Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (SE) APROPIA

 Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 487 pentru (SE) APROPIA.

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... vânătorule! Oare nu știai, sau că ai uitat, cum că la vânătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atâta pre cât se pricepea vestitul ageamiu, carele, văzându-se luat în răspăr de babele satului pentru izbânzile ce făcuse cu pușca dimineața, în bătătură, se apăra în dulcea limbă a poeziei și ținea una că: De e curcă, Ce se-ncurcă La revărsatul zorilor În calea vânătorilor? Istoria nu adaugă mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit numai cu această armonioasă desdăunare, precum, în altă ... și să mă hotărăsc a rămânea, și în viitor, din ceata acelora care, când văd cloșca păscând bobocii de rață pe malul bălții, se miră zicând: Să fie rață? Măsa găină! Să fie găină? Botul lătăreț! Dar însă, și eu am crescut pe câmpul Bărăganului! Et in Arcadia ... alene gloabele lor de călușei, au dat roată, ore, zile și luni întregi, împrejurul falnicilor dropioi, cărora ei le zic mitropoliți, sau când aceștia, primăvara, se întețesc în lupte amoroase, sau când, toamna, ei duc turmele de pui să pască țarinele înțelenite. Eu n-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul

 

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu

... însă, poate face versuri artistice (și cu atât mai puțin poezie ). Așadar, încă o dată, una e perfecțiunea tehnică și alta e perfecțiunea artistică. Ele se condiționează poate reciproc, dar nu se pot confunda. Eminescu a fost un artist atât de mare pe cât a fost poet. Nici un critic însă nu a ... o senzualitate de care nu e capabil. Toți cred că fug de banal căutând subiecte bizare, și nici unul nu pricepe că adevărata originalitate, care se vede mai ales în tratarea unui subiect simplu, n-o poți vedea dacă nu te-ai născut cu ea. Și astfel, printr-o ironie a ... banală. Ce spectacol amuzant pentru cititor! Închipuiți-vă un om exasperat că s-a născut cu o figură de lacheu; în loc să se resemneze cu ce l-a hărăzit natura, el își pictează fruntea în verde și obrajii în albastru. Nu e așa că omul a ... le-a luat până și cea mai săracă urmă de expresie individuală. Și nimeni nu simte ridicolul acestei originalități en bloc ! Dacă te-ai apropia ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre. Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are ... într-înșii chemarea de a crea. El a simțit acea emoțiune, acel entuziasm care-ți cuprinde sufletul când în gându-ți se-ncheagă creațiuni sublime, desăvârșite, măiestre, și care din nenorocire zboară, pier când vrei să le așterni pe hârtie, când vrei să dai acestor vedenii frumoase ... de caractere, de temperamente, deci și de gusturi literare, când cugetâm la imposibilitatea de a ajunge la o creațiune perfectă, absolut perfectă, ni se lămurește cum o operă de artă nu poate să placă necondiționat, să placă tuturor fără nici o rezervă. Și iată de ce, când ne dezmeticim ... ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H

... cetatea Nazaretului, la Iudea, în cetatea lui David, care să chiamă Vithleem (pentru că era el din casa sa și din moșiia lui David), să se scrie cu Mariia cea logodită lui, muiare, fiind grea. Iar osteneala și greotatea călătoriei aceștiia pre lesne o va putea cunoaște fiĂ©ștecine, de va ... găsit vreo casă cuvioasă, ca să nască fecioara aceasta într-însa, iară însuș iubitoriul de sărăcie, Domnul, au pohtit într-o coșare smerită, ca să se nască. Și fu, drept acĂ©ia (zice evanghelistul), fiind acolo s-au umplut zilele ei să nască. Și era noaptea, care noapte era mai luminată ... de rodĂ©ște și să veselĂ©ște așa și preacuratul sângele Fecioarei, cu putĂ©ria Sfântului Duh, far de nice o sămânță de bărbat, zemislindu-se, s-au făcut trupul Domnului Hristos carele, eșind la lumină, ca cela ce iaste lumina cea adevărată, minunat au veselit tot neamul omenesc; și născându ... slobod a să atinge de lada legii, carĂ© era ca o umbră înaintea aceștii taine și știia a fi scris ca să se curățească cei ce purta vasele Domnului. Și de pohtiia arămurile besĂ©ricii atâta curăție, cu cit mai vârtos pohtĂ©ște acesta curățiia carele iaste începâtoriul ...

 

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

... Negrea, zâmbind, răspunde: Ai cârja bătrâneții La sfaturi, iar în luptă ai brațul tinereții. Și, ajungând cu toții la Racova devale, O cruce luminoasă le se-arăta în cale. Așa, cu mic, cu mare, apărătorii țării, Ieșiți ca frunza-n codri la vântul primăverii, Din văi adânci se urcă, din piscuri se cobor, Trec râpile în salturi, trec râurile-not Ș-aleargă-n neodihnă, voinicii, cât ce pot La glasul țării scumpe ce-i cheamă-n ajutor ... cer: Ajută-mi, o! sfinte Dumnezeu! III - TABĂRA LEȘEASCĂ Pe-o culme prelungită ard mii și mii de focuri Ca stele semănate în numeroase locuri. Se pare că tot cerul căzut e pe pământ Și c-au rămas în urmă-i un haos, un mormânt, Atâta întristare și-atâta-ntunecime Împrăștie ... a zilei viitoare! Ostașii pretutindeni formați în dese grupe Frig boi întregi, rup cărnuri ca lupii flămânziți, Desfundă largi antale, beau lacom fără cupe, Se ceartă, râd în hohot și urlă răgușiți. Ca dânșii, câini de lagăr la praznic luând parte, Schelălăiesc sălbatic, rod oasele deoparte, În mijlocul orgiei turbate ...

 

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

... a trata despre interesele ei vitale ?... Și cu domni d'alde aceștia or să steie de vorbă despre împăcare bărbații de Stat ? Dar ducă-se toți dinaintea forurilor competente ! decline-și acolo toate titlurile la aplauzele contemporanilor și la adorația posterității ! Dar, nu numai atâta ! Meargă cu dânși chiar un ... puse nici când la îndoială; oameni reputați a nu fi avut în afaceri publice vreo preocupațiune de interese sau de ambiție personale - ducă-se cu toții să trateze... Ei, și ? Din partea forurilor competente li se va răspunde: - Domnilor, înțelegem perfect bunele d-voastră intențiuni; însă noi voim să ne împăcăm cu obștea românească, și nimic, din câte ne spuneți, nu ... a trata. Tentative ca a d-voastră de astăzi nu ne aduc în cauză decît un mic folos trecător, dacă și aceasta se poate numi folos - temporizarea prin obosirea opiniei publice și prin amânarea speranțelor... Chestiunea însă, de a cărei rezolvire ne pasă tutulor, rămâne întreagă ... formulei platonice dacă era, apoi pacea ar fi fost încheiată de mult și de multe ori: nu de lipsa negociatorilor a avut să se ...

 

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni

... nerăbdare vizita pețitorilor ei; și ideea unor izbânde așa de frumoase o fac rea și amarnică cătră moșu-meu. Macar de l-ar face să se lasă de dânsa! Când se-ntâmplă de se leagă Amorul de vrun bătrân, Să mă crezi că nu-i de șagă, Leagă-l de gard și-i dă fân. Toată mintea-și prăpădește ... să urmeze zăbavă între vizitele mele. DRĂGĂNESCU. Toată nădejdea mea-i la tine! (Iese amândoi; Stănică intră.) Scena III STĂNICĂ: (singur) . Iaca, bre! cuconașii iștia se duc, parcă se tem de cuconiță. Doamne! cât îi de amarnică azi! nimic nu-i mai place. Am închiet-o de trei ori și tot s-o rupt ... cutie, Zău așa-i de pupuică, Însă geaba! n-a să fie Niciodată frumușică. O fetiță de la țară N-are-atâte fesfesele, Se gătește la izvoară Cu ghioci și viorele; Nu ca aste târgovețe Ce se dau hojma cu humă, Încât seamănă-a lor fețe Vâzdogi bătute de brumă. Eu nu știu de ce nu-și tocmește o fată ... STĂNICĂ: (cetește) . "Principesa mea! De este adevărat că siete corta e grosă..." C-niță, parcă nu-i cinstit lucru ce spune el aice? CALIOPI: Așa ...

 

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

... scriem aici două nume, ale lui Creangă și Sadoveanu, care reprezintă în literatura noastră maximum de românism. Căci nu există nici un scriitor care să se poată compara cu ei în privința românității din punctul de vedere al subiectelor, al vieții redate în operă, al sentimentului ori atitudinii și al limbii ... munteni la un loc -- vorbim de Caragiale și Brătescu-Voinești --, acești doi prozatori, cu un atât de pronunțat caracter de originalitate națională, s-au raliat, se poate zice, la curente moldovenești, au debutat și continuat să apară în Convorbiri literare, îmbrățișând critica și, până la un punct, ideologia "Junimii" -- ori întâlnindu ... ea. * Nu e fără interes să lărgim problema și să vedem cum s-a comportat cu realitățile naționale și știința. Cu aceste realități se ocupă mai ales istoria politică și socială, istoria limbii și istoria literaturii unui popor. Comparația, din acest punct de vedere, dintre Moldova și Muntenia justifică ... Legătura dintre atașarea și preocuparea de realitățile noastre, pe de o parte, și înflorirea prozei artistice și a științelor istorice, pe de alta, se confirmă și prin istoria literaturii și a științei ardelene. În Ardeal, unde scriitorii n-au mai avut nevoie să ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos

... ascultătorilor, iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari și preste fire, iaste dată celor ce sunt desăvârșit întru bunătăți. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acĂ©stia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos. Drept acĂ©ia, cu multă jălanie îmi ticăloșesc nevredniciia și-m ... cu dragoste o aștepta, sfântul praznic de astăzi o dă neamului omenesc. Au trecut cĂ©le vechi și au înflorit cĂ©le noao, carele nu se mai învechesc. Nu mai stăpânește de pe acum porunca cea tare a legii, ce mila Domnului împărățĂ©ște; pre toți îi trage la ... cu mântuire și îndelung răbdare, nici pedepsĂ©ște, ca pre Ozan acela odinioară carele au îndrăznit de s-au atins de care nu era să se atingă. Că Dumnezeu, pre toț chiemând la sine, frica nu poate să zăticnească. Strigă zicând: Veniț după mine toț cei osteniț și însărcinaț. Și cine ... curățenie besĂ©ricii și al credinții. Duce acĂ©le 2 pasări ca să facă preoții jărtvă, arătând cu aceasta jărtva cĂ©ia ce era să se facă pre sine tatălui pentru noi. Zice sfânta Fecioară cătră Simeon: PriimĂ©ște, cinstite și fericite bătrâne, pre acest prunc, carele au sărăcit de voia ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților ... de însemnătate nu numai locală, ci mondială. Într-adevăr, toate marile întrebări ale sufletului omenesc conștient de continuitatea istorică a gândirii omenești luptătoare, se pun din nou: cum să se facă cercetarea realului; cum să se îndrumeze căutarea adevărului; cum să se înțeleagă frumosul; cum să se ia poziție față de lume și viață; cum să se ajute selecționarea naturală a talentelor și geniilor; cum să se înnobileze scopurile vieții sociale, politice, naționale; cum să se dea lupta cu infinita bestialitate omenească, zmulgând cât mai mulți semeni de-ai noștri din noroiul în care se bălăcesc zilnic; toate aceste întrebări, care singure pot justifica sechestrarea atâtor libertăți individuale în folosul binelui social, trebuie să preocupe pe întemeietorii unui nou așezământ ... ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... a scrie în versuri un tratat de economie politică? Dacă despre aceasta-i vorba, suntem de aceeași părere, și aș dori mult să mi se arate unde și când am spus eu asemenea prostie. Poate însă dl Roman e împotriva tendințelor sociale exprimate în poezie? Așa se pare; dar atunci de ce apără cu atâta foc pe Eminescu, umblând a dovedi că în poeziile lui are tendințe liberale, progresiste? În ... a desființat nobilimea, a omorât pe fratele lui și l-a surghiunit pe însuși artistul. Ideile religioase-bigote, prin care se caracterizează, se datoresc educației excesiv de religioase, aproape unei nebunii, care se observă la toți membrii familiei Chateaubriand, o manie care a făcut pe sora lui să intre la mănăstire în floarea tinereții; și e ... să-și îndrepte privirea. Dacă ar dovedi că aceste premise sunt false, atunci, desigur, foarte multe din cele ce am zis sunt false; dacă însă se vor uni cu mine în privința acestor premise (și cred că ar fi greu pentru cineva să nu se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>