Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNȚELEGE BINE

 Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 454 pentru ÎNȚELEGE BINE.

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau necon­tenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprin­dea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la Mos­cova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)

... vor aprinde ca să se stingă iarăși, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... și numai ăla va ști bine că lumea asta a fost o lungă și aceeași poveste. A fost odată un împărat. Împăratul avea o nevastă. Amândoi aveau ... o umbră, o umbră șchioapă care se ducea cântând. — Tim, tam, tam, tim, tam, tam... Făt-Frumos este șchiop... și nimeni nu leagănă mai bine ca el, și nimeni nu mângâie și nu sărută mai dulce ca el... Tim, tam, tam... umbra s-a topit, adormi și rămâi ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

... in altri luoghi del Medi-terraneo.» Despre părerÄ­ de felul acesta, ilustrul meÅ­ amic Ascoli vorbesce serios, dar nu le iea la serios, și bine face. Să ne întrebăm dară încă odată: Cine sunt AlbanesiÄ­? Care să fie adevărata lor provenință și raporturile lor maÄ­ cu sĂ©mă cătră Români ... totuși pretutindenea prin analisă se descopere celtismul. Elemente germanice la FrancesÄ­ sunt fĂ³rte multe și palpabile, întocmai ca elementele cele slavice la Români. EÄ­ bine, slavismele la Români, ca și germanismele la FrancesÄ­, fiind accidentale, aprĂ³pe tĂ³te s'ar putĂ© gonĂ­, fără ca prin acĂ©sta să se ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor

... cu stâlpări și cu ramuri întru întâmpinarea lui Hristos, precum au făcut astăzi, la înviiarea lui Lazar. Că și cei mici și cei mari striga: Bine e cuvântat cel ce vine în numele Domnului, Osanna, celui dintru înălțime. Dară (oare pentru ce) această despărțeală între cei doi morți și între cest ...

 

Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace

Miron Costin - Letopiseţul Ţărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace de Miron Costin LETOPISEȚULŬ ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA AARON-VODĂ ÎNCOACE, DE UNDE ESTE PĂRĂSITŬ DE URÉCHE VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ, SCOSŬ DE MIRON COSTINŬ VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ ÎN ORAȘŬ ÎN IAȘI, ÎN ANUL DE LA ZIDIREA LUMIEI 7183, IARĂ DE LA NAȘTEREA MÎNTUITORULUI LUMII, LUI IISUS HRISTOS, 1675 MESEȚA... DNI Istoricii, adecă scriitorii de cursul anilor acestor părți, carii pomenescÅ­ de descălecatul cel dentâiu a țărîi noastre și Țărîi Muntenești: Bonfin, mare istoric, de Dachia, sau Dația — latin. DionÅ­, la viața lui Traian-împăratul — latin. Topeltin, ungur; iară pre acești doi au urmat. Aceste au scris de Dachia, cum au descălecatu-oă TraianÅ­, împăratul Rîmului, în anii de la Hristos 1202, pre socoteala vrĂ©milor, cu rîmlĂ©nii. Istoricii leșești carii au scris și lucrurile domniilorÅ­ Moldovei: Crorner au scris latinește, Dlugoș latinește, Stricovschîi litfan, leșește, Piasețschîi, vlădicul de Premislia, latinește. Istoricii leșești pre carii au urmat răpăosatul Ureche vornicul: Bîlschîi, Martin Pașkovschîi. Acești doi au scris leșește. Și aceste încă dzicÅ­ că moldovenii sint den rîmlĂ©ni. Iară de descălecatul celÅ­ ...

 

Gheorghe Asachi - Voichița de Românie

... Ștefan, care iubește foarte pe fiia sa, ar fi dispus a răscumpara a ei eliberare prin mari sacrificii. Vlad: Planul e bine combinat și merită un ferice rezultat. De aceea, la lucru, că fortuna favorează pe acii întreprinzători! Osman: Din partea mea voi face cele pentru alți ...

 

George Bariț - Inimile mulțămitoare

... vă până atunci. Eu trebu[i]e să mă despart pe câteva minuturi și am nădejde că, nefiind eu de față, voi vă veți purta bine. CORNELIA: Nu fii îngrijat, domnule, de nimic. Noi nu ne vom depărta din această casă. Aici vom arunca pila. Cu aceasta nu e nici o ... avea bunătate a ne chiema. Căci știi, domnule, jocul nostru câteodată e cu sgomot și... uităm să numărăm câte au bătut! QUINT[ILIAN]: Bine. Eu voi veni să vă duc. Rămâneți în pace. (Merge.) Scena 2 CORNELIA, IULIE, EMILIA IULIE: Să cercăm care va putea arunca pila mai de ... au comăndat. IULIE: Și atunci să bea câte un păhărel mai mult? DION[ISIE]: Ce mirare dacă să întâmplă și de aceste în soțietate? Vezi bine, eu îmi hotăresc a păzi cumpătul, dar tovarășii... tovarășii... soție­tatea!... Oh, aceasta fu pricina și în zilele trecute, când încărcasăm cam multișor ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... de a vă adresa o întrebare foarte serioasă și de o mare importanță pentru Principate, la care vă rog să-mi răspundeți categoric: bine sau rău am face dacă am proclama noi înșine Unirea definitivă a Moldovei și a Valachiei, după ce am ales un ...

 

Vasile Alecsandri - Iașii în 1844

... o idee destul de lămurită despre acea parte a Iașilor pe care o numesc orientală, neavând alt cuvânt ca să o botez mai bine. Acum, amestecă-le pe toate la un loc în închipuirea ta, aruncă-le ca niște jucării dinaintea ochilor tăi, și de vei produce un totul ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul şi forţele Anatolida sau Omul și forțele de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I. Empireul și Tohu-Bohu 2 II. Imnul creațiunii 2.1 I. Lumina 2.2 II. Firmamentul 2.3 III. Apele 2.4 IV. Astrele 2.5 V. Peștii și păsările 2.6 VI. Animalele pământului 2.7 VII 3 III. Viața sau androginul 3.1 I 3.2 II 3.3 III 3.4 IV 3.5 V 3.6 VI 4 IV. Arborul științei 4.1 I 4.2 II 4.3 III 4.4 IV 4.5 VIII 4.6 IX 4.7 X 5 V. Moartea sau frații 5.1 I 5.2 II 5.3 III 5.4 IV I. Empireul și Tohu-Bohu Înalt, mai sus de ceruri, la locul nemuririi, În sfânta atmosferă luminii celei vii, De unde-emană viața; și râul fericirii Adapă, răcorește cereștile câmpii, Și spiritul agapei burează ambrozie Și-nmărgărită câmpii eternei beatituți, Spre-a crește-haritatea, angelica tărie Din care purced pacea, divinele virtuți; Pe muntele de aur, în stânci de adamante, Cu pulbere de stele, verzit de imortali, Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante ...

 

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

... la o prăvălie unde se degustau capodopirele unei vechi rachierii neerlandeze. După RuysdaĂ«l, Van-Brouwer și Van-der-Hoogh. Nicăieri nu mă reculegeam mai bine ca în acea încăpere îngustă și cam întunecoasă, ce ar fi putut face cinste oricărei locuințe de burgmaistru sau de staroste de breaslă, așa bogat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>