, și când vede că roata merge moale, numai odată se repede, își încârligă coada de o spiță și-ncepe un vârtej, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... zvânta-ți-ar Dumnezeu apele tale amare și spurcate!" Abia când i se mai ținea viața într-un fir de păr, ajunse unchiașul la poarta de argint a Sfintei Vineri. Și cum se apropie de ea, Murga se trase înapoi spăimântată de-așa mândrețe, c-o fi având dobitocul abur în loc de suflet, dar văzul e tot văz. Peste porți, mai dincolo de ele, un palat în lumini de toate fețele, că nici penele de pasăre măiastră, nici noaptea cu spuzeala de stele, nici zorile cu revărsatul lor, nici curcubeiele n-ar fi întrecut acest palat, minunea minunilor. În pragul porții bâzâia o albină, care se roti ... — Moșule, de mine ce-a zis? Moșule, de mine ce-a zis? — Că până nu ți-i scoate comoara de galbeni de la rădăcină, pere n-ai să legi în vecii vecilor. — Taică moșule, pune mâna pe cazma și îndură-te de mine. Moșul, cioc-boc, până dădu de buzele cazanului. Și când îl scoase de-o șchioapă, părul înflori. Când îl scoase de două palme, părul se scutură. Iar
Ioan Slavici - Florița din codru
... a cazut ca si stelele din cer, sau s-a prefacut cumva, pe nepricepute, din vazduhul curat. Destul cum c-atata era de frumoasa fetita asta, incat, de-ar fi fost sa fie din om, ar fi trebuit sa fie - cel putin -fata de imparat. Cine stie?... Vreun imparat ce domnește in ascuns prin adancul codrilor... Crasmarul s-a lasat de lemne, a luat fata in brate; a dus-o acasa... si de aici inainte a fost fata de suflet a lui si a crașmaritei. Așa a crescut apoi fata la crașma. In toata ziua se ... zile a muncit, sarmana de Florita, in intuneric, ascunsa sub pamant și chinuita si flamanzita și batjocorita ca vai și amar de ea!... Peste noua luni, noua saptamani și noua zile, acuma de-a treia oara, iarași sosi vestea cum ca imparatul vrea sa treaca pe langa crașma cum inainte de asta n-a trecut inca, adica cu mare lucru și treaba cu multa socoteala... Era ca asta data nu numai copitele. ci și
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... adevărat. Era și el beat! atâta șampanie! Toată scena de despărțire atât de scandaloasă, acel marș! aruncat cu despreț la plecare, nu aveau aerul destul de serios. El a crezut că e ca todeuna o farsă. El spera că Aglaia are să lase la otel pe bătrânul Cuțopolu și ... era foarte urâtă și posacă. Căpitanul ar fi căzut în cea mai neagră mizerie, dacă nu găsea pe prietinul tatălui său, pe Psaridi, mare om de afaceri... Acum Mișu este omul de alergătură al lui Psaridi. Foarte credincios, binecrescut și discret, Mișu face afacerile domnului și doamnei — și-i plătit destul de binișor. Ar fi fericit daca băiatul și Lucreția n-ar fi bolnavi!... o casă igrasioasă în mahala... Și el n-are lemne... și n-are ... — Dar băiatul? — Tot rău. — Daca nu-l îngrijiți!... cine strică? Și doamna Cuțopolu își lăsă molatic în mâinile ex-căpitanului blana superbă de vulpe albastră, un giuvaer, un exemplar unic în București. Apoi desfăcându-și minunatul evantail de sidef și de pene de struț, urcă, luată literalmente pe sus de un stol de ...
... împarți un pai la doi boi. Și că Cu ce dascăl lăcuiește Așa carte-alcătuiește. Așa e lumea asta: Rîde om de om și dracu de toți. Dracu rîde de porumbe negre și pe sine nu se vede. Gura lumii numai pămîntul o astupă. Fiecare să leagă unde îl doare. (Spun c-a fost ... Omul prost din vorbuliță Și nuca din ușurință. Pentru că Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. Om în trup destul de mare Și minte de copil are. Știe vorbe să îndruge Parcă tot la țîță suge. Știe ca calul prost Să ia hamul de rost. E bătut la cap Tocma ca un țap. Știe sfătuiri să dea Cît știe și baba mea. Ar vrea să facă și el, Dar ... pune tărîțe într-însa, Și cu amîndouă intrînd el în casă Le puse-nainte pe pat fără masă. Ei, văzînd aceasta, îl întreb dodată: — De ce ne pui aste înainte, tată? — Poftiți, — el răspunse — că vă dau eu încă, Boul și măgarul de aste mănîncă. Iar ei începură-n ochi să se privească Și unul ...
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... s-a făcut Albă și-apoi verde și-a izbit din mână Fusul plin și furca și-a umplut de lână Lavițele vetrei. Bine, fă, dar ce-i? A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori cămașă, soare de frumoasă Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. Dup-un ceas de vreme, mamă-sa venind Nu știu ce să-i spuie, s-a crucit privind Cusătura fetei: Nu vezi că se pierde? Unde-ar ... odată! Ea prinzându-și grabnic vasul, i-l arată Mă-sei și-l izbește: Ce să mai strecor? Și răstit se-ntoarse fata-ntr-un picior. Și s-a-ntors și mă-sa negrăind de teamă, Nu cumva să bage omul ei de seamă, Ce isprăvi îi face fata, c-apoi joc! Și s-au pus la cină. Fata sta la foc Și când zise mă-sa: Haida ... vânt. Și plângea Simina și privea-n pământ Și-și vedea viața toată pustiită Dintr-o vorbă numai! Se simțea slăbită Ca d-un veac de boală. Toate-acum s-au dus! Și din ce? Simina n-avea chip de
... ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot atât de gingașă și în privința moravurilor, ea citea numai cărți înțelepte, se închina cu evlavie în toate zilele, era rușinoasă peste măsură și nu suferea ca ... frumusețele lor pe canapeaua cea moale din ietacul ei, unde avea obicei să adoarmă cetind. Începuse acum a amurgi, și duduca Balașa, ostenită de drum, întrebă cu îngrijire unde o să petreacă noaptea, căci salteaua de mușchi și acoperământul de verdeață ce-i făgăduise Alexandru nu-i prea veneau la socoteală. Călăuzul îi răspunse că nu-i alt loc de dormit decât nu departe la o stână ce se află pe coasta muntelui, unde baciul e om