Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GREA

 Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 1059 pentru GREA.

Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe

Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare,     Mai răsfoiam volume, uitate și bizare,     Când cineva la ușe bătu ușor, ușor.     Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre     Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,     Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor.     La chinurile mele, la vechiul meu amor     La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire,     La palida Lenora, a cărei strălucire     În lume n-are seamăn, și căreia, în cer,     Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister,     Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase,     O strașnică teroare în nervii mei băgase,     Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic:     â€œO fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€�     Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare,     â€œAproape adormisem când ați bătut,     Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€�     Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot     A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală?     Strigai încet: Lenora!â€� Ecoul, cu sfială     Repetă ...

 

Elena Liliana Popescu - Ție, cel care deschizi această carte ...

... decât prin tăcere. Toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să încerce să descrie tăcerea. Cunoașterea de sine, idealul cel mai simplu si cel mai greu de atins, este scopul fiecărui om în parte si al lumii intregi, acestuia fiindu-i subjugate toate căutările noastre. Poeții vin și pleacă, lăsând strădania ...

 

Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe

Emil Gârleanu - În fel de fel de feţe În fel de fel de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița: Eu : Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești. Gaița : Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele. Eu : Gaiță dragă, mă jur... Gaița : Jurămintele tale sunt ca fulgii mei de ușoare. Uite (își scoate un fulg cu ciocul și-l lasă să plutească în aer). Eu : Gaiță dragă, crede-mă, jurămintele mele sunt ceva mai grele... Gaița : Lasă! lasă!... În sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe ...

 

Emil Gârleanu - Frunza

... nopțile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele și parcă înroșeau și pământul. Frunza își simți puterile slăbite; cu greu putea să ție piept vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai ...

 

Emil Gârleanu - Gâza

... Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul ...

 

Emil Gârleanu - Grivei

... o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia ...

 

Emil Gârleanu - Luptătorii

... împrăștia petalele-n vânt. Dar puterile li se sleiră. Nici unul nu biruise. Se mai încordară o dată și se descleștară doborâți, însângerați, răsuflând cu greu. Din creasta celui alb se prelingeau picături de sânge. Pe pieptul celui negru se așternuse o dungă roșie, de care se lipise o pană albă ...

 

Emil Gârleanu - Mai sus!

... — ea și raza, în singurătatea amețitoare a înălțimilor... Își avântă din ce în ce cântecul; și încordează mai tare puterile. Dar trupul greu parcă-i înlănțuie glasul, i-l ține închis ca într-o colivie. Ar vrea să se simtă dezrobită, ușoară ca aerul, străvezie ca el. Mai ...

 

Emil Gârleanu - Musculița

... două cuțite; apoi, leneșă, ațipește. În clipa aceasta ușa se deschide dintr-o dată. Sfinția-sa, Popa Gheorghe, intră supărat, aprins la față, răsuflând din greu. A făcut slujba, la biserică, s-a abătut pe la Petru bacalul, așa, în treacăt, a luat un pelinaș ...

 

Emil Gârleanu - Nedespărțite! ...

Emil Gârleanu - Nedespărţite! ... Nedespărțite! ... de Emil Gârleanu Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se răresc, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte, și-n vârf de săgeată călătoresc. Se ridică stolul sus-sus, pe apa albastră a cerului, și lin, ca împinse de un dor tainic, vâslesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc! Încotro? În nopțile reci de toamnă văzduhul parcă freamătă. O lume ciudată pare că prinde ființă sub stele; noiane de frunze desprinse pare că sunt purtate de vânturi; umbre se strecoară rătăcite; țipăte răsar și se sting; chemări de călăuzire umplu largul cuprinsului. Sunt păsările călătoare. Și cu ele parcă iau ceva din sufletul nostru, în ochii lor parcă fură soarele, pe aripile lor parcă duc primăvara. Un stol de turturele a întârziat. Grăbite s-au strâns în dimineața aceasta, și-n fâlfâirile lor, care se aud ca niște sunete supte ușor dintrun flaut, pornesc. Întâi o iau pe-aproape de pământ, peste lunci, deasupra rariștilor, printre plopii înalți, ca și cum ar vrea să mai vadă locurile aceste o dată. Apoi fac un ocol ...

 

Emil Gârleanu - Părăsită

... dimineața aceasta o luă încet-încet din grajd. Se simțea slabă; când intră în câmp, în nemărginirea înecată de flori dese, aerul parcă era mai greu; se înăbușea, vroi să pască, smulse câteva fire de iarbă și se așeză, ca niciodată, jos. Întinse botul, adulmecă, o greutate parcă o apăsa deasupra ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>