Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI DE SUS
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 655 pentru CEL MAI DE SUS.
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
... l dau nu numai biografii străini, dar și literatorii români, care au binevoit a se ocupa cu scrierea vieții mele, eu aș fi mai înaintat în bătrânețe decât chiar Nestorii mai sus-numiți ai Academiei Române. După Lexiconul de conversațiune al lui Meyer (Meyer's Konversations-Lexicon) , eu aș fi născut la 1806; și, nu mai demult decât sunt câteva săptămâni, "România literară" mi-a dat aceastași vârstă; astfel, aș număra 85 de toamne, n-am pretențiunea de a zice primăveri. Să-mi fie permis a rectifica această dată. Eu sunt născut în Iași, la 6 septembrie 1817, după ... și dar acesta, ajuns domn, nu putea să încredințeze creșterea și îngrijirea copiilor săi și a mea decât aceluia care făcuse din el cel mai învățat boier de pe timpurile lui. Noi găsirăm pe abatele LhommĂ©, deși octogenar, încă în plină vigoare și profesor de retorică, de limba și literatura latină la colegiul din LunĂ©ville, colegiu comunal care se bucura de o mare reputațiune prin capacitatea profesorilor și care a produs
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
... în tăcere și a verzii și-ntunecatei lumi a pădurilor. Siretul, în văratica sa lene, e oprit adesea în drumul său de iazuri mari, încunjurate cu papură ce-și înalță ciucalăii copți în soare, cu stuf, cu măturile mohorâte ca blana de urs și răgoz verde. Pe malurile iazurilor jur împrejur mătreața de un verde tânăr strălucește ca mătasa, iar în mijloc ochiul verde cel clar al apei pare negru, reflectând în el umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte-un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața ... aude plin și languros sunetul clopotului, care umple inima cu pace. Într-un asemenea sat stătea pe deal curtea bătrânului Oleanu. Ea avea forma descrisă mai sus. Înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara, cu ciubucul în gură și cu fesul pe ceafă, uitându-se ... totdeauna pieptănat cu îngrijire și acoperit c-un bariz verde, ochii ei mari și sprâncenați aveau o nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel ...
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
... Nicolae Filipescu: este un discurs întreg în care tratează, fără glume, raporturile literaturii cu politica. Subiectul se impunea: literatul se lasă, în momentul acela, ademenit de politica cea mai propriu-zisă: politica colorată hotărât. Încă din noiembrie 1896 Caragiale publicase în Epoca articole politice. Seria s-a continuat în 1897 și a ... apoi Caragiale în broșură, prezentându-le acolo ca simplu reportaj. El pomenea cu o deosebită satisfacție această publicație a sa; tot astfel vorbea, mai târziu, cu o vădită mândrie de broșura 1907. În iunie 1897 apare în Opinia din Iași un elogiu foarte fierbinte al lui Take Ionescu de Caragiale, elogiu plin de preziceri strălucitoare: Take Ionescu va fi fost o adevărată glorie pentru vremea și țara lui. Textul acesta l-a reprodus dl Romulus Seișeanu ... II-a și următoarele apare un articol: RUMĂ„NIEN, WIE ES IST Von einem rumaenischen Patrioten, cu această notă a redacției: Expunerea de mai sus este datorită unuia dintre cei mai însemnați publiciști români. Ea dă o imagine nefardată a stării de
... curat au amețit Ș-așa de răul lui s-au dus și de acasă. POSTELNICUL Apoi ascultă-mă, să-ți spun eu, jupâneasă; Așa obrăznicie de-acum să nu mai faci, Că te voi învăța cu gura să mă taci. ZOIȚA Asemene știință nici dumneata n-o ai. POSTELNICUL Pricini de supărări poftesc să nu-mi mai dai. Și cum de îndrăznești să-ți bați de mine joc? Atâta numai, zău, tu ai acum noroc, Că pe stăpâna ta eu foarte o slăvesc, Nădăjduind curând soție s-o numesc. Și întru ... Zamfirița? Această eu doresc să știu mai lămurit, Având cu dumneata ceva și de vorbit: Eu, domnul meu, aud că dumneata voiești La însurarea mea de-aici să mă smintești? Că dumneata te pui cu mine de un rang? Așadar te poftesc să-mi tălmăcești pre larg Aceste ce aud. NOULEȚ Mă rog de iertăciune, Dar dumitale eu nimica n-am a-ți spune, Căci rangurile sunt de către toți știute, Iar slujbele apoi a mele sunt mai multe. POSTELNICUL Cum? Cum? Cu dumneata să fac potrivă eu? Nicicum nu mă unesc, ferească Dumnezeu! La Suțu am luat caftan de ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... Iar mai cu seamă apă ușoară-n cale grea. LIMBĂ-DULCE Nu se temea de broască, era voinic moș Tincă, Dar tatii-i era groază de apă... și-n opincă. Iar bei? JUMĂTATE Încă o dușcă... Mă arde setea-n piept. LIMBĂ-DULCE Bețiv mai ești! JUMĂTATE Gândește... de ieri de când te-aștept! Pe astă culme goală, încredințată nouă, Mâncăm răbdări prăjite și bem numai când plouă; Cât despre somn... LIMBĂ-DULCE Nici vorbă... Pândarului ... bucium se aude în codri... Ce-o fi oare? LIMBĂ-DULCE Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare. I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți, Și mai era cu dânșii... mult am mai râs văzându-l... Un soi de hop-peoparte cu portul și cu gândul, Numit Ciubăr și Vodă. (Se îndreaptă spre fund.) JUMĂTATE Știu, un nebun de soi Cu visuri de domnie, cum sunt mulți pe la noi. LIMBĂ-DULCE Dar ce văd colo-n vale, în țara ungurească? JUMĂTATE Ce vezi? LIMBĂ-DULCE O ceată ... năprasnic a cărui largă gheară Rupea cumplit dușmanii și-n țară, și-n afară. Pe vremea lui boierii ostași erau, ostași Cum n-au mai fost!... Acuma nepoții lor trufași, Mici râvnitori de ...
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... birocrat sau locuitorul nerăzlețit din oraș nu o dată cu înfiorare își închipuie pe acel nenorocit, care pe neașÂteptate a fost prins de turbatele valuri sau viscole, în care el e împins la pieire, trecând prin orele fioroase de schingiuiri ca ale iadului, și ajungând la nesimțirea agoniei, apoi la somnul etern. Astfel de pericol e mai îngrozitor decât cel mai crunt asalt din răzbel, unde omul, fie cât de mișcat și fricos, totuși, simțindu-se în mijlocul camarazilor, pe nevrute se electrizează de la cei mai curajoși, primește oareșcare voinicie și, împins de impulsul geneÂral, cu supunere și fără a-și da seama, pășește înainte prin ploaia de glonți și rețeaua de baionete. De aceste gânduri eram cuprins când odată, ducându-mă de la Odesa în ospeție de Anul Nou la una din fiicele mele, măritată în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită ... era foarte bogat, avea moșii în diferite districte. El era ca toți oamenii pe care norocul îi dezmiardă: cheltuitor și în colosalele sale nebunii nebăgător de seamă. Cu toate că avea vârsta de cincizeci de ...
Vasile Alecsandri - Zis-a badea
... Zis-a badea Zis-a badea c-a veni Luna când a răsări. Ies afară, luna-i sus, Bade-a venit și s-a dus! Ies afară, luna-i jos, Badea nici că s-a întors! Unde ... pe așteptate? ,,Taci, lelițo, c-am venit De cum luna s-a ivit. Și te-aștept pe după casă Sub răchita cea pletoasă". ,,De-ai venit, bine-ai venit, Trandafirul meu iubit! Că cu tine mă mai ieu De
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... sale. O colonie de otomani goi și flămânzi, ce nu mai găseau adăpost în țara lor, ceată compusă din vagabonzi, dezertori din armată, bandiți scăpați de prin închisorile Turciei, s-a aruncat într-una din zile ca un nor de lăcuste peste munții Dornei. Sub cuvânt că făceau comerț de cherestele, ei începură a stoarce munca locuitorilor în modul cel mai răsunător, apăsându-i în tot feliul, comițând chiar crime, pângărind familiile și locașurile sfinte, astfel încât mâna lor lacomă și cruntă izbuti în scurtă vreme ... sau să-și răscumpere cu viața prețul onoarei sale. II Dinaintea casei lui Nistor erau adunați toți locuitorii Dornei. Soarele apusese din dosul muntelui și de cealaltă parte se ivea luna însoțită de luceafărul de noapte. Un brad urieș învălit în rășină ardea din rădăcină pănă-n creștet, nu departe de casa lui Nistor, și coloana de foc, urcându-se în înaltul ceriului într-un lung vârtej de scânteie, se oglindea în undele limpezi ale Bistriței și lumina în depărtare stâncile sămănate pe plaiuri. Acest spectacol, cel mai frumos care se poate vedea noaptea între munți, se da de locuitorii Dornei numai la ocaziuni mari
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea (Heliade)
... Ion Heliade Rădulescu - Corbul şi vulpea (Heliade) Corbul și vulpea de Ion Heliade Rădulescu Corbul sta pe loc tot corb (Precum orbul e tot orb Și ciocoiul e tot ciocoi Cât sa-l cânți cu usturoi ... Nici acvilă devenise Precum vulpea-i promisese Pe când cașul îi ștersese. Ca un corb, dar, mai aflase, De pe unde tot umblase, Un codroi de cașcaval; Și cu dânsu-n cioc se duse P-un copac și mi se puse Ca un bun industrial. Vulpea, tot ca jupâneasă Ce cam ... O, Doamne! ce frumusețe! Ce pasăre! ce minune! Ce splendoare! ce mândrețe! Dar unde-i gurița lui? Cui s-o ceri și cui să spui? De l-aș auzi o dată N-aș da-o pe lumea toată." Cerbul toate le-auzea, Se făcea că nu simțea: Își căta de cina sa, Cașcavalul își mânca. "Doamne corb! o rugăciune! Excelență!... plecăciune!... Altețea domniei-tale Trece peste-un deal ș-o vale, Încât vestea ți s ... când a fost, Pe când era tata prost, Că vulpea c-o zicătură Îi ștergea cașul din gură; Dar acum e altcevaș, Gura nu mai pui pe caș. Hei, vulpoi de
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... vis le desfășoară a uitării neagră noapte, Parcă altul le-a trăit... A ascuns în tine Domnul un tezaur de virtute, Dar ți-a dat ochi plini de visuri, negri, mari, cu gene lungi, ți-a sădit în sânge sâmbur de dorinți necunoscute, O, credința ta e mare, dar cu-atâtea nopți pierdute, Maică, unde vrei s-ajungi? Trupul tău plin de viață n-a știut ce e iubirea, Gura ta nesărutată numai sfinți a sărutat, Tu ești moartă pentru lume, — dar ... Să-i supuie mersul tainic; ea ni-e mamă și stăpână... — Maică, cine bate-n geam? ...................... IV Prin trupul ei străbate un lung fior de gheață: E el — și-ar vrea să creadă, ca alte dăți, că nu e... Un val aprins de sânge îi năvălește-n față Întunecându-i mintea. Ea sare și-i descuie. Iar el s-arată-n ușă ca-ntr-un pervaz de scânduri, Și-un clește de foc parcă i-a strâns inima ei. Din noaptea minții sale, din vălmășag de gânduri, Un glas adânc îi strigă: ,,E încă timp
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă ... smucindu-se și îmbrâncindu-l cu toată puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă-n pace!" Dilijența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt doi călători, care se așează împreună cu conductorul, poftit de ei, la aceeași masă. Din convorbirea călătorilor se lămurea bine împrejurarea. La tactul de