Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4281 - 4290 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
Ion Păun-Pincio - Când trec...
Ion Păun-Pincio - Când trec... Când trec... de Ion Păun-Pincio Când trec pe drumul vechi și părăsit, O pace tristă parcă mă-mpresoară... Un vis uitat și-n vremuri irosit Mă-nvăluie cu umbra lui ușoară... Cum plâng poveștile de mai demult! Și-i trist... că nu-mi mai vine să le-ascult, Ți-i milă-n preajma unui zâmbet stîns, În care-o viață-ntregă s-a
Ion Păun-Pincio - Noapte (Păun-Pincio)
Ion Păun-Pincio - Noapte (Păun-Pincio) Noapte de Ion Păun-Pincio Se lasă pâcla sură pe nesimțite-n jos Și-n limpede albastru blând luna se ivește; Iar nemișcata pânză de apă-ncet albește, Se pare-un zori de ziuă blajin și somnoros, Și se desface-n tihnă pustie și adâncă Singurătatea albă a-ntinsului neant ! Doar tremurul de trestii pe țărmul celalant O turbură o clipă, sunând din stâncă-n stâncă... Apoi, se stânge totul în albul somnoros, Se țese parcă moartea din liniștea pustie – Și-i noapte, o dulce noapte de toamnă ce te-mbie În golul veciniciei să te cobori
Ion Păun-Pincio - Toamnă (Păun-Pincio)
Ion Păun-Pincio - Toamnă (Păun-Pincio) Toamnă de Ion Păun-Pincio Se lasă toamna tristă de parcă-i ce din urmă... Și-n galbenă lumină, ca-n jurul unui mort, Pustiu-i înflorește... O, toamnă, tu mă mângâi: Singurătăți deșerte și eu în suflet port. Din streșinile ude se scurg greoaie picuri: Să-ntârzie sfârșitu-i, îi plâng la căpătâi... Iar din frunziș pornește lin freamăt de aramă, Ca glasul stâns de clopot și irosit pe
Ionică Tăutu - Epitaf (Tăutu) Epitaf de Ionică Tăutu Informații despre această ediție Publicată de Mihail Kogălniceanu în Alăuta românească (nr. 5, 1838, p. 52–54). Zac fără suflare, În vecinic-uitare Aici în mormînt ; De toți despărțită. În veci părăsită, Mă-ngrop în pămînt. Așa-i la o floare, Ce-a vîntului boare, Cu-a zorilor plîns O să fac să răsaie ; Săcerea d-o taie, Tot lustrul i-au stîns. Mărirea, averea, Norocul, puterea, Toate-s acum lut ; Și nu duc cu mine, Decît rău sau bine. Ce-n lume-am făcut. Fericirea-i dusă, Lumina-i apusă, Și tot ce-am lăsat Îi spre neuitarea, Și spre pomenirea Tristului bărbat. Inimilor vie, În nemernicie, Iară sfat le las, C-așa să petreacă, Cum ar vre să facă Într-al morții ceas. Rudele o slabă Mîngîiere aibă, C-în negrul pămînt Precum legea scrie, Întru vecinicie N-om vidè curînd. Așteaptă, cetește, Trecător oprește, Pașii nu grăbi, Marginea-ți va spune Uitatul meu nume, De voiești a-l
Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn
Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn Cântecul de leagăn de Iulia Hasdeu Traducere de Bogdan Petriceicu Hasdeu . Revista nouă , an. IV, nr. 11 — 12, 15 februarie — 15 martie 1892. Nani, nani, dormi, odorașul scump, al mamei odor, În culcușul tău, de vise cerești legănat ușor! Îngerul duios peste fruntea ta s-apleacă zâmbind, Ș-aripa-i de-argint pe-ai tăi ochișori Îi flutură blând. Nani, nani, dormi, dormi netulburat căci mama va sta, De-a dragul privind rumenele fragi pe gurița ta. Iat-o s-a deschis, iat-o iar s-a strâns plăpându-l boboc Un trandafiraș vesel zâmbitor l-al soarelui foc! Spicele de grâu parcă moțăiesc din cap lenevos; Colo-n stejăriș fâlfăie-n văzduh fragedul miros, Noaptea-ncetinel Învălește tot de jur-împrejur, Galeș adiind suflu-i răcoros c-un tainic susur. Paserea pe somn Ș-asterne-nchizând ochiul cel zglobiu, Iar cernitul corb s-ascunde pitiș În zidul pustiu. Din ascunzători ies la lilieci, zburând în târcol, Și din când în când al bufniței glas cobește a gol Dormi, puiuțul meu, de luna din cer privit drăgălaș; Sufletu-ți în trup e ca un ...
Iulia Hasdeu - Nu mă-mpiedica de-a plînge...
Iulia Hasdeu - Nu mă-mpiedica de-a plînge... Nu mă-mpiedica de-a plînge... de Iulia Hasdeu Nu mă-mpiedica de-a plînge Dacă am darul lacrimei Durerea în plîns o poți înfrînge Și speri ceva în boaba ei. Nu știi că-n plîns de-atîtea ori Poți să-ntrevezi o rază nouă Și că-i la fel cum pentru flori E-o reîmprospătată rouă? Nu știi că plînsu-i izbăvire La orice inimă înfrîntă? E ultima înveselire Ce-adesea durerea o cîntă. Cînd plîngi speranța nu te-nfrînge Și vezi ceva în raza ei O, lasă-mă, amice–a plînge Dacă am darul
Iulia Hasdeu - Primăvara și toamna
Iulia Hasdeu - Primăvara şi toamna Primăvara și toamna de Iulia Hasdeu 3 octombrie 1887 Același farmec verde Și ochiul nostru viu O primăvară verde Și-o toamnă-n arămiu. Că dacă primăvara, cu voci de păsărele Ne-nveselește-n cântec de paseri neînvinse, Și toamna calmă, tristă, cu vânturile grele, Ne liniștește-n taină cu umbrele ei stinse. O veselie albă Ce nu cunoaște haos; Pe când toamna în salba Îmbie la repaus. Inspiră fiecare o altă nostalgie Și-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunși: Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie; De cele ale toamnei suntem mereu pătrunși. Dorința de ieșire Adâncul cercetându-l; Dar toamna, c-o privire, Ne reculege gândul. În fiecare lucru un farmec poate fi! Aflându-l, omul știe să fie mulțumit: În primăvară simte nevoia de-a iubi, Pe când în umbra toamnei se vrea a fi
Iulia Hasdeu - Singurătate (Iulia Hasdeu)
Iulia Hasdeu - Singurătate (Iulia Hasdeu) Singurătate de Iulia Hasdeu Această poezie, scrisă cu cinci luni înaintea morții autoarei, a rămas în ciornă, fără a fi fost revăzută o singură dată (B.P.H.). Spiritus astra petit... Hai, suflete în zbor departe, Spre cer, pe-a viselor potece, Pe unde gînd profan nu trece Și n-ai de nici o grijă parte: Hai, suflete, cît mai departe, Pămîntu-n noapte să se-nece! Să ne-avîntăm în infinit... Sondînd superba înălțime Să rătăcim în zări sublime, În cer de-azur, locaș rîvnit; Dorind al tainei infinit, Uita-vom sumbra adîncime. Osuflet, duh ales și pur, Săltînd din pămînteasca tină, Să-ți rupi cătuși de vizuină; Deci, lasă-ți corpul, beci obscur, Și vino în eternul pur, Să facem baie în lumină. O, vino să ne bucurăm De-a fericirii plinătate! În drum de-o fi vreo greutate, Găsi-vom, totuși, ce sperăm; Căci vom putea ca să gustăm A liniștei singurătate. Și vom dezveli deodată Eterne taine, mult profunde, Ce infinitul le ascunde Acestei lumi, ce-n van le cată; Și vom zîmbi, ca de-o erată, De-a lumii ...
Iuliu Cezar Săvescu - În cetatea morților
Iuliu Cezar Săvescu - În cetatea morţilor În cetatea morților de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție În cetatea morților Liniște și pace, Iar deasupra porților, În cetatea morților, Crucea strâmbă zace. Pe cărarea stelelor Trece trista lună, Și-n tăcerea sferelor Pe cărarea stelelor, Sufletele-adună. Iar din sânul norilor, Lacrimile nopții, În surâsul zorilor, Cad pe sânul florilor Lacrimile nopții.
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki Cântarea lui Walmiki de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție I În țara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali, Acolo unde palmierii înalță frunți cutezătoare, Sub cerul tropicelor roșii, sub foc de raze orbitoare, Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali, Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină; Creșteau și florile de lotus, și albe flori de iacint, Și lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină, Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint. Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune, Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer; Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt deșertăciune, Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister. II “Brahma, Indra, o Kamadeva, Krișna, Agin, o zei puternici, “Puternici zei ce ne conduceți în lupta noastră pe pământ, “Deschideți porțile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici, “Dar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt. “Mi-ați dat destul, în taina nopții. Sub cortul meu de frunze late, “Să-mpace sufletu-mi, trimiteți ...
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare, Mai răsfoiam volume, uitate și bizare, Când cineva la ușe bătu ușor, ușor. Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre, Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor. La chinurile mele, la vechiul meu amor La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire, La palida Lenora, a cărei strălucire În lume n-are seamăn, și căreia, în cer, Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister, Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic: “O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€� Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare, “Aproape adormisem când ați bătut, Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€� Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală? Strigai încet: Lenora!â€� Ecoul, cu sfială Repetă ...