Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru O SINGURA

 Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 718 pentru O SINGURA.

Alexandru Macedonski - Noaptea de august

... și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus,     fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Când spre-o planetă, când spre alta, și dintr-un soare     spre alt soare... Ș-atâta știu: că era noapte, și ca să știu mai mult nu pot ... armonia ce depărta de ea pământul, Priceperi ce-n eternitate își împingeau mereu avântul, Și ce spirale nesfârșite, nălțimea nu-și mai măsurau Neprăvălindu-și-o vreodată nici chiar atunci când coborau. Și hotărând că-n tot ce este nu e nimic decât cuvântul , Căci singur el mișcare sfântă, în orice parte să-l trimeți Ființă dă oricând voinței , schimbând-o-n sori și în planeți; Sau pestetot fluidizând-o în proteismul cugetării, Ce poartă timpul , ca și locul în revărsările mișcării, Și ce din ea destăinuiește colori și forme și simțiri, Alcătuind chiar vecinicia ... Tăriei Și noaptea se urca cu mine spre culmea vecinicei lumini. Cu chei de aur deschisesem porți ce pe veci păreau închise, Pe Isis nudă ...

 

Ion Luca Caragiale - Partea poetului

... a povățuit Poetul cu blândețe să nu mai bea atâta bere, că berea multă tâmpește. Acela, pesemne tâmpit gata, i-a zis o vorbă foarte proastă și i-a turnat o halbă-n cap. Poetul a cazut mâhnit pe gânduri — făr-a-nțelege cum poate avea o lume întreagă, stăpânind întreg pământul, atâtea griji, atâta bătaie de cap și atâta răutate — și s-a hotărât să se-ntoarcă la ... Frumoasă e natura, ai? Dar muncitorul asudat, punându-și gresia în brâu și ștergându-se cu mâneca pe frunte, i-a răspuns: — O fi și frumoasă! — E duioasa noastră mamă! a adăogat Poetul. — Da, duioasă mamă, ce e drept... Trebuie numa s-o bați să-i sângerezi sânul până să se-ndure să-ți dea o picătură de lapte... Și încă vara, cât să fie de zăduf, calea-valea; dar să poftești d-ta iarna — că pasămite nu ești de ... gangul unui palat, s-a suit pe scări, pe unde se-mbulzea fel de fel de lume, și a nemerit într- ...

 

Vasile Alecsandri - Frații Jderi

... l hăituiesc, fărtate, Pân' mi s-a usca bine cămeșa de pe spate.“ Toți râd ... dar ce retează deodată râsul lor? O bombă vine, - o bombă, al morții meteor! Toți vod moartea cu ochii! ... un vaiet: „Ah, mor!“ „Cine, Cine-i ucis?“ „Eu ... “ „Ba să tăcem mai bine, să nu-l ucidă dorul.“ II În capătul din dreapta al șanțului, în tină, Stă singur la o parte un om care suspină, Căci are-o presimțire ce-i tot menește-a rău Și-i duce, duce gândul măhnit la frate-său. El e ostaș de frunte, Jder Nistor ... un gemet oftează, cade, moare. Iar altul, cu durerea luptându-se-n picioare, Se-ncruntă, se răpede ca lupul crunt la Jder Și-i face-o brazdă largă la braț cu-al său hamger, Apoi se prăbușește alăture cu mortul. Jder zice-atunci, mustrându-l: „De ce ți-ai lăsat ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Departe

... Octavian Iosif - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ... basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara mea frumoasă: Ce să-i spună mamei de-or ajunge-acasă ...

 

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe

... C5%91fi - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ... basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara mea frumoasă: Ce să-i spună mamei de-or ajunge-acasă ...

 

Emil Gârleanu - Punga

... ținea puțin pe o coastă, ca și când îi era frică să nu se întoarcă să-l înhațe. Aproape de barieră, femeia se opri dintr-o dată: — S-o luăm pin grădina poblice; sărim gardul și tăiem drumul de-a dreptul; ce s-o mai înconjurăm! — Mă aburci? întreabă sfios țăranul. Și femeia îi răspunse: — Te-oi aburca, stârchitură! Deschiseră, încet, portița și intrară în grădina publică ... se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot cuprinsul câmpului. Când ajunseră în dreptul ei, se opriră. Erau departe de târg, încă o postată, și-ajungeau satul. Și, cum se opriră, parcă li se tăiaseră picioarele. Se așezară pe ghizdele, unul de o parte, celălalt de alta, și răsuflară ușurați. Țăranul zise: — Vezi, fa, dacă n-o luai pe unde ți-am zis eu, îți mergea în săc. Femeia nu-i răspunse. Apoi se ridicară deodată, ca și cum și-amintiră de ... porniră din nou, puțin mai încet: ea înainte, el în urmă. Femeia simțea o bucurie caldă, care i se împrăștia în tot trupul, și gândea... O ...

 

Cincinat Pavelescu - Cântecele unui greier

... Am îngânat cântece mici De dragoste și ironie. Și, cum trăiam mai mult în vis, Făcui risipă de simțire Și-n versuri șchioape am închis O lacrimă lângă-o zâmbire! Am îngânat cântece mici, Fără pretenție să fie Gustate la Academie, Căci toate versurile mele Mici diamante, mici mărgele, Buchete fără de panglici, Garoafe ... mi cald nu pune preț, Cu grabă m-am drapat în roba De magistrat, ca să nu-ngheț. Și-am colindat întreaga țară Cinstit c-o leafă de aprod, Purtând sub robă o chitară Și-o inimă în loc de cod. Azi iarna-mi bate la ferești Și vântu-n recea-i simfonie Parcă mă-ntreabă: Unde ești, Poete, plin de ... greier, Grăunțe s-am până la treier. Dar simt o umbră grea pe creier: Uitarea celor mari și mici! Și-n stepa iernii argintie, Când singur

 

Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu

... nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în loc să fie cu Dumnezeu. Dar, iartă și mata, căci o prietinie care ne-a legat așa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea aceluia care rămâne singur. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoaseâ ... dragostea, Ionică Ieși, 1877, decembre Scrisoare Bădie Mihai, Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul Ieșul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viață burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiți prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine ... pregătit de toate si mai ales „sarmalele“, care ție îți plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu știu. Atâta știu, că subiectul e copiat, așa cum prea bine știi că pot copia, e luat din viața de măhăla, unde stau de ...

 

George Topîrceanu - Sonete pluvioase

... George Topîrceanu - Sonete pluvioase Sonete pluvioase de George Topîrceanu De-o săptămână ține-ntruna ploaia, — Și-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie... O noapte încă de-ar mai fi să ție Nu m-aș mira să-mi cază-n cap odaia! Avea simptome vagi de nebunie Peninsula Balcanică ... face hidroterapie! Sau poate că divinul Mizantrop A hotărât al doilea potop?... Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte. Dar când o-ncepe altă veșnicie, Fac cerere să mă permute-n Marte, C-aici avem prea multă igrasie! Sunt izolat ca Robinson Crusoe, Nu vine nime-n ... încuiată E că nici eu de nime n-am nevoie. Mai fericit ca legendarul Noe, Din toată omenirea inundată, În arca mea nu am decât o fată... Deasupra lumii noi plutim în voie... Degeaba vă-ndesați ca la pomană, Reprezentanți ai faunei terestre, — Nu iau cu mine nici o lighioană! Căci e destul o singură pereche: Un trubadur și-o

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... poate fi mai vesel decât un școlar în vacanțe! Îmi aduc aminte ca acuma, când profesorul mă chemă în salonul de așteptare și-mi dădu o scrisoare a cărei pecete purta niște inițiale binecunoscute mie, și a cărei adresă era scrisă de-o mână asemine binecunoscută mie, mâna prietenului meu. Cu ce strângere de inimă deschisei scrisoarea! Prin ea mi se vestea că Constantin viziteul, o slugă veche și credincioasă, sosise cu trăsura spre a mă duce la moșia părintească pentru timpul vacanțelor. Scrisoarea era scurtă, dar întovărășită de ... aveau să curgă în viitor! Aș fi putut să stau acolo, sau să merg înainte, sau să mă întorc îndărăt, îmi era totuna, căci nici o bucurie nu m-aștepta nicăirea când iată că un țigan negru ca un fund ce ceaun, creț la cap ca o oaie țigaie și slut ca Scaraoțchi, îmi ieși înainte cu o scripcă în mână zicându-mi: — Cuconașule, mânca-ți-aș ochii!... Să-ți cânt un cântec pentr-un gologan. Nu-i răspunsei nimic, căci tocmai ... mă rodea; iar Balan, nemaiputându-și stăpâni nervele, se răpezi ca ...

 

Dimitrie Anghel - Triumful vieții

... de artist. Viziunea, oricît de puternică ar fi, doarme dacă nu e deșteptată prin întîmplare de un lucru de nimic, care a concretizat-o ; și, cînd nu le mai ai toate acestea, e greu să te regăsești. Ca într-o subterană obscură trebuie să te cobori în sufletul tău și să proiectezi lumini, ca să mai poți afla ceva. Ca atunci cînd pui urechea la ... dibuiesc prin întunerec și mă recaut, visez la cărțile mele dragi adunate de pretutindeni pe unde am fost, la poemele iubite unde se deschidea volumul singur, la însemnările făcute, la florile presate ce dormeau în ele adunate întîmplător, ici dintr-o luncă, dincolo dintr-o dumbravă, gîndesc la Sfinxul lui Stuck, spre care îmi ridicam de atîtea ori ochii, la floarea albastră din farfuria de porcelan ce o purtasem cu mine pretutindeni de zece ani, ca simbolul lui Novalis, la vazele mele dragi pe cari o mînă iubită avea grijă să mi le împodobească în fiecare săptămînă, la scrisorile scumpe, la foile acestea, pe cari le scutura copacul dragostei, și la ... a adunat nu le poate uita ; sunete, culori și forme, auzul și văzul urmează să le păstreze, și scînteia aceea ce a dormit

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>