Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PICIOR
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 671 pentru DE PICIOR.
Costache Conachi - Visul amoriului
... žEu sînt floarea viorica, îmi zicea, care-ai ales Dintre celelalte toate priimindu-mă-ntr-ales. Vom merge acum în grabă la palatul fericit, Unde de veci lăcuiește amoriul cel proslăvit. Te va bucura privala unui loc ce-i lăcuit De dragoste, de trufie și de tot lucrul poftit, Dar să nu te-nșeli să cauți la fetele ce-i vedea, Căci te voi goni îndată de supt aripioara mea.â€� Iată dar că să deșchisă o poartă chiar de robin, Pîn-în vîrf înfășurată cu ramuri de frunză de spin. Doi salcîmi de dinlăuntru cu candelele de flori Înșira printr-a lor frunză zefirii măgulitori. De o parte canapeaua unde-amoriul odihnea, Învălit cu trandafirii ce zînele curăța, Și într-alta Afrodita, în brață cu Chipidon, Cu pepturile lipite petrecea în ... mi-au zis cu mînie, căci aceasta nu-i iertat.â€� Și îndată cu iuțală lăsîndu-mă pre pămînt, Asămenea precum este și viforul cel de vînt, M-au luat pre-a sale brață într-un așternut de flori Unde petreceam o viață ce-o doresc de mii ...
Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei
... Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei La băile Cleopatrei de Dimitrie Bolintineanu I Să stăm p-această stâncă ce se prevede-n valuri! Aceste scări tăiate în lespezi de granit Recheamă o regină ce-n umbr-acestor maluri Venea să răcorească al ei sân înflorit. Vedeți această scară de dalbe mozaice Ce duce către băi? Picioarele-i plăpânde călcat-au pe aice Când trupa grațioasă de vergine finice, Ierihoene roze puneau sub pașii săi. II Dar soarele se culcă... Tăcere!... O femeie Apare-n acest loc! Cosița-i voluptoasă, în aure ... răspândă torente dulci de foc. Ca soarele în raze-i ea arde în voluptate. O mantă de regină pe umeri râura. Iar albele ei sclave, de vise îmbătate, Tapete prețioase aștern în calea sa. Pe lespede de marmur cu aur poleite Mantila-i purpuroasă se mișcă... A căzut, Și sclavele-i suave, ca vise înflorite, Formează împrejuru-i un cerc ... trece-o sărutare Aicea pe pământ! Putere, fericire și nume mândru, mare, Nu vor putea să-mpuie la viermii din mormânt. O floare se usucă de crivețe bătută; Dar soarele cel dulce o poate-ntineri. Iar tu, o, vană umbră! odată abătută, Nu vei mai înflori! Dar unde-i frumusețea a ...
... Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru ... timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călimanilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe ...
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
... luase la ochi; îl vedea lucrând când la alde neica Burcilă, când la aleșii ori la fruntașii satului, când la taica popa. Totdauna găsea el de lucru; la toți muncea și la toți sporea lucrul lui. Când însă muncea și pentru dânsul, munca nu-i da în spor. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. Daca vrun prăpăd de la niscaiva lighioane, ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvârșire; de bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pământul, de nu se mai alegea nici praful de dânsele; ba uneori porumbul se tăciuna, ba lăcuste, ba potop, ba toate relele numai pe capul lui cădea. Sătenii, megiașii lui, puseră mâna cu toții ... picioare, cum se zice, și folos nici cât negru subt unghie. Nevoile îl năpădea din toate părțile și el nu mai știa ce să facă. De câte ori intra în casă, de atâtea ori și sfrijita de Sărăcie îi rânjea în bătaie de joc. Într-una din zile, iată că și nevestei îi abătuse să facă și născu un dolofan
Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)
... Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel) Lui Octavian Goga de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , III, 844, 23 mai 1912, p. 1. Am fost o grămadă pornită sub același steag. Am schimbat de steaguri și ne-am răzlețit. În taberi ne-am strîns din nou, baricade de hîrtie am înălțat și am schimbat de taberi, precum am schimbat și de baricade. Dușmanii de ieri am redevenit prieteni. Prietenii de ieri suntem astăzi dușmani. Stropul de venin căutat cu îndîrjire pentru a fi picurat în rana pe care i-o cunoșteai potrivnicului lacrimă de înduioșare s-a prefăcut și spinul ce-l țineai la îndemînă, în prinos de floare și în vorbe de părere de rău. Grămada s-a răzlețit, fiecare căutîndu-și drumul. Cel ce-a slujit un steag a căutat să-și ... ne este prielnică. Menadele te așteaptă, și crede că, orice vei face, un destin fatidic ne cîrmuiește ; și dacă va fi să fii odată sfîrșit de bestii, lira ta singură va mai pluti și va mai vibra ca lira miticului Orfeu pe valurile Hebrului. Baricadele de hîrtie se vor dărăma cu tine și singur cu steagul tău vei merge, sătul de taberi, să-l împlînți la urma urmei în inima ta, singura redută sfîntă și demnă de
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei de ostenire Spre tainicul lăcaș creștin, Și glasul lui răsună frânt: — ,,Lăcaș al limpedei științe; Al dorului lumesc mormânt, Izvor al veșnicei credințe; O, singuratică ... Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei de ostenire Spre tainicul lăcaș creștin, Și glasul lui răsună frânt: — ,,Lăcaș al limpedei științe; Al dorului lumesc mormânt, Izvor al veșnicei credințe; O, singuratică ... Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... raiul contemplației grațiilor ademenitoare. Și Adam, neÂfiind poet, nici platonist, a mușcat din pomul cunoștinței și a căzut... Așa astăzi de aceste pilde sunt milioane, pentru că noi neÂcontenit umblăm rătăcind prin codri de pomi ai cunoștinței și, încurcându-ne în mrejele nevăzute ale ispitei, cădem, ne ridicăm și iarăși cădem, până ajungem la mormânt, de unde nu ne mai sculăm. Și această mișcare este lupta pentru existență, lupta penÂtru pasiuni și agonisirea de glorii, de renume, și din toate acesÂte dobânzi câștigate cu muncă trupească sau spirituală coroana tuturor cuceririlor este dragostea unei femei ce o iubim, și cu ... tinereții și amorului în potirul unei floricele, ce-și serÂbează fericirea întru o rază a soarelui, sorbind o picătură de rouă aninată de pistilul ei. Și eu cu pasiune am strâns-o în brațe, simțind cum ea de înfocatele mele sărutări se topește, trupul ei gingaș se micșorează, lunecă, dispare... Și când mă trezii cu un acces de tuse, țineam în brațe numai perina de puf, pe care îmi odihneam capul... III O, ce noapte fioroasă, ce cumplită iarnă afară! Viscolul mi-a troienit ferestrele odăiței în care
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi ... a lirei mele acord și armonie? Uitați-vă că vântul deja le-a și luat. Nu vă jucați cu omul, când îi vorbiți de moarte! Cu-asemenea speranțe de viitor, de soarte, Ce-i mai vorbiți de glorii, d-un sunet svolător? Ce ! darea unui suflet! aceasta este glorie? O, voi, care promiteți toți timpii la memorie, Aveți d-unde promite? aveți ... prin umbrele funebre, Credința mea pătrunse ca ochi printre tenebre; Instinctul ei profetic destinu-mi revelă. Adesea al meu suflet în visele-auree, Pe aripe de flăcări svolând spre empiree, Văzu divine câmpuri, și moartea devanță. Să nu-nscriți al meu nume pe pietre cumpărate; Un monument pe suflet e mare ... la flăcări, la vânturi și la unde Ast luth ce n-are sunet la suflet a răspunde; În ceruri mă așteaptă alt luth, de serafimi. Peste curând ca dânșii trăi-voi a viață În verva imortală ș-eterna dimineață Divinelor concerte, în hor ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi ... a lirei mele acord și armonie? Uitați-vă că vântul deja le-a și luat. Nu vă jucați cu omul, când îi vorbiți de moarte! Cu-asemenea speranțe de viitor, de soarte, Ce-i mai vorbiți de glorii, d-un sunet svolător? Ce ! darea unui suflet! aceasta este glorie? O, voi, care promiteți toți timpii la memorie, Aveți d-unde promite? aveți ... prin umbrele funebre, Credința mea pătrunse ca ochi printre tenebre; Instinctul ei profetic destinu-mi revelă. Adesea al meu suflet în visele-auree, Pe aripe de flăcări svolând spre empiree, Văzu divine câmpuri, și moartea devanță. Să nu-nscriți al meu nume pe pietre cumpărate; Un monument pe suflet e mare ... la flăcări, la vânturi și la unde Ast luth ce n-are sunet la suflet a răspunde; În ceruri mă așteaptă alt luth, de serafimi. Peste curând ca dânșii trăi-voi a viață În verva imortală ș-eterna dimineață Divinelor concerte, în hor ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă furnica un sălaș întreg de țigani din care își alegea slugile. Mai avea apoi sub stăpânirea lui un taraf de lăutari care îi cântau de inimă albastră în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se ... al cărui cuvânt puteai zidi o cetate; însă avea cusurul că era din firea lui grabnic la ocară și la pedepse ca toți acei deprinși de mici a porunci și a fi ascultați. Dacă se întâmpla că, scos din răbdare de neascultarea sau obrăznicia vreunui țigan, poruncea să i se dea câteva bice la scară după obiceiul de atunci, tot el îl chema apoi la dânsul îl mustra cu cuvinte părintești și de multe ori cel bătut, dacă își recunoștea greșala, nu se întorcea de la el cu mâna goală. Conul Manole era însurat cu o femeie