Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CÂND ÎN CÂND
Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 1437 pentru DIN CÂND ÎN CÂND.
Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)
... n ele afla asemănare Acelor umbre scumpe ce ne-ncetat vedea. Eu nu știam necazul, nu cunoșteam mâhnire, Lipsa mi-era străină, ș-orice nenorocire; În brațul îngrijirii răul nu îndrăznea. III Dar visu-și schimbă fața, se prefăcură toate Și parcă de când lumea părinți nu am avut; Simții cruzimea soartei în recea străinătate Și mă văzui în lume pustiu, necunoscut. Ai mei mă părăsiră; p-a mea copilărie Grijile dau năvală, nevoia cunoscui; Se veștezi pe fața-mi oricare bucurie ... câtă simțeam eu fericire! Eu o vedeam un înger chiar într-adins venit, Nedezlipit tovarăș l-a mea nenorocire, Ca să aducă pacea în sufletu-mi mâhnit. Ce bunuri eu printr-însa, ce mulțumiri plăcute Și ce simțiri fierbinte, plăceri necunoscute În dragostele noastre din zi în zi vedeam! Prin ea mă făcui tată; simțirea-mi adormită Se deșteptă l-ast nume; ființa-mi înmulțită Se revie de focul prin care eu ... a mea viață, Demonul geloziei turbat mă sfâșia; eninul din rărunchii-i în veci mă otrăvea, Năpastea îndrăcită rânjea pe a lui față. În veci fără de moarte; ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... picioare, cu mantaua cea lungă încinsă la mijloc cu curea, și mai ales cu căciula cea îndoită pe ureche și împodobită cu pene de curcan. Când mă roteam așa prin sat pe dinaintea fetelor, care nu se prea fereau din calea mea, îmi venea în adevăr, vorba ceea, să mă umflu în pene ca un curcan. — Măi, că fioros, mai ești!... Îmi zicea Catrina, chicotind la spatele mele. Ai să tai mămăliga în două. — Ian vezi-l parcă-i un țap logodit, zicea Mărioara, trăgându-mă de mâneca mantalei. Iar eu le fugăream, le pișcam, și, când ... nu eram bun, căci aveam fața blajină și ei nu erau deprinși să se teamă de mine. Chiar Catrina îmi zicea că nu mă prinde când mă sluțesc. Astfel o dusei doi ani și mai bine în care timp mama muri, iar tata din ce în ce se gârbovea. Într-una din zile el mă chemă la o parte și-mi zice: — Măi băiete, eu ca mâni o să mă duc pe urmele maică-ta și ... spus voia tatei care acum era și a mea; iar ea nu-mi răspunse nimic, ci se înroși ca focul și plecă ochii ...
George Coșbuc - Blestemul trădării
... Că-i din cer blestem de veci. Noaptea-nvie-o oaste moartă, Și-i de coifuri valea plină Fă o cruce și te-nchină. Călătorule, când treci. Noaptea din ruini răsare Tot castelul, precum fu. Șanț și ziduri de-apărare, Turnuri albe cresc deodată, O cetate-nfricoșată Unde-Agripa cuib avu. Iar din văi un prinț se suie Alb de arme, spre castel; E tăcere-n cetățuie, Dar stafiile pe coaste Repezi vin, o-ntreagă oaste, Toți ai ... Toate fiarele pădurii. Sunt de-acei ce-au stat în cale, Varro tu, oștirii tale Și-au făcut pe-August de-a plâns. Când ajunge la cetate Albul prinț al celor morți De trei ori cu pumnul bate Repede-n arama porții Scări aduc în grabă morții, Cu berbecii bat în porți. Și-auzind cum vin barbarii, Ușa tainiții-o deschid Și tresar legionarii; Ei din bărbi, din păr, cu mâna Iuți își scutură țărâna, Ies, aleargă, sar pe zid. Sub un râu de creste roșii Albe coifuri strălucesc, Și-n amestec furioșii ... plânge Turnul obosit și el De-a vedea tot morți și sânge. Căci de veacuri vede-ntruna Noaptea cum aduc furtuna Morții-aceștia din castel. Iar
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
... în ticnă. De când ai venit tu, belele mi-au tăiat inima. Du-te, dragul mamei, și ia împreună cu tine tot ce ai adus în casa mea și bun și rău. Fata n-avu încotro, și cătă să plece din coliba babei. Înainte însă de-a pleca, se dezbrăcă de hainele sale cele bune și ceru de la babă niște zdrențe d-ale ... o nenorocită și n-avea unde să se adăpostească, nici să-și plece capul. Ciobanii o primiră și îi spuseră ce are să facă. Seara când veniră găsiră iarăși toate gata, și de mâncărică și hârdaiele, în care făceau brânză, curate, și toate bune la stână. Însă unul din tovaroși se plânse că nu știe ce au oile de tânjesc de azi-dimineață; pasămite dase boala în ele, căpitaseră ori nu știu ce li se întâmplase. A doua zi se plânse altul că a dat vărsatul în oi, și nu știe câte vor scăpa. A treia altul veni cu nu știu ce brumă de oi. El spuse că voind a ... trece peste o punte, pe unde trecea
Nicolae Gane - Petrea dascălul
... n-ar avea oarecare legătură cu mișcarea de renaștere ce-a frământat atunci pământul nostru. Se isprăvise războiul Crimeei; trupele austriace se retrăseseră din țară, și Pacea de la Paris ne promitea Unirea Principatelor, mărirea teritoriului cu o parte din Basarabia, neatârnarea politică și multe altele care ne înflăcărau mințile. În timpul acela dar de frumoasă amintire, doi lorzi englezi, care luaseră parte la comanda superioară a oștirilor aliate din Crimeea, auzind că Moldova e o țară încă primitivă, cu obiceiuri patriarhale și cu munți plini de urși, veniră anume din Sevastopol în Galați cu hotărâre de a se desfăta la un vânat de urși, ceea ce de mult timp locuitorii Angliei nu mai pot face ... cu meritele lui dăscălești. Într-o zi, mergând de șagă, cu un hleab de pușcă împrumutat, la un vânat de urși ce dăduse stăpânul său în munte, se nimeri că tocmai el împușcă ursul, și de atunci, prinzând gust la astfel de dihănii, îmbrățișă meșteșugul vânătoriei în locul breslei dăscălești, păstrându-și de la această din urmă numai numele. Englejii, când
Ion Heliade Rădulescu - Un muieroi și o femeie
... vântura, Loc, căsuță nu lăsa, Peste tot s-amesteca. Știa orice s-a făcut Și câte nu s-a-ntâmplat: Care când s-a fost născut, Când cutare s-a-nsurat, Când aia s-a măritat, Când vro puică a ouat; Purta vorba peste tot Ș-o schimba cum îi venea, Soți, amicii dezbina. Azi se săruta în bot Și pieziș își da la coate, Mâine ocăra pe toate. Înțepa ca o lanțetă, Era rea și veninoasă Ca o viespe costelivă, Vai de ... o să-ndrugi? te-am înfundat! Nu cumva porți și târlici, Mămăligă cu păsat?... N-ai mai fi de buze mute, Ci ca rupe-o din tăcute. Nu ți-e lene, lea Mușată, Ca dezleagă limba-odată"... . . . . . . . . . . . . . Ș-unde din picior bătea Și vorbea de se spărgea, Dodată, pe neașteptate, Fata mă-sei, pe la spate, O trăgea și o-mboldea (Căci avea mă-sa ... mamă? zi-i odată, Zi-i că este și gușată, Până nu ți-o zice ea." * * * Toți câți sunteți cititori, Domnilor alegători, De nu credeți, din 'tâmplare, Câte spui că s-au urmat, Vedeți
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
... ca să se închine, Ci vin cu porunci domnești Și cu gânduri dușmănești. Frunză verde porumbică! Drăgălașa de Marică Pe Iordache mi-l trezea Și din gură-așa-i grăia: ,,Hai, frate, la biserică De sfânta Duminică, Că de când ai pribegit Sufletul nu ți-ai grijit!" Iordăchel se întindea Și cu lene răspundea: ,,Mergi, Marico, dumneata, Că eu nu mă pot scula, Drumul lung ... nicicum nu m-a durea." Iar Lisandru, oftând greu, Răspundea: ,,Stăpânul meu! Pâinea, sarea ți-am mâncat, Nu mă vârî la păcat!" [9] Din nou vodă poruncea, Arnăuții se-mbrâncea, Pe Iordache s-aruncau, De păr lung îl apucau, Pe covor îl întindeau Și din zbor capu-i tăiau. Capul se rostogolea, În sânge se tăvălea Și pe scări se cobora Și-n rădvan apoi sărea. Iar Marica, vai de ea! Capu-n brațe apuca Și plângând la ... Scânteile-n Bărlănești, Până pe la Ciocănești, Și duc veste de-ngrozit Că Iordache a pierit Și că focul a zbucnit Din blestemul cel cumplit! ↑ În letopisețul lui Ion Neculce, se pomenește de un Iordache Costache Lupu, ce a fost vel stolnic sub domnia lui Grigore Ghica 1727. El ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... Și-un astfel de sfârșit doresc să-mi fie hărăzit și mie! Căci mult mai bun mi-ar fi ca traiul trândav al patimei lumești În care nu poți să-ntâlnești decât trădarea, putregaiul Și amici din cei cu două fețe, cu suflet sterp și venetic, nesimțitori la frumusețe, vicleni și lași și de nimic. Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței vadul, Înfrânt spre țara lui s-a tras. Dar în Suceava, sub mari arce de flori, în cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse ... cu Domnul țării-n luptă dreaptă uitau de rang, de neam, de-averi. Iar fetele, ca o răsplată, Împodobeau pe-nvingători cu o cunună minunată din cele mai frumoase flori. Și-avea nu-ntotdeauna parte slăvitul țării Voievod cununa gloriei s-o poarte ci omul simplu din norod. Atunci, cu-nflăcărată odă toți barzii îl suiau ...
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
... pe la toți vracii și vrăjitorii, pe la toate babele și cititori de stele, și toți rămaseră de rușine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe rugăciuni și milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis șiÂi zise: - Rugăciunea voastră am auzit-o și vei face un copil cum nu se va mai afla pe fața pământului. Mâine să ... și adunau mierea, și se desfătară foarte mult. Apoi merseră la fântână, băură apă de se răcoriră și priveau cu nesațiu cum se lasă cerul în depărtare pe pământ, și ar fi dorit să meargă până la sfârșitul pământului, să vază cerul din apropiere, sau măcar până vor da de locurile acelea unde pământul este ca piftia. Apoi intrară în pădure. Când văzură frumusețile pădurilor, rămaseră cu gurile căscate. Vezi că ei nu mai văzuseră d-alde astea de când îi făcuse mă-sa. Când bătea vântul și se mișca frunzele, asculta la fâșâitul lor și li se părea că împărăteasa umblă târând după sine rochia cea de mătase; apoi ... se poate? zise Busuioc. Aceasta supără atât de mult pe Busuioc, încât se hotărî să plece
Alexandru Macedonski - Rondelul crinilor
... Alexandru Macedonski - Rondelul crinilor Rondelul crinilor de Alexandru Macedonski În crini e beția cea rară Sunt albi, delicați, subțiratici, -- Potirele lor au fanatici -- Argint din a soarelui pară. Deși, când atinși sunt de vară, Mor pâlcuri, sau mor singuratici, În crini e beția cea rară Sunt albi, delicați, subțiratici. În moartele vremi, mă-mbătară, Când fragezi, și primăvăratici, În ei mă sorbiră, extatici, Și pe aripi de rai mă purtară În
... Panait Cerna - Cântec (Cerna) Cântec de Panait Cerna Convorbiri literare, XLIII, nr 2, februarie 1909 O, pasăre, ce-mi vii la geam Și-mi cânți din zori nebună, Ce-mi spui de vremea când plângeam, În nopțile cu lună? Ce mi-amintești de vehiul dor, Cernită zburătoare? De un suspin nepieritor – De-o altă arătare? ... Mai bine cântă-mi de ... du-te, du-te-n zări mereu, Măiastră zburătoare … Aleargă-n plaiuri oltenești La mândra fără vină – La mândre case-mpărătești Cu geamul în lumină... Privește-al ochilor ei rai, Surâsul fără nume, Ascultă tânărul ei grai – Și vezi ce pierd pe lume ... Și fă-mi din tot un dulce cânt, Să-l cânți când