Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SIMT
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 1005 pentru SIMT.
Dimitrie Anghel - Hefaistos Hefaistos de Dimitrie Anghel — Incendiul unei fabrici de panglici — Ciudat, fantezist și proteiform e focul. Joacă deasupra mlaștinilor în vîlvătăi albastre, înșelînd drumeții rătăciți ; tremură aureole viorii deasupra comorilor ascunse, își prelungește viața în fosforescențe, închizînd-o în putregaiuri, se urcă în stea și se coboară leneș pe suprafața oceanelor, mijește tihnit aprinzînd lumini trandafirii la gura vetrelor, arde ascuns și înflorește în roză uriașă deasupra craterelor vulcanilor, se furișează în zigzagurile fulgerelor albastre, știe să fie uriaș precum știe să fie și scînteie, îi place să se facă temut precum a adorat să fie și divinizat de la începutul vremurilor. Același și divers, fie ascuns îndărătul ochilor noștri sau după colțurata imagine a unei stele, metamorfozat în flacără sau în mare de jăratec, în rază sau scînteie, el tot Hefaistos este, fiul strălucitorului Zeus și al mult geloasei Hera. Eu l-am iubit ca unul căruia îi sunt drage strălucirile, am stat de multe ori de vorbă cu el pînă în tîrziu la gura sobei, în serile de iarnă, ascultîndu-i mitologicele legende, și, deși într-un moment dat mi-a fost potrivnic și mi- ...
Dimitrie Anghel - Himera (Anghel)
Dimitrie Anghel - Himera (Anghel) Himera de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , feb. 1909 Plin de dezgust pentru lumea aceasta banală și tristă, Tainic Himerii i-am spus: – „Du-mă pe celalt țărm ! Du-mă-într-o lume mai bună în care să nu fie oameni, Căci între mine și ei nu e nimic obștesc. Tot ce-i încîntă și-i doare pe ei mă revoltă pe mine: Toate le vede întors ochiul meu, altfel făcut. Spre a-i putea îndura și spre-a fi îndurat printre dînșii, Trec ca o mască prin bal, vesel cu lacrămi în ochi...â€� Iute, Himera și-a-ntins atunci aripele-albastre: Cerul deasupra-mi scădea tot mai îngust și mai mic. Tot mai departe de cer coboram ca o piatră-n cădere Și ca un ochi luminos soarele-abia-l mai zăream, Tot mai departe apoi, scînteia ca un fulg de jeratec: Inima-n piept mi s-a strîns cînd păn’și fulgul s-a strîns. Dară pe celalt tărîm cînd ochiul meu orb se deprinse Cu întunericul său plin de fantastice lucruri, Scumpe comori am cules din adîncuri de ...
Dimitrie Anghel - Liniște (Anghel)
Dimitrie Anghel - Linişte (Anghel) Liniște de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 20 oct 1902 (sub titlul "În grădină") Cît de sfioasă crește noaptea, pălind încet din scară-n scară Și cîtă liniște se lasă; pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele, S-alege albă și scînteie ca un ban nou într-o comoară. Lîngă habuz, leandrul fraged din cînd în cînd arunc-o floare, Iar apa-nrumenind o clipă, cînd își reface-oglinda-n lună, În loc de-o floare vede două cum tremurînd se împreună Ca două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare. Vedenii lunecă sub ramuri ca-n nopțile de Sînziene, Cînd crinii albi pornesc pe drumuri feriți de orișice ispită, Iar eu, pășindu-le pe urmă, trec ca o umbră fericită Ce-ar rătăci pierdută-n tihna Cîmpiilor Elizeene. În slavă brațele-amîndouă le-nalți atunci, și-n noaptea clară Îngenunchind, sărut pămîntul și-i mulțumesc, simțind în mine Nădejdea tinereții mele, nădejdea clipelor senine Cum iar se-aprinde și scînteie ca un an nou într-o
Dimitrie Anghel - Lui Eminescu (Iosif-Anghel)
... au suferit mai mult, Lipsiți de-aripa largă a geniului tău… Azi când plutești dincolo de bine și de rău, Când nu mai simți pe frunte cununa grea de spini, Pătrunși de pietate, ca niște pelerini, Ți-aducem ție altă cunună mai bogată – Căci sunt și flori pe ...
Dimitrie Anghel - Melancolie (Anghel)
Dimitrie Anghel - Melancolie (Anghel) Melancolie de Dimitrie Anghel Publicată în Pagini literare , 14 nov. 1899 (sub titlul "În grădină") Miresme dulci plutesc în aer sub bolți umbrite de liane, Și-i liniște-n grădina toată și pace ca-ntr-o săhăstrie În care-ar fi murit viața învinsă de melancolie. Din trandafiri, ici-colo, pică petale albe, diafane. Ș-un glas de greier nu s-aude macar să-nalțe imnul vieții, Să rupă liniștea țăsută în jurul celor ce-au să moară; Își face cuib uitarea tristă și pacea crește funerară, Pe unde pasul nu mai calcă și nu mai cîntă cîntăreții. Cu visuri, cu gînduri frumoase, cu fantazia mea, cu viață, Învins de-o milă nesfîrșită aș vrea să-npoporez natura; Dar brațele îmi cad trudite și mută îmi rămîne gura, Simțind-nelămurit în mine că numai liniștea-i măreață. Un cînt, cît de duios, acuma n-ar fi el oare-o pîngărire, Cînd e atîta armonie în ne-trerupta, sfînta pace? Grădina e-o poemă dulce și, vezi tu, vîntul care tace, E ca o mînă adormită pe coarda rupt-a unei lire. Somn bun ș-odihnitor, natură, somn bun; cîntărilor vieții Azi prețuiesc tăcerea ...
Dimitrie Anghel - Numărul 27 Numărul 27 de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 16, 4 feb. 1912, p. 124—125. Pe un tablou al "Junimii" Am sub ochi tabloul comemorativ al "Junimii", o serie de capete care se etajează, o piramidă de efigii care se suprapun, o îngrozitoare hecatombă de decapitați, pe care cine știe ce erou sîngeros și plin de ironie și-a pierdut vremea să le clădească craniile ca o pildă că toate trec cu vremea... O hidră amenințătoare cu șaptezeci și patru de capete privește cu încredere viitorul, un strugure monstruos făcut din boabe diferite atîrnă într-o ramă pe un fond negru de culoarea infinitului, o pleiadă de ambiții se înfățișează sub diverse măști, o vecinătate de necunoscuți se luminează de aureola acelor cîțiva fericiți ce-au izbutit să-și scoată capetele dincolo de negrul cerc pe care moartea îl ține, ca un clovn sinistru, la intrarea neantului. Nepăsător și cu același gest teatral și automatic, postumul Nestor Hayek, după ce s-a acoperit cu funebrul giulgiu de mușama, ca să facă întunerec în straniul lui aparat în care toate se văd pe dos, ne-a lăsat medalionul acesta ...
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată Oglinda fermecată de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Astă-noapte m-am trezit brusc din somn. Un vis straniu mă purtase pe tărîmuri necunoscute, pe care nici nu le-am văzut, nici nu m-am încumetat să le bănuiesc vreodată... În rama ferestrei împodobite de perdele albe, cerul vînăt se ofilea peste arborii mari și o singură stea, albă ca o crizantemă uriașă, mai licărea stăruitoare departe, peste marea de coperișuri, în afundul nemărginirii. Natura aevea pe care o priveam acum trezit din somn mi se părea străină. Arborii nu erau așa în visul meu, nici vînătul cer care se ofilea și în nemărginirea căruia înflorea o stea albă ca o crizantemă, nici fața mea pală pe care o resfrîngea apa albăstruie a oglinzii în orele acestea tîrzii de noapte. Un tril însă căuta să mă cheme la realitate. O păsăruică, înșelată de acest zor de ziuă timpurie, îngăima undeva, în negrul unui umbrar, o sfioasă chemare, la care nu răspundea nimeni. Un vînt apoi, ca trecerea unui demon nevăzut căruia i-ar fi fost frică singur în văzduh, ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
... și te fac să visezi, priveliști înarmate în cadre mici, avînd arar deasupra abea o dungă de cer, un început de infinit. Să poți să simți, să te transpui, ori, mai bine zis, să ai darul să îmbraci pielea oricărui dobitoc, afară numai dacă poți crede în metempsichoză și sufletul tău ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...
Dimitrie Anghel - Reflecțiile unui respins
... mîine. Voluptate mai mare nu poate să fie, și goana aceea nebună după himera visată ce dă străluciri ochilor și te face să nu mai simți oboseala ceasurilor care curg peste tine, să uiți cine ești și mizeriile ce te înconjoară, să te transpui în eroii fanteziei tale, să suferi de ...
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel) Tata de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 759, 28 ian. 1911, p. 1. Ca un miraj nălucitor te-a chemat pe tine strălucirea aurului, și tu cel dezbrăcat de toate patimele ai alergat după el pînă ce ai căzut. Negrul neant la tine a fost mărginit de un zid de aur și zidul s-a prăbușit peste tine, îngropîndu-te sub el. Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vîlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întîii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor ? După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărîndu-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvîrlind scîntei orbitoare. Vînturile întîmplărilor o înălțau și o coborau și ghearele lacome așteptau cu răbdare să te sfîșie ; sclipitorii ochi pîndeau din umbră stingerea marelui incendiu, ca să poată prin drumul de cenușă să ajungă pînă la tine. Ce te împingea pe tine, căci din înfrîngeri și dureri, ca la mulți ...