Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU CINE ȘTIE CE
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 837 pentru NU CINE ȘTIE CE.
Cezar Bolliac - Zburătorul (Bolliac)
... Cezar Bolliac - Zburătorul (Bolliac) Zburătorul de Cezar Bolliac "De ce slăbești, copilă? De ce-ai îngălbenit? De ce de joc ți-e silă Ș-atât te-ai ofilit? Te știu de vorbitoare, La danțuri tu-ncepeai, Și noaptea-n șezătoare Pe toate le ... ai de pătimești? Ce, tată-tău te bate? Îl știu a te iubi. Au va în alte sate A te căsători? Ce-s buzele-ți pârlite Și pieptul tău rotat De pete-nvinețite? Stăi: cine te-a mușcat? De ce plângi, copiliță? Dorești vr'un călător? O, ce păcat! Fetiță, Eu crez c-ai zburător!" "Așa e, vecinică; Așa gândesc și eu. Un june... Oh! mi-e frică!... Îl văz în somnul meu ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci dincolo de Nistru se întindea și mai fioros pustiul ca o a doua apă nesfârșită, care ... în turbăciunea lor se prea apropiau de călăreț, întâlneau gloanțele lui și copitele fugarului. Până-n ziuă se prelungi grozava luptă cu turma lupilor flămânzi ce goneau prada cu spume la gură, când, în fine, renunțând la biruință, se împrăștiară în nesfârșitul stepelor, lăsând în urmă-le un lung șir de ... de sub petre; și în calea lui se călăuzea de paserile zburătoare, de luceafărul zilei, de stelele de noapte, asculta pământul, întreba văzduhul, și niciodată nu rătăcea. În sfârșit, el ajunse la malul Donului, pe șesul căruia se întindea o mare tabără de oșteni. Abia trecuse printre cele dintâi corturi și ... dar răsplata frumoasă! Să luăm domnița sau țara Moldovei! — Vom lua domnița, strigară cu toții, învârtind ca niște trestii sulițele între degete, și, dacă
Mihail Săulescu - Celei așteptate
... Mihail Săulescu - Celei aşteptate Celei așteptate de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Tu ce mă faci să cânt și să visez acuma, Eu văd că ești departe, și poate n'ai să vii... Și cine ești, eu nu știu, cum cine sunt, nu știi; Dar simt că ești frumoasă, că ochi albaștri ai, Că porți ceva în tine din rozele de Mai, Tu, care ești departe — și ... ai să vii... ... Și cine știe? Poate e visul meu de vină, Căci el îți dete viață, și doar în el trăești, Tu, care azi nu ești — Și poate nici odată aevea n'ai să fii... Dar eu visez — și visul aripile-și întinde, Dar eu visez — și ...
... afară Fira se ciudește Și mi se sfădește; Fata tort răschiră, Fuse pline-nfiră Și-nfirând oftează, Jalnic lăcrimează Și lăcrimând tace, Căci n-are ce face. Fira mi-o vedea Și din cap dădea Și din grai grăia: Fată, draga mea! Nu știu cum, nu-i bine, Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat De te râd prin sat, Și porți jale-amară De te râd prin țară! Nu știu ce-i cu tine Că deloc nu-i bine Că oftezi mereu, Lacrimi verși din greu Și tot gemi de sună, Parcă ești nebună, Și-apoi zile întregi Tu tot vii și ... ce s-ar stânge. Dar Fira din greu Îi zicea mereu: Că Ionel glumește Însă n-o iubește. III Anei nu-i plăcea Mă-sa ce zicea, Deci se tot gândea, Moartă se făcea Și mi se punea P-o laviță lată Mândru ridicată, Iar Fira-i punea La cap făclioare ... Inima-i râdea: Dinafară plânsul La inimă râsul, Pe limbă suspinul Sub limbă veninul. Ana tremura, Fira cuvânta, Vezi drăguța ta?! Doamne, Doamne, ea Până ce trăia Cât te mai iubea Și te mai dorea! Și mi-a spus anume, Că
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... și le distruge mereu bizarul spirit al naturii, de ani de zile bătrînul entomologist adună, rînduiește, clasează în vederea întregirii operei lui începute. Acum bucuria ce-o avea de-a umbla singur i-au luat-o anii mulți, și cum puterile nu-l mai ajutau, el a insuflat-o copiilor, și, în timp ce clasează, aleargă ei pentru dînsul, aducîndu-i prada culeasă. Fiecare zi și fiecare seară își aduce tributul ei, și colecțiile se împlinesc cu încetul. Un ... înalță și ea, bilete albe zboară schimbîndu-și locul ca niște gînduri de dragoste, și iată o frîntură de steag, iată și o fundă roză ce și-a luat zborul de pe cine știe ce umăr de femeie. Goana după nectar începe și din 'naltul ramurilor, din umbra scorburilor, din împărăția florilor, din pădurea măruntă și deasă a ierburilor ... și albastre veneau straniile flăcări, galbene și purpurii, negre și albe jucau, de la răsărit spre apus, chemate parcă de o tainică putere, gonite de cine știe ce mîini nevăzute. Fără să se oprească pe un ram, fără a se coborî pe o floare, ca zorit de cineva din urmă, trecea ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... Aș răguși zadarnic vrând să le dovedesc Că mintea-n om nu crește cu lunile și ani, Cu toate că cercarea pre minte sprijinește, Și ce câștigă numai cu anii; însă vremea Nu dă esperiență la cei ce nu pricep A lucrurilor reguli; iar omul silitor La ea s-ajungă poate și-n vârsta tinereții; A mele vorbe însă vor ... crede un vrednic cap de oaste, Văzând lățită țara și dușmanii învinși. De nu va putea, însă, pe sine-a fi stăpân, De nu va ști a trage cu chip plăcut pre oameni, Și nu se-nduioșează văzând plângând săracul, De-o dreaptă judecată nu e povățuit; În scurt, dacă năravul îi este vicios, Se vor mira de dânsul fără să îl iubească, Și lauda silită le va ieși din ... Aș prefera îndată pre care-ar fi mai simplă, Decât pre cea isteață și ageră, dar rea, Oricare faptă bună aș crede bucuros, La cel ce nu se-ngrașă din binele altora. Deși pe răbuș numai el știe să însemne Tot însă nu se-ncrede unui risipitor ...
Ion Heliade Rădulescu - Muștele și albinele
... de căpătâi, Ele pișcă mai întâi; Și că-n fine, peste toate, Fără însă , fără poate , Musca este coconeață, Că se pune poponeață Peste tot ce-a viețuit, Peste tot ce s-a mâncat, Pe orice s-a cheltuit Și-n colibă, și-n palat. Prin deci dar argumentau Și așa învederau ... Dau și ele prin dreptate, Prin progres și libertate Și prin câte alea toate. Și zbierau la lumea-ntreagă Ca să judece, s-aleagă, Nimănui nu mai da pas, Zbârnâiau Și se puneau Avocaților pe nas. Timpul muștelor venise Ca și timpul la ciocoi, Căci natura se stârpise, Producea tot la ... Se aflară ăi muscoi, Și zburau și zbârnâiau, Se-ndesau, se repezeau, Unul p-altul se-njurau; Și la luptă când erau, Piept la piept nu cutezau, Ci dau tot pe dinapoi, După legile mai noi. Și în mierea ce furau, Acolo se și-necau. Iar albinele tăcute, Ca oricare muncitor, Erau toate prevăzute Dinapoi cu acul lor. Ș ziceau, laborioase: "Noi de ceară să ... armat, fetele mele; însă știți ceva mai bun? Vă cătați de lucrul vostru și de binele comun. Miere cât de multă fie și apuce măcar cine ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
... de pruni. Rămâi pe gânduri. Parc-ai vrea să știi cine odihnește sub pământul încărcat cu ștevie și cu urzici... Parc-ai vrea să afli ce locșor a căzut la fiecine din cei ce odihnesc acolo... Cu mulți ai copilărit, mulți te-or fi mângâiat și pe unii poate că i-ai iubit. E trist. Dar e și mai ... hămăie și te vestește că e la locaș de om. Copiii sunt galbeni și slabi, zdrențăroși și fără chef, căci la Paște n-au cu ce se înnoi, la Moși n-au cu ce să-și cumpere fluiere și hârâitori. Zmeurile nu mai vâjâie pe la Sân-Petru. Dascălul Nicuță nu mai cântă cu o sută de băieți într-un glas: O daĂ¡tă-i una, uĂșna! doĂ³rdoĂ³ paătrĂș! Nunta de azi se cheamă sărăcie ... goală chiar la sărbătorile împărătești. În locul școalei lui Nicuță, școala primăriei, ca un palat frumos, încăpător, dar pustiu și fără spor la carte. — Ce e asta, lele Ancuțo? am întrebat mâhnit, privind în toate părțile. Și de ce-ați ajuns în halul ăsta? — Ei, maică, ce ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... nu vorbește, Cât parcă ceva-l doare și nu știu ce-i lipsește; Că-i tot mereu pe gânduri și-i vecinic supărat. Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele, Frumoși în zi de pace și tari în zile grele Și ... ajungă la fereastra zăbrelei, din călare, Luându-i de pe frunte cununa cea de flori!... Și-ndarn mi se-ncercară vitejii pețitori, Căci nici unul nu poate să facă vitejie, Să capete pe fata crăiască de soție! Pe loc ce vestea fetei lui Crai-Încetinat Ajunse pân la curtea lui Tabără-mpărat, Acesta prinde suflet și iar înveselește, Și plin de bucurie feciorilor vorbește: O ... vesel mult, căci eu Voi ști din voi pe care să-l las în locul meu! Grăbiți tustrei la Craiul din Meștera-Cetate Și-acel ce-aduce fata, acela va domni!... Așa vorbi-mpăratul și dulce-apoi zâmbi. Atunci Voinic-Zorilă ieșind merge la staur*; Alege-un roib sălbatic, cu frânele ... gură și flacără pe nări Și poate să vorbească cu stele și fortune! Încalecă pe dânsul, căci dânsul îți va spune Prin vorbe tot aceea ce
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... până la creștet. C-un glas de-ți era mai mare mila, începu să mi se tânguiască, ștergându-și ochii cu mânecile. — Nene Tămăduene, ce să mă mai fac? îl spăl, îi dau să mănânce, și nu mai știu ce vrea. Am tăiat toate alea din curte. O cloșcă cu pui mai rămăsese, și mi-a păpat-o și p-aia. Puii o ... dânsa, ș-a căzut moartă în mijlocul lor! Și eu n-aveam pe nimeni decât pe ei. Mă simțeau din depărtare. Și de nu puteam să le dau îndestul, știi, ca oamenii, mă credeau. După ce se jucau pe lângă mine, plecau mulțumiți, care încotro apucau. Și începu să plângă. — Ce să mă fac, vai de zilele mele! La un miez de noapte, ce să mă pomenesc... cu el, câinele... începu să dea cu sabia în ușă, apucat de alte alea. Striga cât îl lua gura: Turețchi duh! turețchi ... și l-am repezit pe ușă afară. — Nu e nimic, Susano, nu e nimic, îngânai eu, neștiind cum s-o mai mângâi. — Ei, nu
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
... suflet. Oamenii din satul lui și din cele-nvecinate povesteau că el are-n pivniță poloboace de irmilici și dimerlii de galbeni, dar ― lucru ce se-ntâmplă rar ― nime nu-i bănuia aceasta. Se-nțelege că poloboacele și dimerliile erau creațiuni ale fanteziei, însă într-o scatulcă veche de fier ce era șrubuită de podelele unui ietac mic se adunase, din moși-strămoși, fără avariție, dar cu economie, mulți ochi de vulpe și mulți bani albi ... Miron prisăcarul, care-i spunea povești și-l ținea pe genunchi, sunt amănunțimi neinteresante. Adesea s-ascundea în câte-un saltar de scrin, ca să nu știe nimeni unde -i, or[i] în vo ladă veche cu lumânări de său, din care ieșea uns ca dracul. El observase că nu pe el, ci pe dădacă o batjocuresc totdeauna, ci de aceea nu trecea zi fără comedii. Dădaca lui era roaba Maria-țiganca, dar era clar cum că ea nu putea fi fiica tătâne-său. Ea era de-un boi mijlociu, dar părea naltă în trup pentru că era subțire. Cu păr negru și totdeauna ... îs moșneag acum... ― D-apoi că nici