Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BINE ȘI LA RĂU
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 604 pentru BINE ȘI LA RĂU.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu mintea cântăreau ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... când i s-ar fi uscat gâtlejul. — Na, toți: popa din Moghileni, A Fărămiței din Benza, ieri, când o venit cu cânepa la baba lui Farcaș. Și... el... Mitru chiar. — Când? — Acuma... acușica... e la primărie, vorbește cu niște flăcăi. Moșneagul își stăpâni furia și răspunse: — Așa ceva știu și eu; da vezi că nu-i îngăduisem să facă vorbă. Apăi om vedea noi. Cu bine. Și Toader Odobac își îndreptă o dată șalele și porni. Nu găsi pe Mitru la primărie și se întoarse dintr-o întinsoare acasă. Mitru sta în mijlocul ogrăzii și cioplea un leaț la un gard. Bătrânul se duse de-a dreptul la el: — Mi-ai poruncit coliva? — Ce colivă, moșule? — Mi-ai luat măsură de sicriu? — Ce sicriu, moșule? — Mi-ai săpat ... mai merse puțin încolo, pământul parcă se schimba: încetul cu încetul, câmpul se îmbrăca, imașurile începeau să-și desfacă lăvicerele până departe, încolo, spre Cotruți. Și mergând așa, gândurile bătrânului se adunau și se risipeau, parcă se luptau între ele; multe-multe îi mai veneau în minte. Și ...
Grigore Alexandrescu - Uliul și găinile
... Grigore Alexandrescu - Uliul şi găinile Uleul și găinile de Grigore Alexandrescu Ion prinse un uleu și, ducîndu-l acasă, Îl legă cu o sfoară, Lîngă coteț afară. De o vecinătate așa primejdioasă, Găini, cocoși și gîște întîi se îngroziră, Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obicinuiră. Începură să vie cît colea să-l privească, Încă și să-i vorbească. Uleul cu blîndețe le priimi pe toate; Le spuse că se crede din suflet norocit Pentru vizita-aceasta cu care l-au ... ntoarcă dup-a sa datorie. Mai adăogă însă că daca dumnealor Îi vor da ajutor Ca să poată scăpa, El le făgăduiește — Și Dumnezeu cunoaște cum vorba și-o păzește — Că la orice primejdii va ști a le-ajuta: Încă din înălțime, el le va da de știre, Cînd asupră-le vulpea va face năvălire ... lăsă-ndoială; Și găinele proaste, ce dorea să găsească Pe cineva destoinic să va să le păzească, S-apucară de lucru: azi, mîine, se-ncercară, Și cu ciocuri, cu unghii, abia îl deslegară. Uleu-și luă zborul. Dar se întoarse-ndată,
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie
... să nască În locu-ne ființe mai rele decît noi, Ce-n grab or să-ntărîte mînia ta stelească, Prin fapte mai cumplite, prin crime și război. Ce! ai uitat tu oare potopul d-altădată, La care, cum s-aude, destul ai conlucrat, Atunci cînd tata Noe în luntrea-i deșălată Plutea pe universul subt unde înecat? Ei bine! omenirea ce moșteni pămîntul, Ființe, lighioane, ce-n urmă s-au ivit, Întrec ele p-acelea ce ș-au găsit mormîntul În marea adîncime și ... au nutrit? Cîmpiile de astăzi sînt ele mai mănoase Decît cele antice? măgarii mai deștepți? Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase? Tigrii mai cu blîndețe, și oamenii mai drepți? Nu, nu! bagă de seamă să nu faci o greșeală, De care mai în urmă amar să te căiești; Ba încă să ... globul n-o merita viață, Poți să-l prăjești în voie-ți, eu nu mă-mprotivesc, Dar azi, topește numai a inimilor gheață, Și
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... un frate bogat, care locuiește în alt sat. De ce nu te duci la dânsul să ceri o mârțoagă de iapă, pe care să ieșim și noi la vânat, că mi s-a urât clocind acasă pe vatră? - Ia nu mai trăncăni și tu de acolo, Țugulea ologu, îi ziseră frații râzând, mai bine mama noastră să se ducă la unchiul să ceară pentru noi doi cai, căci noi suntem vrednici a încăleca și descăleca. Țugulea înghiți rușinea, plecă capul în jos și tăcu. Muma, tot mumă. Se duse la frate-său și ceru doi cai pentru frații cei mari și o iapă pentru Țugulea. Frate-său îi dete bucuros, mai cu seamă de milă pentru Țugulea, ca să poată umbla și el. Nu mai putură de bucurie frații când le aduse mă-sa caii. Țugulea nu se putea mângâia pentru că era olog și nu știa cum să facă să se înzdrăvenească. După câteva zile Țugulea zise că ar dori să meargă și el cu frații lui la vânătoare. Râseră frații de el. Apoi daca se rugă și mă-sa de ei, îl luară și pe dânsul. Se gătiră și
Ion Luca Caragiale - Vizită...
... — Ionel! Ionel!! Ionel!!! Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! Nu e frumos, când sunt musafiri! Iar eu, profitând de un moment când trâmbița și toba tac, adaog: — Și pe urmă, d-ta ești roșior, în cavalerie. — Maior! strigă mândrul militar. — Tocmai! zic eu. La cavalerie nu e tobă; și maiorul nu cântă cu trâmbița; cu trâmbița cântă numai gradele inferioare; maiorul comandă și merge-n fruntea soldaților cu sabia scoasă. Explicația mea prinde bine. Maiorul descalică, scoate de după gît toba, pe care o trântește cât colo; asemenea și trâmbița. Apoi începe să comande: — Înainte! marș! Și cu sabia scoasă, începe să atace strașnic tot ce-ntâlnește-n cale. În momentul acesta, jupâneasa cea răgușită intră cu tava aducând dulceață și cafele. Cum o vede, maiorul se oprește o clipă, ca și cum ar vrea să se reculeagă fiind surprins de inamic. Clipa însă de reculegere trece ca o clipă, și maiorul, dând un răcnet suprem de asalt, se repede asupra inamicului. Inamicul dă un țipăt de desperare. — Ține-l, coniță, că mă dă jos ... Ajutor! moare copilul! Ridic pe maiorul, îi deschei repede mondirul la ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... la urs? Pe acolo nu se poartă antereie și giubele. — Care vra să zică ar trebui să mă îmbrac nemțește... — Negreșit, asta e și părerea d-lui Ernest care are să te întovărășească. — Hum!... Să mă schimosesc acum la bătrânețe; asta nu-mi prea vine la socoteală. Dar la urma urmei poate că ai dreptate. El ținea seamă de părerile totdeauna bine cumpănite ale femeii lui. Astfel dânsul comandă să i se facă trei rânduri de haine evropenești mai subțiri și mai groase pentru toate timpurile, și când croitorul i le aduse, se îmbrăcă în noul său costum de voiaj și se puse în fața unei oglinzi. — Halal îmbrăcăminte, zise el pufăind de râs, parcă-s un neamț calic de cei care scot măsele la ... ziua cea mare hotărâtă pentru plecare și trăsura cu opt poștalioni suri trase la scară, conul Manole își sărută soția, își luă ziua bună de la slugi și se sui în trăsură având la stânga pe franțuzul Ernest iar în capră pe vătavul de curte și ...
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
... munți, sau acele desimi de copaci ce le numim foreste. Îmi va zice cineva că, cu astfel de bizare dispozițiuni, călătoria nu plătește un ban și că, fără să părăsesc capitala unei țări, aș putea găsi toată materia pentru favoritele mele contemplațiuni. Ei bine, voi răspunde la o asemenea observațiune că este o eroare și încă o eroare prea groasă. Să luăm de esemplu Neapole, acest oraș sau cetate, cum veți voi să-l numiți; este în adevăr un muzeu ... sunete din acel ingrat instrument. Dar, ca să nu merg mai departe cu particularitățile, reviu iarăși la subiectul acestei narațiuni, adică la cantatrița mea ambulantă, și arăt că, pentru prima oară, o văzui în sala de mîncare de la otelul New York din Florența. Ea era italiană și cînta acompaniată de o chitară. Avea o voce forte și sonoră, dar cam defectuoasă la unele note, însă știa foarte bine a înlătura aceste defecte uneori prin deminuirea vocei, iar alte ori rărind timpul muzical; cînd esprima vreun pasagiu delicios, ea da notelor un ... Acești oameni țineau o casă de joc la noroc. Acolo jucai pentru prima oară banco-faro, bacica și
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... după cum mi-a spus domnul... Dar sfântu-i taie vorba: — Drăguță, să ierți, domnul acuma are alte treburi; mai du-te și te mai plimbă; vino aldată. — Bine! a zis Poetul cuviincios. Și s-a-ntors la plimbare jos. Dar nu s-a mai dus în oraș; s-a dus la țară... Era o zi blagoslovită de vară... Limpede și cald... în depărtări se-ntindeau, cât apuca ochiul, câmpuri aurii cu spicele coapte, și aci aproape se auzeau într-o adâncătură fâșiituri de coase și cântece de cosași. Poetul s-a apropiat de unul dintre muncitori, care trăgea cu gresia pe buza coasei, si i-a zis ... acuma, drept să-ți spun, nu e vreme potrivită să i te-n-fățișezi; e foarte supărat pe oameni, fiindcă-i vede cum se-nvrăjbesc și dușmănesc între ei și gata-gata să facă iar războaie și vărsări de sânge; și domnul este peste măsură scârbit de purtările lor, și chiar se gândește cum să-i pedepsească amarnic, cu foc, apă, cutremure și alte răni, ca să-i aducă ...
... răspântie, îi dorește de bine, apoi cotește la stânga și o lasă să meargă cu ceilalți mai departe. Până acasă ea merge însoțită de fete și de flăcăi. Între flăcăi este și Miron, care, precum de la sine se înțelege, totdeauna merge alăturea cu dânsa. Peste puțin, ei lasă apoi ulița, trec un pârleaz de la dreapta și merg pe o cale mai scurtă, pe poteca dintre vii, pe la Fântâna Corbului, unde izvorăște apa cea bună. Până aci merge Miron. Mai departe nu. Aici apoi, câteodată, fetele și flăcăii se opresc și Marta roagă pe Miron să cânte. Și adeseori casele din satul apropiat abia se mai văd, când fetele și flăcăii pleacă și lasă pe Miron singur la Fântâna Corbului. Odată, de mult acum, cântase atât de frumos, încât vremea se întâr- zia și singură Marta mai cuteza să rămâie șezând pe iarbă. — S-au dus toți! grăi Miron îngrijat, când se văzu singur cu Marta. — Nu ... doina! îi zise ea cu stăruință, apăsând mâna pe umărul lui. — Nu mai pot, îi zise el, răsuflând din greu, apoi se ridică. — Bine, zise ea. O să cânți altă dată. Miron privi câtva timp în fața ei, îi apucă după aceea mâna și ...
... dăinuiască.â€� Și, bucuros, îndată a făcut semn și tulpina lucie s-a acoperit de ghimpi. Dar trecătorii tot se opreau; și mai nu era unul care să nu se repeadă, lacom, la floarea minunată. Deosebirea stătea numai în aceea că fiecare lăsa și câte o bobiță de sânge în vârful vreunui ghimpe. Iar din ghimpe sângele a pătruns, încetul cu încetul, în pământ, s-a ... în bluza, și-ntr-o dimineață floarea trandafirului se desfăcu roșie, aprinsă, ca sângele. Spinul stătea ursuz alături. Iar de la o vreme se trezi și-n dânsul pizma că prea nu-l bagă nimeni în seamă. „Uite cum se închină toți tradafirului, și mie nimeni.â€� Și se rugă de Dumnezeu să-i schimbe și lui floarea, să i-o facă roșie, bătătoare la ochi ca a trandafirului. Atunci Dumnezeu și-a zis: „Veșnic o să se ia pe pământ un lucru drept altul; căci numai eu pot ști că ce am menit ... dăinuiește; oricum s-ar schimba fața, soarta rămâne aceeași!â€� A făcut Dumnezeu un semn, și floarea spinului se făcu roșie ca focul... Și-au trecut mereu drumeții, și