Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂCUT

 Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 2416 pentru FĂCUT.

Emil Gârleanu - Grivei

Emil Gârleanu - Grivei Grivei de Emil Gârleanu E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece; viața, cu ...

 

George Coșbuc - Blestemul trădării

... în veșnicie Dreapta Domnului mânie Și că-i unul Dumnezeu! Cei trădați, ei dorm în pace! Vouă-al morții dătător Partea asta nu vi-o face! Voi când ați văzut pe-o seamă Că pe Crist cel mort îl cheamă Martor al jurării lor. În nedreapta voastră ură Vrând să-i ...

 

George Coșbuc - Iarna pe uliță

... abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. Astfel tabăra se duce Lălăind în chip avan: Baba-n mijloc, căpitan, Scuipă-n sân și face cruce De Satan. Ba se răscolesc și câinii De prin curți, și sar la ei. Pe la garduri ies femei, Se urnesc mirați bătrânii Din ...

 

George Coșbuc - Mânioasă

George Coşbuc - Mânioasă Mânioasă de George Coșbuc Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai demult, În priveghetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult! Că-n zori Lina sta-n portiță, Sălta-n vânt a ei altiță, Vântul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz: Eu mergeam la plug în laz, Și, când trec, Lina s-ascunde, Parcă nici nu m-a văzut. Îi vorbesc, și nu-mi răspunde,     Nu-mi răspunde! Și-o întreb, și nu-mi răspunde! Și mă mir ce i-am făcut! Vreau de-aici să rump o floare! Ochii unui înger scump Au albastrul de cicoare, Și cicoare vreau să rump Mai știu eu ce-aș vrea să rump! Că-n amiazi venind pe vale, Întâlnii pe Lina-n cale: Fragi i-am dat, ea mi-a zis: Na-le! Ți-am cerut eu ție fragi? Ochii ei frumoși și dragi Priveau tot spre poala rochii, S-a pus Lina pe tăcut, Și vedeam că-i umblă ochii,     Umblă ochii! Ca la șerpi, îi umblă ochii, Și mă mir ce i- ...

 

George Coșbuc - Puntea lui Rumi

... aș trece, însă firea..." Principesele-nroșite Bucuros voiau să treacă, Dar putea să mintă puntea, Vrun nedrept putea să facă, Ori mai știi ? Bătrânul Rumi Face-o glumă, cum se vede ; Și-i atât de slabă puntea, Că-n ea nu te poți încrede. Ș-apoi cum să creadă lumea Ce ...

 

George Coșbuc - Un cântec barbar

... Călcînd pe cohorți Răzbi-ți-vom colosul de-aproape Și nu va mai fi cine să-ngroape Mulțimea cea mare de morți! Din Istru vom face pârâu, Să-l umpli, romane, cu sânge, Cu lacrimi pe care le-or plânge Nevestele neamului tău! Și nu vei putea să mai pui În ... pune, De-acolo noi da-te-vom jos! Ce-i viu sfâșia-vom în dinți; Aprinde-vom templele tale; Vom naște pustiul în cale; Vom face pe-ai voștri părinți S-ascundă trufașul lor chip În togă, plângând de rușine, I-om trece sub furci caudine, I-om pune cu fruntea ... toti ati muri De spaimele morții nainte De-al nostru sosit, din morminte V-am scoate de-oriunde veți fi! Și răzbunătoarelor sorți Le-am face

 

George Topîrceanu - În jurul unui divorț

George Topîrceanu - În jurul unui divorţ În jurul unui divorț de George Topîrceanu 1911 Mișu St. Popescu vrea să divorțeze. Lung prilej de vorbe și de ipoteze ! Unii spun că Mișu singur e de vină, Că la ei în casă n-a fost zi senină. Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie Și-a avut norocul de-a găsit pe Zoe, Care-i rabdă toate de când l-a luat. Că desigur alta nu l-ar fi răbdat Nici măcar o lună, însă biata fată Este bunătatea personificată ! Că-nainte Zoe până nu-l luase A respins partide mult mai serioase: Jorj Athanasiu, cînd era flăcău... Goldman de la Credit... Guță Popândău, Angrosist de vinuri, — o partidă rară Și cu care Mișu nici nu se compară — Toți cu situații și destul de "bine", Refuzați de dânsa, ca să ia... pe cine ! Că săraca Zoe când l-a cunoscut Era fără slujbă și dator vândut. Că de-atunci încoace ea zadarnic speră, Că el n-are-n casă nici o manieră, Nu respectă seara orele de masă, Rareori cu leafa nimerește-acasă, Frecventează ...

 

Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie

Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie Iubirea de patrie de Gheorghe Asachi Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine și-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziția sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a desprețui iubirea de patrie. El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea drept de a fi preferat înaintea alegerei mele, fiindcă nu este mai presus de atâte alte țări, unde-i de asemene bine, ba poate și mai mult. Iubirea de patrie este numai un egoism obștesc a unui număr de oameni, carii locuiesc într-o țară și întru care și fac dreptăți pentru a urî pre ceilalți oameni.â€� Nu te lăsa ademenit de această filozofie defăimată. Caracterul ei este a înjosi pre om, a-i tăgădui virtuțile sale, a numi deșertăciune, nebunie și destrămare toate acele ce-l înalță. A înșira o mulțime de cuvinte pompoase pentru a descuviința toate plecările omului cele nobile și toate întreprinderile lui privitoare ...

 

Gheorghe Săulescu - Momîța

... Cu ageră ghibăcie Și nu mai puțin măreață, Orice vede precum omul Vre să facă și ea-ndată, Ia seamă la lucru, cată, Pîndește ce face omul, S-apucă ca să lucreze Vre-ntocma să-l imiteze, Și l-asta are dreptate, Toate ale ei cercetate Fiind de om mai aproape ...

 

Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului

... vreți… dar mi se pare Că nu prea sînt puternic, căci pătimesc de tuse.“ Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse,         Înălțimea ta ești         Oricît de slab poftești.“         â€” „Dar și puterea noastră         E îndestul de proastă“, Strigară tigrii, urșii, și ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"

... îmi zic cum că aceasta nu e de tăgăduit Și că tot omul s-apleacă la ce este mai pornit; Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri. Dacă iar în cea din urmă știi frumos să zugrăvești ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>