Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ACOLO
Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 758 pentru DE ACOLO.
Dosoftei - Psaltirea în versuri
... 7 Psalomul lui David, 101 8 Psalomul lui David, 103 9 Psalomul lui David, 132 10 Psalomul lui David, 136 Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare, Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte, Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă, Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde, Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește, Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava, De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul, Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n ... rădică izbândă, Răsâpește pizmașii, le fă pre osândă. Și cu a ta poruncă, Doamne, te rădică. Să să veghe pizmașii, să-ț aibă de frică. Te vor încungiura-te năroade de gloate, Carile ț-au țânutu-ț poruncile toate. Beserica cea svântă carea ți-i
Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică
... a fost și nu s-a văzut. Astfel că multă mirare s-a întâmplat și cu neamul nostru lipsit sau de sămânța aceasta, adică de cetirea adevărată slavonească, sau de fructul ei, adecă de înțelegerea celor cetite, când în urma îngrijirei pline de iubire a voastră, ajunse vremea ca să se arate și acest fericit dar, adecă limba slavonească, în țara noastră. Și dacă limba slavonească ... bunăvoința Sfântului Duh? Acesta ce este sufletul din corpul omenesc și lumina din soare, și ce este și sarea în mâncare; căci precum corpul fără de suflet mort este, precum soarele fără de lumină nu luminează și precum mâncarea nu e plăcută fără de sare, tot așa e și cetirea sau scrierea fără gramatică conducătoare. Căci dacă vrea cineva să știe firea literelor și silabelor, dacă cu glasul vrea ... căci vedem înrădăcinarea acestei semințe bune în țara noastră și ajutorul dumnezeesc adăogându-se la silința voastră neobosită, când cu îndurare (milostivire) și cu iubire de Hristos, afară de alte binefaceri, ai întemeiat și școală pentru învățarea (îndreptarea) limbei slavonești pentru copiii de vârstă fragedă. Dar să lăsăm la o parte vorba prea multă despre gramatică; valoarea ei proprie, cât
... cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineața. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat: - Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie! - Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana. Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria. Tânărul Goe ... Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice: - Cine mă pupă... uite!... ciucalată! Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor. - Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare, cât e de deștept! zice mam' mare. - E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Mița. Pe când Goe își mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș. - Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamițo! zice mamița către mam' mare. Mam' mare se ridică bătrânește și se duce ... din tren băiatul! Țațo, mor! Dar deodată, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri în ușa compartimentului unde nu intră decât o persoană. - Goe! maică! ...
George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Vis alb
... George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Vis alb Otilia Cazimir: Vis alb de George Topîrceanu Aș vrea cu tine să mă duc departe, La Polul Nord, sub cerul de opal, Când gheața mării clare se desparte În blocuri plutitoare de cristal. Desfășurând culorile-i spectrale, S-ar înălța deasupra noastră ca un fald Dantela aurorii boreale, De purpură, de aur și smarald. Banchiza albă ne-ar așterne-n față Covoare de omăt imaculat. Și-n adăpostul mic, scobit în gheață, Am arde-un foc de spirt denaturat. Din larga-mpărăție de zăpadă, S-ar aduna fantasticul norod Al nopților polare, să ne vadă: Urși albi, de vată — foce mari, de glod... Iar când natura-n soare nou învie Și când văzduhul nu mai e opac, Într-un bazin de sticlă argintie Ar licări oglinda unui lac. Acolo-n apa-i calmă și albastră M-aș duce-n zori de ziuă să mă scald Și cât ar fi de
Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre
... durere tu ai sărit! Blând ei revarsă rază cerească; Ah! p-a mea inimă ei citească, Focul ei vază cel înmulțit. Zâmbire plină de mângăiere, Cât e de dulce când te ivești! A fi de tine cu-apropiere Este viața ce dăruiești... Ah! auritu-ți păr fâlfâiește, M-atinge, unda-i mă răcorește, Cade p-obrajii-mi cei înfocați; Și ... însoțiți! A voastre pasuri prin ce simțire Nu se desparte? ah! voi iubiți? Și fericire oare se poate Fără iubire, ce nalță toate Câte de dânsa se-nvrednicesc? Dumnezeu oare ce este-n sine? Dragoste, pace, marele bine. Și-n cine oare drepții trăiesc? Trista ta buză vreo zâmbire Sau ... jumătate lipsea din tine Și-ntreg că nu ești simțeai în sine. Străin, dar iată, te-ai împăcat! În acea lungă întristăciune, În acea vreme de tânguit, Peste durere, amărăciune Nu cumva, oare, ți-am grămădit?!... A!!! o-ngrijire cu voi urmează! Unire, pace vă îndreptează, Înger d-aproape ... Și luminează-mi sânul cel stins! Dă-mi sărutare ce bălsămește Inima-mi arsă ce mi-ai aprins. A mele pasuri ne-ncredințate, De sarcin'anilor greuiate, ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire, Pe unde-a-mblat Ființa blândă -- Nădejdea mea și apărarea, Puterea și-acoperământul!... Eu Ție toată cugetarea, Dorința inimii și gândul ... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire, Pe unde-a-mblat Ființa blândă -- Nădejdea mea și apărarea, Puterea și-acoperământul!... Eu Ție toată cugetarea, Dorința inimii și gândul ... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot
Gheorghe Asachi - Lacul lui Ovid
... lume-Amorul inimile va să sfarme, Ceatra-Ovidului purta-va între ale sale arme! Chiar pe marginea a Daciei, între barbarul popor, Departat de dulce patrie și molatica viață, De p-acesta plai adese, cerând grație,-agiutor, Cătră ceri și cătră Cezar el tindea a sale brață; Deseori aprins de doru-i cerceta în fantazie Capitolul, pe-a sa fiie, pe duioasa lui soție. Deseori din sânul mărei, ce de patrie-l departa, Raza dulce-a mângâierei se părea cum că-i răsare, Și-n noian ținându-și ochii dorul său îi arata ... cu ziua și speranța i-a pierit, La locașul singuratic se-nturna întru durere; Aici muzile-ndurate poetului favorit Aduceau din Elecona balsame de mângâiere, Și-atunce-a sale versuri răsunau atât duioase, Încât a lor armonie fărmăca inimi fioroase. A lui lacrimi ... a pus: Al amorului cel tânăr cântător aice zace, Geniul care-l mărisă pe dânsul l-a și răpus; Tu ce treci, de-ai iubit, spune: răposeze Ovidu-n pace! Și de-atunci, din stânca albă
... Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se ... țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
... vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești vietățile undelor și le arunci în ochiurile plășilor late, vânturile tale ... nu era lămâie mai galbenă și mai parfumată ca părul ei despletit, nici cicoare mai albastră și mai învoaltă ca ochii ei limpezi și blânzi. De adormea, caprele îi mângâiau obrajii ș-o trezeau în glasul păsărilor care se certau sub boltele de viță. Privirile i-alunecau pe poteca de argint trasă ...
Ștefan Octavian Iosif - Vedenia
... Ştefan Octavian Iosif - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume ... sta o minunată Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi — un rai ; Un chip de sfînt cu păr bălai ; Și nu știu cum, dar mi-a păru' Străin, și-atît de cunoscut ! Frumoasa mea da zor, da zor Și tot cînta fermecător : — Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in ! Spre dînsa pașii-mi abătui Și-ntreb : — O, n-ai putea să-mi spui, Minune de ...