Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ACOLO
Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 758 pentru DE ACOLO.
Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul
... Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul Să ni agiutăm unul pe altul de Gheorghe Asachi În a vieței zile scurte, de suspin și grijă pline, Fiilor de un părinte trai de frați ni se cuvine; S-agiutăm unul pre altul sarcina a o purta, Fiecare om nu poate să rădice partea sa; Dușmani mii ... pururea dorită; Ah, plăcerea iute fuge ca o umbră trecătoare, Iar durerea, grija, dauna între noi sunt stătătoare. Inima cea rătăcită, fără razim ș-agiutor. De dorință vie arde, sau îngheață deseori. Nime dintre noi trăit-au fără lacrimi și durere, Farmecele societății ni-aduc scurtă mângâiere. Să nu-nveninăm dulcimea ... grea. Când urmează între oameni lupta cea răpuitoare, Pare-mi-se a vede hoții, osândiți la închisoare, În loc să-mblânzească soarta ce acolo i-au aruncat, Între ii combat cu fere de
Constantin Stamati - Răpitorul
... Constantin Stamati - Răpitorul Răpitorul de Constantin Stamati Un oarecare răpitor foarte se înavuțise, Și cu jurământ la toți făr-a-l întreba spunea, Și sufletul își punea, Că ... frică Cineva să-l oblicească c-au umblat cu oca mică, Adică că pe cineva au înșelat; Deci socotea cu ce chip să mulțumească Domnului de comoara ce i-au dat, Sau că poate el, sărmanul, gândea să se pocăiască. În sfârșit, el hotărăște pentru săraci să zidească O casă mare ... începe casa și mai o gătește, Și plimbându-se printr-însa, însuși cu sine grăiește: „Iată fapta minunată ce și Domnului îi place, Care de acum cu mine trebuie să se împace De câte pozne am făcut. Iar săracii pentru mine vor conteni a se plânge Și a mai zice Că eu sângele le ... în această casă vor trăi mai mulțumiți Decât în casele lor, pe care eu le-am luat, Și mult mai bine hrăniți, Dându-le lor de mâncat Bucate boierești, Iar nu țărănești...â€� Atunci un om oarecare, ce pe acolo ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
... care se ridică și joacă atunci cînd intră în sulul de raze al biruitorului soare pe ferestre pe dînsa o înnebunea... Nimic nu era destul de strălucitor, nimic destul de curat, și odăile parcă nu erau făcute pentru hodină și reculegere, divanurile nu erau inventate pentru a te putea întinde lenevos pe ele ... a ținea cald și acoperi zgomotul cînd mergi pe ele. Nu, dulapuri, console, oglinzi, covoare și celelalte pentru ea erau făcute ca să dea de lucru unei gospodine. Și de aceea mobilele erau într-o veșnică mișcare și stăteau mai mult pe afară decît în casă. Precum persanul stă de-a pururi cu o roză în mînă, turcul cu o narghilea sau cu un șirag de mătănii, așa se identifica și ea cu un pămătuf pe care nu-l părăsea niciodată. Intra cu pasul ei de nălucă, se pleca pe fața străvezie a oglinzilor, cerca cu degetul ei uscat cea mai mică pată și era de ajuns să i se pară ceva, ca să hotărască : "Azi scoatem din salon !" sau : "Mîini afară cu odaia albastră" !... Și bietele mobile abia aciuiate apăreau ... ...
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie
... fiecăruia! Doi călători europĂ©i se întâlnesc într-un alt continent, unul este născut în Turin, altul în London. Ei sunt europei, acest nume comun de europeu naște între ei un feliu de legătură de iubire, pot zice un feliu de patriotism, din carile iesă o îngrijire vrednică de laudă a se îndatori unul pre altul. Iată, de altă parte, un număr de oameni, carii abia se înțăleg unul cu altul, fiindcă nu vorbesc tot o limbă; și oare ați putea crede, că între aceștia este cu putință ... vorbesc sau cel puțin scriu în aceeași limbă, cinstesc tot pre acii strămoși, au tot aceeași literatură, cu care se înmândresc, au gusturi deopotrivă, nevoie de prietenie, de îngăduință și de mângâiere. Aceste cuvinte-i fac mai binevoitori unii către alții și mai aplecați a se îndatori între sine. Iubirea de patrie la o nație mare sau într-o mică parte de loc este pururea o simțire nobilă. Nu se află vreo nație cât de mică, carea să nu aibă strălucirile sale, precum domnitori, carii au crescut puterile ei cu mai mult sau mai puțin, fapte istorice vrednice
... hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți ... cal roib, fugar de viță, care mușca în carne de poterași ca-n iarba pământului, și-l ducea totdeauna unde erau dușmanii mai deși, căci acolo îi plăcea lui Codrean să se hârjonească cu moartea. Codrean se primbla pe drumuri, prin sate, prin târguri, totdeauna cu alt nume, cu alte haine ... — Se mai aude vorbind pe aice de Codrean? întrebă, după câtva timp de tăcere, stăpânul căruței. — Se aude și nu prea. — Dar ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... pe-o adiere și plutesc ca pe apă, și mă mlădii pe apa vântului ca pe valurile mării. Ba uneori întrec rândunelele ca o săgeată de argint. — Ce bucurie pe unchiașul meu, zise bătrâna, când o afla că are și el un copil. Deseară o să se îmbete de bucurie. — Ba e vorbă, răspunse Neghinită, eu vreau să văd pe tata acuși-acușic! Și bătrâna, când auzi cuvântul tată , se bucură de bucuria moșului și îi zise: — Aria moșului este cât vezi cu ochiul de departe, pusă pe-un deal mare și întins. Unde-i vedea șase cai murgi treierând grâu, acolo să te oprești, că dai peste unchiașul babei. — Iată, plec. Cum îi deschise ușa, Neghiniță se aruncă, cu mâinile întinse și cu piciorușele deschise ... din condei. Și după ce se minunară cât se minunară, începu sfatul. Neghiniță se sui pe mâna împăratului, pe umăr, apoi în creștetul capului, și de-acolo zise râzând: — Învață, măria-ta, că cei mai mici sunt cei mai mari. Împăratul, cam de voie, cam de nevoie, răspunse: — Așa e, Neghiniță, așa e. Iar cărturarii își deteră ghies pe sub masă și plecară ochii în jos. Împăratul porunci să-i ...
... privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De ...
... privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De ...
Dimitrie Bolintineanu - Rovina
... Dimitrie Bolintineanu - Rovina Rovina de Dimitrie Bolintineanu Cu degetele d-aur, fragedele zori Iar deschid spre lacrimi ochii muritori. Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite, Mircea stă ... a osteni. Domnul le vorbește. Soarele s-arată. Dulcele repaos pe străini îmbată. Ei sunt mulți la număr, dar înfemeiați. Au venit la luptă de răpiri chemați Și dorința pradei e căzută foarte, Rar înalță omul pân'să-o cate-n moarte. — ,,Pentru țara noastră însă noi murim! În ... spune și român sunt eu!" Zice, sună-n bucium. Sub alt cort el pasă. Vede pe-a lui doamnă si-ntristată-o lasă. Acolo se vede doamna și-a lui fiie Dulce și frumoasă ca o bucurie, Albă, purpurată, cu peri aurori Semănați cu lacrimi, ale morții ... Și pe braț i-o pleacă ca pe-un moale crin. — ,,Fiica mea cea dulce! doamna-mumă spune, Să-nălțăm la ceruri sfânta rugăciune! De va pierde domnul lupta, viața sa, În robie crudă noi ne vom pleca. Dar robia noastră fi-va dezonoare, Moartea cea mai aspră, mai degrădătoare ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici) Toamna de Alexei Mateevici (Schiță din viața basarabenilor) Prin tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era frumoasă noaptea în mâhnirea ei posomorâtă, și frumos sunau glasurile flăcăilor. Melodia cântecului lor foarte bine ... vinul, și-l beau. În fiecare zi se cununa câte vreo nuntă. Din aer nu lipseau sunetele viorilor și ale fluierelor, iar pământul se zguduia de tropotele acelorași flăcăi veseli și jucăuși. Și soarele zâmbitor scălda în razele sale căldicele adunările pestrițe ale nuntașilor. Într-o astfel de zi de toamnă, ce urma o noapte luminoasă-fumurie cu chiote și cântări de-ale flăcăilor, moșu Dumitru Putină s-a sculat des-de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... Scena V 4.6 Scena VI 4.7 Scena VII 4.8 Scena VIII Actul I Castelul din Suceava. Un pridvor. O scară se coboară de la pridvor în ogradă. Copaci crescuți în sălbăticie. Castelul are înfățișare de părăsit și ograda de părăginită. Câteva laițe de piatră acoperite cu mușchi și cu iederă. Supt pridvor, un gârlici. Scena I DOAMNA TANA, OANA și NICULINA, în balcon. NICULINA: ...Fetele, domniță? Stau, cum ... legate... Pestrui am... NICULINA: A! OANA: Ca partea de la soare a unei caise, așa sunt obrajii tăi și tot așa de mirositori... Mi-aduc aminte ca acum când veni Ștefăniță, prăfuit și cu vestmintele rupte, la castelul din Hârlău. Dăte cu ochii de mine și-mi zise: Oană, tu te închini la soare? La sfântul soare? Ei, da, la sfântul soare. Dar nu la soarele de iarnă, care pare ca un taler spălăcit, ci la soarele de cuptor, care coace fânețile, și grâul, și roadele... Cum să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și răsăriși în prag ... ca Polonia să fie de ...