Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4431 - 4440 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
Mihai Eminescu - O, te-nsenină, întuneric rece...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină, întuneric rece... O, te-nsenină, întuneric rece... de Mihai Eminescu O, te-nsenină, întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca ebenul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt , Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuiește-adânc în tot ce e. Să văd trecând în haină cuvenite Acele gânduri, ce-atunci când apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut. Din mintea secolilor lungi, greoi  Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale: Unele mândre, țanțoșe, regale, Cu-ncoronată frunte  îmbrăcate În purpură; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri... albe ca și crinul, Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire Și toate strecurându-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie. Dar deasupra-astei mulțimi pestrițe De gânduri trecătoare, vezi departe Munții de vecinici gânduri ridicând ...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină întuneric rece...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină întuneric rece... O, te-nsenină, întuneric rece... de Mihai Eminescu O, te-nsenină, întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca ebenul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt , Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuiește-adânc în tot ce e. Să văd trecând în haină cuvenite Acele gânduri, ce-atunci când apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut. Din mintea secolilor lungi, greoi  Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale: Unele mândre, țanțoșe, regale, Cu-ncoronată frunte  îmbrăcate În purpură; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri... albe ca și crinul, Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire Și toate strecurându-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie. Dar deasupra-astei mulțimi pestrițe De gânduri trecătoare, vezi departe Munții de vecinici gânduri ridicând ...
Mihai Eminescu - O arfă pe-un mormânt
Mihai Eminescu - O arfă pe-un mormânt O arfă pe-un mormânt de Mihai Eminescu Prin gândurile-mi triste și negre treci frumoasă, Ca marmura de albă, în haine de argint, Cu ochii mari albaștri în bolți întunecoase Și desfăcut ți-e părul în valuri de-aur moale... Deasupra frunței tale e-un mândru cerc de stele  Astfel treci tu, copilă, făptura minții mele, Minune-a Creațiunei, ș-o singură gândire Te face ca să tremuri: o arfă pe-un mormânt. Da, da! În viața-mi tristă tu treci cu-a tale stele Albastre și în zboru-ți tu murmuri surâzând... E-amor? copilărie?... Sunt versurile mele Ce-ocupă a ta minte de murmurezi visând? Surâzi!... Nu plânge numai la finele poemei C-o arfă pe-un mormânt. Ah! de-aș muri... tu, înger, fără să știi vodată Că te-a iubit acela, ce zace în pământ, C-un rai întreg de visuri, cerimea înstelată De cugetări înalte cu dânsu-i îngropată, Că acea lume-ntreagă ție-a fost închinată  Tu inocentă, albă, ai trece surâzând... Doar luna-n cer atuncea s-ar îndoi în liră Ș- ...
Mihai Eminescu - O călărire în zori
Mihai Eminescu - O călărire în zori O călărire în zori de Mihai Eminescu A nopții gigantică umbră ușoară, Purtată de vînt, Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară Din aripi bătînd. Roz-alb-auroră, cu bucle de aur Sclipinde-n rubin, Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur Pe-al florilor sîn; Răspînde suflarea narciselor albe Balsamu-i divin, Și Chloris din roze își pune la salbe Pe fruntea-i de crin; Iar rîul suspină de blînda-i durere Poetic murmur, Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere Fantastic purpur; Și pasărea cîntă suspine-imitîndă Un cîntec de-amor, Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă La plînsu-i de dor. Pe cîmp se văd două ființe ușoare Săltînde pe-un cal, Pe care le-ncinge de flutură-n boare Subțire voal; Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă, Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sînul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul În cîntul duios; Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vînt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturînd. I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n ...
Mihai Eminescu - O dată te văzusem
Mihai Eminescu - O dată te văzusem O dată te văzusem de Mihai Eminescu O dată te văzusem  Ș-am stat înmărmurit Și crud-a fost durerea Cu care te-am iubit. Te văd de-a doua oară Și glasul tău l-ascult  Și știu numai atâta Că am trăit prea mult. Al anilor iubirei  Înveninat necaz  E numai o părere Pe lângă cel de
Mihai Eminescu - O dată văzusem
Mihai Eminescu - O dată văzusem O dată te văzusem de Mihai Eminescu O dată te văzusem  Ș-am stat înmărmurit Și crud-a fost durerea Cu care te-am iubit. Te văd de-a doua oară Și glasul tău l-ascult  Și știu numai atâta Că am trăit prea mult. Al anilor iubirei  Înveninat necaz  E numai o părere Pe lângă cel de
Mihai Eminescu - O inimă ce suspină
Mihai Eminescu - O inimă ce suspină O inimă ce suspină de Mihai Eminescu O inimă ce suspină, De durere fiind plină, Zi și noapte se tot bate, Cu nimic nu se alină. Și nimenea nu se - ndură Să potoale - a ei căldură Parcă s-au jurat cu toate S-o întâmpine cu
Mihai Eminescu - O stradă prea îngustă
Mihai Eminescu - O stradă prea îngustă O stradă prea îngustă de Mihai Eminescu O stradă prea îngustă Părea că se făcea  Și case lungi și negre Pe două părți era. Pe dânsa nu lucește Un singur felinar  Eu trec încet și fluier În suflet cu amar. Deodată simt în urma-mi Venind, tiptil-tiptil, Pas sfiicios de fată, Ușor ca de copil. Și simt cum că de brațu-mi Un braț ușor s-anină  Și simt că mâna-mi strânge O mână dulce, fină. Răsună miazănoaptea Din turla neagră, veche  Suntem atât de singuri Și suntem o păreche. Căci tu ești, tu iubită! Și am dorit, ah, cât! Să fim odată singuri Și iată-ne-n sfârșit! Nici știi, copilă dulce, Câte pe suflet am! De când te întâlniră Ochii mei, te iubeam; Mi-erai atât de dragă  Mi-era atât de dor  Încât credeam adesea Că trebuie să mor! O, în sfârșit!... Copilă, Și ai venit  chiar tu! Am așteptat norocul  Norocu-acesta nu . Cum dete preste mine? Cum de-ai gândit să vii, Să simt suflarea-ți caldă D-urechea-mi c-
Mihai Eminescu - Ochiul tău iubit (variantă)
Mihai Eminescu - Ochiul tău iubit (variantă) Ochiul tău iubit de Mihai Eminescu (variantă) Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-au lucit Până ieri. L-am iubit cu mii Lacrime fierbinți Și cu-atât de vii Rugăminți. Și cum suferii De al tău amor, Cât de mult dorii Ca să mor! Pururi te cătam Pe orice pământ, Căci a-ți spune am Un cuvânt. Cămăruța ta Sara să-mi deschizi, Că te-oi dezmierda Ca să râzi. Să-ți închid îndat Pe când tu te culci Cu un sărutat Ochii dulci. Să măsor mereu Cât de mult crescuși, Să sărut al tău Picioruș. Sânul rotunjor Când pe braț îl porți, Li s-ar face dor Și la morți. De te-ai potrivi Astei rugăminți, Fericiți om fi Și cuminți. Zână din păduri, Umbră din povești, Glas al dulcei guri, Unde
Mihai Eminescu - Odă (în metru antic)
Mihai Eminescu - Odă (în metru antic) Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu Nu credeam să învăț a muri vrodată; Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei nălțam visător la steaua Singurătății. Când deodată tu răsăriși în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce... Pân-în fund băui voluptatea morții Nendurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flacări... Pot să mai renviu luminos din el ca Pasărea Phoenix? Piară-mi ochii turburători din cale, Vino iar în sân, nepăsare tristă; Ca să pot muri liniștit, pe mine Mie redă-
Mihai Eminescu - Oricât de mult am suferit
Mihai Eminescu - Oricât de mult am suferit Oricât de mult am suferit de Mihai Eminescu Oricât de mult am suferit În lunga-nstrăinare, Pururi în visu-mi te-am zărit Cu luna, pe valuri de mare. Pe marea tristă te-am cătat Cu depărtate maluri Și numai tu te-ai arătat Pe mare, cu luna, din valuri. Tu numai dulce îmi răsai Și blândă-ntotdeuna, Cu al tău dulce chip bălai Din valuri de mare, cu