Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TREBUIE
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 937 pentru TREBUIE.
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
Vasile Alecsandri - O primblare la munţi O primblare la munți de Vasile Alecsandri De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de ...
Ștefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeți
Ştefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeţi Cătră tinerii poeți — 1901 — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Întunecată-i steaua țării noastre... Înstrăinați trăim în zile grele, Și viitorul — plin de semne rele — Vestește lacrămi numai — și dezastre... Spre voi se-ndreaptă glasul rugii mele, Frați cîntăreți ! Sus inimele voastre, Poeți pierduți prin nori și-n zări albastre Ce nu visați decît la flori și stele... Nu osteniți, ca-n asfințit de seară, Ci — treji la mîndrul sunet de fanfară — Veniți cu suflet și cu voie bună Spre soarele ce-i gata să răsară, Să înălțăm iar flamura străbună A dragostei de lege și de țară ! II Cîntați umbriți de-a flamurei aripă Sub care uriași bătrîni luptară ! Au n-auziți pe-ntinsele hotare Ce jalnic paseri mari de pradă țipă ? Și nu vedeți ce nouri se-nălțară ?... Grea vijelie-n fiecare clipă Ne spulberă comorile-n risipă — Chiar sfînta noastră doină stă să piară ! Copii răzleți ai mîndrei noastre nații ! De mai trăiește-n voi simțire vie, Veniți atunci și vă cunoașteți frații ! Sădiți în inimi vechea bărbăție, Avînturi mari, eterne aspirații... Și numele ...
Ștefan Octavian Iosif - Departe
Ştefan Octavian Iosif - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe de vultur cînd întinde dorul, Nimenea nu poate să-i oprească zborul. Sta pierdută mama-n deznădăjduire Cînd cerșeam sărutul ei la despărțire. Ah, nici pînă astăzi lacrimele-i încă N-au putut să stîngă jalea ei adîncă ! Tremurînd întins-a brațele și plîns-a Să rămîn acolo liniștit, cu dînsa. De vedeam atuncea toate-așa de clar, N-ar fi plîns, sărmana, poate, în zadar ! A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim pustiul dinainte, Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara mea frumoasă: Ce ...
Ștefan Octavian Iosif - Harpistul
Ştefan Octavian Iosif - Harpistul Harpistul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Wer nie sein Brot in Tränen ass... [1] GOETHE Răsare vechiul soare iarăși Și trebuie să-mi părăsesc Din nou acuma adăpostul, Să-mi cat pe ziua de-astăzi rostul — Vai, cine știe de-l găsesc ! Pe uliți, umbre zgribulite, Ici-colo, tot mai des răsar — Chemați de strigătul vieții, Grăbiți, prin ceața dimineții, Trec oamenii la muncă iar. Cu pasul hotărît aleargă Ici un copil, ici un bărbat — Sunt veseli ; unii rîd sau cîntă, Căci fiecare are-o țîntă Și-un vis de care e purtat. Se duc, și trist le cat în urmă În colț de stradă cum dispar — Orice noroc, orice plăcere Mi-ascund o tainică durere Și-aduc în ochii-mi lacrimi, iar ! Mă simt așa, pe zi ce merge, Tot mai pierdut, tot mai străin, Ș-ades m-ademenește gîndul Să-mi fac pe lumea asta rîndul, Că sînt sătul de dor și chin... Dar totuși nu mă-ndur de moarte Cînd glasul ei misterios Mă cheamă blînd și mă-nfioară Și-n toate cîte mă-mpresoară Resimt un farmec dureros. Că nu știu, ...
... Căci n-aveți dreptul ăsta, după lege... Sunt nobil eu !" Ați auzit, voi, duhuri strămoșești, Acest cuvînt, această provocare? De-acum nici n-ar mai trebui
Ștefan Octavian Iosif - O viață
Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...
Ștefan Octavian Iosif - Somnul lui Corbea
Ştefan Octavian Iosif - Somnul lui Corbea Somnul lui Corbea de Ștefan Octavian Iosif Din bătrâne basne știu de-o închisoare, Peșteră adâncă, văduvă de soare, Aerul, de-o poștă, l-otrăvesc bureții, Mucegai de veacuri spânzură pereții, Și-năuntru doarme Corbea somn de vrajă, Duhuri necurate lângă el țin strajă. Doarme uriașul, răsturnat pe spate, Ferecat în lanțuri pline de lăcate, Barba-l învelește ca un strat de iarbă, Viperi și șopârle i-au clocit în barbă... Și-nchisoarea-i largă de-ar cuprinde-o țară, Totuși lui i-atârnă picioarele-afară, Ba mai pe-ndelete dacă s-ar întinde, Două țări alături ar putea cuprinde... Însă Corbea doarme... Pân' să se deștepte, Mult amar de vreme trebuie s-aștepte! Doar abia pe geană de-l atinge-o rază. Doamne, lume nouă, cum îngheți de groază! Doar prin somn de-și mișcă trupul într-o parte, Lanțurile-i grele zuruie departe, Și-o zbughesc prin găuri viperi și șopârle... — Hai, săracă lume, cum o să te-
Ștefan Octavian Iosif - Surugiul
Ştefan Octavian Iosif - Surugiul Surugiul de Nikolaus Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Vraja dulcei nopți de mai Stăpânea afară, Sus, de-argint pluteau bălai Nori de primăvară. N-auzeai pe lunci și văi Nici un glas să sune, Singură umbla pe căi Raza blondei lune. Molcom fremăta abia Numai vântul serii, Spre a nu trezi cumva Pruncii primăverii. Chiar și tainicul izvor Parcă amuțise, Ca să cruțe-a florilor Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată. Zidul mohorât stătea Sprijinit de stâncă, Crucifixul sfânt veghea Sus, în jale-adâncă. Surugiul domolind Dintr-o dată trapul, Sus, la crucifix, privind, Trist întoarce capul. — Ierți, măria-ta, de-oprim, Însă n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ...
Alecu Donici - Împărţeala Împărțeala de Alecu Donici Având tovărășie La o negustorie, Câțiva prieteni pe viață Au câștigat mulțime de bani gheață. Și adunându-se la casa lor obștească S-au apucat folosul să-mpărțească. (Dar sunt cam rare împărțele Fără gâlceve sau smintele.) Și-ai mei prieteni buni, câștigul împărțind, S-au întărtat la sfadă. Când, iată! deodată, Aud strigând: — Săriți! săriți! foc! casa arde! — Lăsați și ne vom socoti pe urmă; Dar trebuie să știți că mie mi se cade Din cea de față sumă O mie încă și mai bine, Au zis dintre tovarăși unul. — Iar mie în tot bunul Vro două mi se vine, Le zise lor un alt. — Aidem însă! — Ba stați, Și dreaptă partea mea îmi dați, Strigară celalalt. — Da pentru ce? Și cum?.. Sfădindu-se așa, prietenii văd fum Cu pălălaie-n casă, Și neputând să iasă, Au ars ei toți, cu bani, cu tot. Aici a zice pot: Că la un rău obștesc, când cere trebuința Ca să-l întâmpinăm puind unit silința; Adeseori pierim obștește, Când fieștecare Strigând cu gură mare, La interesul său în parte
Alecu Donici - Bricele Bricele de Alecu Donici Eram în hotărâre de fabuli să mă las, E grea această cale la muntele Parnas; Dar unchiul, care strânge nepotului avere, Ce vrea de la el cere. Așa un unchi al meu, Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice, Prin testamentul său Mă leagă ca să public o fabulă de brice; Plinesc a lui voință ca sfântă datorie. El îmi spunea c-odată, într-o călătorie, Stând sara la popas, Găsi un vechi prieten, cu care a și mas. Ei de cu seară-n vorbe de râs, de desfătare, Cu pace-au adormit. A doua zi, când unchiul din somnu-i s-a trezit, Pe scumpul său prieten văzu în altă stare. Acesta la o masă-n oglindă se uita Și-așa de greu ofta, Că îți venea a crede Că-n ea pieirea-și vede. — Ce-ți este, frate dragă — îi zise unchiul meu — Au nu cumva ți-e rău? — Oh, nu — răspunse cela — sunt sănătos, sunt bine; Dar e o-mprejurare mai tristă pentru mine, Că trebuie să mă rad Și barba mi- ...
Alecu Donici - Carele cu oale Carele cu oale de Alecu Donici O tabără de care mergea la târg cu oale A unui neguțător. El însuși cu-ngrijire le conducea în cale, Sperând de Moși s-adune folos însemnător; Dar trebuia să treacă o renumită vale, La care cărăușii-ndată ce-au sosit, Așa s-au sfătuit: Ca să pogoare valea, pe rând, încet, cu minte; Iar carul după urmă să facă înainte, Căci boii ce-l purtau, Deprinși fiind și maturi, mai vrednici s-arătau; Și în adevăr, carul mergea încet, ca gândul Cel încercat de grije și frământat de ani. Dar o pereche de juncani A căror venea rândul, Pe boii bine învățați Îi criticau de moarte: — Uitați-vă, boi lăudați! Vedeți — ziceau — neghiobii, un car nu știu să poarte, Ia uite la Boțolan! Se târâie ca broasca... Ia vezi alde Prian În jug cum tot se lasă; Ar vrea din el să iasă. O, Doamne! Și ce boi! Cu ce renume mare! Mai bine ar căra gunoi, Sau ar ședea la bragă, pe somn și pe mâncare... Ia să ne vadă și pe noi!.. Cu-așa ocări, juncanii pornesc cu ...