Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRĂI
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 1058 pentru TRĂI.
Dimitrie Bolintineanu - Cupa lui Ștefan
Dimitrie Bolintineanu - Cupa lui Ştefan Cupa lui Ștefan de Dimitrie Bolintineanu Într-o monastire din trecut rămasă, În domneasca sală se întinde masă. Misail prezidă ast banchet voios Și în timpul mesei zice dureros: - "Ștefan după moarte lăsă moștenire Arcul său și cupa l-astă monastire. Cu Cantemireștii leșii au venit Și prădând locașul, arcul au răpit; Însă nu răpiră cupa minunată! Ea trăiește încă, de mirare!... Iată!" El arată cupa... Toți s-au minunat. Ea era săpată dintr-un matostat. Servii varsă-ntr-însa dulce tămâioasă. Fiecine-nchină pentru o frumoasă. Când la cel din urmă rândul a venit, Misail ia cupa și-astfel a vorbit: - "Unde este timpul cel de vitejie? Timpul de mari fapte?... Vai! n-o să mai vie? A căzut Moldova, căci orice români Se roșesc la gândul a mai fi stăpâni. Ei îmbracă manta de înțelepciune; Dar ca să-și ascunză trista slăbiciune. Dar înțelepciunea fără-a cuteza, E ca cutezarea fără-a cugeta. Când vedem sfioasă patria română, Ne-aducem aminte vorba cea bătrână: Cel ce e mai aproape de mormântul său La ideea morții tremură mai rău! Ștefan nu ...
Dimitrie Bolintineanu - Deșertul
Dimitrie Bolintineanu - Deşertul Deșertul de Dimitrie Bolintineanu Primește-mă în sânu-ți, natură, bună mumă, Auzi cum al meu suflet suspină-n doru-i greu! Eu ție îți voi zice ce dor adânc consumă Acum sufletul meu. Ăst suflet înflorise în vise de junețe. Așa în primăvară un câmp a înflorat. Dar visele căzură sub vântul de tristețe, Sub plânsu-mi înfocat. Așa un arbor pare în toamna ce sosește El poate să-nfrunzească în timpul de plăceri; Dar inima-mi zdrobită ce viața părăsește Nu are primăveri. Ea nu mai are viață, nu are nici iubire. S-a stins a sa lumină d-al chinurilor vânt. Din valul întristării se-mbată cu răpire Ca și un trist mormânt. Nu! Focul nu aprinde cenușa ce se stinge Pe care el a ars-o c-un suflu furios. Tot astfel p-acest suflet d-acum nu-l mai atinge Elanul generos. A inimii junețe s-adapă de credință Dar inima-mi nu crede d-acum în viitor. Din dimineața lumii trăim noi cu dorință Și tot gemem în dor! Frumoase zile, nouă, de soartă n-au fost date! O singură ...
Dimitrie Bolintineanu - Domnul Mavrogheni
... Și, chemând boierii, zice cu mărire: - "Astăzi este timpul să vă războiți Și prin dalbe lupte să vă nemuriți. Cela ce roșește a trăi-n robie, Către-o mândra moarte să-mi urmeze mie!" L-aste sfinte vorbe, vai! boierii-au râs! Și cu ironie domnului au zis: - "Portul ...
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara Fecioara de Dimitrie Bolintineanu Plângeam pe sânu-i fraged un plâns d-amarăciune Și lacrimi înfocate pe frunte-mi se scura, Căci tânăra vergină șoptea o rugăciune Suavă ca amorul ce-n sânu-i palpita. Era un înger dulce ce-n visurile mele D-atunci întotdauna plângând am întâlnit; Așa ca o fantasmă ce-n noapte fără stele Trecând printre morminte, șoptește: am trăit! Odată, dimineața când vesel se răsfrânge Purpura matinală ce omu-i zice zori, Când muritorul palid, sub lanțul ce îl strânge, Salută aurora în cerul fără nori; Mergeam atunci la dânsa cătând la alba lună Ce-n unda aurorii cu-ncetul se-neca. Frumoasa copiliță lucra la o cunună De rozi ce-n răsfățare pe sânu-i se juca. Cu flori înconjurată ca cerul cu lumină, La candela murindă ea tristă căuta; Iar aurele-i bucle ca spice ce se-nclină Și strălucesc sub rouă, în lacrime uda. ,,O, vin, iubite, vino, căci iată vântul bate Și floarea dimineții curând va veștezi. Veni-va călătorul din locuri depărtate Și ochii săi în lacrimi nu o va mai găsi. Dar vino lângă mine și moartea-mi va fi dulce Pe ale tale brațe ...
Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu)
... aveți vedere; rău să zăriți! Auz, ș-auzul să vă înșale, Gură și vorbe fără de cale; Inimi, și numai chin să simțiti. Pe cât trăi-veți p-acest pământ, Fapta cea bună ce-ți face-n lume Să se topească fără de nume Cum piere-n spațiu urma de vânt ...
Dimitrie Bolintineanu - La avere
Dimitrie Bolintineanu - La avere La avere de Dimitrie Bolintineanu Fericire-adevărată Este a se mulțumi Cu ursita ne-mpăcată, Orișicare ea ar fi. Fericit e cel ce știe Pentru țară a muri! Mai curând mort vrând să fie Decât rob a viețui. Fericit e cel ce-n lume, Fără de a fi roșit, Poate încă a ne spune Cu mândrie: sunt cinstit! Muritori, gândiți la moarte! Strigă orele ce zbor Și nu uită să ne poarte Viața pe aripa lor! În mormânt ce-ți folosește Aurul ce-ai aduna? Și în lume cât trăiește Cine-i sigur a-l păstra, Dacă însuși el se-nturnă Către muma lui pământ, Dacă toate au la urmă Rezultatul un mormânt? Fală,-onoare și virtute Singure mai dăinuiesc. Faptele mari și plăcute Urma noastră o
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
Dimitrie Bolintineanu - La piramide La piramide de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Acei ce vă-nălțară pieriră în uitare. De cincizeci evi, pe dânșii s-a-nchis al lor mormânt, Țărâna lor perit-a l-a vântului suflare, P-acest deșert pământ. Popoare noi venit-au și au trecut din viață Mai multe tronuri mândre d-atunci s-au răsturnat, Și lumea fugătoare schimbat-a a sa față În cursu-i minunat. Chiar mintea omenească luat-a o schimbare; De zeii săi poetici și cerul a scăpat; Iar voi, o monumente d-eternă admirare, Nestrămutate-ați stat! II Colo se arată valea dalbă, verde, Unde Nilul vesel, șerpuind, se pierde Printre sicomori. Cairul înalță albele-i palate, Vesele moschee, grațios săpate 'N marmură cu flori. III Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimântător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, râzător. Amblemă de tăcere a tristelor mormânturi În care tot adoarme, plăcere, lungul chin; În care numai pasul fantasticelor vânturi Deșteaptă un suspin. Unde vântul ce omoară Nalță munții de nisip, Ce ...
Dimitrie Bolintineanu - La un amic sărac
Dimitrie Bolintineanu - La un amic sărac La un amic sărac de Dimitrie Bolintineanu Bogații în mijlocul plăcerilor nebune Tresar de multe ori, Crezând că umbra morții pe fruntea lor se pune, Și că se schimbă-n lacrimi ale ursitei flori! Tu știi că tot ce are o formă se zdrobește, Tu știi, amicul meu, Că după om în viață nimic nu mai trăiește Decât virtutea dalbă a sufletului său. De îți lipsește ție o casă strălucită Cu marmor răpitor Și dacă locuința de toți e părăsită, Tu știi ce preț a pune pe vizitele lor; Tu știi că interesul conduce astă lume, Și-acești trăitori morți Speculă simțimântul, virtute, fală, nume, Și pe a țării viață aruncă ai lor sorți. La poarta sărăciei, nu, câinii nu s-adună! Și tu, ce-ai deșirat După a lumii frunte râzânda ei cunună, Ce trebuie să cugți-nainte ai aflat! Ferice cel ce poate, de orice lanț-nainte, Să spargă jugul său, Acela singur poate să meargă în morminte De orice lanțuri Iiber, cum tu faci, dragul
Dimitrie Bolintineanu - La un orb
Dimitrie Bolintineanu - La un orb La un orb de Dimitrie Bolintineanu Tu n-ai văzut prin ochii-ți lumina niciodată. O noapte fără fund Vederea ta absoarbe și viața ți s-arată Un râu ce geme-n umbră și umbrele-l ascund. Da, tu ghicești lumina prin ochii minții tele, Printr-înșii, tot despici. Prin ei tu mergi la bine și te ferești de rele, Prin ei d-amorul țării atât de drag ne zici! Sunt însă orbi în lume de inimă, de minte. Acestii, c-un cuvânt, Merită ca să-i plângem de tine înainte, Trăiesc orbi în lumină și morți în viață sânt! Orb este cel ce cată lumina să oprească În cursu-i regulat, Ce crede-această viața ironie cerească, Că lumea moștenire la cei vicleni s-a dat! Insecte mici de noapte ce luptă cu vulvoarea Și arse-n sânu-i, pier. Dar tu nu ești ca dânșii! Speranța și amoarea Revarsă p-a ta față lumini ce vin din
Dimitrie Bolintineanu - La un schelet
Dimitrie Bolintineanu - La un schelet La un schelet de Dimitrie Bolintineanu Ce-ai fost tu aici în lume? Rege sau un sclav nedemn? Căci pe frunte-ți nici un nume Nu ne spune nici un semn. Regi sau sclavi, tot se abate. Oasele ce le-a rămas Au aceeași greutate, Pentru cela ce le-a tras. Sceptrul, lanțul nu lăsară Peste brațe urma lor, Pe nici unul nu cruțară Oarele în zborul lor. Regi și sclavi ce au să facă? Nu sunt tot un trist pământ? D-opotrivă nu-i atacă Viermele cel de mormânt? Unul beat d-a lui trufie, Altul de al său lung dor, Se deșteaptă cu urgie Când se curmă viața lor. Vai! Amar acelui care Zi ferice n-a avut! Și cu-a vieții chiar perzare N-a trăit nici un minut! Tu, schelet, ne-aduci aminte Că e scurt al vieții pas Și-orice cugetă, ce simt, Vai! ca tine a rămas! Poate că ai fost ferice. Tristă urmă, noi nu știme, Gura ta parcă ne-ar zice ,,Timpul trece, să
Dimitrie Bolintineanu - Mihai la Vidin
Dimitrie Bolintineanu - Mihai la Vidin Mihai la Vidin de Dimitrie Bolintineanu Domnul merge-n frunte luminat mereu De lumina dalbă sufletului său. Nimeni nu mai poate domnului să urme. Căpitanii roagă pasul să-și înturne. Câțiva turci văzându-l repede-l atacă. Mândrele lui arme furia-i împacă. Unul dintre dânșii care mai trăiește Își ridică lancea. Domnul se sfiește. El apucă lancea cu-ambele lui mâini Așteptând s-ajungă bravii lui români. Amândoi cu mâna cruda lance țin. Turcii către dânșii cu turbare vin. Dar ca două valuri pe mări furtunoase Iată vin Buzeștii cu săbiile scoase. Ei ucig străinul și pe domn îl scap Și toți trei s-aruncă în al oștii