Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FUGI
Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 764 pentru FUGI.
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră Pasărea măiastră de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat evlavios și bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăți ce făcuse oamenilor din împărăția lui, a ridicat și o monastire de care să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate și cu tot ceea ce meșterii din acea țară au socotit mai scump și mai frumos. O mulțime de stâlpi de marmură și poleiți erau prin biserică și pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun și mari cât donița, cărțile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească pe deplin, căci turnul se surpa. "Cum se poate, zise împăratul, să nu pot sfârși astă sântă biserică? Iată am cheltuit toată starea, și ea nu este încă târnosită." Și dete sfară în țară ca orice meșter se va găsi care să poată să-i ridice turnul, să știe că va dobândi de la dânsul mari daruri și ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Planuri de prisos
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Planuri de prisos Planuri de prisos de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Adevărul ilustrat , 23 decembrie 1896 Toată calea către casă Într-un gînd am petrecut-o: Ce s-aduc eu mamei scumpe? Ce de mult n-am mai vazut-o? Cînd cu drag ea va deschide Brațele, eu ce să-i zic? Ce ales cuvînt acelei Ce mă legănase mic? Și-mi veniră sumedenii De gîndiri frumoase-n minte ! Vremea parcă se oprise... Carul doar fugea-nainte... Și-am intrat în casa mică... Și-mi zbură în brațe mama: Mut... îi atîrnam de buze... Cum de vreji atîrnă
Traian Demetrescu - Iluzia din urmă
Traian Demetrescu - Iluzia din urmă Iluzia din urmă de Traian Demetrescu Povestea spune că un tînăr Pe-un drum grăbit mergea. — „Hei încotro?â€� 'l'ntreabă vîntul. — „Alerg spre draga mea!â€� „De cînd nu m-a văzut sînt veacuri!... Ea poate plînge-acum; — O! vîntule ași vrea, în fugă, Să te întrec la drum!â€� „— Ascultă, tinere, o clipă: Să-mi spui, dacă se poate, De mai păstrezi cumva iluzii, Sau le-ai perdut pe toate?â€� — „Iluzii?... Sfintele nimicuri, S-au dus, s-au risipit; Doar una, prețuind cît toate, Mai am: că sînt iubit!â€� — „Atunci, din drumul tău te-ntoarce, Și graba ta o curmă — Dacă voești să-ți mai rămînă Iluzia din urmă!
Urmuz - După furtună (Urmuz) După furtună de Urmuz Ploaia încetase și ultimele rămășițe de nouri se împrăștiaseră cu totul… Cu vestmintele ude și părul în dezordine, rătăcea în întunericul nopții căutând un lăcaș de adăpost… Ajunse, fără să știe, lângă cripta învechită și roasă de vremuri a mînăstirii, de care, apropiindu-se mai cu atenție, o mirosi și o linse de vreo 56 ori în șir, fără să obțină nici un rezultat. Contrariat, își scoase atunci spada și năvăli în curtea mînăstirii… Fu însă repede înduioșat de privirea blîndă a unei găini ce îi ieșise întru întîmpinare și care, cu un gest timid, dar plin de caritate creștină, îl pofti să aștepte cîteva momente în cancelarie… Calmat puțin cîte puțin, apoi emoționat pînă la lacrimi și cuprins de fiorii pocăinței, renunță el pentru totdeauna la orice planuri de răzbunare și, după ce sărută găina pe frunte și o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile și le frecă scîndurile cu moloz. După aceea își numără gologanii și se sui într-un copac spre a aștepta sosirea dimineții. “Ce splendoare! Ce măreție!â€� exclama el în extaz în ...
Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment. Drăgălașă primăvară Te ivești veselă iară, Ne dai semn de roadă bună Ca să facem dinpreună Cinste celui preaputernic Mărindu-l cu cuget smernic, Pe cît firea omenească E în stare să-l mărească. Gheața și neoa cumplită În pripă fu risipită, Iarba subt frunză uscată Să ridică deodată Arătîndu-și colțul verde, Cum frigul puterea-și perde, Iată codrul înverzește, Firea toată să clătește, Pomii ceia ce dau roadă Unii de muguri să-nnoadă, Alții după a sa fire, Înfloriți mai cu pripire Dau albinelor hrană Și zburătoarelor mană. Ciocîrlia deșteptată Vrea cătră nori să răsbată, Zburînd să-nvîrte carigă Și veselă pe sus strigă. Cucului, ce amorțise îi vedem gura deschisă Dintr-un loc într-altul zboară, Să suie și să pogoară Cîntînd după a sa fire Prin a capului clătire. Turturica și porumbul, Ce tăcuse mult ca plumbul Pe uscate rămurele Dau glasul cel plin de jele, Și dacă-și află soție Îl schimbă în veselie. Cearcă loc de cuib și unde Îl află bun, se ascunde. Rînduneaua învrîstată Din căpriori deșteptată Însă cînd ...
Vasile Alecsandri - Ștefan și Dunărea
Vasile Alecsandri - Ştefan şi Dunărea Ștefan și Dunărea de Vasile Alecsandri Baladă Dunăre! ce plângi tu oare? Plâng o floare de sub soare Ce din sânu-mi a răpit Ștefan-vodă cel cumplit! . . . . . . . . . . Pe cel țărm bătut de valuri, Sus pe zare, sus pe maluri, Sunt trei cete de oșteni, Turci, tătari și moldoveni. Una-i ceata hanului, Una-i a sultanului, Una-i a Ștefanului! Iar în câmpul cel turcesc Mii de săbii zângănesc; Iar în câmpul tătaresc Mii de arce săgețesc; Iar în cel moldovenesc Doi luceferi strălucesc: Ștefan-vodă cel frumos Ș-o copilă, chip duios. Fata plânge, fata zice: Lasă-mă să fug de-aice, O! Ștefane, scumpul meu! Domnul zice: Nu! nu vreu, Nu, pre sfântul Dumnezeu! Că-mi ești dulce la privit Și mai dulce la iubit, Ca lumina soarelui La lupta viteazului. De-ți sunt dragă, de-s frumoasă, Ia-mă, doamne, ori mă lasă. Ba! de-a fi să lupt pe dată Chiar cu Dunărea turbată, Nu te las nici chiar de-un pas. Nici chiar morții nu te las. Apoi dar, rămâi cu bine, Că tu n-ai parte de mine!" Fata ...
Vasile Alecsandri - Aolea! Ce fuse asta%3F
Vasile Alecsandri - Aolea! Ce fuse asta%3F Aoleo! ce fuse asta? Lupii mi-au mâncat nevasta, Când suiam amândoi coasta. Trecui balta, Luai alta. Aoleo! ce bătăioasă! Umblă tot năbădăioasă; Nici cu asta nu fac casă. Nici cu dânsa Nu fac strânsa. Când îmi umblă-n bătătură, Chiar rusalii parc-o fură... Și când dă câte o gură Vaca fuge, Boul muge. Ho, balțato! na, boiastră! Stați că nu e boala voastră, Ci e chiar nevasta noastră. Mi-e pereche, Nu vi-i
Vasile Alecsandri - Baba și moșneagul
... acum ai zbârceli pe piele". ,,Avuși, badeo, ochii dârji Ș-acum ești cu trupu-n cârji". ,,Fost-ai, leleo, cu lipici Ș-ai rămas cu fugi
... din păcate." Șarpele se zvârcolea Și cu șapte limbi grăia: ,,Ortomane, Hoțomane! Bate-ți negrul Pe de-a-ntregul Și te du, și fugi de mine Că nu-i bine nici de tine." ,,Șerpuliță, Dinți de criță, Am un paloș de oțel, Lasă trupul tinerel." ,,Taie-mă, nu mă ...
Vasile Alecsandri - Bosforul Bosforul de Vasile Alecsandri Dormea în liniștire Bosforul fără valuri Într-a Europei mîndrie ș-a Asiei verzi maluri Ca un balaur verde în lupte ostenit. Din zori și pîn-în noapte pe umeri el purtase Corăbii cu trei poduri, nenumărate vase Spre-apus și răsărit. Acum dismierdat însă de-a ginilor suflare Se legăna molatice cu-o leneșă mișcare Și, ca oglindă vie, sub cer se întindea. Iar luna zîmbitoare, și tainică, și lină, Vărsînd pe-a sale unde dulci spume de lumină, Cu fața sa bălaie în el se oglindea. Precum acele paseri, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare, Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor, Mulțime de corăbii cu pînzele-nvălite Sta, umbre urieșe, fantasme neclintite Pe luciul Bosfor. Era la ceasul tainic cînd geniii de noapte De la un mal la altul aduc duioase șoapte, Cînd marea-ncet adoarme cu-o suspinare grea. Atunci cînd lumea-și pune fantastica sa haină. Cînd orice zefirtrece purtînd o dulce taină, Cînd orice undă poartă în frunte-i cîte-o stea. Era la ora tristă cînd palida cadînă, Cu lacrimi ...
Vasile Alecsandri - Brumărelul
Vasile Alecsandri - Brumărelul Într-o verde grădiniță Șade-o dalbă copiliță Pe-așternut de calonfiri, La umbră de trandafiri. Trece-un voinicel cu grabă, Și din fugă o întreabă: —Spune-mi, dalbă copiliță, Cu rumena ta guriță, Ești nevastă, ori ești fată, [1] Ori zâna din ceri picată? —Nici nevastă sunt, nici fată, Nici zână din ceri picată, Ci sunt floare garofiță, Răsărită-n grădiniță; Dar tu, voinicele, spune, Ești însurat, ori ești june? —Eu sunt, dragă, Brumărelul, Îi răspunse voinicelul. Eu vin seara, pe răcoare, De mă culc pe sân de floare, Și când plec voios, cu soare, [2] După mine floarea moare! Note ↑ După datina antică fetele poartă capul gol, până când se mărită, iar de cum se cunună, ele pun ștergare pe cap. Cuvântul nevastă își trage etimologia de la numele zânei Vesta, căreia fecioarele erau închinate în timpul romanilor. Măritându-se, fata iese din rândul vestalelor și încetează de a fi supusă cultului zânei Vesta. Ea se face nevesta, nevastă . ↑ Tablou poetic, alegorie ingenioasă de pierirea florilor bătute de brumă. Brumărel este numele lunii lui octombrie, când încep a cădea brume mici. Românii dau lunilor numiri ...