Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4461 - 4470 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
Mihai Eminescu - Stau în cerdacul tău...
Mihai Eminescu - Stau în cerdacul tău... Stau în cerdacul tău... de Mihai Eminescu Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină. Deasupra-mi crengi de arbori se întind, Crengi mari în flori de umbră mă cuprind Și vântul mișcă arborii-n grădină. Dar prin fereastra ta eu stau privind Cum tu te uiți cu ochii în lumină. Ai obosit, cu mâna ta cea fină În val de aur părul despletind. L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, Desfaci visând pieptarul de la sân, Încet te-ardici și sufli-n lumânare... Deasupră-mi stele tremură prin ramuri În întuneric ochii mei rămân, Ș-alături luna bate trist în
Mihai Eminescu - Strigături (Mihai Eminescu)
Mihai Eminescu - Strigături (Mihai Eminescu) Strigături de Mihai Eminescu I Eu pe pieptul tău culc capul Și mă uit la tine-n față, Ca copilul ce se uită L-ale maicii sale brațe. * Ca miresele să îmble ori să calce ca pe piuă. * Chiar sărac, de ai drăguță, Ai mulțimi de daraveri, Căci primești și dai simbrie În necazuri și plăceri. * Că amorul e zădarnic Nu vei ști numaidecât. Ci atunci numai, copile, Când de el te-i fi topit. * Ce-mi scoți ochii cu mândria Și-mi vorbești că o să-mi treacă  Fie omul cât de mândru Tot la dragoste se pleacă. * Unde dragostea domnește Ia greșelele-n nimic, Căci prin certele omenimei E ca ramul de finic. * Știu eu dacă ții la mine, Dacă tu nu mă înșeli? Căci pe buze-s scrise numai A iubirei învoieli. * Oricât fii nenorocită Tot cu dragostea te iei  Oricum simtă-o bărbatul, Îndoită-i la femei. * Căci la dragoste de cade Tare mult s-au îmblânzit. * Limba-n gură ți se moaie Pe când dragostea vorbește. * Ah, mai bine să mă-nșele Chiar de zece ori amorul Decât nenșelat de dânsul Nici să-l știu ...
Mihai Eminescu - Sus în curtea cea domnească
Mihai Eminescu - Sus în curtea cea domnească Sus în curtea cea domnească de Mihai Eminescu Sus în curtea cea domnească, La domnia din Bârlad, Șade tânăr domnul Vlad  Sub căciula-i țărănească Pe-a lui umeri plete cad. Astfel șade trist și rece La ospățul luminat Din domnescul lui palat, Cu priviri crunte și rece, Cu-ochiul negru înfundat. Fața palidă și tristă, Manta-i neagră pe-umeri tari, Fața spână, ochii mari  Astfel trece în revistă Pe boierii lui cei mari. Ici bătrâni ca iarna albă, Munți cu fruntea de arginți, Șoptesc dulce și cuminți  Colo tinerețea dalbă Cu râs mult și fără minți. Femei palide, frumoase, Fețe blânde, ochi de foc, Ce în gene li se joc Și-a lor raze luminoase Printre cale-și cată loc. Sala-i mare, strălucită, Masa-i albă, oaspeți mulți, Vorbe dulci să tot asculți, Chiar lumina-i îndrăgită De ochi lucii, de ochi
Mihai Eminescu - Tu mă privești cu marii ochi...
Mihai Eminescu - Tu mă priveşti cu marii ochi... Tu mă privești cu marii ochi... de Mihai Eminescu Tu mă privești cu marii ochi, cuminte; Te văd mișcând încet a tale buze, Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte. Urechea mea pândește să le-auză  Abia-nțelese, pline de-nțeles  Cum ascultau poeții vechi de muză. În ochii tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n suflet toată, toat-o am cules. Vorbirea ta mi-i lamura de miere, În ochii tăi de visuri e un caos, Și-atât amor c-auzi pân- și-n tăcere. Frumosul chip în voluptos repaos Pătruns-au trist și dulce în cântare-mi. Ființa ta gândiri-mi am adaos. Căci numai tu trăiești în cugetare-mi. A ta-i viața mea, al tău poemul, Cum le inspiri tu poți să le și sfaremi. Nu crede tu că eu sunt cuiva emul Când cântul meu se-mbracă fel de fel: Ici în terține suspinând, vedemu-l, Dincolo el oftează în gazel, Același e, deși mereu se schimbă, De tine-i plin, de tine-mi zice el... Alege forme dulci din orice limbă: Acuma- ...
Mihai Eminescu - Ușoare sunt viețele mult%C3%B2ra...
Mihai Eminescu - Uşoare sunt vieţele mult%C3%B2ra... Ușoare sunt viețele multĂ²ra... de Mihai Eminescu Ușoare sunt viețele multora. Ei prind din zbor plăcerea trecătoare, În orice timp au clipa lor cu soare Și-n orice zi le-apare aurora... Dar spune, tu, copilă visătoare, De-am fost și eu din rândul acelora, De-mi ești și mie ce le ești altora, De nu mi-ai fost o stea nemuritoare? Trăiam pierdut în umbra amorțirii, Deșarta-mi viață semăna cu spuma Și orb eram la farmecele firii... Deodată te văzui... o clipă numa Simții adânc amarul omenirii... Și iată că-l cunosc întreg
Mihai Eminescu - Ușoare sunt viețele multora...
Mihai Eminescu - Uşoare sunt vieţele multora... Ușoare sunt viețele multĂ²ra... de Mihai Eminescu Ușoare sunt viețele multora. Ei prind din zbor plăcerea trecătoare, În orice timp au clipa lor cu soare Și-n orice zi le-apare aurora... Dar spune, tu, copilă visătoare, De-am fost și eu din rândul acelora, De-mi ești și mie ce le ești altora, De nu mi-ai fost o stea nemuritoare? Trăiam pierdut în umbra amorțirii, Deșarta-mi viață semăna cu spuma Și orb eram la farmecele firii... Deodată te văzui... o clipă numa Simții adânc amarul omenirii... Și iată că-l cunosc întreg
Mihai Eminescu - Un farmec trist și ne'nțeles
Mihai Eminescu - Un farmec trist şi ne'nţeles Un farmec trist și nențeles de Mihai Eminescu Un farmec trist și nențeles Puterea mea o leagă, Și cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. E un luceafăr răsărit Din negura uitării, Dând orizon nemărginit Singurătății mării. Îngălbenit rămâne-n veci Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc cu dânsul. Cu-atâtea tainici rugăminți, Cu-atâtea calde șoapte, Cu-atâtea lacrime fierbinți, Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nalță tot mai sus Ca să nu-l poți ajunge. Va rămânea necunoscut Și va luci departe Căci luminează din trecut Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton M-a-nvins făr-a-l
Mihai Eminescu - Un farmec trist și nențeles
Mihai Eminescu - Un farmec trist şi nenţeles Un farmec trist și nențeles de Mihai Eminescu Un farmec trist și nențeles Puterea mea o leagă, Și cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. E un luceafăr răsărit Din negura uitării, Dând orizon nemărginit Singurătății mării. Îngălbenit rămâne-n veci Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc cu dânsul. Cu-atâtea tainici rugăminți, Cu-atâtea calde șoapte, Cu-atâtea lacrime fierbinți, Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nalță tot mai sus Ca să nu-l poți ajunge. Va rămânea necunoscut Și va luci departe Căci luminează din trecut Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton M-a-nvins făr-a-l
Mihai Eminescu - Un om de stat (Wernicke, 1697)
Mihai Eminescu - Un om de stat (Wernicke, 1697) Un om de stat de Mihai Eminescu Wernicke, 1697 Un om de stat, ce multe îți promite, Să nu-i arăți că tu nu-i dai credință, Ci-i mulțămește cu-nchinări smerite. Ca să nu-și dea prea mult silință, Te fă că crezi orice el o să-ți zică. Ajută-l însuți tu, ca să te mință: Destul folos, dacă măcar nu-ți
Mihai Eminescu - Urât și sărăcie
Mihai Eminescu - Urât şi sărăcie Urât și sărăcie de Mihai Eminescu Urât și sărăcie sunt acei doi tovarăși, A căror urme crude le aflu pururi iarăși Pe orice chip și-n orice-ndrăznii de a iubi... Iubit-am poate cântul, voit-am a robi Cu el un suflet dulce, al meu întreg să fie... Zburat-au chip și cântec  urât și sărăcie! Căci ce nu ai în clipa în care ai dorit Se schimbă-n rău cu vremea, de farmec sărăcit. S-arată înainte-ți o schele despoiată De orice vis cu care o îmbrăcai odată. Puterea tinereții, a minții vioiciune, A inimei bătaie, și gingașa minune Din ochi, când toată viața în ei îți este scrisă De o citește-oricine scrisoarea ei deschisă, Dar mai cu seamă aceea ce tu vrei s-o citească... Cum trec, cum trec cu toate... și făr- să le oprească Nimic... Astfel te-ntuneci o stea în vecinicie Și ce-ți rămâne-n urmă? vreme și sărăcie. Da, vreme! numai vreme să aibi să simți deplin Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin Ți-a fost dat. ...
Mihai Eminescu - Veneția (de Gaetano Cerri)
Mihai Eminescu - Veneţia (de Gaetano Cerri) Veneția de Mihai Eminescu S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi sclipiri de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind pereții. Okeanos se plînge pe canaluri… El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ziduri vechi, sunînd din valuri. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile, Rostește lin în clipe cadențate: „Nu-nvie morții — e-n zadar, copile!â€