Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE SĂ SARĂ
Rezultatele 431 - 439 din aproximativ 439 pentru FACE SĂ SARĂ.
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... DREPT ÎN PUSTII. LA CONAC! VAI DE BIETUL GOGOL, CE ERA SĂ PAȚĂ! Ai voit, amice, ca mai nainte de a o tipări, să citesc eu, în manuscript, cartea românească ce tu ai compus sub titlul de Manualul vânătorului și, după citire, să-mi și dau părerea asupră-i. Pentru atâta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc; dar, teamă-mi e că, acordându-mi mie o așa amicală și lingușitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine, o, iscusite vânătorule! Oare ... medicinii veterinarii sunt mai peste tot locul foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte și de fapte interesante, care pot să placă și să folosească oricărui cititor. Ca să fiu, dar, drept și să te pun îndată la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină de pe urma cuvintelor mele, recunosc, iubite autorule, că, deși tu n-ai avut de gând, ca liricul nostru străbun Orațiu, să arăți poeților din viitorime poteca cea bună, însă tot ai știut, chiar și în materie de vânătorie, să urmezi părinteștile lui povețe, luând drept deviză tăcută a scrierii tale, faimoasele lui versuri din Arta poetică: Omne tulit punctum qui miscuit utile ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... lor. Noi trăim fără a ne gândi la viitor. Viitorul nostru este pentru noi asigurat și reglementat de mama natură, care ne îndatorește să iubim la timp, înmulțindu-ne, și să murim la timp, reînviind iarăși în noi reproduceri nenumărate. Noi nu simțim chinurile sufletești ale mustrării de cuget, ale invidiei, ale nesațului de avuții și ... genunchii din răsputeri să sparg învelitoarea mea. Dar silințele mele erau zaÂdarnice, căci pielicica învelitoarei în care mă aflam, fiind elastică, se-ntindea fără să se rupă. Atunci în desperare mi-am scos paloșul din teacă și am început cu sârguință a borteli în larvă. Îmi sucÂcese2 ... melodioasă și-ți prevestesc, dragul meu, un viitor mare ca cântăreț, dar totodată sunt mâhnită, înțelegând că în tine se dezvoltă un suflet poetic. Trebuie să știi, fătul meu, că astfel de creaturi petrec o viață ticăloasă, din cauză că devin lăsători, nebăgând în seamă să-și hrănească corpul, ci flămânzi duc viața numai cu oftări și dorințe efemere. Pe de altă parte, fiind poet, tu nu ești demn de-a ... ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... atingea, într-un cuvânt, de România: obiceiuri naționale, port național, dansuri naționale, cântece naționale... toate aprindeau în sufletele noastre o electrică scânteie și ne făcea să zicem cu fală: Sunt român! și tot român Eu în veci vreau să rămân! România să trăiască Și-n veci steaua să-i lucească! În ceasurile acele de sperări măgulitoare, presimțirile inimii noastre, pătrunzând veacurile, vesteau României un viitor măreț, și, prin negurile aurite ale acelui viitor ... găsit în străinătate? și care nu se simte pătruns de o jale tainică și nesfârșită, când aude buciumul și doinele de la munte? O! trebuie să nu aibă cineva nici o picătură de sânge în vine, nici o scânteie de simțire în inimă, pentru ca să nu se înduioșeze la priveliștea patriei sale și să nu iubească pe fratele său, poporul român. Aruncă-ți ochii la oricare român, și-l vei găsi totdeauna vrednic de figurat într-un tablou. De ... întinerește cu natura, căci o iubește cu toată dragostea unui om primitiv. De aceea și toate cântecele lui încep cu frunză verde . Lui îi place să se rătăcească prin desișul pădurilor; îi place să pocnească și să cânte din frunze; îi place ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se poate, înflorirea minții de trunchiul de care se tine și să povestesc mai mult înșirarea logică a gândirilor mele, decât să analizeze substratul lor pasional. Voiu reproduce deci, din viata mea numai ceea ce voiu crede neapărat pentru înțelegerea modului meu de a cugeta ... câte unul. Îmi aduc aminte că într'o zi, când eram fată la așa numărătoare, am auzit numărul quatrevingt și mă miram eu cum puteau să fie așa de mulți! Viața noastră bine înțeles era foarte restrânsă, petrecută numai între noi; Duminica ne duceam la biserică, căci tatăl meu îmbrățișase credința ... de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă să le facă mai largi de cum cerea talia nostră «căci, spunea el, copiii cresc». În această încunjurime de muncă și de intețire intelectuală s ... ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... s-a încheiat. Munții, învinși, se dau la o parte. Zarea se deschide. Din stânga, de sub curmătura unui deal, vine râul Bahna să întâmpine, să salute sosirea marelui fluviu la pragul țării, cu al cărei pământ și destin se leagă pentru totdeauna. Din ce depărtări scoboară și cât a ... un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne o dată numele în istoria neamului nostru, iată că tot aici, unde a descălecat acum optsprezece veacuri împăratul Traian, pune ... I, chemat să ia în mâna lui ageră și norocoasă destinele acestui popor și — redeșteptând în el strămoșeasca vitejie și putere de muncă — să-l pregătească pentru o nouă fază de propășire și de glorie. CORBUL. HINOVA Vaporul spintecă netezișul apei, aurit de cele din urmă raze ale soarelui ... se șterg ca niște năluci în urma noastră. Farmecul nopții se-ntinde ș-astâmpără toate zgomotele pământului. Malurile s-apropie, ca și cum ar vrea să-și șoptească ceva. Pe marmura vânăt-a apei luna cerne o pulbere de argint. Toate parcă se pregătesc ...
Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu
... cerdacul tău... Un om de stat (Wernicke, 1697) Donec eris felix... (Ovidius) De pe ochi ridici... Și era ploaie cu senin... E trist ca nimeni să te știe Zboar-al nopții flutur Ca o făclie... O, stingă-se a vieții... Urât și sărăcie Alei mică, alei dragă Dragoste adevărată ... Povestea Dochiei și ursitorile Ursitorile Mușatin și codrul Dragoș Vodă cel bătrân Peste codri sta cetatea... Între nouri și-ntre mare Doină (Ce stă vântul să tot bată) De-atâtea ori... 1881 Mănușa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller ) Scrisoarea I Scrisoarea II Scrisoarea III Scrisoarea IV Scrisoarea V Sarmis Gemenii ... Din când în când... Ca și Stoa ce pretinde... Doña Sol De-ar fi mijloace În zădar în colbul școlii... 1882 Apari să dai lumină Renunțare Nu mă-nțelegi Ochiul tău iubit Ochiul tău iubit (variantă) Dacă iubești fără să speri Și oare tot n-ați înțeles... Și oare tot n-ați înțeles... (variantă) Să fie sara-n asfințit Un farmec trist și nențeles Mușat și ursitorile Oricât de mult am suferit 1883 Luceafărul Doina S-a dus ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce otel să mă ducă. Iar acesta, fixând modestul meu bagaj și neținându-mă, se vede, de boier mare, mă duse la un mic otel din mahalaua capitalei ... intrând, te-am aflat fără mișcare, cu ochii închiși și cu capul într-o baltă de sânge. Acea priveliște imediat ne-a făcut să credem că v-ați împușcat în cap, dar la urmă, cum vezi, s-a lămurit chestia. Sinucigașul este megieșul d-tale. Deci după ... același cupeu, dar în vălmășagul și schimbările necontenite ale pasagerilor d-ta nu m-ai băgat în seamă... Și ce interes putut-a să vă inspire fizionoÂmia mea, ca să-ți rămân în amintire? Dar eu, căutând omul pe care doream a-l însărcina cu testamentul meu, nu te-am lăsat din ochi ... care m-au detrunchiat, aruncându-mă de la dânsa în toată vigoarea înverzirii și lepădânÂdu-mă în seama unei cauze fortunate. Ce putui apoi ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... eternității, de angeli nevăzut, Etern era și Fiul, cu Pater d-o ființă, Ca dânsul fără margini și fără început. Când pater al puterii, voind să-l glorifice Ca un moștean al gloriei, ca Verb și creator, Puteri, virtuți într-însul să se identifice Și-ntr-însul să cunoască p-al lor începător, Cerești, eterii trombe în spațiuri răsună, Puteri, tării de angeli svol repezi, lin se pun; În juru-Omnipotenței miniștrii toți ... tot; La vocea-i mundiferă creația așteaptă Și laudă, mărire din arpele lor scot. Și spirite, și geniuri, și minți ce nasc știință Se-ntrec să se închine la Marele Cuvânt, Prin el să se-ntregească în toată-a lor ființă Și-ntr-însele să cheme al lui coborământ. O nouă sărbătoare în ceruri se serbează; Trag toți cu-ardoare sfântă, aduc carul cel viu Ce splende de lumină și ... s-ar mai ținea, S-ar precipita-n spațiu spre-eterna lor pierzare Și una peste alta zdrobindu-se-ar cădea. Ast uiet ce ar face totala-anomalie, Amestecul, ciocnirea, zgomult material, În ceartă elementele, cutremur în tărie, N-ar face ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... documentale. Perspectiva se cuprinde întru a dispune toate părțile întregului, așa încât să nu vă întâmpine lacune esențiale alăturea cu detalii superflue; nemic să nu fie de prisos, nemic să nu fie descusut; cele importante să reiasă în relief pe primul plan, cele secundare să se umbrească pe planul al doilea, cele accesoare abia să mijească mai încolo. Tabloul cată să aibă un fond sau un cer: la începutul operei schițarăm în câteva cuvinte generale starea Europei de atunci. Apoi apare figura cea curat românească a ... Conde; domnea papa; domnea Calvin; domnea toată lumea.... afară de regele Carol IX. Un singur eveniment de genul aceluia prin care se ilustrase oarecând Ierostrat face să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare nu se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"? În ... de mirare dacă el își pierdu mințile. Șahul Persiei îi trimisese în dar un elefant: țarul îl tăie în bucăți fiindcă bietul animal nu vru să stea în genunchi denaintea majestății moscovite. Pe patul morții el cugeta... cum să ...