Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (LUNA) MAI

 Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 703 pentru (LUNA) MAI.

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... mare reputațiune prin capacitatea profesorilor și care a produs mai mulți bărbați însemnați ai Franciei. În casa părintească n-am fi putut fi mai bine tratați decât în sânul familiei LhommĂ©, sub supravegherea activă a abatelui. Eram cei întâi din clasele noastre. Dar după un an politica ... a lui Mihail Sturdza, și după a căruia recomandațiune noi furăm încredințați pastorului Ionas, în timpul petrecerii sale la Berlin -și aceasta era mai neîntreruptă —, era unul din vizitatorii cei mai deși ai casei pastorului. El priveghea de aproape studiile noastre, ba devenea chiar profesorul nostru de religiune. Sub dictarea lui am scris în limba franceză ... eu cel întâi am întrebuințat în limba franceză cuvintele de Roumain și de Roumanie . La Berlin, pe timpul petrecerii mele, și chiar în saloanele culte, mai tot așa de puțin cunoscute era și numele de Moldauer sau Vallache . Mie mi se zicea der schwarze Grieche , pentru că aveam părul negru, și ... petreceam ordinar în Pomerania, la Schwienemunde, pe atuncea un mic orășel pe țărmurile mării, sau la Hehringsdorf, sat mic, tot pe țărmul mării, și recomandat mai ...

 

Mihai Eminescu - Către Bullatius

... Mihai Eminescu - Către Bullatius Epistole, I, 11 Cum ți se pare, Bullațiu, Chio, falnicul Lesbos, Samosul cel elegant, Sardes, cetatea lui Cresus? Smyrna ori Colophon? Mai mari, mai mici decât faima? Ori sunt nimic alături cu câmpul lui Mart și cu Tibrul? Au preferi vrun oraș din cele-nchinate prin Attal? Ori de ...

 

Mihai Eminescu - Către Bullatius (Horațiu)

... Eminescu - Către Bullatius (Horaţiu) Epistole, I, 11 Cum ți se pare, Bullațiu, Chio, falnicul Lesbos, Samosul cel elegant, Sardes, cetatea lui Cresus? Smyrna ori Colophon? Mai mari, mai mici decât faima? Ori sunt nimic alături cu câmpul lui Mart și cu Tibrul? Au preferi vrun oraș din cele-nchinate prin Attal? Ori de ...

 

Vasile Alecsandri - Mihu copilul

... provincialism din Moldova. Asemenea se zice ai în loc de ani , cei în loc de ceri etc. În unele părți ale României pronunțarea cuvintelor, deși mai puțin corectă, e mai dulce și chiar mai ↑ Pușca are deosebite numiri. În munții dinspre Ardeal e numită flintă și-n alte localități durdă. ↑ Românul e înzestrat de natură cu un ... care făceau atacul dintâi pentru ca să-l silească pe dușman a-și dezveli puterile. Oamenii însărcinați cu harța erau aleși printre cei mai îndrăzneți și mai iubitori de luptă, de-acolo vine cuvântul hărțăgos pentru ca să exprime un om gata de ceartă. În balada lui Mihnea-vodă și Radul Calomfirescu ... C-avem dor de harățit. Hai la harță voinicească Și la joacă războiască. Etc., etc., etc. ↑ Tablou sublim de adevărată poezie. Una din cele mai încântătoare creații a închipuirii. Ar crede cineva că poetul ce a improvizat balada lui Mihu este același care a dat ... Ca doi negri tauri Și ca doi balauri. ↑ Cântărețul care la începutul baladei numea pe Mihu vătăjel de lotru , cânta în locul versurilor de mai ...

 

George Coșbuc - Pe drumul Plevnei

... ajută Dumnezeu, Noi, la Plevna, maică dragă. Tot la Plevna! Cum ne-adună! Eu de-acolo viu. Băiatul mi-e-n război acu de-o lună, Și m-am dus să-mi văd băiatul că-i la Plevna și-i al meu. Repede-mprejur se strânse ca prin farmec toată ceata ... voi acolo la băiatul meu, în foc! Dar ai fost! La Plevna, maică, toate-acum îți sunt știute, Ți-ai văzut și tu băiatul, ce mai vrei să vezi acum? Să te-ntorci, în sat acasă; ia-ți toiagul tău și du-te. Noi suntem cu toții tineri zor avem și ...

 

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

... I - Îndreptarea bardului Oh, nu osândiți bardul dacă aleargă la redurile unde nengrijitoarea plăcere culcată pe roze râde de slavă. El era născut pentru o mai frumoasă soarte și, în alte ceasuri mai fericite, sufletul său ar fi ars de o mai sfântă flacără. Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât ... dulcele vedenii de prietenie și amor, pe rând, precum ele trec din cercul magic și strălucitor a bucuriilor vieții. Când inimile credincioase nu mai saltă, când inimile tinere au zburat, oh! cine ar mai vrea să lăcuiască singur astă lume pustie! Melodia V Junele menestrel purcesă la război, el este în șirurile morții; sabia părintelui său armă mâna sa ... ar fi răpit dragostele mele. Ah! căci nu era moartea, numai moartea! Dar nu, necredincioasa fugisâ. Acolo sta spânzurată alăuta care prefăcea în desfătări cele mai amare dureri ale mele; mâna care deșteptasă atât de ades pentru mine acoardele sale tresărea acum sub arzătoarele sărutări a falnicului meu rival ... a mea, visteriile aerului, a pământului și a mărilor să vor întinde la picioarele tale. Tot aceea ce închipuirea ne arăta

 

Thomas Moore - Melodii irlandeze

... I - Îndreptarea bardului Oh, nu osândiți bardul dacă aleargă la redurile unde nengrijitoarea plăcere culcată pe roze râde de slavă. El era născut pentru o mai frumoasă soarte și, în alte ceasuri mai fericite, sufletul său ar fi ars de o mai sfântă flacără. Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât ... dulcele vedenii de prietenie și amor, pe rând, precum ele trec din cercul magic și strălucitor a bucuriilor vieții. Când inimile credincioase nu mai saltă, când inimile tinere au zburat, oh! cine ar mai vrea să lăcuiască singur astă lume pustie! Melodia V Junele menestrel purcesă la război, el este în șirurile morții; sabia părintelui său armă mâna sa ... ar fi răpit dragostele mele. Ah! căci nu era moartea, numai moartea! Dar nu, necredincioasa fugisâ. Acolo sta spânzurată alăuta care prefăcea în desfătări cele mai amare dureri ale mele; mâna care deșteptasă atât de ades pentru mine acoardele sale tresărea acum sub arzătoarele sărutări a falnicului meu rival ... a mea, visteriile aerului, a pământului și a mărilor să vor întinde la picioarele tale. Tot aceea ce închipuirea ne arăta

 

Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan

... de teapa lui, și de acolea s-a gîndit numa cum să-i facă a-și petrece vremea în chipul cel mai plăcut. Așadar nu s-a mărginit la prînzuri și ziafeturi cu mîncări și băuturi care de care mai rare și mai scumpe ; a mai adus și tarafuri de lăutari și cîntăreții cei mai vestiți ; și pe urmă, dănțuitoarele și dănțuitorii cei mai aleși din orașul Bagdad. Toate chefurile astea, din zi în zi mai costisitoare, l-au aruncat pe Abu-Hasan în cheltuieli atît de nemăsurate, încît n-a putut-o duce așa mai mult de un an. Cum n-a mai întins masă mare, prietenii s-au făcut nevăzuți ; ba nici nu-i mai întîlnea oriunde i-ar fi căutat, fiindcă fugeau de el îndată ce-l zăreau, și dacă din întîmplare da piept în piept cu vreunul și ... an de zile. Am strîns atîția prieteni împrejurul meu, i-am îndopat cu cîte bunătăți mi-a dat prin gînd, pînă n-au mai putut, și acuma cînd nu mai ...

 

Ion Luca Caragiale - Crucea și semiluna

... sunteți alți? Sunt pitici acuma brazii cei înalți? S-a surpat Carpatul și, din rădăcină, Stânca se preface într-o moale tină? Nu mai curge Istrul în largul său pat, Și patriotismul vostru v-a secat? Mâine este lupta, lupta cea de moarte, De la care-atârn ... nu voi să tratez! Mergeți dar cu toții, bravii mei ostași! Sigur sunt că mâine unul n-o fi laș! Fiți îndată gata atât vă mai zic: Fiți la înălțime! și mai mult — nimic!â€� Și zicând acestea, cupa lui ridică; Din ochi, două lacrimi în cupa lui pică, Lacrimi de iubire pentru țara sa, Ce ... întrarmez. Chiar în zori de ziuă lupta s-a încins: Ilderim trufașul se declară-nvins; Vede că nu merge nazuri a mai face, Armele depune, solicită pace, Și semneaz-acele vechi capitulații, Drepturile sacre-ale acestei nații... Crucea-nvingătoare pe cer strălucește, Iară semiluna de groază pălește ...

 

George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...

... Să te saturi de viață   Și dulceața Traiului patriarhal! D-aia zic eu, prin urmare,   Vorbă mare: Că de-acuma, să mă tai, Nu-mi mai trebuie-altă cură   În natură, Să mă duceți cu alai! Meargă pictorii la țară   Ca să piară De căldură și de praf! Mie dați-mi ... Pentru ce să mor așa? Nu mai vreau țărănci naive,   Primitive... Mie dați-mi altceva! Dați-mi, dați-mi strada-ngustă   Unde gustă Omul viața mai

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... rază de pricepere care parcă-ți zicea: Degeaba, prietene, nu umbla să vinzi castraveți la grădinar! Cu toate acestea, n-a fost om mai naiv, mai lesne-ncrezător și mai ușor de tras pe sfoară ca el. De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după cai verzi pe pereți ... Însă de toate aceste însușiri nu se folosea față cu femeile. Între dânsele i se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic copil; și de aceea, nesimțindu-se destoinic să le ție piept, căuta mai bucuros societatea bărbaților unde apoi las pe dânsul, se dădea de cel mai strașnic răpuitor de femei. Osebit de aceste mici nepotriviri între feliul cum era și feliul cum se arăta, mai avea și alte cusururi; era leneș ca un împărat, mâncău ca un vlădică, risipitor și zgârcit totodată, sau, cu alte cuvinte, ieftin la făină și ... se minunau marcherii, și toate aceste întrețesute cu fel de fel de glume potrivite cu locul, cu jocul și cu societatea. Venea apoi masa, și mai zdravănă și mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>