Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4101 - 4110 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
Heinrich Heine - Arborii-nfloriți răsună...
Heinrich Heine - Arborii-nfloriţi răsună... Arborii-nfloriți răsună... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 16 aprilie 1895 Arborii-nfloriți răsună, Cîntă cuiburile-n slavă... Cine-i oare capelmaistrul În orchestra din dumbravă? Pițigoiul care-ntr-una Dă din cap cu-atîta fală? Ori pedantul cuc ce-și strigă Numele fără greșeală? Este oare cocostîrcul, Care, tacticos la pasuri, Calcă-nfipt pe lungi picioare, În acest concert de glasuri? Nu ! În inimă-mi trăiește Cela ce conduce corul... Tainic simt cum bate tactul, Și socot că e
Heinrich Heine - Ce tristă mi-e inima...
Heinrich Heine - Ce tristă mi-e inima... Ce tristă mi-e inima... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 19 februarie 1895 Ce tristă mi-e inima, tristă ! E-n mai și e cald și-i lumină. În deal, lîngă teiul de strajă, Stau dus pe reduta-n ruină. Alunecă gîrla-ntre sălcii; În luntre-un copil de pescar Tot plescăie undița-n apă Și fluieră micul ștrengar. În mii de culori mi s-arată Podoabele mîndrei naturi: Grădine, și chioșcuri, și oameni, Și vite, și lunci, și păduri. Jos, fete albesc și bat rufe; Lin zbîrnîie din depărtare Subt scocul înalt, roata morii Și prăfuie mărgăritare... Pe lîngă gheretă se plimbă, În turnul castelului sur, Străjeru-n tunica lui roșe; El face la stînga-mprejur. Cu flinta la soare se joacă Și-i fulgeră-n mîini acea flintă; Salută, o pune la umăr... Aș vrea să mă ieie la
Heinrich Heine - N-am împotriva ta nimica...
Heinrich Heine - N-am împotriva ta nimica... N-am împotriva ta nimica... de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901 N-am împotriva ta nimica, chiar de-aș înnebuni de jale. Pe veci pierduto ! n-am nimica, nimic n-am împotriva ta : Oricît de mîndră-n strălucire ta de diamante-ai arăta, Nu vei putea s-arunci o rază în noaptea inimioarei taie... Știam de mult. În vis, odată, văzui viața ta ursită, Văzui și noaptea-ntunecată ce inima ți-a fost robit-o, Văzui și vipera ce mușcă ascunsă-n inimă-ți, iubito, Și-am înțeles, pe veci pierduto, cît ești de mult nefericită ! Și dacă ești nefericită, nimic n-am împotriva ta ; Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți !... Pîn' ce tot zbuciumul acestor nebune inimi va-nceta, Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți ! Ci văd eu zîmbetul ironic pîndind prilej ca să zbucnească. Văd ochii tăi mărind cu ciudă fulgerătoarele lumine. Și văd pornirea de orgoliu ce face sînul tău să crească — Și totuși ești nefericită, nefericită, ca și mine ! În preajma gurei tale totuși durerea tremură-n neștire, ...
Heinrich Heine - Pe-o dimineață
Heinrich Heine - Pe-o dimineaţă Pe-o dimineață de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Epoca , 31 mai 1898 Pe-o dimineață strălucită Trec prin grădină trist... auz Cum florile șoptesc, suspină... Eu însă rătăcesc ursuz. Se uită-n calea mea duioase, Șoptesc încet, suspină-ncet: — Împacă-te cu sora noastră, O, palid și-ntristat
Heinrich Heine - Pe nouri luna strălucește...
Heinrich Heine - Pe nouri luna străluceşte... Pe nouri luna strălucește... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iulie 1900 Pe nouri luna strălucește, O uriașă portocală, Aruncă peste marea sură Dungi sclipitoare de beteală. Pe maluri rătăcesc și-s singur, Se sparg la maluri albe valuri, Și parcă șoapte dulci mă cheamă Din valuri ce se sparg la maluri. Ah, noaptea e atît de lungă Și inima-mi de dor se-mbată... Veniți, jucați, frumoase nimfe, Cîntați în horă fermecată !... Aș vrea s-adorm la sînul vostru, Al vostru sînt cu trup și suflet... Cîntați să mor, zdrobindu-mi dulce Din suflet ultimul
Heinrich Heine - Stai și-asculți sub ramuri...
Heinrich Heine - Stai şi-asculţi sub ramuri... Stai și-asculți sub ramuri... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 16 aprilie 1895 Stai și-asculți sub ramuri albe Cum departe geme vîntul Și privești la cer prin ceața Care-nvăluie pămîntul. Vezi și crînguri, vezi și cîmpuri Triste și pustii, departe: Iarnă-n suflet, iarnă-n fire, Iarnă afli-n orice parte... Însă crăngile se scutur Fără veste. Abătut, Crezi că valuri de zăpadă Peste tine au căzut. Ah, nu-s valuri de zăpadă ! Tresărind din vis, te sperii: Plouă flori mirositoare, Joacă razele puzderii. Farmec fioros de dulce ! Iarna se preschimbă-n vară, Fulgii se preschimbă-n floare, Inima iubește
Honor%C3%A9 de Balzac - Eug%C3%A9nie Grandet
Honor%C3%A9 de Balzac - Eug%C3%A9nie Grandet EugĂ©nie Grandet de HonorĂ© de Balzac Sachs, septembrie 1834 Cuprins Capitolul 1: Chipuri burgheze Capitolul 2: Vărul din Paris Capitolul 3: Dragoste de provincie Capitolul 4: Făgăduieli de zgîrcit. Jurăminte de dragoste Capitolul 5: Mâhniri de familie Capitolul 6: Așa merge lumea
I. C. - Vînătoarea (I. C.) Vînătoarea de I. C. Informații despre această ediție Apare în tipografia lui Anton Pann în 1846, împreună cu poemul Duhovnicul și copila , dedicate doamnei Hariclia C. Autorul nu a fost identificat. la d. H. Un bătrîn îm povestea Te uită, vezi pe vale o casă descălită Ce buruieni înnalte în podu-i se zăresc ? Cu ușile stricate și prispa năruită De scărpinări de vite ce-acum o lăcuesc ? E o căsută care o dată o fetiță De toată sărbătoarea cu drag ea o spoia, Și într-a cării umbre la sîn strîngînd pe Niță Iubirea-i cea curată nici mă-sii n-ascundea. Pe prispa astei case la lună pe recoare, Acea fetiț-o dată iubitu-și sfătuia : Nu te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie în rîpi te-or arunca, Sau vre o gîrlă iute trecînd, din rea-ntîmplare Te-o înghiți, iubite, ori ursul te-o mînca !... Tu știi că pe moș Manea mai astă primăvară Într-o adîncă vale sătenii l-au ...
Iacob Negruzzi - În dulcea lună mai
Iacob Negruzzi - În dulcea lună mai În dulcea lună mai de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare Și vesel de plăcere tot sufletul tresare, Eu singur în mâhnire, în suferinți și chin Vărs lacrimi de durere și mult amar suspin. În dulcea lună Mai când tainic luna plină Și mii de mii de stele pământul însenină Pe cerul vieții mele s-adună negri nori Ce-ntunec-al meu suflet și-l umplu de fiori. În dulcea lună Mai când păsările cântă Și armonii divine natura toat-încântă În mine-un glas de jale se plânge disperat Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoșat. În dulcea lună Mai când dulci și calde raze Din soare se coboară și totul înviază Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ Și-ndrept a mele gânduri spre recele
Iacob Negruzzi - Cântec (Iacob Negruzzi)
Iacob Negruzzi - Cântec (Iacob Negruzzi) Cântec de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție De voiți pe-a vieții cale Fără dor și fără jale Lin și pacinic să pășiți, Nu iubiți! De nu vreți ca în suspinuri Și în lacrimi și în chinuri Soarta voastră s'o jăliți, Nu iubiți! Și cuprinși de desperare Zile lungi și nopți amare Moartea neagră s'o doriți, Nu iubiți! Dar de vreți și'n desperare Să cântați cu inspirare Dorul jalnic ce simțiți, O iubiți! Și uitând atunci pe sine Fericirile divine Ca prin vis să 'ntrezăriți, O
Iacob Negruzzi - După furtună (Iacob Negruzzi)
Iacob Negruzzi - După furtună (Iacob Negruzzi) După furtună de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Pe cer s-adună nor peste nor Furtuna muge spăimântător, Vâjâie vântul, trăsnetul pică, Pământul geme și se despică! — Dar totul trece, furtuna zboară Liniștea morții jos se coboară Și după trăsnet, fulger și vânt Urmează groaza unui mormânt. — Și-n al meu suflet nor peste nor Se grămădise spăimântător, Amor și ură crud vâjâiau Inima 'n două mi-o despicau. Dar astăzi toate, toate-au trecut Și-n groaza morții s-au prefăcut. Nici o simțire nu mai e vie Inima-mi este goală, pustie, Cutreier lumea rătăcitor Fără de ură, fără de