Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DIN TRECUT

 Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 1603 pentru DIN TRECUT.

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... zilele împotriva fiarelor primejdioase și a cetelor de hoți ce gândeam că aș întâlni în calea mea. Îmi încărcai deci pistoalele și sării din corabie pe pământ, cu gând de a răsturna jos pe cel întâi valah ce s-ar înainta spre mine... Nici unul din oamenii adunați pe mal nu mă b[...]n seamă, și, în loc de dușmani, mă trezii față-n față cu consulul francez din Brăila, care, cunoscându-mă de compatriot, mă pofti la dânsul acasă. La consulat se aflau adunați mai mulți străini care vorbeau cu mare entuziasm de ... aer o tumbă neașteptată, mă trezii pe pavea. Ce se întâmplase? nu știu. Atâta numai îmi aduc aminte că, în vreme cât m-am sculat din colb, amețit și zdruncinat, echipajul meu se făcuse nevăzut. Consulul își ținea șoldurile de râs, și oamenii din uliță, care fuseseră față la această întâmplare comică, ziceau hohotind: neamțo dracoli . Peste zece minute căruța veni înapoi ca să mă ia de a ... ochii strălucitori la mine și asistau la episodul voiajului meu ca la cea mai poznașă comedie de pe fața pământului. Și astfel îmi vuia capul din ...

 

George Coșbuc - Muntele Rătezat

... o să fie cum a fost! Că pe culmi atunci, pe creste, Uriași trăiau cumpliți, Cu copii și cu neveste. Noi știm numai din poveste, Că-s acum de mult pieriți. Ici, pe-un munte, câte unul, Altu colo-n pisc era; Când vorbea, urla ca tunul; Când fugea ... N-aveam grija lor, nepoate: Le păream prin vale poate Niște biete de furnici. Și trecură vremi, trecură, Uriașii puțintei Tot mai repede scăzură. Cei din urmă cari văzură Sfântul cer, îi știm pe trei. Un flăcău și două fete; Nimeni altu-n lung și-n lat. Ele-umblau nemângăiete Și ... că multă este Vremea de când știm ce-a fost. Vezi pe-un deal acolo satul? Dealu-ntreg e un mormânt: Piscul ras din

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... uriași. Și-n adevăr că cine-l vede pe Toader Odobac, pe moșneagul și pe nepotu-său, pe Mitru Odobac, cel mai tânăr și cel din urmă coborâtor din neamul lor, înțelege pentru ce de vorba lor ascultau până mai deunăzi patru sate: Arșițenii, Moghileștii, Benza și Cotruții. Toader Odobac să fi trecut suta ... moșneagului. — Cine ți-a spus? Primarul înghiți o dată, ca și când i s-ar fi uscat gâtlejul. — Na, toți: popa din Moghileni, A Fărămiței din Benza, ieri, când o venit cu cânepa la baba lui Farcaș. Și... el... Mitru chiar. — Când? — Acuma... acușica... e la primărie, vorbește cu ... multe îi mai veneau în minte. Și dintre toate, faptul că nepotu-său îl nesocotise i se înfipse ca un cui în minte. Și asta din ce pricină, din pricina unei femei! Femeile din ziua de azi nu se asemănau cu celelalte, și tocmai pentru asta el nici nu se însurase; dar la ce folos, când Mitru se lăsase ... dar Ruja strânse pulpele și porni surul să deie peste moșneag. Odobac îl prinse de funie, îl opri și rămaseră așa, încordați, bătrânul măsurându-se din ...

 

Constantin Negruzzi - Cârjaliul

... văzură suliți, lucru ce pân atunci ei nu avea; acele suliți era rusești: Zaporojanii se oștea în rândurile lor. Eteriștii, după hotărârea împăratului nostru, putea trece Prutul ca să scape în carantina noastră. Ei începură a trece. Contoguni și Sofiano au rămas cei de pe urmă pe malul turcesc. Cârjaliul, ce să rănise de cu seara, era acum în carantină. Contoguni, fiind ... demult încă, obicinuia a înhamă câte șase sau opt cai. Un moldavean mustăcios, cu cușma flocoasă de oaie în cap, călare pe unul din ei, din minut în minut chiuie și plesnește cu biciușca, și căluții lui merg destul de iute. Dacă vrunul din ei stă de osteneală, el îl deshamă suduind grozav, și îl lasă pe drum, fără a se mai griji de soarta lui. La ... își ridică lanțurile, să sui în căruță și strigă: „Aide!â€� Jandarmul s-a pus lângă el, moldaveanul a plesnit din biciușca, și căruța a plecat. — Ce ți-a spus Cârjaliul? întrebă tânărul impiegat pe polițian. — El, vezi dumneata, m ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17

... mănușa căruia își ține petrecută bine mâna stângă până la încheietura brațului. După figură, după maniere și port, trebuie să fie vreun negustor, ori arendaș din provincie. Un domn bine îmbrăcat, blană cu guler de astrahan și căciuliță asemenea, bea cafea la altă masă, fumează și se uită din când în când către provincial, care nu ia seama de loc că-l observă cineva. În același timp, domnul trage cu ochii la ușă: așteaptă ... sever. Mai sunt două minute. Domnul, ajutat de fecior, se suie în vagon unde e negustorul. Acesta, îndată ce s-a suit domnul, trece din coridor în cupeu, pe când domnul face fel de fel de semne de inteligență feciorului său, care stă drept în față-i pe peron. Fluierul ... vrei, zice domnul distrat, ca de pe altă lume, și se trântește să doarmă, învelindu-se cu tartanul peste cap. Trenul a plecat din Periș. Negustorul scoate un măr din buzunarul șubei și începe să ronțăie. Deodată domnul se ridică: — Peste putință să dorm... teribil de cald! Apoi, dă geamantanul jos, îl deschide și ... ...

 

Vasile Alecsandri - Soarele și luna (Alecsandri)

... l-ar încânta, Apoi Domnul-Dumnezeu Cuvânta cu graiul său, Iar când Domnul cuvânta, Lumile se deștepta Și cu drag îl asculta. Cerurile strălucea, Norii din senin pierea: ,,Soare, soare luminate, Trupușor făr' de păcate, Raiul tu l-ai petrecut Și prin iad încă-ai trecut, Ce mai zice gândul tău ... se cobora, La sora lui se oprea, Mândră nuntă pregătea, Pe Ileana și-o gatea Cu peteală de mireasă, Cunună de-mpărateasă, Și rochița nețesută, Din pietre scumpe bătută. Apoi mândri, el și ea La biserică mergea. Dar când nunta se făcea, Vai de el, amar de ea! Candelele se stingea ... nestingător, Veșnic să vă alungați, Cerul să cutreierați, Lumile să luminați!" [1] Printre rămășițele de mitologie antică ce mai există la români, legenda soareluieste una din cele mai poetice. Soarele e un zeu frumos cu părul de aur, care, caApolon, cutreieră cerul pe un car tras de cai. Asemenea românii cred ... îmbrăcăminte, una ca cerul cu luna și cu stelele, una ca câmpul cu florile și una ca marea cu spumele aurite de razele soarelui. Românii din Moldova zic că Ileana Cosânzeana personifică Moldova cu podoabele și avuțiile pământului său, cu farmecul răpitor care flutură pe câmpiile sale. A zice ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... să mor pe veci ­ Că vis e a ta moarte cu slabe mâni și reci. La sorți va pune iarăși prin lumile din cer Durerea mea cumplită ­ un vecinic Ahasver, Ca cu același suflet din nou să reapară Migrației eterne unealtă de ocară... Puternice, bătrâne, gigante ­ un pitic, Căci tu nu ești în stare să nimicești nimic. (El cade ... Somn, Tu al nopților domn! Ne dă prin a gândului ceață Viață. Vezi, Noi suntem tot tineri și trezi, Zidim într-o clipă din spume O lume. Lac, Pe care în cânt se desfac Cu dulci și armonice glasuri Talazuri. Știm, Pustiul sub ochi să-l lățim, Mai este ... C-a noastră? Vin Și dă-ni porunca ta lin, Urma-vom fantastice planuri Prin ramuri! SOMNUL (basso) Sună vânt prin frunzele uscate, Lună trece-n vârfuri de copac, Iar izvoare-ntunecate, Într-un cântec glasu-ți și-l desfac. Lună! Soră! pe-a lui frunte Stai și ... încunjur oameni masa Și cu degete măiestre Eu li spariu toată casa. Când ca lupul urlu jalnic, Când ca mâța-ncet eu miaun Și trezesc din ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul

... Păreche n-are Sub sfântul soare, I-a pus în cale, Păzind moșia, În deal și-n vale, Câtu-i câmpia, Cetele sale Din Muntenia. Mare-i și-i mare Din ei orcare Și samăn n-are Sub sfântul soare; Dar din păcate, Doi fii d-un tată, Meniți a bate, Lifta spurcată, Frate cu frate Stau să se bată... II Ștefan-Vodă pleacă-n ... mânios, Își aduce mâna jos, Și când o rădică sus Cea măciucă s-a și dus, Despărțindu-se de mână Ca un trunchi din rădăcină; Dar nu merge butucește, Ci străbate vulturește, Pân' ce iată c-a găsit Pe cel Ștefan, domn vestit, Fără teamă, fără frică ... fost-au ploi, Dar el tot ședea la noi. Agerul șoiman bătrân, Frate neamului român, Se uita de sus cu jale La cei doi voinici din vale, Și-și grăia în graiul său: „Când eram mai tânăr eu, Moldovenii Și Muntenii, Ardeleni Și bănățeni Încă nu erau pe lume, Toți ... Ca să-mi facă ea fecior, Fecior mie, Nepot ție. La doi domni o seminție, Bun la sfat și bun la mână, Fire neaoșă română, ...

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

... lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme ... pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese, dă, doboară destructor. Bomba printre rânduri lasă un drum larg petrecător, Precum când trece, se-ntoarce asudatul muncitor Și, făr-a căta odihna, cosește neîncetat, Despică o brazdă nouă lângă alta ce-a lăsat, Astfel ... săgeata fatală se primblă din rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea ... ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Războiul

... lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme ... pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese, dă, doboară destructor. Bomba printre rânduri lasă un drum larg petrecător, Precum când trece, se-ntoarce asudatul muncitor Și, făr-a căta odihna, cosește neîncetat, Despică o brazdă nouă lângă alta ce-a lăsat, Astfel ... săgeata fatală se primblă din rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea ... ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan

... fără veste, Fața iar i se-nsenină: Pâcla grea deschide iarăși Gene-albastre de lumină. Pe câmpia dunăreană Vede oști române-n zare; Mândru prinț din țări străine Merge-n fruntea lor călare... Cântece de biruință Cresc și umplu tot văzduhul — Ștefan-vodă-și dete duhul!... Dar cu dangăt plin ... nu mai este!" Tristă-i mănăstirea Putnei, Porțile deschise-așteaptă Strălucit convoi ce vine Și spre ele-ncet se-ndreaptă. Este Ștefan. Azi străbate Cel din urmă drum prin țară, Dar pe unde trece-acuma, În măreața zi de vară, Plânge dealul, plânge valea, Plâng pădurile bătrâne, Și norodu-n hohot plânge: ,,Cui ne lași pe noi, stăpâne?" EPILOG ... durere Au trecut - și-n noapte-adâncă Doarme Ștefan, dar și astăzi Neamu-ntreg îl plânge încă. Și-l vor plânge codrii veșnic Fremătând duios din ramuri, Cât vom fi-n cuprinsul nostru Tot iloți ai altor neamuri! Jalnic apele l-or plânge; Și zadarnic, multă vreme, Din adânc de văi pierdute, Triste buciume-or să-l cheme... Însă când suna-va ceasul De dreptate pentru țară, Din mormântu-i va străbate Vârful sabiei de pară... Și va fi războiul mare Între neamurile toate; Caii, în potop de sânge, Pân-la coame-or ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>