Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEA
Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 2481 pentru CEA.
Antim Ivireanul - Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită l
... au găsit și se găsesc unii apărători ca aceștia și vajnici luptători ai cuvântului nostru ortodox și ai credinței, prin urmare, marele stolnic Constantin Cantacuzino, cel prin pronie cerească foarte cuminte și prea nobil între domni, observând pe unii cuvioși, ce-i drept, și ortodocși cât privește adevărul dar nenumărați și ... privește dogmele juste ale bisericii, lucru pentru care am și rugat pe preaînțeleptul și preaînvățatul și venerabilul domn Kyminites din Trapezunt, nu numai ca pe cel mai bun cunoscător al dogmelor ortodoxe, dar și zelos fierbinte al cuvioșiei și preaevlavios față de cĂ©le sfinte. Și am apelat la el mai ... a măriei-tale, sub atotputernica-i dreaptă și sub umbra aripilor sale ocrotitoare împotriva oricărui atac al dușmanului, și s-o statornicească pe tronul său cel mai înalt, făcând-o ferice în toate până la adânci și ușoare bătrânețe, în scopul grupării și coordonării turmei întru Hristos încredințată strălucirii tale, și ...
Anton Pann - Ce zic oamenii de mine
... ca tine, Pacală, Flecar fără de zăbală, Lumea o sâ se pornească Ca să te ponosluiască ! Asta, cum zice cuvîntul, Este de cînd e pămîntul, Cel slab, pre cel cu putință, Cel prost pre cel cu știință A-l defăima totdauna, Ca cîinii cum latră luna. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul ...
... vii să postească, Ca pentru morți să-mpărțească. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
... rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de ...
... urmă și căuta cu tovarășii lor siguranțâia cuiburilor sale. Păstoriul, întovărășit de umbra sa ce se prelunge, cânta, întorcându-să la coliba sa, cânticul său cel de sară, în buciumul său, când eu, tras de-o parte, am adormit cu dulceață. Tu ești, filomeli, cari prin duioasile tali axenturi m-ai ... celor negri a nopții, căutăturile mele clipesc de înfiorare; adesăori iarăș, eli să primblă pe valurile ce saltă ca niște lumini pe râul cel negru, a căruia undile să aruncă în lature me, căci Erebia, șăzând în carul său, tras uneori de ciute ușoari, alteori de balauri ... Ce miros îmbătător răsuflați voi, flori drăgălași! și tu, duioasă viorică, cari nu te deschizi decât în vreme tăcerii nopții, ca să răsfirezi mirosul tău cel valsamicesc! Ah! ce miroznă dulce răsuflați în întunericime aceasta! Nevăzute și făr podoaba ce înaltă a strălucitoarelor văpseli, sunteți vădite de disfătarea ce ...
Constantin Stamati - Pentru săraci
... se zâmbesc și în somn. Palatul lui strălucește, iar în bordeieșul meu Nu țiu minte vreodată lumină să fi aprins, Unde întru întuneric și aerul cel mai rău, Aud oftatul femeii, a golilor copii plânși, Și al bietei mume gemăt cerându-mi cu glas duios Să o îngrop, ca ... de ticăloși, Și cu Domnul să vă-mpace dacă sunteți păcătoși. Avuților, dați pomană, că ea este lucru sânt, Întocmai ca liturgia, și vai de cel ce-au văzut Făr’ de milă pe sărmanul zbuciumat iarna de vânt, Pe bătrânul slab și bolnav lângă scara sa căzut, Cătând fărmături de pâine ... fiți clevetiți, Să dați! ca și traiul vostru să vă fie mai ticnit, Să dați! ca ora din urmă să vă afle liniștiți, Căci pentru cel
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
Dimitrie Anghel - A patra Parcă A patra Parcă de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le dă amorul, torc înainte nesfîrșita lînă ce-o scapătă caierul înfrățind firul de lumină și firul de întuneric pe care așteaptă să-l taie recele fier al foarfecei... Sinistră toarce ...
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
... atunci numai mi-am putut da seama ce repede pas a făcut civilizația. Era o adevărată procesie, un nesfîrșit monom de lucruri eteroclite, cel mai bizar caleidoscop retrospectiv al tuturor mijloacelor de comunicație. Scuturate de praful ce le acoperea de cine știe cîte decenii, vechile rădvane, cu mușamalele coșcovite ...
... mi-a fost potrivnic și mi-a acoperit cu cenușă tot ce am avut, eu îl urmăresc cu drag și în cel dintîi luceafăr care se aprinde seara, si în sfioasa scînteie ce o aruncă licuriciul. Cu drag îi urmăresc prin ziare isprăvile, căci Hefaistos colaborează regulat ... lumineze drumurile înnoptate, întinde un covor de jăratec peste o miriște, urcă greoi povîrnișul vreunui vulcan și, scormonind în cenușile reci, suflă cu grijă în cel din urmă tăciune ce stă gata să se stingă, întîrzie în cine știe ce iesle părăsită și aprinde, jucîndu-se deasupra capului unui copil adormit ... norod al celor de sus, ca și al celor de jos, care se adunase ca să-l privească. Împodobit ca pentru o sărbătoare ieșea acum cel ce își petrecea viața mai mult sub pămînt, fluturînd mătăsuri roșii, verzi și albastre, își arăta multipla ființă cu multicolore panglici înnodate în plete, își ... suflu al celui ce respira, bogate căzură din nou, ca un deluviu de decorații în întuneric. Cuprins ca de un ultim orgoliu de podoabe inutile, cel batjocorit de fete voia să arate lumii că prin puterea și voința lui însăși, răscolind jăratecul ce doarme în sufletul lui, poate ieși și se ...
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine
... mai simțea la largul lui între oamenii adevărați și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa să se drapeze atît de bine în faldurile unei mante, să repete de-a gata ceea ce alții gîndise pentru dînsul ... așa de grațios vecina, îi mișcă șuvițele brune de pe frunte, scutură capetele florilor din răvare și îi aruncă toată mireasma primăverii în față. Îmboldit, cel ce fusese atîția amorezi și făcuse atîtea victime imaginare, schiță un gest, dar, simțind că nu-i al lui și că-l făcuse altădată în ... un rîset clar perlă între flori și adorabila siluetă a celei de pe urmă eroine pieri din cerdac... Și trist ca bietul Schlemihl, cel ce nu-și pierduse umbra, dar se pierduse pe el însuși, își dezlipi fața boțită de pe ostrețe și plecă cu pasul tărăgănat spre lumea ...