Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUA FOC
Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 514 pentru LUA FOC.
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna Doamna Chiajna de Alexandru Odobescu Cuprins 1 I - MORMÂNTUL 2 II - NUNTA 3 III - FUGA 4 IV - PUSTNICA 5 Note I - MORMÂNTUL Clopotele bisericii domnești din târgulețul Bucureștilor băteau cu glas jalnic și treptat; iar de sus, de pe colnicea dealului dimpotrivă, le răspundea, cu răsunet tânguios și depărtat, mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. Era pe la sfârșitul lui februarie, anul 1560, și de curând se adusese în oraș trupul Mircii Vodă, cel poreclit Ciobanul, care, la 25 ale lunii, murise pe drum, când se întorcea din Ardeal [1] ; ori că boierii pribegiți acolo, pe care el se-ncercase, cu făgăduieli mincinoase și cu viclene jurăminte, a-i înapoia în țară, îi urziseră cu otrăvuri pieirea, ori că Dumnezeul milostiv se-ndurase în sfârșit de nevoile bieților creștini împilați de acest crunt stăpânitor și hotărâse acum ceasul asprei sale judecăți. De patru ori [2] Mircea fusese așezat Domn cu sila în țară de Poarta turcească, și numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale; iar mai ales pe boieri-i bântuia și-i muncea cu răutate, ca doară să le plătească cu amar și cu chinuri ...
Ioan Slavici - Florița din codru
... sa se scoale dis-de-dimineata, sa mature casa, crasma, curtea, sa fiarba mancare... si iarași sa mature, sa spele, sa taie lemne, sa faca foc și mancare - pana ce s-o face noapte; iar daca s-a facut noapte, sa se suie in podul casei, sa ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
Constantin Negruzzi - Negru pe alb Negru pe alb de Constantin Negruzzi Scrisori la un prieten Cuprins 1 Scrisoarea I 2 Scrisoarea II 3 Scrisoarea III 4 Scrisoarea IV 5 Scrisoarea V 6 Scrisoarea VI 7 Scrisoarea VII 8 Scrisoarea VIII 9 Scrisoarea IX 10 Scrisoarea X 11 Scrisoarea XI 12 Scrisoarea XII 13 Scrisoarea XIII 14 Scrisoarea XIV 15 Scrisoarea XV 16 Scrisoarea XVI 17 Scrisoarea XVII 18 Scrisoarea XVIII 19 Scrisoarea XIX 20 Scrisoarea XX 21 Scrisoarea XXI 22 Scrisoarea XXII 23 Scrisoarea XXIII 24 Scrisoarea XXIV 25 Scrisoarea XXV 26 Scrisoarea XXVI 27 Scrisoarea XXVII 28 Scrisoarea XXVIII 29 Scrisoarea XXIX 30 Scrisoarea XXX 31 Scrisoarea XXXI 32 Scrisoarea XXXII Scrisoarea I (Primblare) Mai 1837 După ce trece Podul Iloaei — mișeniță de judani stremțoși și puturoși — călătorul respiră mai ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu te ...
... de frumoasă, capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree și doritoare totodată ca gâtul lui Antinous. Ea-și culcă capul într-o mână și privi la acel tânăr călugăr cu o ...
Alecu Russo - Piatra Teiului Piatra Teiului (Legendă) de Alecu Russo Fragment dintr-o călătorie în Munții Moldovei Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ori Strauss, care leagănă într-o ușoară somnie bătrâna și molatica Vienă. Foarte mulți dintre tinerii noștri, întorși la căminul părintesc, vorbesc despre întâmplările pe care Italia le-a semănat în calea lor, și amintirile acestea sunt ca o palidă răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o ...
Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul
... Grație!" ↑ Vezi nota din balada lui Serb-Sărac . ↑ Caii din baladele și din poveștile poporale sunt hrăniți cu jăratic și scot scântei de foc pe ochi și pe nări când se aprind la fugă. A scoate însă scântei verzi înseamnă a simți o durere vie ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... de voinic Cum n-ați auzit Cât veac ați trăit." III Iată, mări, iată Că Mihu deodată Începe pe loc A zice cu foc, Începe ușor A zice cu dor Un cântec duios Atât de frumos, Munții că răsun, [11] Șoimii se adun, Codrii se trezesc, Frunzele ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
Mihai Eminescu - Antropomorfism Antropomorfism de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă Â O găină virtuoasă, o găină prea de treabă, Cu evlavie ea cată fire de-orz și coji de jimblă. Dară cine să admire a ei nuri și tinereță? Boul chior, ce vede numai jumeta din a lui paie? Ah! în inima-i fecioară simte-o tainică văpaie Pentru cucurigul dulce din cântări de dimineață. Pierde gustul de mâncare, scormolește, de ți-i milă, În pământ ca să găsească chipul cel dorit într-una, Sau se primblă visătoare, noaptea căutând în lună A lui umbră luminoasă Â melancolica copilă! O găină-mbătrânită, venerabilă matroană, Ce demult e schivnicită de lumești deșertăciuni, Ea îi spune-ale ei taine, ca la raza-nțelepciunei Să găsească mângâiere pentru-a gândurilor goană. Iar călugărița veche, ce demult era iertată, Ce demult se dizvățase de plăcerile d-iubire, Ea ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute... În vremi demult trecute... de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele Povestea magului călător în stele de Mihai Eminescu I În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborînd pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc' adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră 'mpărăți Ce - avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea Și mâna lui sbârcită, uscată însă, tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările 'nflorite și 'ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala de Nicolae Filimon Cuprins 1 Capitolul I - Slujnicăria 2 Capitolul II - Mitică Rîmătorian 3 Capitolul III - Cafeneaua din pasagiu 4 Capitolul IV - Rezi 5 Capitolul V - Trădarea 6 Capitolul VI - Tortura cu nuiele și cărămizi 7 Capitolul VII - Lupul își schimbă părul, iar nu obiceiul 8 Post-scriptum Capitolul I - Slujnicăria Pînă a nu începe povestirea tristelor întîmplări ale eroului acestei nuvele, credem de datorie a noastră indispensabilă a esplica lectorilor noștri ce înțelegem prin slujnicar și slujnicărie; căci daca zicem slujnicar, cată să zicem și slujnicărie, precum militar — militărie, cizmar — cizmărie și altele mai multe ce se termină prin ar și rie. Slujnicăria este o societate secretă ca a francmasonilor, carbonarilor și sansimonienilor [1], este o plantă exotică și detestabilă, a căria naștere și întindere în țara noastră o datorăm sărăciei vicioase și marei lipse de cultură morală a unei părți din junimea noastră. Ca societate secretă, slujnicăria are maeștrii ei, lojile, venditele, prozeliții și chiar cinismul ei [2]. Deosebirea este numai că doctrinele acestei societăți tind foarte ...