Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEA MAI
Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 2068 pentru CEA MAI.
Ion Luca Caragiale - Cam târziu...
... vreme nu vorbesc, gândurile lor umblă departe pe cărările pe cari ei le-au bătut odinioară în tinerețe, întovărășiți de Costică Panaite; și cu cât mai mult umblă acele gânduri, cu atât le reînviază în față, din ce în ce mai palpabilă, figura vechiului prietin cu toate atributele ei caracteristice. Când figura amicului Costică s-a-ntrupat întreagă în imaginația lor, toți trei îi ... Costică!... Costică este!... — E Costică! strigă prietenii, și se ridică toți trei, și se reped să-l ia-n brațe, și-l sărută care mai de care cu mai multă căldură. Dar Costică se-ntoarce cătră birjar: — Și ce poftești acuma? — Încă un franc. — Ce! ești copil!? Și zicând aceasta, dă ... C-eșt' copil? Și ancheta își reia cursul. Moșia unde Costică face „agricultură de fân și de prune", este așezată într-unul din cele mai sălbatice și mai sublime puncte ale Carpaților; acolo, în creierii munților, trăiește el de atâta timp foarte mulțumit, departe de zgomotul Capitalii... — Bine, Costică, vara ca vara ... Capitală munteanu lor. Nu le trebuie multă stăruință, ca să obțină satisfacție curiozitatea lor. Costică a venit aci cu o petițiune iscălită de ...
... pustiul negrelor țarini, îndărătul albei căsuțe ce privea cu geamurile ei sfioase, noaptea unei păduri seculare, iar deasupra, uriașa bolta a cerului. Cea mai sfîșietoare chemare după ajutor putea să se ridice, fără să ajungă nicăieri, cea mai îndurerată rugăciune să se înalțe zadarnic și singur somnul acestui om, ce-și destăinuia fără să vrea gîndurile, ținea legata încă moartea. Și-atunci, ca ... dar, în minutul acela, într-o bătaie de aripi, sinistrul glas de pe casă reîncepu iar, strecurîndu-se de-a lungul hornului și mai clar pînă la mine. Cineva trebuia să moară, de bună seamă, în noaptea asta, un lucru ce nu se putea înlătura trebuia să se întîmple ... că moartea mă pîndea poate după ușă, am împins-o și am ieșit în balcon, în noaptea albă de lună, m-am strecurat ușor lîngă cel ce dormea cu mîna crispată lîngă pușcă, am luat-o de lîngă el și, pășind peste somnul lui, și peste moarte, poate, am alergat în ... brumă și dispăru de cealaltă parte a casei. Și pînă a fost să văd, din nourul de fum ce mă înconjura, ...
... 3 No. 3 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 39, 28 iulie 1891 Dancu zvîrle jos gazeta Cu mutări și-naintări: Se mai scarpină la ceafă, Trist se mai scobește-n nări, Apoi cheamă vistavoiul, Două palme-i dă strigînd: "Dă-mi chipiul de pe masă... Drrace ! Dă-mi-l mai curînd. Și ce-mi umbli-așa zănatic, Și-mi tot cați posomorît? Cască-ți ochii, mii de bombe ! Că-ți bag sabia pe gît." Văd ... se duce: E așa de necăjit ! Numai nasul lui priviți-l, Și pricepeți, negreșit. Bietul om, sărac și vecinic Prigonit de creditori, Doar în păhăruț mai află Mîngîiere uneori ! La o bună-nsurătoare, El, nici vorbă, s-a gîndit, Ca să puie burlăciei Și nevoilor sfîrșit; Și mereu a ... la el. Însă Dancu e om practic, Nicidecum nu s-a grăbit, Ci s-a pus să afle care-i Cea mai bună de iubit. A-ntrebat, ba ici, ba colo, De cuprinsul tuturor, Și-a aflat că-i cea mai
Ion Luca Caragiale - Decadență
... nu se bate cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un suprem gest patriotic. Nimic din toate astea. Și ce e mai rău, e că școala asta decadentă prinde - poporul, publicul, are aerul că aprobă acest curent menit să ucidă cu desăvârșire avânturile mari, să stingă focul ... aveam de ce. O jale mă cuprinde astăzi când mi-amintesc de frumoasele momente ale eroicei opoziții liberale, al cărei am fost unul dintre cei mai fervenți spectatori! În acele întruniri îmi făceam eu, împreună cu un popor întreg, educațiunea națională. Acolo am cules cele mai bune inspitațiuni pentru operele mele patriotice, aceste opere menite să ajungă peste puțin uitate cu desăvârșire, devenind neînțelese, grație părăsirii școalei clasice a liberalismului ... infamie, prin crimă, prin reacțiune, lucruri care fac onoare poporului că e contra, care în orice ocazii s'a pronunțat și nu permite, mai ales când sângele acestui popor, vărsat cu cruzime și fără nicio necesitate, când țipetele desperate ale femeilor și copiilor, fugăriți și torturați de sălbăticia oamenilor ... ...
... acum cu pași largi printr-însa ca un adevărat stăpân, stăpân pe faptele mele, pe timpul meu, pe somnul meu, căci eram departe de clopotul cel supărător de la școală și de pedagogii cu ochi pânditori. Era tot la locul lui patul cel larg din fundul odăiei pe care dormeam când eram mic, și la marginea căruia baba Ilinca îmi răzema scaune de frică să nu cad. Era ... dinainte cu ce fudulie am să mă întorc acasă încărcat de vânat. Dunga cea albie, sfiicioasă, creștea, creștea văzând cu ochii și se făcea tot mai vie, mai strălucitoare; ai fi zis că un potop de lumină căuta să năvălească asupra pământului, neștiind pe unde să apuce. Iată vârful dealurilor împrejmuitoare, iată clopotnița ... rând pe rând se stinsese de pe bolta albăstrie. Stam față la trezirea pământului, stam să întâmpin soarele care se vestea cu atâta pompă, și mai, mai că uitasem viclenele rațe ce începură acum să bată din aripi și să-și grijască penele în culcușul lor de apă. Când, deodată, năprasnic se ... spre a nu mă rușina mai
Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune
... al doilea complice era un foarte distins cobzar; peste doi ani, alt complice și, în sfârșit, așa din doi ani în doi ani, uneori chiar mai des, din complice în complice, a avut nenorocirea să dea peste unul care a pretins cununie în regulă, și care, îndată ... cauza întreitei ei betegeli. Curând, după această scenă atât de dramatică, a murit și Muscalagiul de o violentă afecțiune de piept. Ce-i mai rămânea de făcut unei nenorocite văduve, săracă, beteagă de un ochi, de mâna dreaptă și de piciorul drept?... Acuma, cere. Cocoana Zamfira salută grațios pe ... a retras cu o pensioară de treizeci de lei, ca infirm din cauză de serviciu, și ca să nu stea degeaba toată ziua, să-și mai facă de lucru — acuma, cere. D. Tomița intră având aerul foarte contrariat. Se vede că-l încearcă la încheieturi. Băiatul din prăvălie a ... Tomița salută politicos pe camarazi, se așază lângă ei tăcut și dă repede pe gât o doză; apoi se scutură din umeri: parcă s-au mai alinat înțepăturile reumatismului. De aceea, pacientul se mai ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... le mireasma până la mine. Seara da însuflețire umbrelor, în oglinzi, tainic, treceau fiori. Acesta era ceasul pe care-l așteptam ca să admir colțul cel mai frumos al pieței — un petec de pădure rămas neatins în plin oraș — câțiva bătrâni copaci frunzoși și sumbri, vrednici să slujească de izvod ... cunoscut care, fără îndoială, trebuia să se bucure de mari mijloace de trai. Arăta însă a trăi în afară de acea lume, și mai mult chiar, în afară de orice lume. Ca dânsul, în Berlin-W., mai erau și alții, dar pe aceia nu-i puteai decât rareori zări, călărind în ceața dimineții sau zburând repede seara la înfloritele lor desfătări. Nici ... — nu-mi era străin, fiind numele de neam al zvăpăiaților conți de Oxford, după stingerea cărora a fost cules și alipit la cel de Beauclerk de Stuarții de mâna stângă, ducii de SaintAlbans. Să se fi tras cumva din aceștia, nu i-ar fi făcut mai multă cinste ei lui decât el lor. Deși englez până la măduvă, în vorbire se slujea obișnuit de franțuzească și așa cum rar mi-a ... ...
Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
... lovesc atât de aspru relele năravuri... [1] , acele Satire care au dobândit autorului cinstitorul nume de Boileau al Nordului, trebuie să fie primite cu atât mai mare entuziasm din partea românilor, că prințul Antioh Cantemir a fost însuși român și cu atâta mai mare recunoștință că pare să fi fost scrise pentru veacul nostru și pentru noi! Noi am tipărit în no. 4 al Foaiei noastre una din ... ce nu nădăjduiesc nimic de la cei juni și îi disprețuiesc pentru că nu au bărbi albe. „Când văd pe unul care ceaslovul nu mai lasă, Biserica păzește, se-nchină, ține postul, Nu doarme cu nevasta și duce lumânări, Dar ia chiar și cămașa de pe un biet sărac, De ... luare-aminte La mâna cea legată tot pipăie cercând Să afle unde-i vina, apoi lovește-ncet. Păzind cu scumpătate ca rana să nu fie Mai mare decât trebuie. Această îngrijire Și eu când scriu la versuri întocmai imitez: Îmi pare că iau sânge la demoralizați.“ Aceste sunt satirele ... poetice de care sunt pline, au întreita calitate de a înfățișa portreturi vii, de a lovi în năravuri cu tot duhul cel ...
Ion Luca Caragiale - Un incident de senzație
... omenească! Și pentru asta, nenorociții, ca să facă și drumuri și daruri clerului, trebuie, după ce că n-au cu ce se hrăni, să se mai împrumute cu camătă. Adesea cerșesc pe drum și se-ntorc la vatra lor, rupți de oboseală, bolnavi, stinși de foame și mai săraci ca totdeuna, după ce și-au lăsat a din urmă lăscaie la cutia făcătoare de minuni... ...La acestea se mai adaugă și alte pagube morale... Câte femei și fete nu-și pierd curăția lor în aceste pelerinajuri, și apoi vai de fericirea și de pacea ... producă. Totodată o foaie germană din DĂ¼isseldorf, comentând această scrisoare, publică următoarele rânduri: „Librarul Buddeus va publica zilele acestea o carte conținând cele mai exacte informațiuni și note asupra celor 18 hlamide ale mântuitorului, cari se găsesc în deosebite ținuturi ale creștinătății, cu desenuri și medalii și cu arătarea ... o fi cea pe care-n adevăr a purtat-o mântuitorul suind spre Golgota." Firește că părintele Ronge, dacă trăia cu trei veacuri mai-nainte, ori n-ar fi-ndrăznit să meargă atât de departe cu patriotismul lui german, ori, dacă-ndrăznea, s-ar fi ars, ca atâția alții ...
... Ehe! cine știe când fusese războiul! Dar odată cu anii s-au scurs și puterea și avântul lui. Îmbătrânise, picioarele îi tremurau după o cale mai lungă; gâtul nu mai sta așa de încordat, ochiul nu mai căta departe. Odată poticni și se rostogoli jos, cu călăreț cu tot. S-a ridicat repede, dar de atunci îl lua mai rar la câmp și-l purta numai la pas. În urmă, nu-l mai lua deloc. Venea diminețile la el, îl mângâia, dându-i fiori ce-i fugeau pe sub piele, apoi poruncea soldatului să-l plimbe prin ogradă ... încordă, rupse belciugul și, rămânând slobod, veni încet, se alipi de celălalt și începură să mănânce liniștiți unul lângă altul. Din seara aceea nu-i mai legară. Se deprinseră împreună; aproape nu se mai puteau despărți. Când cel tânăr ieșea înșeuat, bătrânul necheza înăbușit, nu-și găsea astâmpăr și pleca încet-încet prin ogradă, după el, până îl aduceau soldații în grajd. Acolo ... ca să mănânce. Iar serile, când obosea să mai mestece, își rezema botul de gâtul celui tânăr și dormita. Într-o zi bătrânul nu se
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
... și el adormi adânc, foarte adânc, de astă dată fără să-i pese de cancelaria lui de mâni sau de alte treburi. În somnul lui cel adânc auzea însă mormăind primprejurul [său] ca niște roiuri de albine, dar foarte trist, foarte melancolic. De mai multe [ori] voise să-și scuture capul, ș-atunci, încordându-și vederea, zărea o mulțime de lumini aprinse, dar apoi recădea repede în somnul lui ... fericire și dragoste ca și când l-ar fi cunoscut de zeci de ani... Dar lui însuși purtarea aceasta nu-i părea deloc ciudată. Trupul cel dulce și alb ca zăpada a acestei minunate femei i se părea atît de sfânt, de atâta îngerească curăție, încât i-ar fi ... și râsul și vorbele lor mă dureau, azi... — Ai dreptate, dar unde mergem? — Ce fel? Tu nu știi încă? Dar voi să-l mai văz o dată; el doarme acuma și visează la mine și sufletul lui mă atrage, mă atrage ca un magnet... Ciudat era că Ioan nu ... sentimentul că-și pierduse în parte memoria, apoi sentimentul că cu ușurință poate intra oriunde voiește, poate face tot ce voiește, al treilea sentiment, dar cel ...