Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MORȚII
Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 574 pentru MORȚII.
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii era ...
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... acest profund cunoscător al inimii omenești, până într-atâta adora pe iubita sa Faustina, încât decora și gratiÂfica pe amanții ei, și până la moarte el nu a contenit să-i poarte cel mai adânc respect, mulțumind zeilor că l-au înzestrat cu așa soție credincioasă. Senatorii, în ...
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... ai găsit-o această veche antică? Sau poate umbla cu dânsa răposata ta bunică? Ori nu vezi că și lacheii râd de așa hodoroabă? Ah, moarte, vin’ mai în grabă! Decât să trăiesc cu-acela ce nu știe a trăi. Mergi, boierule, ce stai, și nu te mai tot ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea viscol șuierând. Iar scârboasa cucuveică ținterimul părăsește, Și cu-al său fioros țipăt, vaiet și moarte vestește. Tocmai atunci și Gafița de-al său amat interită, Se trăgea mai de tot moartă spre bordeiul părintesc, Căci neprihănita fată, de Iancu ademenită ... țâțișoarele în sân. Simțește că coasa morții la inimă o ajunge... Se înfioară de dânsa, și în suflet o durea! Însă ce ticălos oare de moarte îndelung fuge? Deci și ea, nenorocita, s-o întâmpine dorea... Dar, iată, zări prin ușă în cuptorul din căsuță Câțiva tăciunași pe vatră ce când ... ud; Ș-ațâțând focul o ține tatăl pe a sale brațe, Și iată că ea învie la pieptul tatălui său; Dar amețeala de moarte orbindu-i ochii cu ceață, Nu cunoaște pe-al său tată după așa leșin greu, Și zice cu umilință: “Oricine ești, om bun, du ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul
... i strălucire el însuși a pierit. Dispare-o națiune ca orice viețuiește. Tot are-un timp, tot naște, produce,-mbătrânește, Și apoi vine moarte, și totul e pierdut! Tot? Nu! Nimic nu moare, odată am născut, Deci mai putem a naște: am fost, putem fi încă. Om ... de lacrimi, de-ntristare Pe care rătăcirea-ți le face mai amare, Pe care dulci iluzii cu raze le-nvelesc Cum p-un deșert de moarte miragele plutesc Și fac mai crudă setea ce sânul tău încinge Când mincinoasa rază din ochii tăi se stinge. Regreți aici în viață plăpândele cununi ...
... tremurare. Apoi colonelul mă luă jos, puse piciorul în scară și se șterse ca o vedenie din fața mea. Am căzut din nou bolnav de moarte, în prada celei mai puternice spaime. Am zăcut întreaga primăvară, fără ca mătușile mele să știe pentru ce m-a întors boala. Nu ... s-ar fi topit. Grușan, care apucase dârlogii, se prăvăli și el. Dar într-o clipă se ridicară amândoi, se înfruntară ca doi dușmani de moarte, apoi colonelul scoase un strigăt spăimântător, se aruncă în șa, smunci dârlogii, învârti calul în loc și se năpusti pe poartă. Peste puțin l-am ...
George Coşbuc - Draga mamei Draga mamei de George Coșbuc Baladă Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Colo-n jos, în jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plină, Neted la trupină, Cu crengi rătezate, Spre pământ plecate; Iară lângă plop Este-o casă nouă Cu ferești vro două, Casă șindilită Mândru văruită, Cu fața spre soare, Cu ograda mare, Cu porți ridicate, Cu uși largi și late, Și cu prag de fag. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, În amurg de seară Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. C-așa-i dacă are Fira fată mare: Mi-o tot sfădește, Căci fata iubește Și se prăpădește Dup-un feciorel, Și-apoi pentru el Ea rabdă ocară Și-n casă și-afară De s-a dus prin țară Poveste și veste, Și-apoi nu-i poveste, Firei plăcea tare Feciorul pe care Fată-sa-l iubea, Însă el n-avea Averi grămădite, N-avea căsi și vite; Fira deci fierbea Și mi se ciudea, Căci dânsa voia Fata-i să iubească Pe-un fecior cu stare Și cu vâlfa mare... Tot așa și iară Și-acum stând ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... și-a-nturnat; Iar baba-nhoalbă ochii și-i zice așezat: De ce te tulburi oare și te ferești de mine, Căci eu din moarte scos-am pe mulți viteji ca tine Și-am fost sfătuitoare la multe vitejii... Dar unde mergi, copile? din care țară vii? Ci Grangur nu ...
George Gordon Byron - Oscar D'Alva
George Gordon Byron - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii ...
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... ai găsit-o această veche antică? Sau poate umbla cu dânsa răposata ta bunică? Ori nu vezi că și lacheii râd de așa hodoroabă? Ah, moarte, vin’ mai în grabă! Decât să trăiesc cu-acela ce nu știe a trăi. Mergi, boierule, ce stai, și nu te mai tot ...
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori Soacra cu trei nurori de Ion Creangă Publicată în Convorbiri literare , 1875 Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeșie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse și părăluțe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. Pentru a nu răzleți feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta și alta de-a stânga celei bătrânești. Dar tot atunci luă hotărâre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lângă sine — în casa bătrânească — și a nu orândui nimic pentru împărțeală până aproape de moartea sa. Așa făcu; și-i râdea inima babei de bucurie când gândea numai cât de fericită are să fie, ajutată de feciori și mângâiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: "Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici ...