Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4161 - 4170 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan Coconul Drăgan de Ion Heliade Rădulescu Frățica, scumpul jumătățoi al coconiței Drăgane, s-a fost chemat și dumnealui coconul Drăgan și noi nici nu știam. E mult de când se împărtășise publicului portretul acestei coconițe și lumea nu știa nimica despre boierul dumneaei, pentru că nu era așa ieșit la obraze. Trebuie însă sa vorbim ceva și de dumnealui, căci acum e între oameni. Coconul Drăgan e un fel de bădăran boierit, care se ține mereu de moda veacului. În vremea de mai nainte, după cum am zis, era un neiculiță de minune, om al trebii, scotea lapte din piatră, pupa pe român în bot și-i lua din pungă tot; sau, dacă nu vrea hoțul de român să-i dea, atunci... atunci târnuit, scuturat, cu părul vâlvoi ți-l băga (după limba dumnealui) la obedeală, îi da fum de ardei, și lasă-l în pace apoi... De când am scăpat de acele vremi afurisite, după care suspină toți Drăganii din țară, coconul Drăgan se făcu un patriot grozav, năbădăios, numai foc și inimă albastră pentru patrie (însă numai când nu e în slujbă, ca să se știe). Acum, slavă Domnului că ...
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea
Ion Heliade Rădulescu - Corbul şi vulpea Jupân corbul câștigase Din negoțul ce-apucase Un bun chilipir de caș, Și cu dânsu-n cioc se duse P-un copac, unde se puse Ca un om l-al său sălaș. Vulpea, ca o jupâneasă, O cam șterge de p-acasă, Și ieșise la primblare; Iar bunul miros ce are D-ici, de colo o-ndreptă Sub copac, și-n sus cătă: "Jupâne corb, plecăciune! O, Doamne, ce frumusețe! Ce pasăre, ce minune, Ce drag de pene mărețe!... Dar n-are glas; ce păcat!" Corbul, îngâmfat în sine, Nicidecum nu-i veni bine Ca vulpea să-l socotească De mut sau să mi-l vorbească Că e prost l-al său cântat. Lungi gâtul, căscă ciocul Și-ncepu a croncăi. Cașul căzând, vulpea-aci, Cântărețul păți jocul. "Jupân corb, precum se vede, Minte numai îți lipsește; Și fă bine de mă crede Și-nvață, te folosește: Că de mult, foarte de mult, Din punga celor ce-ascult Lingușitorii trăiesc."
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea (Heliade)
Ion Heliade Rădulescu - Corbul şi vulpea (Heliade) Corbul și vulpea de Ion Heliade Rădulescu Corbul sta pe loc tot corb (Precum orbul e tot orb Și ciocoiul e tot ciocoi Cât sa-l cânți cu usturoi), Nicidecum nu mai albise, Nici acvilă devenise Precum vulpea-i promisese Pe când cașul îi ștersese. Ca un corb, dar, mai aflase, De pe unde tot umblase, Un codroi de cașcaval; Și cu dânsu-n cioc se duse P-un copac și mi se puse Ca un bun industrial. Vulpea, tot ca jupâneasă Ce cam rar o dă p-acasă, Iar ieșise la primblare; Și bunul miros ce are D-ici, de colo o-ndreptă Sub copac, și-n sus cătă: "Jupân corb?... o! plecăciune!... O, Doamne! ce frumusețe! Ce pasăre! ce minune! Ce splendoare! ce mândrețe! Dar unde-i gurița lui? Cui s-o ceri și cui să spui? De l-aș auzi o dată N-aș da-o pe lumea toată." Cerbul toate le-auzea, Se făcea că nu simțea: Își căta de cina sa, Cașcavalul își mânca. "Doamne corb! o rugăciune! Excelență!... plecăciune!... Altețea domniei-tale Trece peste-un deal ș-o vale, Încât vestea ți s-a ...
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare de Ion Heliade Rădulescu O dihanie de cioară, Ce-i dăduse naiba-n gând?! Să ia fulgi de alte păsări, Să iasă la zbor cântând. Iat-o împopoțonată Și mereu se gâtuiește, Ulubeasna-mpestrițată Rățoit bănănăiește. Ce nume să-și dea acuma? Că e lucru-nsemnător! De la nume-atârnă toate Și trecut, și viitor. Dar cioara, de! e tot cioară, Și astfel se socotea: Nu-și mai vedea de loc ciocul Și trupul nu-și mai simțea. Se gândi cum s-o brodească Și să-și cate vrun nășic: Dar nașul i-o da vrun nume Ce n-o plăti mai nimic. Haide! singură se face În biserica de caș Ș-alde popă, ș-alde naș, Ca să fie bine pace: Fără sfadă, fără price, Rămâne zis ce-și va zice. Se numi privighetoare , Păsăruică cântăreață, Unde cântă pe răcoare, Știi, colea, de dimineață. Și zbura de bucurie Biata cioară când gândea Că cioroii or s-o ție De poet și păsărea. Iese-acuma îngâmfată Și la lume se arată Și ne-ncepe a cânta. ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre
Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre Elegie II. Dragele mele umbre de Ion Heliade Rădulescu Vederea voastră mă-nsuflețește, Umbre mult scumpe ce mă cătați, Și al meu suflet se liniștește Când înainte-i vă arătați. Cât e de dulce a voastr-ivire La cel ce-așteaptă în amăgire L-al nădejdii viclean zâmbit! Faceți adesea să se strecoare A voastre chipuri și mă-nfășoare Cu vălul nopții cel liniștit. Mi-ați dat ființa și-ntreaga fire, Părinți, ce-n miezul zilei-ați apus; D-atâtea chinuri, lungă mâhnire, Al meu trist suflet jăli supus. Voi ușurați-l, umbre-ndrăgite, Voi din lăcașuri nelocuite Pe fericire o îndemnați; P-astă streină faceți să vie Necunoscută mult mai mult mie; Vă rog d-acolo o îndreptați. Lina ta mână mă ușurează, Tânără maică, și-nsuflețesc, Sărutătura-ți mă înviază Și din odihnă-ți mă-mpărtășesc. Asupră-mi ochii tăi ațintează, Plini de iubire nu lăcrimează; Peste durere tu ai sărit! Blând ei revarsă rază cerească; Ah! p-a mea inimă ei citească, Focul ei vază cel înmulțit. Zâmbire plină de mângăiere, Cât e de dulce când te ivești! A fi ...
Ion Heliade Rădulescu - Epigramă (Heliade)
Ion Heliade Rădulescu - Epigramă (Heliade) Epigramă de Ion Heliade Rădulescu A fost publicată, fără semnătură, în Curierul românesc , II, nr. 24, 5 iunie 1830, p. 93 Își pierde credința despota păpușă [1] , Ascuns, căci jurnalul îi ține-o mătușă Ce zice c-aduce cu plată prea multă: O rîde, n-o crede oricin-o ascultă. Toți strig cînd văd moda d-aici că ea poartă, Văz haina strămoșii d-un veac ce e moartă. Notă ^ Păpușă de Moloh, la Paris, ce se scoate pe toată luna și poruncește scornirea hainilor după a ei voie la Europa întreagă (
Ion Heliade Rădulescu - Epitaf la o femeie cochetă
Ion Heliade Rădulescu - Epitaf la o femeie cochetă Epitaf la o femeie cochetă de Ion Heliade Rădulescu Aici zace Zamfirica, ce-n viața sa a stat O minune-n frumusețe, un fenice-ntre femei; Și precum ea plăcu lumii, precum lumea a-ncântat, Tot așa și lumea-ntreagă i-a plăcut și dumneaei.
Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele
Ion Heliade Rădulescu - Foile şi cărbunele Lâng-o lemnărie, unde sta grămadă Una peste alta, rău amestecate, Surcele și așchii, a securii pradă, Țăndări și găteje, doage răsturnate, Multe ciopliture Și sfărâmăture D-orice fel de lemne, mobile stricate, -- Un groscior cărbune, cât nuca de mare, Dar viu, arzând bine, căzu d'întâmplare Din hârbul cu spuză, sau chiar din lulea Unui sătean care se ducea acasă Sau să-și facă focul, să-și cate de masă, Sau cine mai știe ce treabă avea. Aci prea aproape, după drum, nevoi Erau niște foi, Al căror stăpân Era un jupân Meșter spoitor, Care spre repaos capu-și rezemase Chiar pe lemnărie, și somnu-l furase. "Ce soartă te-așteaptă, sărmane cărbune! Curând te vei stinge și, negru tăciune În zece minute, bun n-a să mai fii Decât pe perete să scrie cu tine Și să rânjărească care cum îi vine, Să facă la pozne dracii de copii. Dar ce mai renume când m-ai asculta! Eu să suflu-n tine, și tu-n lemnărie Să te oprești țintă și să-ncepi a da Colea un foc țeapăn! Ce mai bărbăție! Ce nume ți- ...
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade) Gheorghe Lazăr de Ion Heliade Rădulescu Tot era degenerație și amorțeală în ceea ce se atinge de numele de român și patrie , până să nu vie răposatul întru fericire Gheorghe Lazăr în țara noastră. Limba începuse a se corci și a se strica de tot: în sfintele biserici preoții și cântăreții aveau drept fală a face sfânta slujbă într-o limbă necunoscută de dânșii, și prin urmare schimonosită în gura lor nedeprinsă cu dânsa; cântările de slujba sfintei liturghii se tipăreau într-o bucoavnă cu literele slavone în limba grecească; preoții de la mahalale, cum și chiar cei de prin sate, ca să imite pe cei de prin târg, îi vedeai îngâmfându-se cântând: Aghios ofteos Acsion estin Os aliftos ș.c.l.; părinții se bucurau când auzeau pe fiii lor zicând paterimon și pistevo era de jale sfânta religie a auzi cineva domneasca rugăciune, care se zice în auzul tuturor ce se află înaintea Domnului, cerând ca să fie voia lui, precum se face în cer așa să se facă și pe pământ; cerând pâinea cea spre ființă, adică să nu ajungă, dupe cum ...
Ion Heliade Rădulescu - Imnul nopții
Ion Heliade Rădulescu - Imnul nopţii Imnul nopții de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu Publicată în Curierul românesc , III, nr. 16, 19 martie 1831 O, nopți, deschideți acu-n tăcere Cereasca carte ce-nfățișați ! Stele șoptinde, a mea vedere P-a voastră cale o ațintați ! În aste ceasuri de slavă pline, Zefiri, a voastre aripi aline ! Pămînte, echole-ți aromează ! Mare, întinde al tău senin, Leagănă-n sînu-ți cel luciu, lin, Chipul ce unda-ți învolvorează ! Al său sfînt nume cine îl știe? Natura glasuri mii a propus, Ș-o stea pe alta, șoptind, îmbie: Legile noastre cine ne-a pus? Unda cu undă se sfătuiește: Cin'e acela ce ne smerește? Trăsnetul zice lucind în lume: Știi cum se cheamă, tu, cel preasfînt? Însă și stele, om și pămînt Nu știu să spuie al său chiar
Ion Heliade Rădulescu - La amantă
Ion Heliade Rădulescu - La amantă Ca zeii de ferice acela mi se pare Ce-mpins de soarta-i bună nainte-ți va veni Și dulcele-ți accente, divina ta cântare D-aproape va-auzi. Iar fața ta ridentă asupra lui când cată !... Ca un columb se bate în piept inima mea, Și vocea mi se stinge, rămâi extaziată Pe loc cât te-oi vedea. Se leagă a mea limbă și repede, subțire Un foc prin vine-mi curge, se varsă ca fiori; Mi-e negură vederea, auzul vâjâire, Și reci mă trec sudori. Ca varga toată tremur, îmi simt a mea pieire, Sunt palidă ca spicul când cade la pământ, Rămâi fără suflare, rămâi fără simțire Și moartă toată sânt. Ci totul să cuteze se iartă la sărac. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .