Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE FATA
Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 587 pentru DE FATA.
Alecu Russo - Studie moldovană
... neputința vârstei, alții și-au trăit traiul și și-au mâncatzilele, adică moldovenește mălaiul... Curioasă socoteală! sunt oameni mulți, cea mai mare parte din generația de față, copilașii cu musteață, barbă și plete lungi de la 1835, care și astăzi tot tineri se numesc; pentru dânșii, vremea astat locului; și se îngâmfesc în denumirea de bonjuriști , poreclă cerămășița bătrânilor ne-a lăsat la 1848 drept moștenire, împreunăcu datoriile lor, în ziua călătoriei vecinică. Vai de tinerimea aceea și de tinerețile aceeași tinerime! Veacul n-a stat locului pentru dânsa! Între 1836 și 1852 sunt șasesprezeceani. Astăzi nemții, franțuzii de la 1836, bonjuriștii de la 1848 -sunt albi, suri, cei mai tineri sunt obosiți, care cu 40, care cu 37,cei mai jos cu 32 ani în spinare, tocmai ... cunoască urmașii în oamenii deastăzi?... Hainele, năravurile, pământul au luat prefacere... până șinumele. Astăzi nu mai suntem fiii hatmanului Baltag sau aicăpitanului Dragomir, dară domnul de Baltag, domnul de Dragomir, domnul de Lozonschi. Cât despre Ștefan vodă, îi mai ușoarătreaba. Lozonscheștii, Dragomireștii s-ar mira, Ștefan vodă s-ar credeîn țară străină. Întâi și-ntâi, de-ar mai putea veni un Ștefan vodă pe calul lui cel voinic ...
Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X
... tânărul care descoperea cu superioară siguranță inferioritatea lui Caragiale. Cine știe cum îl supărase vreodată scriitorul de comedioare! În adevăr, Caragiale avea o deosebită capacitate de a lovi fără să glumească, când incarnările diverse ale Dlui X îl plictiseau peste măsură. Pe cât era uneori de ușoară cordialitatea lui meridională, pe atât de aspru respingea autorul de comedioare pe domnii care-l năpădeau cu o intimitate nepoftită. Erau destui Domni X, care umblau să se împodobească afișând nerăbdător o prietenie, căreia căutau ... Hanul lui Mânjoală, o poveste care ar fi trebuit, pare că, să deștepte atenția chiar a celor mai convinși și zeloși Domnul X. De ce, vă rog mult, uită, acum ca și întotdeauna, atât de sistematic Domnul X, pe Popa Niță din Podeni și pe Cuțitei primarul, uită impresiile de natură din povestea hanului Mânjoloaiei; de ce uită pe Kir Ianulea, pe Ianuloaia și pe Negoiță, pe domnul Stavrache cârcimarul din În vreme de război și pe frate-său popa, hoțul de cai? Cum se poate să nu-și aducă aminte Domnul X de
... Ion Luca Caragiale - Art. 214 Art. 214 de Ion Luca Caragiale 1901 I Un biurou de avocat. Ora 9 dimineața. Avocatul, un licențiat începător, stă la biuroul său, studiind niște hârtii. O cocoană intră urmată de un tânăr. Cocoana este îmbrăcată, cum purtau înainte vreme mahalagioaicele, cu barej havai legată la cap, rochie și pieptar de lână de aceeași coloare, și un tărtănaș conabiu, făcut cu iglița; în mâni, mănuși de imitație de mătase fără dește. E o femeie de vreo cinzeci de ani destul de bine ținută; cam prea dreasă la obraz; sprâncenele ca niște lipitori; dinții cam negriți de ristic și de tutun; foarte veselă și vioaie, vorbește și gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate și cu o figură plină de expresie. Tânărul are aerul unui impiegat de minister; redingotă de camgarn la trei butoni, cravată strigătoare, pantaloni de coloarea oului de rață leșească și pălărie cilindru. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât. Cocoana: Las' că-i spui eu tot lu' domnu ... râzând cu multă intenție. Avocatut zâmbește cam sfiindu-se de atâta apropiere. Cocoana se trage repede de la urechea lui și pune grațios trei dește
... nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte  Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu ... lume Decât să-i ducă-n lupte un mare, un sfânt nume? Un nume ! Ce-i mai mare decât un nume oare? Pentru-un astfel de lucru se junghie popoare. În mână de vei prinde-a istoriilor carte, În ea atunci vedea-vei un falnic op de arte, Vedea-vei cum sub ochi-ți în plin se desfășoară Tot patime
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară ... ca o lumină liniștitoare peste câtetrele hotarele bântuite. Către seară se întorcea acasă, călare pe buiestrașul lui, popa Iancu. Și calul și omul erau zdrobiți de umblet. De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie, - vindea vite și cumpăra porci. Pe unde umblase n-aflase nimica de prinderea tâlharilor. Maică-sa îl aștepta cu masa; fiul n-avea poftă de mâncare; îi era degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, fratele-său mai mare. Hangiul era foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum – mare greutate i se luase de pe suflet. Câte nopți nu dormise el o clipă măcar cumsecade, trăgând cu urechea și așteptând cu inima sărită pe musafirii ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului ... treceau pragul acelei bogate locuințe unde, până în cel din urmă ungher, se resfrângea, sever, sufletul stăpânului. Îl găseam în odaia lui de lucru, lăcaș de liniște și de ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... silește a fi critic. În prefața la culegerea sa de Poezii din 1847 (prefață retipărită și în edițiile ulterioare) citim lucruri ca acestea. Pomenind de un bărbat de spirit și de gust care, întrebat de ce nu-și publică scrierile, răspunde: M-am speriat de când am văzut atâția poeți, Alexandrescu continuă astfel: Negreșit, niciodată nu am avut mai multă îndestulare, nu zic de poezie, ci de versuri. De unde vine aceasta? Poate în parte din greșita idee că arta poetului ar fi mai ușoară decât a prozatorului după cum socotim cei ... tinerii români. Foarte de însemnat e și tonul în care vorbește Alexandrescu de poezia populară de inspirațiile necultivate ale naturii sălbatice, cum zicea dânsul. Era de așteptat ca un scriitor care prețuia atât de mult strictețea strașnică în execuția artistică, să fie nemulțumit de incorectitudinea atât de frecventă în versurile populare. Alexandrescu judecă poezia populară ca un elev pătruns de învățăturile lui Boileau. Ciudățenia sau necorectitudinea facturii literare îl face pe Alexandrescu să nu vorbească decât ironic de vechii poeți ca Pralea, traducătorul Psaltirii în versuri, sau Paris Momuleanu. Critica lui Alexandrescu se rezumă și se precizează astfel în următoarele versuri din epistola
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu ... I) TABLOUL II (Scena reprezentă pivnița hatmanului Baltag: două bolți mari, una în planul întâi, alta în planul II. Fundalul și culisele arată rânduri superpuse de butii mari și mici, toate cu inscripții de vinuri și provenința vinurilor: Cotnar Busuioc, leat 5475[ii] ; Odobești alb, [leat] 5603; Uricani roș, leat 5246; Nicorești profir, leat 5325; Drăgășani cornița-ruginiu, leat ...
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu ... I) TABLOUL II (Scena reprezentă pivnița hatmanului Baltag: două bolți mari, una în planul întâi, alta în planul II. Fundalul și culisele arată rânduri superpuse de butii mari și mici, toate cu inscripții de vinuri și provenința vinurilor: Cotnar Busuioc, leat 5475[ii] ; Odobești alb, [leat] 5603; Uricani roș, leat 5246; Nicorești profir, leat 5325; Drăgășani cornița-ruginiu, leat ...
... l-ai prins! — L-aș aduce, frățico, dar nu mă lasă din labe, dihania! SUZANA (cu dragoste): Sărmanu bietu bărbățel! TOADER: Că, zău, sunt de jelit! M-am buimăcit de istov de-o bucată de vreme. Nu-i zi lăsată de Dumnezău în care să nu cadă câte-o poruncă, când cu coroieriu, când cu teleaga dracului. SUZANA: Care teleaga dracului? TOADER: Cea pe sârmă, prin ... A vinit, da. Cică să ne-apucăm de durat o casă comunală. Dnu Gălușcă ne-a vorbit un ceas întreg de costituți... una, de covenți... una, fac două; de Patrie, de amoare... SUZANA: Ce moare, bărbate? TOADER: Poate că moare de curechi, fiindcă s-apropie postul. SUZANA: Bine, dar, ce-are a face?... TOADER: El o fi știind, că ne-a mai ... cetățeni? să vă-nchidă la cetate? TOADER: Dracu să-i descurce! (Scapă jos condicele ce ține subsuoară.) SUZANA: Da aieste ce sunt, Toadere? TOADER: Condice de însemnat toți trecătorii prin sat; tabloane de gâște, rățe, pui de găină, ouă, toate! Cică-s potrocale de recesemință. SUZANA: Elei! bărbate, leagă vornicia de ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... nu mai putea de picioare și de mijloc - se-nțelege de atâta alergătură și de-atâtea ridicături. Să fi ațipit d. Lefter ca vreun sfert de ceas și de odată, se scoală drept, cu fața luminată de raza adevărului... - Știu unde sunt! acuma știu!... uf!... le-am găsit. - Unde? - În jacheta mea a cenușie de vară... Cu ea eram la berărie când le-am cumpărat. Țiu minte bine, le-am pus în buzunarul de la piept, înăuntru... Acolo, sunt!... sigur!... Adu-mi jacheta! Pe cât își aducea mai limpede aminte domnul Lefter, pe atât madam Popescu se turbura, se ... și hai de ne du în odaie, s-o așteptăm. Fata stă la-ndoială. - Haide! se răstește d. Turtureanu... și toți trei intră, împingând pe fată-nainte. - Da ce e? întreabă bătrâna, ridicându-se de la vatră, unde sta stârcită. - Avem treabă cu fie-ta, cu Țâca... - Lipsește ceva dintr-o casă... știe ea ce lipsește, adaogă d. Lefter. - Vai ... eu, pântru Țâca, poci să-mi pui mâna-n foc pântru Țâca... Poate, altă chivuță... Și zicând aceasta, baba a aprins o lumânare de seu ș-a trecut în odaie, urmată de boieri. Odaia are două paturi, o masă, o laviță, un scaun și o sobiță