Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂCUT

 Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 2416 pentru FĂCUT.

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert Împăratul Albert de Constantin Negruzzi Întâmplările, astă dată, să părea că au favorizat pe confederați în tot felul. Noul an a libertății sunase pentru Elveția la 1 ianuar 1308 și la 15 a acestei luni, până a nu sosi încă veste la împăratul, el află stricarea armiei sale în Turinga; porunci îndată o nuouă strângere de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii; ele era abia sfârșite, când cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald și îi spuse cele ce să întâmplasâ. Albert îl ascultă cu nerăbdare și necrezare, apoi când nu îi mai rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de răzbunare; dar toate fură în zădar, împăratul zisă că va merge el singur împrotiva confederaților și însemnă la 24 făurar ziua plecării oștilor. La mai 1308 armia împărătească sosi pe ...

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

... ce taine vorovesc, ce negre și înfiorătoare mărturisiri fac în fața lunei nu știu, dar prietenul meu spune că această vastă și neagră congregrație nu face alta decît să puie la cale care ar fi locurile cele mai bune de umblat, casele cele mai lesne de prădat, omorurile cele mai fără ... își sună zurgălăii, dancii și femeile sar în căruțe, oamenii încalică, și negrul norod, cu tainele lui, apucînd care la răsărit, care la apus, se face

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

... Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți ... care se petrece agonia unei lumi. Tăcerea creștea ca din pămînt, tăcerea aceea tristă a lumei vegetale care te învăluie, te pătrunde, te face să cauți căldura unei mîni, prietenia unor ochi. Și în tăcerea aceasta adîncă, deodată, ca atunci cînd vîntul pornește pe nesimțite de trezește ici o ...

 

Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)

... în fraze zvîrlite la întîmplare, nu-și pot ajunge scopul. Artistul are la îndemîna lui sufletele, el știe să puie degetul pe struna care va face prin simpatie să vibreze struna altui suflet, el numai poate da culoare suferinții, numai el poate aprinde licăriri de lumină într-o lacrimă. Dacă sînt ... și în fiecare om simt un frate, precum firul de iarbă simte alături un alt fir de iarbă care odrăslește în fiecare primăvară, luptă, își face

 

Dimitrie Anghel - Reflecțiile unui respins

... păși pe ziua de mîine. Voluptate mai mare nu poate să fie, și goana aceea nebună după himera visată ce dă străluciri ochilor și te face să nu mai simți oboseala ceasurilor care curg peste tine, să uiți cine ești și mizeriile ce te înconjoară, să te transpui în eroii fanteziei ...

 

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare Zi de sărbătoare de Dimitrie Anghel Publicată în România ilustrată , IX, 3—4 dec. 1912 — ian. 1913. Apărută și în Minerva , IV, 1225, 16 mai 1912, p. 2. sub titlul "Kermessa". Eu credeam că numai pe mine mă întristează nourii și că numai eu sunt trist cînd nu se arată soarele, și nu bănuiam că cele ce mă încunjurau, lucruri ori dihănii, sunt aplecate șl ele spre un pesimism ciudat, cînd cerul se întunecă și e vreme de ploaie. Găini și rațe, îngîmfați cocoși și claponi cu arcuite pene, pestrițe picherițe, precum și emfatici și irascibili curcani trăiau într-o deplină frăție în curtea mea, în afară de puținii imaculați porci și alte multe lighioane. Pe streșeni, lumea celor mai sus cu o treaptă, porumbeii de-a pururi amorezați și în neastîmpăr, schimbînd după plac orizontul cu o bătaie de aripă, nu m-au făcut să cred niciodată că au melancoliile lor, și singurul, poate, care-mi da de bănuit în această republică, al cărei președinte eram de drept, era numai păunul văduv, care, neavînd cui să-și arate strălucirile și podoabele, tînjea și protesta în graiul lui strident de cîte ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Șir'te mărgărite

... Dimitrie Bolintineanu - Şir'te mărgărite Șir'te mărgărite de Dimitrie Bolintineanu (Înșiră-te mărgăritare) Mii de candele lucesc La palatu-mpărătesc, Căci să face clacă mare Spre-a-nșira mărgăritare. Dintre cei ce sunt veniți, Alții nu-s mai străluciți, Mai frumoși, mai răpitori Ca doi tineri ... dar Vase cu mărgăritar!" Asfel zice sora mare, Cu trufie și-ngâmfare. — ,,-mă, doamne, nevestică, Zice sora cea mai mică, Și-ți voi face doi feciori, C-ale părului meu flori!" — ,,Tu să fii a mea mireasă... Dulce, mândră-mpărăteasă!" Nouă luni, de nouă ori Străluciră ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice

... Hroiot cel tiran. Când s-abate calul marelui Ștefan, Purice-i oferă calul său îndată. Domnul nu ajunge scara ridicată. — ,,Doamne! Moviliță mă voi face eu, Ca să poți să-ncaleci după gâtul meu! Zice și se pleacă. Ștefan, fără muncă, Prin mijlocu-acesta pe fugar s-aruncă. — ,,Purice ... să meargă. Și cum vrei ca viața la ei a afla, Când tu nu o afli în inima ta! Cel străin nu-ți face niciodată bine Fără să câștige drepturi peste tine. Nu zic c-o să piară neamul românesc; Dar sunt timpi în care popolii slăbesc; Cum sunt ... Popolii se pleacă când mai-marii lor În descurajare cu inima mor!... Când sunt robi ei înșiși l-a lor slăbiciune, Cum vor face liber un popor în lume? Popolul acela este ca sfârșit, Este cel din urmă: e la robi robit. Căci întotd-auna un popor se face ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba

... simți totd-auna asupră-ți o stâncă, Să-nclini a ta frunte la cine nu vrei. Să nu se cunoască ce bine vei face! Să plângi! însă lacrimi să nu poți vărsa, Și orice dorință, și orice-ți va place Să nu poți, tirane, să nu poți gusta! Să ...

 

Emil Gârleanu - După asemănarea lor!

... după gustul raței, zuliară pe lebădă, făptui gâsca; după placul elefantului, ironist, născu șoarecele. Ascultă chiar pe măgar, care-l rugase că, decât ar mai face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios. Dumnezeu știa că fiecare din ...

 

Emil Gârleanu - Grivei

Emil Gârleanu - Grivei Grivei de Emil Gârleanu E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece; viața, cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>