Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMINAT
Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 1300 pentru LUMINAT.
Ștefan Octavian Iosif - Tălăngi
Ştefan Octavian Iosif - Tălăngi Tălăngi de Ștefan Octavian Iosif S-aud pretutindeni tălăngile sunând, Plâng unele cu larmă și altele-n surdină, Răspund și dau de știre că turmele-n curând Vor coborî la șesuri... În galbena lumină De-abia le-auzi cum sună, mai jos, tot mai departe... Le-adună vântul parcă în negre văgăuni Și-apoi le-alungă iar pe văi, și iar le-mparte Ca glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni... Trezite din prăpăstii de plânsetele lor, Cresc negurile sure, alunecând tăcute, Ies după stânci în pripă și pier ca un decor Retras de mâna unei ființe nevăzute... Apar din altă parte, sporind acum treptat, Și-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte, Iar piscul singuratic, sub cerul întristat, Posomorât își trage căciula peste
Ștefan Petică - IX (Ah, palidele umbre pe albele perdele)
Ştefan Petică - IX (Ah, palidele umbre pe albele perdele) Ah, palidele umbre pe albele perdele de Ștefan Petică Ah, palidele umbre pe albele perdele: Icoane de madone uitate-n mănăstiri, Parfumuri adormite în file de psaltiri, Ce trist le port în suflet în nopți adânci și grele! Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit, Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sunt lacrimi neștiute-n tainice suspine. O mână diafană ce lunecă pe clape Trezind din somn de veacuri dulci visuri de mormânt E tot minunea veche mai sus de orice cânt, Iar ochii par o mare de-adânci și triste ape. Și lampa ce veghează! Albastra ei lumină Căzând pe frunți plecate sub caldul vis tăcut Vestește vechea pace senină din trecut Ca ruga ce se-nalță în seri de lună plină. Afară e-ntuneric. Încet mărunta bură Din cerul greu ca plumbul se cerne amorțiu Iar noaptea e ca moartea pe sufletul pustiu Și eu mă duc ‘nainte pierdut în ceața
Alecu Donici - Bărbatul cu trei femei
Alecu Donici - Bărbatul cu trei femei Bărbatul cu trei femei de Alecu Donici Un om poznaș au fost schimbat Vro trei femei cu cununii, Fiind tustrele încă vii. Dar acolo era un aspru împărat, La care, cum au mers asemene știință, Au și găsit de cuviință Ca pentru așa faptă, Pe om să-l dea sub judecată; Iar spre mai aspră înfrânare, Judecătorilor au pus el înainte Să fie cu luare-aminte Și să închipuiască pedeapsa cea mai mare Unei asemene de pildă rea urmare; Că la de împotrivă, el hotărât era Pe toți a-i spânzura. (Asemene un împărat Nici pe la noi n-ar fi stricat.) Judecătorii văd că nu-i de șuguit; Să hotărască drept ei mult s-au sârguit, Și numai Dumnezeu de sus i-au luminat, Căci socotința lor aceasta au urmat: Ca omului să dea femeile tustrele, Îndatorându-se de a trăi cu ele. Norodul însă s-au mirat Pentru asemene prea slabă hotărâre, Și sigur toți au așteptat, Pe vrun judecător să vadă spânzurat. Dar n-au trecut nici patru zile Și s-au împrăștiet prin țară auzire: Că cel cu trei femei bărbat, De răul lor s- ...
Alecu Donici - Dorința românului din 1862
Alecu Donici - Dorinţa românului din 1862 Dorința românului din 1862 de Alecu Donici Să fie România de-acum în veci unită Și propășind în toate să fie ea menită, La răsărit să-nalțe pavilionu-i sus, Ca cele de apus. Să aibă România industrie și arte, Școli bune, răspândite în orișicare parte; Încât românii toți să fie luminați Ca cei de stat bărbați. Să fie România întinsă, mare, lungă, Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă, Să turbe alungând-o și rătăcind în dar, Să piară la hotar. Să aibă România puternică armată, În numele lui Ștefan ș-al lui Mihai chemată, Ca orișicând prudența o luptă-ar rândui, Să știe birui. Să fie România tot binecuvântată, Ca țară mult mănoasă, ca țară-mbelșugată; Străinul să-i aducă a sale bogății, Pe-a ei producte vii. Să aibă România comori asigurate, Să aibă navigații, să-și facă căi ferate; Comerțul ei să fie activ și răspândit, Ca mijloc de-nflorit. Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat, Ca să renască astfel frumoasa Românie, Întru eternitate mult binecuvântat; O fie, fie,
Alecu Donici - Gândul Gândul de Alecu Donici Stau, mă uit la ceruri, în a lor senin Trista mea vedere uimit rătăcește. Mă uit și la soare: de lumină plin El încălzind lumea pururea lucește. Dar soarele, cerul nu sunt depărtate, Iar legea naturii pe om au oprit Cu țărna-mpreună să poată străbate Mai sus decât este el înmărginit. Privesc mândrul vultur cum se-naripează, Cum fâlfâie-n aer zburând peste nori; Cum falnic răspică a soarelui rază, Se urcă, se pierde din ochi muritori. O! Atunci mâhnirea sufletu-mi apasă, Atunci îmi plec capul și adânc oftez: Omule! ființă slabă, ticăloasă, De ce după vultur nu poți să urmezi! Dar de-odată gândul în mine răsare Ca un fulger iute, ce e plin de foc, Se-nalță la ceruri, trece peste soare, Și cu neastâmpăr cată în alt loc. Toate le cuprinde, toate le măsoară, Află a lor timpuri, regule și curs, Plin de nemurire mai departe zboară La poarta veciei, la cel
Alecu Donici - Zi întâi aprili
Alecu Donici - Zi întâi aprili Zi întâi aprili de Alecu Donici Nu știu, zău, pe ce temeiuri Zi întâi a lui Aprili S-au menit din obiceiuri A fi zi de amăgiri. O zi numai în trei sute, Fără praznici, sărbători, Pentru niște șăgi plăcute, N-ar fi rău însămnători. Dar a lumii amăgire Nu are nici un hotar, Toate trec prin chibzuire Vicleșugului amar. Omul cel întâi căzură Prin amăgire din rai, Când nu era în natură Altă vreme decât Mai. Politica se-nvârtește Pe aceștii zile legi: Sfarmă, drege, hotărăște Soarta țărilor întregi. Diplomaticii înșeală La Septemvrii, la Ghenari, Caută, pândesc greșeală Și răstoarnă planuri mari. Toți supușii în tot locul Pe șefii lor amăgesc, Prin aceasta-și fac norocul, Cariera își lățesc. Femeile au prea multe Zile-ntâi a lui Aprili, Chiar deviza lor pe frunte Pare scris: întâi Aprili. Și bărbații iar pe ele Purure le viclenesc, Jură lor pe cer și stele, Dar credință nu păzesc. Cel ce cumpără sau vinde, Gândește la înșelat, În rar om nu se aprinde Cugetul acest de iad. Omul în sfârșit cutează A-nșela pre Dumnezeu Când prin ...
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
... chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și unul și ...
Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...
Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ți-ar arăta
Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ţi-ar arăta 4 [Oglinda cînd ți-ar arăta] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție Oglinda cînd ți-ar arăta Întreaga frumusețea ta, Atunci și tu, ca mine Te-ai închina la tine. N-ar fi mijloc să te privești Asemenea după cum ești Și idolatrie Să nu-ți aduci tu ție. Ochii în ea cînd ți-i arunci Dă tot să-ntunecă atunci Și dă te și arată Iar nu adevărată. D-aceea nu da crezămînt Oglinzii ce cu scăzămînt Îți face înșălăciune Și tot minciuni îți spune. Ci cîtă ești să știi, dă vei, Oglinzii ce cu scăzămînt Îți face înșălăciune Și tot minciuni îți spune. Ci cîtă ești să știi, dă vei, Da crezămînt ochilor miei, Fiindcă nu te-nșală Nici fac vreo greșeală. În ei te cată să te vezi Întocma pă cît luminezi Și d-într-a lor vedere Vezi cît ai putere. Crede-i săracii cînd îți spun Că numai ție să supun Și că le ești din fire A lor
Alexandr Puşkin - Prorocul Prorocul de Alexandr Pușkin Traducere de Alexei Mateevici Ardeam de sete sufletească Într-o sălbatică pustie Și o ființă îngerească Mi s-a ivit în cale mie. Cu șase aripi, luminoasă, Ușor de ochi mi s-a atins, Ca la o pajură sperioasă Vederea mea mi s-a deschis; Urechea mea mi-a pipăit Și vuiet mare-am auzit: A cerului cutremurare Și zborul îngerilor sus Și a juvinelor de mare Mișcări: întors, rămas și dus. Și serafimul luminat Deasupra gurii s-a plecat, Mi-a scos răutăcioasa limbă, Deșartă,-n veci nedreaptă, strâmbă, Și limba șarpelui-nțeleaptă Mi-a pus cu mâna sa cea dreaptă. Apoi cu sulița de foc El pieptul mi-a deschis pe loc Și inima tremurătoare Mi-a scos cu mâna grăbitoare, În locul ei cu repejune Mi-a pus un arzător cărbune. Ca mort eram eu în pustie Și-un glas de sus strigat-a mie: "Proroace, scoală, vezi ș-auzi, Cunoaște voia mea cea sfântă Și-n mintea celor orbi și muți Cuvântul ...
... dintre ruine. Aci singur și de lume izolat, adâncul cer Îmi deschide poarta sacră a obștescului mister Și cu gândul ce sclipește la lumina poeziei Văd în stelele de aur alfabetul veciniciei! Aripi! printre câte visuri poleite mă purtați! Câte raze pe-a mea frunte puneți dacă ...