Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA (PE) OCHI
Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 1528 pentru CA (PE) OCHI.
George Topîrceanu - Balada munților
... visători... Rar trezesc în a lor cale Câte-o piatră sub copită. Iar când drumul se prăvale Jos, la coastă povârnită, Calcă baciul ca pe gratii Și-i strunește blând cu gura: - Cătinel, feciorii tatii, Ca să n-o pornim de-a dura!... II Astfel, turmă după turmă Pleacă toamna de la stâni, De rămân pustii în urmă Munții ... și bătrâni. Astăzi ca și-odinioară, Cât s-afundă-n vreme anii, Ei văzură cum coboară Pe cărări de plai ciobanii, Când pe soare, când pe ploaie, Vreme multă, fără număr, Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr, A' trecutului vii moaște Peste care vremea crește, - Culmea verde mi-i cunoaște, Stânca sură mi-i iubește... Iar în urma lor ... dăți, Lungă liniște coboară Peste mari singurătăți. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii-i conduri A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. La răspântii crește stogul De foi moarte de curând. Strigă-n vale Topologul, Și-a lui larmă, când și când, Ca o voce omenească Până sus pe
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
... lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le ... Din ce în ce mai mic, convoiul descrește, o umbră trece pe fața ei cînd dispare după case, cu nerăbdare se ridică în vîrful picioarelor ca să-l vadă reapărînd, atentă își pleacă urechea să prindă și cele din urmă frînturi de sunete și, cînd convoiul și-a șters ... cînd vîntul nu aduce nici o frîntură de marș funebru și atunci, la orele obișnuite cînd trec morții, ea nu-și mai poate găsi astîmpăr. Ca o furie își clatină funebrii mirți ca și cum ar vrea să deștepte moartea din ei, neliniștită se pleacă pe marginea vechiului cerdac și cercetează drumul, doar o vedea un dric cît de sărac, cu răbdare așteaptă pînă se împînzesc umbrele și, dacă viața a ... îmbătrînită parcă cu zeci de ani, se face mică, se imaterializează și se strecoară în casă ...
Ioan I. Ciorănescu - Deschide pleoapa
... Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Deschide pleoapa ochilor când lângă tine vin Deschide-o larg precum o scoică dezghioci Și-nfige-n mine ca o lance al primăverilor senin Să-mi amuțească brusc ale tăcerii voci. Cerul ochilor tăi e atât de larg Că-mi plimb privirea-n ei ... care mi-ar fi teamă s-o sparg, Da, mi-ar fi teamă. Privindu-te, eu simt imensitatea unui nou haos, Și sufletul mi-e ca o statuie care cunoaște doar repaos ; Gânduri ciudate – ca priveliștile pe geamul unui tren – Fulgerătoare prind în mintea mea să se înșire. Deschide pleoapa ochilor tăi obsedanți ca
Petre Ispirescu - Zâna munților
... într-o săptămână. Ajunsese să nu mai aibă dascălii ce să-i dea să învețe. Iară tată-său scrise carte împărătească la niște filosofi vestiți ca să vie să ispitească cu învățăturile lor pe fiul său. La curtea acelui împărat se afla pe atunci un vânător vestit; și, până să vie filosofii cei vestiți, împăratul dete pe fiu-său acestui vânător ca să-l învețe meșteșugul său. După ce veniră filosofii, învăță și de la dânșii câte în lună și în soare. Bucuria tatălui său era așa ... se îngrija mai mult de fiul său. Dară daca văzu că fiul său atâta stăruiește, îi făcu voia. Acesta porunci la niște credincioși ai săi ca să aibă pregătit la îndemână câteva cazane cu smoală, să le fiarbă în ziua nunții și când va fi înde seară să aștearnă pe drum smoală. După ce puse la cale toate astea, se duse la nuntă. De cum începu hora, fata cea frumoasă și necunoscută veni ca din senin, și iară se prinse lângă dânsul. De astă dată era gătită și mai frumos, avea niște haine de la soare te puteai uita ... ...
... spune la Universul că se bate, zice, cu englezii... boierii ăia, (râzând) ce fel de boieri ai dracului or fi și ăia! încinși cu tei ca la Fefelei! (Râzând crescendo.) Să meargă după el!... să vază ea pe dracu!... război e ăla, ce? te joci, țațo ? nu-i caută că e fata lui popa Petcu! (Râde cu multă poftă; s-apleacă s-apuce ... la urechea avocatului: acesta se dă degrabă într-o parte. Mișcarea grațioasă a cocoanii.) Tânărul: Dumneei, domnule avocat, am martori, umblă toată ziulica pe la tanti ale dumneei; știu eu ce face dumneei pe la tanti ale dumneei? că dumneei are vreo patru tanti. Cocoana: Olio! ce spui, țațo? nu zici cinci ?... ba încă șase! (volubil) pe Răduleasca, pe Popeasca, pe Ioneasca, pe Otopeanca, pe Hurdubiloaia, pe Popeasca ailaltă a lui Mache al popii Zamfirache, de-i mai zice și Ampotrofagu, că a băgat spaima în maala! uite ... mâna pentru ca să țiu nevastă fără zestre; mai ales că a fost o nenorocire acu, cu ocazia bugetului, care am devenit suprimat pe ...
... de mână, ieși din salon. Damele și cavalerii se îndreptară în grabă spre capela unde era să se celebreze cununia, iar tânărul, rămas singur, căzu pe un jilț cu inima zdrobită de o crudă suferință; ochii i se umplură de lacrimi, și moartea îi apăru ca o binefacere dumnezeiască! După o oră, societatea se întoarse în salon, felicitând pe socri și pe tinerii însurați, după vechiul obicei. Socrii plini de bucurie și noul însurat, glorios de fericirea lui, mulțumeau în dreapta și în stânga, pe când Margărita se ținea deoparte, în tăcere, ca o statuie de marmură albă; numai ochii săi dădeau încă semne de viață prin două lacrimi dureroase în care se reflecta veselia adunării. Tânărul de ... vie bucurie. — Mă iubește! gândi el, mă iubește! Ah! de-acum nu-mi pasă de suferințe, nu-mi pasă de moarte! mă iubește Margărita!... Pe când Alexis improviza în sine acel monolog poetic și naiv, pe care toți înamorații îl repetează de când există amorul, domnul M. îl observa de departe și zâmbea, văzându-l rătăcind prin salon ca un om ce nu ar avea conștiință de sine. El veni în fața lui, îl atinse cu mâna
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
... sub pretext de oarecare drepturi fictive, Ștefan, zic, se opune dușmanilor când cu puterea, când cu dibăcia unei ingenioase diplomații. El se uni cu leșii, ca să bată pe unguri, cu ungurii, ca să alunge pe leși, și cu amândouă aceste neamuri, ca să reziste turcilor. Înțelept, viteaz, neadormit, el izbuti a face dintr-o țară de păstori o țară de războinici spăimântători și, cu singurele ... combâtu cu succes pre Matiaș Corvinul, smulgându-i o parte din Ardeal, mătură leșii de pe pământul românesc, luând Podolia și Pocuția, și puse stăpânire pe șesurile goale ale Bugeacului și chiar pe o parte din câmpiile Valahiei (Țării Românești). În mijlocul tăcerii de moarte, în care lumea era cufundată pe timpul lui August, se vede ridicându-se deodată în fața imperiului roman un om nou și un popor nou, pe care vechii cetățeni ai Romei îi numeau barbari. Însă șeful barbar se numește Decebal; el are o inimă ce ar putea cuprinde lumea întreagă, el ... cade glorios sub brațul divului Traian. Moartea lui este ultimul sacrificiu ce-l face poporului său; el se ucide pe ruinele patriei sale! Decebal e ca ...
... a vorbelor căldură. Harnică, din zorii zilei Nu stau mâinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. La izvor vezi pe Rodica Până-n zori, când pe sub streșini Încă doarme rândunica. Pe izlaz nu-i multă hrana, Dar vezi albă ce-i Joiana! Și-n amurg copila-n tindă Foc în vatră vrea s-aprindă, Dar mu ... șopron vițelul suge. Doar e tare! Haid mai iute! Și din drum, ca să-i ajute, Vin flăcăii totdeauna. Nu-l înjugi așa cu buna Pe vițel, și Rada-i slabă, Știu flăcăii! Și-și fac seara Pe-aici vecinic ceva treabă. Vaca-i tot ce-au ei, ea biata! Toarce-n sat cu ziua fata, Dar e veselă din fire; De noroc ... și-ndestulire Inima-i în veci e plină: Când e fericită, spune-mi, Mai mult ce-are o regină? Rada-i nălucire vie, Când aleargă pe câmpie Și-i bat vânturi în cosiță, Ori când seara stă-n portiță, Și-o întrebi: Ce-aștepți, iubită? Și pe dup-un stâlp s-ascunde, Galbenă și zăpăcită. Dar la holdă! Arde soare, Fetele secerătoare Râd și cântă, snopi fag grâul, Murmură-ntre sălcii râul
Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță
... Ie, răspundea cu sânge rece văcarul. La o utrenie i s-a și-nt âmplat popii o șotie cu glasul lui cel groaznic, ca și care nu i s-a mai întâmplat altui popă pe lume. El era-n altar. Lumânări subțiri și încovrigate de ceară galbenă ardeau cu mucuri mari lângă icoane și ceara curgea topită pe podele. Buchilat, fornăit, încurca-ntr-o carte, [cu] ochelari pe nas, nebăgând de samă că i s-aprinsese o mânecă de la anteriu. Puțea a ars, dar el gândea că miroase a ... oameni! ― Aduceți păcură, mă, să dăm foc bisericii. ― Chiu! popa-n biserică. O, muză! învață-mă să cânt tragicul acestei scene, vedeți-l pe micul Buchilat sărind să ajungă funia de la clopot și trăgându-l tot în sărituri, vedeți pe boarul alarmând satul și trezindu-l cu toaca, ca la mănăstire. Popa urla în biserică de cădea tencuiala de pe pereți. Și cine, o, muză, numește numele acele ilustre a acelora care, pentru ca să deie foc bisericii, se adunase în țintirimă?î Înainte merge cu o prăjină lungă viteazul Mitruță Buruiană. Lui îi urmează, cu parii, strașnicii și
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... veche : "Păreții au urechi și fereștile ochi". Un dușman de lup - ș-apoi știți care ? - chiar cumătrul caprei, care de mult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la păretele din dosul casei, când vorbea capra cu dânșii. "Bun ! zise el în gândul său. Ia, acum mi ... tremură ca varga de frică. Dar frica-i din raiu, sărmana ! Asemene cel mijlociu, tuștiu ! iute sub un cherșin; se-nghemuiește acolo cum poate, tace ca pământul și-i tremură carnea pe dânsul de frică : Fuga-i rușinoasă, da-i sănătoasă ! ... Însă cel mare se dă după ușă și - să tragă, să nu tragă ? - în sfârșit, trage ... că nu mai găsește nimic, își pune în gând una : așază cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea că râdeau; pe urmă unge toți păreții cu sânge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei, ș-apoi iese și-și caută de drum. Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul ... de i-a mai da lui nasul să mai miroase p-aici, apoi las' !... Numai tu, să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste. Și de-atunci căuta și ea vreme cu prilej
... în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă, Când cu sete cauți forma ce să poată să te-ncapă, Să le scrii cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a ... blânde, un izvor de horum-horum Câștigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum ; Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minții scripet, Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că epocile se-nșiră ca mărgelele pe ață. Atunci lumea-n căpățână se-nvârtea ca o morișcă De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. - Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii Și privind păinjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam ...