Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4381 - 4390 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
Mihai Eminescu - După ce atâta vreme
Mihai Eminescu - După ce atâta vreme După ce atâta vreme de Mihai Eminescu După ce atâta vreme Laolaltă n-am vorbit, Mie-mi pare că uitarăm Cât de mult ne-am fost iubit. Dar acum te văd nainte-mi Dulce, palidă cum șezi  Lasă-mă ca altădată Umilit să-ngenunchez, Lasă-mă să-ți plâng de milă, Să-ți sărut a tale mâni... Mânușițe, ce făcurăți De atâtea
Mihai Eminescu - E ceasul cel de taină
Mihai Eminescu - E ceasul cel de taină E ceasul cel de taină de Mihai Eminescu E ceasul cel de taină, în care-inelul sorții Unește-al vieții capăt cu începutul morții: Sub piedica aceasta bătrânii mor în pace Și se concep copiii acei ce se vor face; Cei însurați desigur aceia că vor naște; Pe cel făr- de soție iubirea îl va
Mihai Eminescu - E trist ca nimeni să te știe
Mihai Eminescu - E trist ca nimeni să te ştie E trist ca nimeni să te știe de Mihai Eminescu E trist ca nimeni să te știe, Dar și mai trist să-ți zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deși ai fost ca Dumnezeu. Unde sunteți, iubiri deșarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu fața ta? În vița lumii acestie, Ce-i fără capăt și-nceput, În toată neagra vecinicie O clipă numai te-am avut. De-atunci te chem din întuneric Și amintirea ta dezmierd Pân-ce răsai... un vis himeric, Abia răsai... și iar te pierd. Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult... Tot mai puțină armonie... Pustiu din ce în ce mai mult. Și din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Și-n mângâieri de tot
Mihai Eminescu - Ea-și urma cărarea-n codru
Mihai Eminescu - Ea-şi urma cărarea-n codru Ea-și urma cărarea-n codru de Mihai Eminescu Ea-și urma cărarea-n codru. Eu mă iau pe a ei urmă, Când ajung cu ea alături Răsuflarea-mi mi se curmă. Mai răsuflu înc-o dată, Zic o vorbă, ea tresare Și se uită-n altă parte Și răspuns de loc nu are. Dar mereu de ea m-apropiu Și vorbesc și îi dau sfaturi; Ea se apără c-o mână Și se uită tot în laturi. Când pe talie-i pun brațul, Ea se frânge, va să scape, Dar o trag mereu spre mine, Mai aproape, mai aproape. Mai nu vrea și mai se lasă. Capul ei mi-l pun pe umăr, Pun pe ochii-nchiși, pe gură, Sărutări fără de număr. Și la piept o strâng mai tare. Răsuflarea-mi se sfărșește; O întreb de ce-i mâhnită, O întreb de mă iubește. Iar ea ochii și-i deschide Mari, puternici, plutitori: Â Îmi ești drag din cale-afară, Dar obraznic
Mihai Eminescu - Eu nu cred nici în Iehova
Mihai Eminescu - Eu nu cred nici în Iehova Eu nu cred nici în Iehova de Mihai Eminescu Eu nu cred nici în Iehova, Nici în BuddhaÂSakya-Muni, Nici în viață, nici în moarte, Nici în stingere ca unii. Visuri sunt și unul ș-altul, Și tot una mi-este mie De-oi trăi în veci pe lume, De-oi muri în vecinicie. Toate-aceste taine sfinte  Pentru om frânturi de limbă  În zădar gândești, căci gândul, Zău, nimic în lume schimbă. Și fiindcă în nimica Eu nu cred  o, dați-mi pace! Fac astfel cum mie-mi pare Și faceți precum vă place. Nu mă-ncântați nici cu clasici, Nici cu stil curat și antic  Toate-mi sunt de o potrivă, Eu rămân ce-am fost:
Mihai Eminescu - Eu număr ah, plângând
Mihai Eminescu - Eu număr ah, plângând Eu număr, ah, plângând de Mihai Eminescu Eu număr, ah!, plângând:  Al nopții miez sună  Al despărțirii ceas Adânc vibră. Adio! scump-acum. Al lunii disc senin Din crengi de arbori mari S-arată plin. Abia din braț te las  De trist abia mă duc, Nainte-mi vecinic treci Un blând năluc. Și zi și noapte treci  La tine-n veci gândesc, Copil frumos și blond, Ce mult iubesc! Auzi: din codri cum Izvoare prund răstorn Și melancolic blând Un glas de
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, ...
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur Fata-n grădina de aur de Mihai Eminescu A fost odat-un împărat  el fu-ncă În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn, Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fată dulce, mândră, pruncă, Cu cari basme vremile ș-adorn, Când trece ea, frumoase flori se pleacă-n Ușorii pași, în valea c-un mesteacăn. În van i-o cer. Bătrânul se gândește, Prea e frumoasă, prea nu e de lume  Mă mir cum cerul nu s-ademenește Să scrie-n stele dulcele ei nume; E rău poetul care n-o numește, Barbară țara unde-al ei renume Încă n-a-ajuns, și chipu-i răpitori Nu-i de privirea celor muritori. În vale stearpă, unde stânci de pază Înconjurau măreață adâncime, Clădi palat din pietre luminoase, Grădini de aur, flori de-ntunecime; Iar drumul văii pline de miroase Afar de el nu-l știe-n lume nime  Acolo ș-a închis frumoasa fată, Ca nici o rază-a lumei să n-o bată. Sale-mbrăcate în atlaz, ca neaua. ...
Mihai Eminescu - Felicitare lui Samson Bodnărescu
Mihai Eminescu - Felicitare lui Samson Bodnărescu Felicitare lui Samson Bodnărescu de Mihai Eminescu N-am știut cum că în ziua Douăzeci și șapte iuni, Își serbeaz-aniversarea Toți voinicii și Sămsunii. În biserică asemeni Cât îmblai pe la icoane, N-am văzut pe sfântul Simson Prea iubitule Samsoane. Și aflând de-așa minune Eu scrisei aceste șire, Dorind multă sănătate, Viață lungă și sporire. Și spre semn caracudistic Îți trimit această cartă, Iar tu spune printr-un distic Cum că cei absenți se
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i  și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta ...
Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă
Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i  și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta ...