Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4341 - 4350 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller...
Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller... Când se juca Elisa MĂ¼ller.. de Mihai Eminescu Pe genunchii-mi te-am purtat. Ți-am privit în față, Ochii-mi ochii-ți a cătat, Gura-mi, buza-ți creață  Și m-am pus pe sărutat. Cine mă învață? Ca o mamă blând și lin Ce-un copil răsfață, Mângâiat-ai fruntea mea Și m-ai strâns în brață. Ah, cât te iubesc de mult! Cine mă învață? Eu mă duc, te părăsesc  Nu mă privi șuler, La spectacol mă pornesc, Stăi să-mi văd de guler. În teatru românesc Azi e Elisa MĂ¼ler. Un copil netrebnic sunt  Spune-mi-o apăsată. Mi-ai legat acest cuvânt De viața-mi toată, Mi l-ai dat roșind, plângând Când ai fost  ciudată. Ah, surâde-mi înc-un pic Și nu-mi fi ursuză. Căci cu degetul cel mic Te ating pe buză. Și șoptește-mi un nimic Nimeni să n-auză. Astăzi e duminecă. Pac! și una bună. Eu te las și bine că Mi te las nebună... Trage-te de mânecă... Ce știi de-i minciună. Nici nu știi, o, turturea, Ce- ...
Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena...
Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena... Când te-am văzut, Verena... de Mihai Eminescu Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi Zăvor voi pune minții-mi, simțirei mele lacăt, Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt Prin ușile gândirei, cămara tristei inemi. Căci nu voiam să ardă pe-al patimilor rug Al gândurilor sânge și sufletu-n cântare-mi; Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug. Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac: Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, La rodul gurii tale gândirile-mi sunt sterpe, De cărnurile albe eu fălcile-ți dizbrac. Și pielea de deasupra și buzele le tai. Hidoasa căpățină de păru-i despoiată, Din sânge și din flegmă scârbos e închegată. O, ce rămase-atuncea naintea minții-mi? Vai! Nu-mi mrejuiai gândirea cu perii tăi cei deși, Nu-mi pătrundeai, tu idol, în gând vrodinioară; Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară, Păreai a fi-nceputul frumos al unui leș. Oricât fii mlădioasă, oricum fie-al tău port, Și blândă ca un înger de-ai fi cântat ...
Mihai Eminescu - Cântec de nuntă (Goethe)
Mihai Eminescu - Cântec de nuntă (Goethe) Cântec de nuntă de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Mihai Eminescu Hochzeitlied de Goethe Povestim și cântăm de-acel conte cu drag Ce-odat locuit-a castelul, Azi când un nepot al fericelui moșneag Îl face pe însurățelul. Fusese acela în sfântul război, C-onoare luptase pin multe nevoi; De pe cal când se dete întors înapoi Găsi cetățuia lui susă Â Dar slugile, averile dusă. Acum, conțișorule, acasă că-mi ești... Dar afli mai rău cele toate, Căci vânturile trec neoprit prin ferești Și vin prin odăile toate. În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut? Ah! multe de-aceste mai rău le-am trecut. Vede-se-va mâne ce-ar mai fi de făcut. Deci iute, în luna bălaie, În vechiul crevat și în paie. Și cum el de voie-i așa ațipea, Sub pat se mișca ceva pare. Guzanul foșnească oricât și va vrea... De-ar avea vo fărmioară, cum n-are! Dar iute!-un pitic se arată deodat C-a lampei lumină el e spițelat. Cu mutra lui gravă de-orator încercat La picioarele contelui vine, Ce nu doarme, să doarmă voire-ar! ...
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste) Călin (File din poveste) de Mihai Eminescu Cuprins 1 Motto: Gazel 2 I 3 II 4 III 5 IV 6 V 7 VI 8 VII 9 VIII Motto: Gazel Toamna frunzele-mi colindă, Sun-un grier sub o grindă, Vântul jalnic bate-n geamuri Cu o mână tremurândă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? Tu auzi pășind în tindă - E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă Și în fața ta frumoasă O să ție o oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic Ș-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot - De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot; Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț, când pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul tăinuit Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. ...
Mihai Eminescu - Către Bullatius (Horațiu)
Mihai Eminescu - Către Bullatius (Horaţiu) Epistole, I, 11 Cum ți se pare, Bullațiu, Chio, falnicul Lesbos, Samosul cel elegant, Sardes, cetatea lui Cresus? Smyrna ori Colophon? Mai mari, mai mici decât faima? Ori sunt nimic alături cu câmpul lui Mart și cu Tibrul? Au preferi vrun oraș din cele-nchinate prin Attal? Ori de urâtul mării și-a drumului Lebedu-l lauzi? ,,Lebedul? Știi tu ce e", -mi răspunzi? Mai pustiu decât Gabii, Mai strimt decât Fidenii; și totuși, aicea viața-mi Voi s-o petrec, uitat de ai mei, uitându-i pre dânșii, Dintr-un mal depărtat privind la Neptun turburatul. Oare acel ce la Roma din Capua pleacă pe ploaie, Plin de noroi, pentru-asta viața-i în han va petrece-o? Oare cel degerat lăuda-va cuptorul și baia Ca pe lucruri ce singure dau fericire vieții? Pentru că austrul puternic te bântuie, vinde-vei oare Vasul în care-ai plecat, dincolo de valul Egeic? Pentr-un om așezat Rhodos, Mitilene frumoasa Par ca pănura grea în arșiță, par ca și haina Cea de la câmp în timp vicolos, ori ca baia în Tibru Iarna, ori ca un foc pe vatră-n luna lui ...
Mihai Eminescu - Către Mercur (Horațiu)
Mihai Eminescu - Către Mercur (Horaţiu) Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică  Nu c-altădată, fără de grai  o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge  Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor ...
Mihai Eminescu - Către sclav (Horațiu)
Mihai Eminescu - Către sclav (Horaţiu) Către sclav de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, I, 38 Lux persan urâi, băiete, și nu voi Cu fășii de tei ca să legi cununa-mi, Nu căta-n zădar să descoperi unde-i Ultima roză! Simplul mirt cu flori să nu-l mai adaogi... Nu te-ar prinde rău pe tine, paharnic, Și nici mie rău nu-mi șade când beau la Umbra de
Mihai Eminescu - Ca și Stoa, ce pretinde...
Mihai Eminescu - Ca şi Stoa, ce pretinde... Ca și Stoa, ce pretinde... de Mihai Eminescu Ca și Stoa, ce pretinde Să fim mândri și integri, Când plutesc deasupra noastră Cu-a lor visuri ochii negri; Ca și basmele păgâne De iubire ce-ard himeric Cu nesațiul lor de visuri Și cu-atâta întuneric; Când atrași de a lor noapte Ne suntem străini de lume, Duși pe marginea uitării De-un avânt fără de nume; Când gândire nu mai este Și când inima e tristă Și afară de-acel farmec Când nimic nu mai există: Părăsesc și veac și țară Pentru umeri de femeie Și o rog astfel în jețu-i Dulce locului să steie, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o-mpărăteasă, Caldă, cu senin de soare, De pe ochii-i să ridice Languroase lunge gene, Să-ngenunchi naintea zânei Venus Anadyomene, Genele dând întuneric Voluptos căutăturii, Iar gropițele cochete Dulci râd la mijlocul
Mihai Eminescu - Ca și Stoa ce pretinde...
Mihai Eminescu - Ca şi Stoa ce pretinde... Ca și Stoa, ce pretinde... de Mihai Eminescu Ca și Stoa, ce pretinde Să fim mândri și integri, Când plutesc deasupra noastră Cu-a lor visuri ochii negri; Ca și basmele păgâne De iubire ce-ard himeric Cu nesațiul lor de visuri Și cu-atâta întuneric; Când atrași de a lor noapte Ne suntem străini de lume, Duși pe marginea uitării De-un avânt fără de nume; Când gândire nu mai este Și când inima e tristă Și afară de-acel farmec Când nimic nu mai există: Părăsesc și veac și țară Pentru umeri de femeie Și o rog astfel în jețu-i Dulce locului să steie, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o-mpărăteasă, Caldă, cu senin de soare, De pe ochii-i să ridice Languroase lunge gene, Să-ngenunchi naintea zânei Venus Anadyomene, Genele dând întuneric Voluptos căutăturii, Iar gropițele cochete Dulci râd la mijlocul
Mihai Eminescu - Care-i amorul meu în astă lume
Mihai Eminescu - Care-i amorul meu în astă lume Care-i amorul meu în astă lume de Mihai Eminescu Care-i amorul meu în astă lume: Este-al bravurei coiful de aramă, Sau al mărirei aspru rece nume? Sau este claustrul cernit, ce cheamă Cu-a lui icoane sânte-ngălbenite, Cu clopotu-i vestind a morții dramă? Sau este chipul blând unei iubite, Ce, dulce, pură, sântă și frumoasă, Să-mi facă zile albe, - ore-aurite? O văd adesa steauă radioasă 'N-oglinda sufletului meu  o zeie  Ș-a ei privire-asupra mea se lasă: De înger suflet, chipul de femeie; În visul vieții ei ea sfânt surâde Și mă-namor de-oricare-a ei idee, Când lumea-amar de visu-acesta râde: Nu e femeia ce crezi tu, nebune, Și chipul care inima-ți l-închide Nu este-n lume. Cine-atunci mi-a spune Unde e îngerul cu-aripi senine, A sufletului meu scumpă minune? Ea n-a fost niciodată... doar în tine De-a fost vrodată ea, de mult e moartă, Astfel de chip o dată -n lume ...
Mihai Eminescu - Ce șoptești atât de tainic...
Mihai Eminescu - Ce şopteşti atât de tainic... Ce șoptești atât de tainic... de Mihai Eminescu Ce șoptești atât de tainic, Tu, izvor de cânturi dulci? Repezind bălaia undă, Floarea țărmului o smulgi. Și o duci, o duci cu tine, Vâjâind încet pe prund; Ale tale unde floarea Cine știi unde-o ascund? Astfel trece și viața-mi, Dar o floare-n valuri nu e, Nici nu spun ca tine doru-mi Nimăruie, nimăruie. Ci eu trec tăcut ca moartea, Nu mă uit la vechii munți; Scrisă-i soarta mea în creții Întristatei mele frunți. Numai colo, unde teiul Lasă floarea-i la pământ, Eu încep să mișc din buze Și trimit cuvinte-n vânt. Vis nebun, deșarte vorbe! Floarea cade, rece cântu-i Și eu știu numai atâta C-aș dori odat- să