Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru C����EL
Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 832 pentru C����EL.
Veronica Micle - Glasul durerei
... ei ființă, cântă dulcea Filomela, și`n cântare-i o dorință Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin, Și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin. Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce Pribegind cu-a sale doruri, și ca dânsa el atunce Cu un vers duios și jalnic spune lumii chinul său Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu. Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și ...
Vasile Alecsandri - Visul lui Tudor Vladimirescu
... mele Le-am visat făr' de oțele, Apoi încă-am mai văzut Șarpe galben prefăcut Ce purta coarne de țap Și creastă roșie-n cap, El avea ochi vânzător, Avea grai lingușitor Și mă tot ruga mereu Să mă duc la cuibul său.â€� „Ba, ferească Dumnezeu, Să nu te ... Vreun hoț volintiraș Și la inimă vrăjmaș.â€� „Maică, măiculița mea, Cum să scap de cursă rea? Căci un glas prevestitor Îmi tot spune c-am să morâ€� „Dar să mori, drăguțul meu, Facă ce-a vrea Dumnezeu! Dar să știi tu de la mine Că-un ...
... Iar dacă ea se apropie, dacă este aproape de dânsul, Toader îi zice: — Ce mai faci, Marto? Ea răspunde: — Mulțumesc de întrebare, bine! El apoi întreabă: — Nenea Mihu ce mai face? Ea răspunde: — Mulțumesc, face bine că-i sănătos. El iarăși întreabă: — Leica Safta ce mai face? Ea atunci răspunde: — Șade, Toderică. După aceste, ea își adună buzele și întreabă: — Ce mai ... a zis. În sfârșit, Toader privește îndelung în ochii mari ai Martei, Marta îi zâmbește cu o răcoroasă bună-cuviință și, văzând acest zâmbet, el îi apucă mâna și zice: — Să jucăm una, Marto. Ea răspunde veselă: — Dacă vrei, Toderică. Toader atunci bagă mâna stângă în șerpar, scoate ... e cumpătat, încât parcă numai șuguiește cu jocul. Dar ochii tuturora se opresc asupra lui. Înalt și mlădios, cu umerii lați și cu pieptul ieșit, el calcă lat și pe întreaga talpă, încât la fiecare pas întregul trup i se scutură și se leagănă când la dreapta, când la stânga. Când ... Cântă mai departe, căci grozav de frumoasă e doina! îi zise ea cu stăruință, apăsând mâna pe umărul lui. — Nu mai pot, îi zise ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... întreb nimic, și mi-a promis negreșit să dejuneze aci cu noi: trebuie să vie! peste putință să nu vie!... Câte ceasuri sunt? C.: Două fără douăzeci!... (dezolat:) Nu mai vine! A. și B. (dezolați): Nu mai vine! C. (cătră D.): Pentru ce n-ai stat la ușe, să-l iei în trăsură când a ieșit? D. (dezolat): Am stat... la ușa ... Câte ceasuri sunt? - Două fără zece. - Stați aci! Vă conjur să mă așteptați o jumătate de oră . .. Dacă la două și douăzeci nu sunt cu el aici, atunci... vă dau voie să nu mă mai stimați... Mă duc! Vi-l aduc!! Trebuie să vi-l aduc!!! Și zicând acestea, omul rănit ... în dosul ospătăriei. A ieșit urmărit de privirile celor trei confrați, și n-a apucat să se-nchiză bine uscioara după el, și toți trei au dat să se repează la piciorul stâng al scaunului... Nenorocire! Carta de vizită lipsește din locul știut. - I s-a ... pe talpă, dar sclipind totuși ca un soare strălucitor. O ridică și - ce citesc? Boris Sarafoff, president de Comite macedo-andrinopolitain, Grand Maître etc. etc. ...
Mihai Eminescu - Mușat și ursitorile
... prins unei ferești rotunde Se-aude plâns, se vede luminare Și în căldura locuinței scunde O mamă mișc-un leagăn cu piciorul Și la scânciri c-un cântec ea răspunde. Și-au adormit încet, încet feciorul, Â Sub a lui leagăn a împins o piatră Â Gândirea ... mândru vis în sufletu-i străbate. Da, când a fost copilul să se nască, Opri Orion ale sale pasuri Ca soarta-n lume el să i-o croiască. Jur-împrejur se auziră glasuri Și s-au oprit Neptun din drumu-i sferic, Muțit-au limba de l-a ... nențeleapto! Tu-i ceri durerea unei vieți eterne. Da, sus la cer privirea ta îndreapt-o! Plinită e dorința ta nebună. Și ziua neagră peste el așteapt-o. Căci i s-a dat să simtă-ntotdeuna Un dor adânc și îndărătnic foarte De-o frumusețe cum nu e nici ... făr- de moarte. Dar nentrupat e chipu-acei iubite Ca și lumina ce în cer se suie A unei stele de demult pierite: El n-a fost când era, el
Alecu Donici - Bondarul mizantrop
... Rău, tot rău, fără sfârșit. Astfel în mizantropie Un bondar se căina, Stând pe-o creangă de scumpie Ce la vânt se legăna. Și zicea el: "Zău, nu-i șagă, Se tot schimbă lumea-ntreagă. Când gândesc la vremi trecute, Când tot vesel eu umblam, Cu albine mult plăcute Prin văzduh ... nu-i bine, zău nu-mi place. Bondărimea s-a sfârșit, Peste dealuri nu-ș ce-aș face, Să mă duc necontenit. Spun c-acolo se găsește Bondar mândru cântător, Ce tot încă bâzâiește Al său viers fermecător. Merge iute, zău nu-i șagă, Spre pieire lumea-ntreagă!" â ... Zău, greșești, de tot greșești! De-amor viața încă-i plină, Bătrân ești și n-o simțești. Dar el, în mizantropie, Ne-ncetat se căina, El
Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul
... 11] Și din fața-i toți piereau! Dacă vedea și vedea, El în grabă se ducea Chiar la grajdul hanului, Hanului tătarului. Când la grajd el ce zărea? Un bahmet ce tot sărea, Un căluț cam pătrărel, Ieșea-n vară cincărel. Grue mi-l apropia; Mâna-n coamă că-i punea ... n fund, Iată-un negru cal rotund, Care soare n-a văzut De când mă-sa l-a făcut. [12] La el Grue se ducea, Mâna-n coamă că-i punea, Din loc nici că mi-l clintea! Așa cal îi trebuia. El afară mi-l scotea, Frumușel mi-l înșeua, Înșeua și-l înfrâua Și pe ochi îl săruta Și pe dânsul s-arunca. Trei dezbinuri că ... Ci să-l vinzi la un român, Că-i om drept și bun stăpân Și de mână mai dănos Și de suflet mai duios. [15] El pe negrul de-a avea, Tot de nunți mi l-ar ținea. Eu la dânsul l-oi vedea Ori la nunți, ori la ... tretină. Și cunună fete mari, Fără grijă de tătari, Și ridică mănastiri Pentru timp de năvăliri, [20] Iar pe negru sprintenel Îl face frate cu ...
... așa grăia: ,,(De-a mai fi Codrean vro vară, Îmi scoate grecii din țară.) Domnule, măria-ta! Pe Codreanul nu-l ierta, Că el capul ți-a mânca Și foc târgului ți-a da Și pe doamna ți-a fura". Domnul că se ... pe dreapta Să-mi fac cruce cu dânsa, Să-mi fac cruce, să mă-nchin Ca să mor ca un creștin." Popa dreapta-i dezlega, El în sân mâna-și băga, Dalb de paloș că scotea, De butuc că-l și trântea Și butucul deschidea: ,,Alelei! tâlhari păgâni, Cum o să ... venea. Venea vesel ne-nșeuat, Ne-nșeuat și ne-nfrâuat, Zbura vesel pe pământ, Nara-n vânt și coama-n vânt. Codrenaș se-nveselea, Pe el iute se-azvârlea, Printre glonțuri viu trecea, Zid de piatră nalt sărea Și, sărind, așa zicea: ,,Rămâi, Doamne, pe domnie, Eu mă duc în haiducie ... de mărire și aspirarea către un viitor măreț. Frunza verde ce încunună cântecele poporale servă totodată de caracteristică cântecului. Astfel, când subiectul este eroic, când el cuprinde faptele unui viteaz, poetul alege frunzele de arbori sau de flori ce sunt în potrivire cu puterea și cu tinerețea, precum frunza de stejar ...
Vasile Alecsandri - Doina voinicească 6
... vârcolește Și de zile se sfârșește. Las' să moară ca un câine, Că i-am zis ades: ,,Stăpâne! Nu-ți tot bate joc de mine, C-a veni vara ca mâine, De te-oi prinde-n' Lunca Mare Să-ți fac divan pe spinare Și să te calc în ... Începutul baladei lui zice: Cine trece-n Lunca Mare? Ion Petreanu călare, Cu celmaua despre soare După ce a fost prins întâia oară, el a fost scăpat din ștreang de mitropolitul Veniamin care îl și luă pe lângă sfinția sa în curtea Mitropoliei cu sperare ca îl ... calea pocăinței. Zadarnică cercare. Ion Petreanu adeveri proverbul ce zice că ,,Năravul din născare leac nu are". Într-o primăvară, atras de farmecul vieții aventuroase, el se făcu nevăzut din Iași și se ivi iarăși în Lunca Mare cu o ceata de voinici. Hăituit de potiră, ca o fiară sălbatică, și ... s-a dedat la trista meserie de călău. Chiar din letopisețe se vede că toți călăii au fost străini.Tomșa avea unul pe lângă el care era țigan și care, când veneau boierii la curte să se închine Domnului, ziceau: ,,Măria-ta! s-au îngrășat berbecii, îs buni de tăiat ...
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... ducă, Noaptea-n codri mă apucă, Copacilor sunt nălucă. (Doină din Valahia, pag. 277) Sub tufe de clocotel Zace-un tânăr voinicel Cu mândruța lângă el. - Scoală, scoală, măi bărbate, Nu mai tot zace pe spate, Că mi-am urât zilele Mutând căpătâiele Când la cap, când la picioare, Când la ... cetitor a recădea din înălțimea impresiei poetice în mijlocul preocupărilor de toate zilele. Nu că doară poporul ar fi nesimțitor la asemenea lucruri; dar el când face poezie, nu face politică, când inima îi saltă, încetează sarcina reflecției. Și la români se găsesc poezii contra Rusiei și a Austriei ... mierea. Mie-mi pare că-i ca fierea. (pag. 405) Când eram la mama fată, Purtam rochii de bucată, Dar de când m-am măritat C-un moscal din cela sat, Nici n-am fustă de purtat, Nici papuci de încălțat! Inima-mi e cu lăcată; Când aș discuia odată, Ar ... gură neatinsă, Și o inimă fecioară Ca apa de la izvoară. (pag. 309) Sus în vârf de brăduleț S-a oprit un șoimuleț, El se uită drept în soare Tot mișcând din aripioare. Jos, la trunchiul bradului, Crește floarea fagului, Ea de soare se ferește Și de umbră se ...
George Coșbuc - Coloana de atac
... Iar bietul căpitan nu-ș cum Se puse morții drept în drum. Am dat să-l prind, ca să nu cadă Și-atunci căzui cu el grămadă Și vezi, și-acum mi-e capul prost, Că nu-nțeleg nici azi ce-a fost: M-am pomenit la șanț deodată ... atâta drum eu când făcui? Voiam să-ntreb, n-aveam pe cine, Căci tot străini pe lângă mine. Dar cârpa, orice taină-avea, Atâta știu: c-a fost a mea Și-acu la șanț! Noi rupem lanțul Și scoborâm de-a valma șanțul. Sărim și ... Sub zid se-ndeas-orbiș românii Și-aruncă scări, răzbesc prin fum, Străbat mereu facându-și drum. Trăsniți, copii, tot după mine! Noi trăsnet după el, vezi bine. Și iată-l, căpitanu-i sus Pe meterez un braț a pus, Dar șapte turci pe el săriră, Și șapte săbii-l și loviră, Și-al optulea, un turc bărbos, Izbi turbat de sus în jos În piept cu patul puștii, fiara ...