Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LA
Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 1311 pentru DE LA.
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... am cununat, Zile amare, dar ce, numai mie s-au tâmplat? Aceasta mulți au pățit-o, mai toți ce s-au însurat Când au fost de neam înalt femeia ce au luat. Având a merge îndată în aurit faieton La buna, mătușa, moșu, la tot neamul cu poclon, Precum eu m-am zbrănduit pe strade dârdâitoare, Le-am colindat cu mireasa cu prezenturi de preț mare; Cheltuind făr’ de cruțare, dând ospețe răsfățate, Cu zariflicuri de modă frumoase, dar scumpe foarte, Încât într-un an de zile căzui în datorii grele. Ah! și abia o părpără au trecut femeii mele... „Scumpa mea, i-am zis odată, mi s-au urât ... ți hotărăsc în sfârșit traiul nostru cum să fie. Dacă soarta mea cea rea, și cea cu totul nedreaptă, Au voit să ne vedem ochi la ochi câteodată, Apoi ca să ne vedem, Osebite odăi să avem. Vizite vei primi în odaia dumitale, Liber, făr’ de supărare. Asemenea și eu din partea mea Voi petrece cum voi vrea. ( Către lachei ) Oh! aduceți-mi aice acel de drum tualet, Ca să scot și să privesc la a prințului portret, Cât îi de cu grații, și el nu-i cu mine, Oh, și eu fără de
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... am cununat, Zile amare, dar ce, numai mie s-au tâmplat? Aceasta mulți au pățit-o, mai toți ce s-au însurat Când au fost de neam înalt femeia ce au luat. Având a merge îndată în aurit faieton La buna, mătușa, moșu, la tot neamul cu poclon, Precum eu m-am zbrănduit pe strade dârdâitoare, Le-am colindat cu mireasa cu prezenturi de preț mare; Cheltuind făr’ de cruțare, dând ospețe răsfățate, Cu zariflicuri de modă frumoase, dar scumpe foarte, Încât într-un an de zile căzui în datorii grele. Ah! și abia o părpără au trecut femeii mele... „Scumpa mea, i-am zis odată, mi s-au urât ... ți hotărăsc în sfârșit traiul nostru cum să fie. Dacă soarta mea cea rea, și cea cu totul nedreaptă, Au voit să ne vedem ochi la ochi câteodată, Apoi ca să ne vedem, Osebite odăi să avem. Vizite vei primi în odaia dumitale, Liber, făr’ de supărare. Asemenea și eu din partea mea Voi petrece cum voi vrea. ( Către lachei ) Oh! aduceți-mi aice acel de drum tualet, Ca să scot și să privesc la a prințului portret, Cât îi de cu grații, și el nu-i cu mine, Oh, și eu fără de
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... la câmpul de omor. Coman de la Comana, un uriaș de munte Ce intră prin bârloage și prinde urșii vii, Aduce după dânsul mulți vânători de frunte, Născuți pe plaiuri nalte, trăiți în vijelii. Balaur de la Galu, Ciolpan din Pipirig Râd și de frigul morții cum râd de-al iernii frig; Și mulți cobor din munte ca lava din vulcan, De soiul lui Balaur, de soiul lui Ciolpan. Velcea, bastard lui Șarpe, ca șarpele pe apă Alunecă prin dușmani și mult cumplit îi mușcă. În luptă, când i-e sete ... mințile pierdute... Și însă vântul nopții prin lagăr vâjâiește, Ș-un glas din umbra neagră la toți strigă de-a rândul. Orbi! orbi! la masa morții voi vă mâncați comândul! Magnații juni, sub corturi, pe perne de matase Deșartă cupe pline cu vin de la Cotnar, Cântând cu fericire: De viață rea nu-mi pasă! Iubită-mi e pe brațe, în viață nu-i amar! Și fiecare strânge la pieptu-i cu-nfocare O fiică de-a Podoliei, frumoasă și balaie, Cu buze pârguite la foc ...
... Cu gând făr- de ființă a lumii frunte-atinge  Îi minte fericirea, mizeria i-o stinge. Când totul doarme-n zvonul izvorului de pace Un ochi e treaz în noapte, o inimă nu tace. Și azi îndrept aceleași crude-ntrebări la soarte Ș-asamăn întreolaltă viață și cu moarte... Și-n cumpăna gândirii-mi nimica nu se schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă. De mult a lumei vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i ... fi mic  Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic, Supus doar ca nealții la suferințe grele, Unind cu ele știrea nimicniciei mele. La ce? Oare un glonte, otrava, un pumnar, Nu sting deopotrivă o lume de amar? O, pârghie a lumii, ce torci al vremei fir, Te chem cu desperare în pieptu-mi  cu delir, Răspunde-mi cine ... sigur, la rele el urma-va, Cu sânge și cenușă pământul presăra-va. Ferește-te de una... Să te ferească ceriul Ca-ntr-un moment de
Mihai Eminescu - Palida Madonă
... Mihai Eminescu - Palida Madonă Palida Madonă de Mihai Eminescu Înconjoară cu-a lui braț Mijlocu-i subțire Și sărută nebunit Sânii de zăpadă. Este ea... amanta lui, Dulce, blândă, pală, El se uită-atunci la cer, Ca un leu se scoală. Când dușmanii sfarmă-n porți Și pe muri se suie, El respinge-nvingător Neagra lor urdie. Dar lovit în ... s-oboară; Mai murmură încă lin Numele-i și moare. Și orașu-eliberat De-namice săbii SlobozÄ› oceanului Cârduri de corăbii. Pintre crenge strălucesc Pete de lumină, Peste vârfuri cari cresc Trece luna plină. Și sub arborul cel gros Și în umbra deasă La
George Coșbuc - Nuntă în codru
... o fură, Dracii de sticleți! Șoimii repezi scot în gheare Carnea din căldări, Corbul cel cu ciocul tare Dumicată-n blide-o lasă, Cintițoii duc la masă Rândul de mâncări. Și, cu șorț de jupâneasă, Rândunele vin Și deretică prin casă, Iar pe mese-aștern prosoape Și dau lavițele-aproape, Cane-aduc cu vin. Dar te miri tu, prin ... c-un drâmb. Codobaturi iuți ca focul, Tot bătând din cozi, Măturară-n clipă locul Și făcur-o bătătură, Și ce horă mai făcură Ca la voievozi ! Jucau sârba porumbeii , Că e jocul lor, Și-au luat la joc cârsteii Pe-o rățușcă vai de mine ! — Graurul juca pe vine, Barza -ntr-un picior. Numai cioara cu cimpoiul, Tot izbind cu el, Se bătea cu pițigoiul , Iar sitarul dup ... o zici? Să te superi tu, creștine, Pentru dinții scoși din gură? Pentr-un ghiont și-o-mbrâncitură Cheful să ți-l strici? Și țipau de-a valma-n ramuri, Miile de guri ! N-alegeai, străini și neamuri, Și pe plac cânta tot insul — Clocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. — "Tu erai?" Mă-ntrebi ca prostul ! Vorba din bătrâni: Eu la ...
Cincinat Pavelescu - E-așa de tristă așteptarea
... Cincinat Pavelescu - E-aşa de tristă aşteptarea E-așa de tristă așteptarea de Cincinat Pavelescu E-așa de tristă așteptarea când știi c-aștepți zadarnic! Și-așa de tristă e speranța când știi că n-ai la ce spera... Și-așa de jalnică-i chemarea când știi că nu te poate-aude... Și-așa de grea e resemnarea Și-așa e chinul de amarnic, Când tot aștepți, aștepți zadarnic Și știi că n-ai ce aștepta... Încât de s-ar găsi cuvinte Să-exprimi a tale simțăminte, Să poți așterne pe hârtie Și suferință, Și durere, Și lacrimile ce-n tăcere ... în zadar, În așteptarea celui care Nu vrea să vie, Nici să scrie Și nici să știe Că tot aștepți, aștepți zadarnic ca să vie... De s-ar găsi cuvinte, zic, Să poți așterne pe hârtie Această mare tragedie Ce-unor-ar pare un nimic, Atuncea s-ar mișca și munții ... preface-n lacrimi, Și toți vulcanii ar erupe, Și lava lor ar arunca Pe inimile reci ca gheața, Pe sufletele împietrite Și pe conștiințele-ncărcate De suferinți pricinuite, De ...
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
... ochii! Lasă-ne-o, o, Doamne, vie! N-auzi, mamă?" Ș-a lor lacrimi Și durerea lor nespusă N-ar putea un grai de oameni, Nimeni ca s-o facă spusă... Moartea galbenă ca ceara Stă la căpătâi c-o coasă, Dar și ea simțește lacrimi Că îi pică jos pe oase. ,,Nu, nu pot, ea se gândește; O mai las pe ... Știi că totdeauna fost-am Fără milă și cruțare: Țipetelor dureroase Nu le-am dat eu ascultare. Am smuls soțul fără milă L-am trimis la vecinicie, Fără grijă că îi tată, Fără milă de soție. Câte suflete iubite Despărțit-am fără veste, Câte mame, frați, surori Și mirese și neveste Le-am lăsat fără nădejde, Doamne, toate le știi ... voi cuvântul Care stăpânește lumea Și tot cerul și pământul. Moarte, vina ți se iartă, Du-te fără-ntârziere Și pătrunde cu grăbire În adâncul de la mare, Și de jos din adâncime Să-mi aduci aceea piatră, Care vei afla-o-ndată, Când vei întinde mâna dreaptă. Înțelegi?" ,,Prea bine, Doamne". Și ca fulgerul ... Și cu ea la
... i iarbă de noi Și umbră de voi. Stăpâne, stăpâne, Îți cheamă ș-un câne, Cel mai bărbătesc Și cel mai frățesc, Că l-apus de soare Vreau să mi te-omoare Baciul ungurean Și cu cel vrâncean! — Oiță bârsană, De ești năzdrăvană Și de-a fi să mor În câmp de mohor, Să spui lui vrâncean Și lui ungurean Ca să mă îngroape Aice, pe-aproape, În strunga de oi, Să fiu tot cu voi; În dosul stânii, Să-mi aud cânii. Aste să le spui, Iar la cap să-mi pui Fluieraș de fag, Mult zice cu drag; Fluieraș de os, Mult zice duios; Fluieraș de soc, Mult zice cu foc! Vântul, când a bate, Prin ele-a răzbate Ș-oile s-or strânge, Pe mine m ... Ochișorii lui, Mura câmpului?“ Tu, mioara mea, Să te-nduri de ea Și-i spune curat Că m-am însurat C-o fată de crai, Pe-o gură de rai, Iar la cea măicuță Să nu spui, drăguță, Că la ...
... În nouă veselii! O! ce de griji acuma la nouă toalete! Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete! Ce mii de bucurii! Fetița tot visează la flori, l-a ei ghirlantă, La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă Și la ai ei cercei; Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte; Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte Ceva ce-i place ei. Corsetul aci-și pune; își cearcă iar rochița, Pandlica care-o prinde, - săracă copilița ... i e romanț! O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie Și păr și rochi, pandlice, buchet de iasomie La sol în contra-danț! Mulțime de machine prin case de neveste! Fămei și croitorii abia le prinzi de veste Când vin, când se strecor! Părinții schimbă cifre în foile de zestre; Galanții-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre Bileturi dulci d-amor. O! câte case nouă și câte case sparte! Ce visuri își mai face ... bătrâni și juni în parte În lungul carnaval! Tot fierbe-n capitală! și lumea își propune Un lanț de fericire, un șir de lucruri bune De ...
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
... astâmpără și aruncă prin Figaro o sfidare: “Persoanele cari au asistat, ca militari sau civili, la tragedia de la Sedan și cari au cetit La DĂ©bâcle, poftesc oare să spună daca au găsit vreo inexactitate sau vreo greșală de amănunt în acest roman?â€� Ține-te, apoi, o cascadă, o furtună întreagă de denunțări: inexactități, greșeli imposibile, vocabular tehnic pocit șcl. Cu ocazia aceasta, însă, câțiva din acei ce căutau cu de-amănuntul în La DĂ©bâcle elemente pentru a răspunde sfidării prea îndrăznețe a lui Zola mai dau peste altceva și mai grav decât o ... extremă însemnătate, de care m-am servit mult... Mi s-a imputat cu asprime că am furat acea carte: asta este adevărat...â€� De câteva zile a apărut Rome de Zola; e un enorm volum de 700 pagine; desigur, naturalistul n-a lipsit nici de asta dată să [se] documenteze cu profuziune. Dacă însă l-o fi împins care cumva păcatul să ciupească de la vreun prinț al bisericii, cum a ciupit de la prințul Bibescu, poate n-are să-i meargă tot așa